Îmi tot caut credința, dar o găsesc mereu pe-a altora, care – culmea! – nici măcar nu și-au pierdut-o…

Una dintre viitoarele mele victime, despre care vă voi povesti mai jos, Duțu, de factură maghiar, se milogește patetic de mine, de câteva săptămâni deja, să apară și el pe Jeg. I-am promis că-i dedic un semn de punctuație, iar el a acceptat, de parcă avea de ales. Apoi, ca să mă lase naibii în pace, am mers mai departe și i-am spus că-i creez un semn de punctuație, special pentru el. Urma să se numească duț și să fie utilizat oriunde într-un text, nereprezentând nimic. Dar, având un suflet mare, i-am făurit o întreagă literă; ea este aceasta. Și n-are denumire, deoarece nu se pronunță niciodată, în special când este scrisă.

***

Fiindcă eu judec în perspectivă, mi-am pus azi, la serviciu, problema dacă voi deveni vreodată acela din birou care intră chiar înainte de Sărbători – sau de ziua lui – în sediu, cu un semiautomat comandat de pe Internet și ucide cât de mulți angajați apucă, începând cu Creație/DTP și colegii mai apropiați și terminând pe la departamentele pe care nu le cunoaște, înainte să ajungă televiziunile la fața locului, ca să-și ocupe locuri în față și să cheme, într-un final, poliția, care să înconjoare clădirea, iar descreieratul să se sinucidă, aruncându-se în aer la secretariat, cu gazul pornit și toate fătucele adunate speriate pe sub birourile îmbibate în lichid inflamabil pentru grătar, cumpărat la reduceri de sezon, din, amară ironie!, același supermarket a cărui campanie de promoții i-a conceput-o.

Nu, nu s-a întâmplat nimic, munca nu e presantă, nu sunt sub amenițarea vreunui deadline și lumea nu mi-e împotrivă. Doar plănuiesc și eu, precum orice om normal, ca să fiu pregătit. E drept că simt că se formează în taină un consiliu care să-mi pregătească mie un iminent nefericit accident, dar de asta nu pot fi sigur, deci mă încearcă doar un gând efemer, nu trebuie să se panicheze Măriuța cu închisul rapid al registrului fiscal pe luna noiembrie. N-o să fac nimic nechibzuit – tocmai de asta și pun lucrurile într-o ordine acum, să știm cum ne mișcăm, odată ce vine ziua cea mare.

Cuget la aceste aspecte deoarece, dacă mă apucă clacajul pe nesimțite, trebuie să fie o anume organizare, nu așa, haotic, ca ultimul psihopat. Dacă e să se-ntâmple, păi, facem o treabă, că suntem firmă serioasă.

Înainte de toate, trebuie să decid cine este acea persoană pe care o urăsc cel mai mult (cel mai probabil ăla din față, de după stâlp), ca s-o las nefiresc să plece pe la jumătatea masacrului, după ce e căcată pe ea de frică. Desigur, pentru a-mi fi ulterior greu de explicat comportamentul, când mă analizează o clarvăzătoare pe OTV și se face media cu votul publicului compătimitor, în săptămâna post-mergătoare evenimentului.

Apoi, pentru că voi fi o victimă a societății… un martir, dacă vreți, atunci trebuie să dau niște elemente de încredere în spiritul meu puternic mistuit de remușcare și confuzie, care m-au împins la acest act regretabil. Așa că voi fi corect și voi cruța fetele care fac practică – logic, nu? Ele, cel puțin în teorie, nu sunt parte integrantă din grupul care m-a adus la acest strigăt disperat după ajutor și m-a aruncat cu cruzime și neînduplecare în acest hău întunecat al disperării.

Dar, ca să echilibrez, imediat după aceasta, voi măcelări fără pic de milă pe ăia doi nou-veniți de la Client Service. Se știu ei. Ceau! Și nu le va duce nimeni dorul.

Toate acestea vor fi precedate de o săptămână profund activă, de-o productivitate și eficiență ieșite din comun, care să-mi asigure acele indispensabile “da’ era un băiat așa de cuminte și muncitor“, respectiv “avea toată cariera înfloritoare înainte“.

***

Mi-am descoperit și noua pasiune politică (în afară de Diana Tușa de la PNL, mai mult nocturnă, să spunem), PNȚCD-ul, cu care voi face sex electoral fierbinte, din simplul și mulțumitorul motiv că, deși este un partid rural, se pare că-s singurii care au Internet în fântână, din moment ce sunt, de asemenea, singurii care răspund cu promptitudine la e-mailuri – dintre 14 partide, în caz că ai avea nevoie de afișele lor electorale pentru orice ți-ar pofti inimioara. Și nici măcar nu aveam intenții mârșave: