Darius Hero

Gura târgului să mă pupe undeva…

G

… ca să nu zic “în cur” sau chiar “să-mi sugă pula”.

Azi m-a-ntrebat o don’șoară cum îs trecut eu însumi în propria mea listă de messenger. Nu e prima oară când mă confruntă cineva cu această dilemă. La fel ca ultima dată când cineva-mi explica precum lui proști de ce aș face așa ceva, fătuca mi-a zis că ea una se ține-n lista sinelui său ca să – atenție – se vadă dacă e sau nu online. Or eu am crezut că, dacă îmi pot vedea lista, de cele mai multe ori înseamnă c-am intrat pe net.

Iar acum, despre sex și – cu precădere – nefăcutul lui…

Io-aș vrea să se producă un film porno cu un scenariu foarte complicat, eventual pe probleme de încălzire globală sau conflicte în desfășurare, din Orientul Mijlociu.

Și să nu poți trece peste intrigă de atâta înfrigurare, ca să ajungi la partea erotică (bucată care să nu dureze mai mult de 2 minute și jumătate, la sfârșit).

În schimb, Tudor vrea să producă primul film porno botanic. Cu fast-forward-uri de la imagini macro pe plante ce se fut. Așa cum știu ele. Eu cred că poate să fie o nișă. Când i-am prezentat ideea lui Canalia, a zis că, înainte, el se concentrează pe genetica de laborator în vederea unor plante ierbivore.

Orișicum, până ne lămurim aceste controverse bărbătești, anunț că de acum am inventat o nouă regulă a vieții mele sexuale. Cine consideră că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, ei bine, da, atâta timp cât ele se aplică, eficient sau nu, în domeniul de activitate menționat anterior.

Regula este că, începând de azi, oricărei domnițe la care-mi voi petrece fanteziile, sunt dispus să-i contribui la chirie și întreținere pe ziua în cauză, împărțită la consum comun, dacă se întâmplă să aibă și alți colegi sau colege de apartament. Fiindcă mie-mi place să promovez relațiile serioase de o noapte. Și, dacă e să cred în asta până la capăt, e firesc să mă implic.

Iar șeful meu a zis că el când era tânăr cânta la nunți și botezuri, dar acum situația-i disperată, ar cânta și la avorturi. Iar pe colegul meu, Sebastian, l-a mușcat un câine comunitar. După care s-a dus la Contagioase, să-l vaccineze. În curtea căreia l-a mușcat alt câine comunitar. Dar, din aproape în aproape.

***

Mna, cam astea ar fi poveștile. În rest, haideți să vedem ce-am mai anti-vandalizat și cum m-am mai certat eu cu polițiștii.

Clujul e un oraș plin de praf, nu c-ar fi Boc primar, ci pentru că nu se spală drumegele, da’ se construiesc în draci și naibi tot felul de ilegalități, fără autorizații de ilegalități. Dar mie-mi convine, fiindcă-mi facilitează niște așa cevauri, după cum urmează. (Ăsta a fost – tot paragraful – doar un pretext, în caz că se autosesizează vreo cărămidă la mine în cap.)

[alternativa Trilulilu]

DariusArpiStencilJeg

***

Unii găsesc soluții: își dau numerele jos și lasă mașina-n fața Prefecturii. Mna, ridic-o.

SicSicCJ

[poze de la evenimentul curățeniei pe caroserii: aparatul lui Dacian, aparatul lui Adi, foto-shooting cu Arpi]

131 comentarii

  • da dom’le.
    progresezi.

    – filmul “simplu jeg” ii tare fain si ca idee si ca punere in scena. meriti coronita.

    – ideea de pornografie botanica ii si ea originala desi nu iti apartine. ai putea insa sa o pui in scena. un titlu de genul “hardcore in gradina – tantrism fara limita – contacte multiple” si dupa aia sa filmezi o polenizare a ghioceilor ar fi o idee…
    o albinuta impreuna cu ghiocelul mascul si dupa aia aceeasi albinuta cu ghiocelul femela si dupa aia cu ghiocelul-amant, ghiocelul amanta … etc… si sa mai si faci dublajul cu gafaieli si interjectii. asta ar fi maiestrie…

    – partea cu impartirea cheltuielilor nu ii extraordinara. sau macar sa nu fi luat in considerare intretinerea si chiria. bunaoara altceva ar fi fost daca ai fi scris ca esti dispus sa “platesti gazele domnitelor cu care imparti o noapte”. acolo ar fi fost navala. nu stiu ce domnita ar fi rezistat unui asemenea romantism.

    – preambulul cu “messenger” : e atat de banal …

    – titlul … nii la el : “gura targului”. pai stii tu ca vocea urbei e personificata de primar? io inteleg ca iti place boc da’ chiar asa sa ii faci avansuri?

  • Hai mă că nu-i aşa de neobişnuit să ai propriul id în lista de mess. Pentru mine unul e o alta metodă de a vorbi cu mine însumi când nimeni nu mă mai ascultă. :mrgreen:

  • Știi, aia cu filmu’ porno… Când ma uitam la filmu’ lu’ Mungiu, era ceva în a-ți citi articolul după.
    Adică, dacă i se rupea mai adânc (să nu zîc mai în pulă) la scenarist/regizor și băga toate detaliile pe ecran… cu ce nu semăna janrului descris de tine: “porno pe vremea comunistă”?! Asta no, acu’ mai soft, da să fim serioși totuși?

    Apropo de jeg.ro tras pe jegul de pe Dacii… Nu faci firmă de “advărtaizîng”, și ieftin și la modă! (Bănuiesc că mașina aia cu numere de Ilfov, nu va mai fi găsită pentru poze. Trebuia și tu să le alegei doar pe alea locale).

    😉

  • Şi eu m-am adăugat pe mine însumi în propria-mi listă de messenger. Era cât pe ce să mă şi refuz. Şi uite la ce-i bun: acuma îmi zice că am status, dar în listă n-am. Şi invers: mă pun busy, dar mă arată available. Sus zice busy, jos în listă nimic. Sus este status, în listă – nema! ‘mnezăii lui de YM!

  • Puteai sa nici nu mai irosesti spatiu publicistic internaut cu paragrafele scrise. Trebuia direct sa trantesti numa’ filmu si-ajungea. Prea multa vorbarie despre sex. VREM FAPTE! Fraiere, vezi ca saptamana trecuta trebuia sa ne intalnim la masa. Curata.

  • Citând din celebri: „A te avea pe tine însuţi în lista de messenger înseamnă a-i da frâu liber eu-lui tău liric să iasă la iveală şi să se dezlănţuie prin momente sublime de logoree.”

  • a capella jeg.

    Titlul temei musteste de frust.
    Stergerea prafului cu carpa deterioreaza lacul. ( Atentie la eventuale reclamatii!)

    Deci nota 6 pt idee si 7 pt prezentare.

    Slabut.

  • Carmen asta cre’că nici nu ştie exact unde îi. Că vre’ să plece, da’ mai mult tăt vine. Nota 10 pentru dilatarea spaţiului, o-ar trece Einsten în seminar, numa’ pentru originalitate. 😛

    Abdelă: Să ne-ntâlnim să facem fapte. 😀

  • bai da esti dus rau… dus dus dus… mi tare frica pt mneata… ca intr-o zi o sa stie vreunu care-i legea cu stersu masinilor de praf “cu forme” si ai pus-o atuncea. casazicashea. si nu-i musai ca-i damblagiu rau ala de va sti legea. poa sa fie de-asta cum ii zice… recuperator sau rachetz… sau ceva de genu. da pana atunci macar te-ai distrat :))

  • Vezi că bine zîc să faci firmă!
    Btw, o să ai și mai mulți bani pentru situații însoțite de secs….
    😀

  • Da’ totusi..de ce inflict ai fost acuzat? Deranjarea linistii publice? :)) Mai fa odata .(punct)

  • De nimica. Am fost acuzat de “Bă, ce faci acolo?” Mi-a luat datele, iar eu am continuat nedisturbat. L-o fi sunat pe proprietar, de pe fix, de acasă, că clocească în taină o răzbunare. Da’ proprietaru’ era nişte domnişori şi domnişoare ce păreau simpatice.

    Aşa-mi place mie, să creez zâzanie cu autorităţile, sunt pur şi simplu rău intenţionat, recidivist şi măgar, în general.

  • “Măăăi, măi-măi-măi-măi.” e dublajul pe care vrei sa il pui la filmul cu ghioceaua si ghiocelul?

  • ..Ar fi fost tare sa vina proprietarii si sa-l ia la rost pe politist .hih 😀
    “Mai nenea,ce treaba ai cu masina mea?”

  • 1. “cruciada” de in’jeg’ozire ti-a adus macar un aport considerabil la traficul pe blog?:)
    2. melodia din clip…criminala…am vrut sa intreb cine-o canta dar am asteptat genericul de final…si bine am facut:)
    3. a revenit Carmen S.:)))

  • Atâta mi-am dorit să apară un manelist supărat şi să-i fută un şut în cur lui Darius ori să-l scuture niţel de praf, da’ n-am avut noroc. Chiar, dacă venea unu’ nervos către tine ai fi preferat:
    a) să te avertizez din timp ca să poţi fugi cât te ţin plămânii de fumător
    b) să nu te avertizez, ca să poci filma extrem de realist şutul în plin cur şi consecinţele lui şi să le poţi pune apoi pe jeg

    Foarte tare faza cu ignore! Eu am încercat să mă sun, dar nu merge. Şi nici să-mi trimit poze nu mă lase. Ce fraieri şi ăştia de la Yahoo.

  • Cate batistute ai folosit pe post de pensule intru grandioasele creatii? Si nu te opri aici, te asteapta o tara intreaga, la fel de (sau chiar mai) prafuita 😀

  • Călin ar trebui să revizuiască partea de segmentare, căci a omis divorţurile. Şi astea nu sunt nişă, eu zic că reprezintă chiar un segment extrem de important. Ar putea obţine un market share sănătos, având în vedere competiţia scazută – ba chiar inexistentă la momentul actual – pe felia asta de plăcintă. (Darius, am voie să pun un zâmbet?)

  • Foarte tare, Darius. Nota 10 de la mine. Vezi, eu sunt mai darnică, nu ca-Carmensssss 🙂 Cu cântatu’ la avorturi, să-i zici lu’ şef’tu că-i pun io o pilă, cunosc un ginecolog renumit, doar că e în Constanţa. Ar trebui să brevetezi ideea cu stersu’ maşinilor şablonat, că mâine-poimâine vezi şi prin bucureşti cu orange sau vodafone :). Jos pălăria: somnul naţiunii naşte monştrii (sacri). 🙂
    şi arbitrii de aici îţi dau: 10-10-10. Ai întrecut-o şi pe Nadia Comăneci la prestaţie 🙂
    Propun să o numiţi pe Carmensssss mascota nihilistă a blogului:)

  • Mană, io zic că numa’ la Prigoană şi-ar închiria juma’ din anul de lucru. 😀

    Virgulă: F’o un tricou trăiat în 3.

    Toadere: Nu căăă! 😛

    Hudreo: Să vezi cum te drăgeam după mine în belea. Ziceam că eşti taică-miu şi tu m-ai pus, să filmezi pentru mătuşi.

  • Bumbac, sa nu fi zgariat masinile, da? Eu cred ca politistu’ asta vroia de fapt, da’ i-era jena sa-ti zica 😛

  • Nu, sa-ti ia tricou’ ca sa-l coasa ulterior si sa-l pastreze ca pe o comoara 😀

  • rox, mami, să nu luăm totuşi în deşert p’aici numele carmen, offf aşa-s io ghinionistă(da’ nu exclud nici lucrătura machiavelică a jegstărului că pentru luminile rampei a mai pus el în scenă multe) 😛

  • ce avusi cu saracu’ militian ma? chiar ar fi bine sa fie toti ca asta sa nu treaca pe langa el tancul si el sa se uite in alta parte. majoritatea militienilor baga capul intre umeri cand nu e ceva care le este “trasat sarcina”. chiar o fo politicos.

  • Îl durea că era maşina lui lângă, nu crezi că l-o prins simţul civic. Dar, bun, să zicem că–şi face datoria, era ceva dubios, să deseneze pe maşină. Odată ce-ai văzut că e cu apă, că nu-i ilegal sau nu eşti competent s-o încadrezi undeva, tre’ să-i dai pace. El a vrut neapărat să mă opresc eu, odată ce m-a abordat, fiindcă el e autoritatea, iar eu cetăţeanul civil. Or eu, foarte frumos, i-am spus că de se ia de ce fac eu, sunt perfect de acord, cât timp îmi justifică. Tot ce-a reuşit e că nu-i maşina mea. Eu am zis ok, i-am dat datele, tot ce trebuia, a luat numerul maşinii, a zis că va identifica posesorul. Iar eu am zis: “Bun, altceva?”. Dacă nu, eu am treabă. 🙂

    Şi n-a fost politicos cu ce faceţi acolo, fără să-mi poată utiliza timpul meu preţios odată ce-i explic foarte clar ce fac, dar lui nu-i convine. Stai linştit, c-am povestit şi despre cum el sugera că eu vroiam să-i fac lui. Ceea ce deja-i acuză nefondată, nu mă bănuie el de chestii din capul său. 🙂

  • hai ma dari. tu sa fii plutonier si sa vezi unu’ ca face ceva (nu stii ce) la o masina care nu-i a lui esti surprins. de unde voiai tu sa stie plutoniaru’ ce e aia reclama pe sertare si alte minuni nebanuite ale tehnicii moderne. plus ca-i in prag de nato si el saracu’ ii cacat jumate ca a primit ordin de la dom’ capitan sa stea cu ochii in saispe ca deja a murit o fata fiindca faimoasele capete de creta vegheau la trecerea coloanelor oficiale in loc sa anunte prin statie ca e o fatuca pe caldaram. ai fost rautacios si el desi nu amabil macar nu te-a luat la bulane ca pe vremea lui ceausescu.

    (si ca sa deviem subiectul si aia fura undeva la limita legii fiindca daca puneau ei mana si aia saraca avea gatul rupt o omorau ei cu mana lor. din alta perspectiva insa si madam si politaii in franta ar fi fost bagati la puscarie pentru 3-5 ani fiindca non-asistenta la persoana in pericol de moarte se pedepseste penal. nu stiu care e legea romaneasca insa dar ar trebui bagat asa ceva. prea intoarce lumea capul in alta parte cand omul e batut, jefuit sau chiar omorat pe strazi. daca nu se poate cu simt civic macar cu legea.)

    gata. am divagat destul.

  • Tuadăre: Da, m-a-ntrebat ca tot omu’, nu c-ar fi în competenţa lui poliţienească. După ce-a văzut că-i apă şi nu mă opresc de chipiul lui, a-nceput să ceară actele, să “că vrei să-mi faci şi mie pe maşină etc.”. Deci când a văzut că n-o zbughest la fugă, l-a iritat.

    Era Audi-ul ăla al lui personal, ăla de lângă, nu ştiu ce făcea el duminică, dirijând circulaţia cu maşina de acasă… Oricum, vroiam şi să fac pe de alea de Polis-Polis, da’ n-am găs’t. 😀

  • Nu că “încearcă” – da? – el cel puţin reuşeşte. De ce la congrese? La congrese-i motiv de petrecere, ca la ălealalte (cum e avortul)?

  • nu gaseste loc in zi de salariu. nemernicii isi beau banii la carciuma si acolo is deja cantatori.
    la teambuilding deja canta toti. la inmormantari e ocupata nisa…

    trebe ceva serios unde nu are concurenta inca. pana acu’ gasiram avorturi, divorturi dansante si congrese.
    ar mai fi ceva loc la concedieri, la amenzi … la instalarea messengerului …

  • bla, bla, bla, bla si bla. conform articolul x din legea y si alineatul cu linutza politzistul ala incerca sa se baje in zama, pardon, sema. oricum esti tare in gura. in privinta a ceea ce ai spus despre sex si implicarea ta serioasa in relatiile de o noapte, sunt de acord cu tine. atata timp cat sunt doar de o noapte, daca se extind pe mai multe nopit, zile si asa mai departe trebuie adoptata alta lege. daca ai probleme sa ma contactezi mai am doar un an fara asta si master si restul si termin si eu cu dreptul, si te ajut cu drag(drag=o lada de bere). in rest, nimic.

  • uitasem…. nr!?! si nu mai zi ua! e…si uita-te pe info party sa vezi ca or pus astia jeg-urile cu noi, pardon jpeg-urile cu noi.

  • Mie mi s-a spus ca m-am bagat in lista mea de messenger ca sa pot vorbi cu alter-egoul meu cand ma apuca cate o criza de schizo…

    Minte, nu-i adevarat.

    Pai asa am auzit de la lume

    Nu-i mai asculta pe ceilalati!

  • @andreipalatkas să nu îi ascultaţi, mamă, nu e adevărat. La barbaţi, mai mult de un ego e deja prea mult:) (bine, hai şi la femei)

Sociale