Pe principiul sănătos că dacă ne gătește ceva care chiar ne place, trebuie să facă altcumva și să strice totul, tatăl meu, Carcea, a zbârcit-o antologic chiar cu celebrul sos pamfilic din 18 ingrediente, piscul talentului său. Băgând nu-știu-ce în loc de alt nu-știu-ce și ruinând bunătate de amestec.
A încercat să mă sune preventiv, întreprindere a sa care a eșuat dramatic. A avut, zic, tentativa patetică să dreagă busuiocu’ – probabil chiar din el punând aiurea în fiertură – și să mă pregătească. Inutil. Degeaba vine el să-mi spuie dup-aia, când am gustat deja, că “îți place cum am făcut sosul pamfilic?”, NU, “da’ l-am făcut mai repede decât de obicei, să știi!”, NU MĂ INTERESEAZĂ CÂT ÎȚI IA!, “m-am gândit să…”, AUZI, IO NU ÎS FI’-TU CA SĂ GÂNDEȘTI! Tot în van. Fapta a fost făcută, sosul e grețos și-l mănânc în regim dublu cu orice, etichete, role de hârtie igienică epuizată, capace de peturi, șosete, doar fiindcă nu e deloc vina lui, precum și că tre’ să-l termin, ca să-l facă pe ăla bun!
Am început, deci, această săptămână abia vineri, fiindcă abia atunci a sosit sosul – că ce altceva să facă un sos, dacă nu să sosească? – și o încep greșit.
Au ajuns să mă scârbească tot mai mult oamenii cărora le e lene să care lucruri. Cam de când s-au construit piramidele, despre care există o undă de scepticism că le-am fi făcut noi, se poate spune cu îndeajunsă siguranță că omul uman n-a mai prea cărat cu adevărat nimica, cu o mică pauză cât s-a ridicat Stone Henge-ul, cel mai probabil tot de către altcineva.
Dar eu la altcineva mă refer, dintră ăștia. Eu zic de toți aceia care nu mai vor (că a fost mult prea mult, iar în acest sens au găsit tot felul de soluții) să nu mai care, de exemplu… un cablu. Deci numa’ sfaturi despre cum să nu fii nevoit să mai cari un cablu, în doi pași simpli – cu astea se ocupă lumea ca să afle. Asta când nu se mai plânge că nu vrea să caaare banii. Că banii îs bătuți în granit, știți, ăia din plastic. Și abia când au încetat să se mai gândească intens cum să facă să nu caaare laptopul după ei. Să-l CAAARE, pe laptop, mă-nțelegeți. Sau merg în puța goală peste tot, să nu caaare după ei geaca aia, geaca aia de șaaapte sute de grame. Despre ăștia zic eu, cărăușii ăștia, care s-au săturat de condiția lor, care-i obligă să ducă remorcile astea sisifice, peste-tot-peste-tot, aceste poveri!
***
***
După aceste putori de mai sus, urmează, desigur, alte putori: cele care n-au timp. Am mai scris și mai demult despre o categorie mai largă, care au timp, da’ prețios nevoie mare, cei cărora li se pare că lasă viață să treacă pe lângă ei, dacă trebuie să apese două-trei butoane cât să trimită un mail. Or ei sunt niște oameni atât de aglomerați și care trăiesc la maximum fiecare clipită, fiindă – nu-i așa? – s-a și zis în latină că așa trebuie, există cocktailuri denumite după acest concept. Nu pot să intre în căsuța electronică, pe motiv de carpe diem. Ca să nu mai spunem că ei – pe nu puține siteuri unde, de fapt, se consumă fără să realizeze – l-au și ales la profil drept mantra, deci cum să se abată și să aibă timp, când el se scurge atâta de rapid, pe nesimțite?
Așadar, am găsit aceastâ subcategorie, că pe ei doresc, de fapt, să-i punctez, care nu au timp. Deci nu îl pierd, nici nu pot să-l păstreze, dacă ar vrea, că ei nu-l au. Timpul lor este foarte bine limitat la zero, în cea mai mică subunitate de măsură. Ei nu au timp de “atâtea” câte sunt, ei nu au timp “să termine asta”, ei nu au timp “să se apuce și de cealaltă”. În esență, nu fac nimica, pornind de la această grijă a timpului, fapt care le eliberează majoritatea acelui timp de care nu dispun ei, acesta devenind foarte mult, dar ei nu apucă să-și dea seama, fiindcă iată cum nu-i!
În esență, noi, oamenii, nu știm cât vom trăi cu exactitate, da’ avem așa, o speranță destul de cuprinzătoare. Și fiindcă suntem ființe atât de credincoase (da’ altfel raționale), noi suntem foarte convinși că noi înșine, fiecare, suntem etalonul recordului de longevitate și vom ridica ștacheta. Ei bine, și dacă ar fi să înjumătățim previziunea asta optimistă, celor mai mulți ne-ar rămâne cam câte-un juma’ de secol de trăit. Poate mai puțin, da’ poate mai mult, că doar năzuim din fire. Mna, cam până trece prima jumătate a acestui termen, să zicem că ne-am încălzit așa, să nu facem vreo întindere. Ce-ar fi să ne sumețim noi un pic și să reușim să facem câteva lucruri în ce ne-a mai rămas?
Fiindcă avem TOT timpul de ABSOLUT TOATE, câtă vreme nu s-a risipit încă. Fiindcă nu cunoaște precis cât. E clar? În atâta răgaz până când încă totuși n-am murit, ia măcar toți cei care citim asta să nu ne mai tăt smiorcăim că n-avem timp. Așa – niciodată, de pildă. Pentru că, în primul rând, fiecare sintagmă care exprimă asta ne costă câteva secunde inestimabile și-n al doilea rând, fiindcă o zicem de destule ori cât să adunăm bugăt (destul, pentru bucureșteni) cât să chiar încercăm măcar UN ceva. (Corolar: chiar dacă se-ntâmplă să n-avem pe moment timp, fiindcă, slavă cerului, ne-am apucat de-un lucru, intenționăm – nu? – să-l terminăm, deci există întotdeauna mai târziu. Priceput?)
***
[eu nu comentez, numa’ le pun; eventual le complectez cu texte, că io astea le scriu; altfel, concepția lu’ Artpi]
***
Apoi, trecând la următorul grup de netoți, care de data asta nu au vreo greutate sau nu îi presează ceva, nici nu mă scârbesc, ci doar există, sunt cei care se feresc. Sunt ăia care au crize de intimitate. Ba că să nu-ți spună vreun detaliu, parcă n-avem exact aceleași secrete toți, da’ toți!, ba că “n-au încredere”, ba să nu afle cineva cumva că le place ceva sau lucruri atât de personale cum sunt – ferească! – numărul de telefon, sau, vai, adresa, Dumnejegule, Doamne (și Domni), adresa, vă dați seama?! De parcă cine mama și tata naibii caută închistații ăștia-n ei, ca să-i deschidă, să-i cunoască mai bine sau să le ia ceva, de parcă halul ăsta de oameni au ceva?
După ei, da’ nu chiar din aceeași clasă, că un pic mai ieșiți din casă, da’ rușinoși cumva, sunt oamenii care-și ascund al treilea nume. “Aolo”, nu! Nu al treilea nume. Orice, da’ nu al treilea nume. Ați remarcat cum cam toată populația Globului și împrejurimilor imediat limitrofe, pare să fie unanim de acord că există o conspirație a botezului, secțiunea al treilea nume, și că nimeni nu tre’ să știe vreodată al treilea nume al cuiva, acceptându-se asta de comun acord, iar acest al treilea nume este invariabil oribil?
Penultimii pe lista mea sunt cei care nu-și arată poza din buletin. Poza din buletin, adică aia după care te identifică-că-cine ești, da’ de se-ntâmplă norocu’ să mori, aia nu! E de nevăzut! Ui’, îți arăt că chiar îs din anul din care ți-am zis că îs, da’ cu degentu’ mare pe poză, măj, că nu îți arăt poza, nu vreau s-o vezi. Și uuultimii pe listă sunt ăia care vor, musai, măj, da’ vor ne-a-pă-rat să vadă poza. Cu precădere cei care văd poza, măj, da’ râââd. Râd, măj, de poză, de numa’, măj, că-i cel mai amuzant lucru, după al treilea nume.
(da, aici ar fi o poză cu buletinu’, dacă nu l-aș fi pierdut; altfel, știți cu toții că mă cheamă Groza-Bîja Glad-Darius)
***
Poftiți, că v-ați tot văicărit, filmul cu vorbele de dus rostite solemn la Sibiu, sâmbăta trecută. Vedeți, dar, nici o săptămână nu s-a făcut, că eu cu promptitudine l-am și afișat. Are 58 de minute. Că atâta am vorbit, până am terminat și-am primit întrebări, la care-am răspuns până s-a oprit caseta. Veți zice că, bă, ce casetă-i aia de 58 de minute? Iar eu nu voi ști ca să explic. Mai jos de dânsul, aveți foile pe care le-am prezentat, fiindcă nu era să montez în film care unde îs, ca un om firesc. Am fost 30 de indivizi și individe, a fost simpatic, în ciuda dificultăților tehnice, din clasa proiectorul era plasmă, vorbitorul eram eu și alte inconveniente.
[primele 37 de minute sunt povestea Jeg, restul e partea experimentală plus întrebări cu răspunsuri acre, unde se burzuluiesc visătorii că li se taie karma ca maioneza, din pricină c-aș cobi eu; până binevoiește Sf. Radu să învețe să exporte ceva ce nu se întinde, priviți de pe Vimeo; nu, nu stăteam cu spatele la prostime, că majoritatea lumei era în partea dreaptă, cum priviți, mai puțin Relu cel organizator, căruia merită să-i arăt curu’; dacă am aspect ratio disproporționat la film, chiar par slab]
***
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Între altele – se zvonește-n ziar și ziar că joi, 12 februarie 2009, sunt licitat la Twestival Cluj-Napoca, ca să strângem bani pentru apă, înainte să rămânem fără (ambele). Este adevărat, în afară că nu. Deoarece, da, sunt licitat, dar nu, nu voi fi în Cluj. Soluția optimă va apărea la locul faptei (detalii pe site-ul mai sus legat). Unde puteți merge, că voi fi și nu voi fi acolo, cu dezvăluiri mai concrete în ziua cea mare.
eu sunt unul din oamenii ceia care nu vor sa care. urasc sa car mai mult decat orice. urasc sa car atat de mult incat prefer sa merg cu autobuzul doua zile decat sa merg cu avionul pana la bucuresti si sa CAR bagajele pana la tren. nu! si laptopu- esti nebun?- ii greu ca dracu. si daca ii mic ii greu. si banii is grei si geaca ii groaznic sa o tii in maini.
imi place al treilea nume. ar fi trebuit sa fie primul, dar din motive cacafonice nu a fost, asa ca trebuie sa astept sa ma marit ca sa incep o viata noua. stiu, ceva nu suna bine.
poza de la buletin o arat dupa indelungi sfortari fiindca am capul alungit in sus si is toata arsa pe gat. cred ca aia de la politie pun puscariasii sa se joace cu ele in photoshop. in schimb aia de pe pasaport e criminala: arat fix ca si a junkie iesita de la rehab. iar eu nu am fost la rehab. s-au uitat la ea zece minute in state pana sa ma lase la aeroport, asa de rau e.
timp am asa de putin in el, ca tot ma odihnesc din doua in doua secunde. si nu fac nimic.
zice lumea la mine ca ai devenit vedeta si ca ai echipa de filmare. nu mai stiu ce sa cred.
apropo, prima?
Ideea ce vroiam io s-o exprim, da’ tu chiar eşti o putoare, deci nu se aplică, e că nu-i “cărat” ceva ce nu se cară de obicei cu… carul. Şi atunci poţi urî să cari, când n-ai car şi-ţi trebuie, da’ nu-i, deci cari tu, ca boul, să zic aşa, respectiv vaca. Orice altceva se cheamă că îi obiect şi îl poţi lua la tine. Nu tre’ să iei tot ce deţii, da’ un cablu USB nu-l cari. Portmoneul (pe care eu întâmplător nu-l utilizez, e o prostie) nu-l cari. Să vii fără buzunare şi fără accesoriu de umplut (geantă, rucsac/ghiozdan) ş-apoi să-ţi “ţină” toţi ţigările, telefonu’ etc. iară e o prostie. La fel cum e ca gentoiu’ tău să sclipească, să-l ţii pe cot şi să aibă volumul de cufăr. Deci ceva decent, cu lucruri în el.
Al treilea nume îl poţi folosi independent, fără ăla de familie, iar în grupă să-l zici în ordinea necesară. Restu’ renunţ, că văd că te-ai încadrat cu încăpăţânare la toate.
Da, prima, că numa’ tu citeşti asemănător nebunei, la aproape 04:00 dimineaţa. Eu măcar public când plec la birt şi verific când vin, da’ am o ocupaţie.
(surprinzător, te-ai referit la toate, da’ de sos pamfilic n-ai zis nimica, aproape că am crezut că locuim într-o casă, atâta erai de trup şi suflet cu articolu’; da’ s-a făcut notă discordantă, că poate – daltonistă fiind, nu ai văzut roşu pe alb :P)
ma stai, nu comenta asa de repede, ca pe langa ca ma faci putoare, n-am avut ocupatie si m-am uitat la filmuletul tau de 58 de fucking minute, care asa m-o enervat ca o fost cel mai motivational pe care l-am vazut. deci eram ocupata si nu am putut sa iti raspund la timp ca te culci fiindca probabil esti beat.
ce-i drept, nu am comentat ce o fost cu rosu, fiindca am vazut asa de mult text inainte si 0 comentarii ca am fost mult prea motivata (doamne ce motivata am fost!) sa citesc si sa comentez prima. ceva, orice! asa aiurea cum mi bunul obicei. asta si faptul ca dupa cum bine ti-au zis si altii, vorbesti intotdeauna de mancare, deci dupa primele randuri am lasat sosul pamfilic si m-am reprofilat pe alte tipuri de empatie.se mai numeste ADD.
am aflat ca scopul unora in viata e sa ma sufle (ceea ce deja stiam) si mi-am amintit de cineva care recent mi-a zis “ai grija cine te ia in brate sa nu te sufle!”. cum nici asta nu are nici o legatura cu nimic, ma gandesc serios sa ma pun si eu sa beau; m-as gandi daca as avea, adica. si al treilea proverbial parca era fericirea. in rest ai facut o prezentare de ong, felicitari.
si la mine era trei, sunt pe alt fus orar! numai o ora diferenta ce-i drept, dar merge ca scuza.
Te opui inutil. Ştii bine ce prezentare am făcut, da’ lasă că se repet restu’ să vadă, “chiar?”. Al treilea proverbial NU există, cum bine am şi demonstrat. Am zis cele două cuprinzătoare, ultimul nu există. “Fericirea” nu intră acolo. Ce-i aia?… Oricare dintre alea două zise de mine poate s-o cuprindă cu lejeritate, depinzând de om. Altfel – nu eu te-am făcut putoare; erai aşa când ţi-am zis că eşti, conştientizare pentru care ar trebui să-mi fi veşnic îndatorată.
Să vezi când vede Bib prezentarea şi-şi dă două palme să-şi revină, ce se naşte p-acilea.
pai foarte bine sa piarda si altii o ora, nu- 58 de minute din viata (ca suna mai dureros) sa afle ca nu o sa fie bu…da mai bine sa vada si ei. dupa cum am zis o fost foarte motivational, serios, nici nu mai am rabdare sa se faca dimineata sa fac ceva important. dar o sa dorm probabil pana pe la 5.
fericirea ii mai cuprinzatoare decat alea doua proverbiale fiindca le poate cuprinde, dupa caz. deci e o multime mai mare la care apartin doua submultimi mai mici, da hai ca stii si tu urarile de ocazie.
la un moment dat am crezut ca aproape am facut din tine un exemplu degeaba, dar ai zis ca ai putea sa te faci bibliotecar si m-am calmat.
putoare stiu ca sunt, daca ai vedea ce am pe birou ar veni direct sanepidul, dar sustin in continuare ca banii sunt grei, mai ales maruntii. ce-i drept, fara buzunare nu ii bine sa pleci, ca sa incapa tigarile si cheia (asta daca nu sunt in romania, unde sun la 5 dimineata la interfon sa imi deschida cineva, ca doar nu car cheia degeaba prin buzunare). si daca nu sunt chiar grele, sunt deranjante: cum sa mergi peste tot cu un cablu usb, sau cu o geaca?
Mai bine te dumireşti în 58 de minute cu privire la tot, decât să pierzi viaţa degeaba ca să afli… da’, de fapt, să se uite. Hehe. Altfel, ce căcat fac cu tine noaptea, pă Jeg? La revedere! Pe azi (ziua).
Stone Henge. One of the biggest henges in the world.
Să dea DumneJeg să stau 58 de minute la film şi să văd că nu ai pomenit de mine ca piatră de hotar… după cum istoria se scrie de dinainte de naştere şi de după naştere… ar fi bine să spui dinainte şi nu să aflu eu după.
a pomenit ceva pe la minutul 52. spunea ca ar fi ok sa…dar uita-te si singur. ma, ii 10 dimineata si io tot nu dorm!
Ce bine ca ai pus slaidurile alea si pe net! Ca la cine am mai povestit atata dementa de prezentare zicea ca nu se poate exista.
***aici era scris altceva dar apoi am sters ca mi-am dat seama ca nu exista raspuns la intrebarea mea si ca asa-s femeile si n-ai ce face***
si Be)
e adevarat ca papadia se mai numeste si basina porcului?
Nu. Confunzi cu curu-gainii, care este un fel de ruda galbena a papadiei.
————
Asa, Darius, abia acum m-a lovit ca tu te-ai dus simbata la Sibiu de le-ai explicat la aia ce e viata, dupa care duminica ai venit la Bucuresti ca sa inveti tu ce e viata. Bun, asta a fostprima sedinta de patru ore; am inteles eu bine ca vrei sa te programezi pentru urmatoarea cindva, saptamina viitoare? Am sa anunt si restul catedrei, daca e.
Sa vii cu tema facuta.
botanistilor!
😆 tu, papadie, asta a sunat ca o insulta!
suna mai bine connaisseurs?
Ioi, măi, o sugestie am. Controlează-ţi vocea sau nu mai vorbi deloc sau bate-l pe ăla de-o făcut filmul dacă aia nu e vocea ta, dar fă ceva, că sună de parcă imediat te-ar podidi bocitul (la prezentare, zic).
În ce priveşte categoriile, eu fac parte dintre ăia de nu prea vorbesc despre ei înşişi, ca s-o spun mai delicat; şi nu pentru cine-ştie-ce motive ţi-ar trece ţie prin cuget, ci pentru că aşa am crescut şi e nevoie de un prieten sau mai mulţi pentru a ieşi dintr-o asemenea obişnuinţă băgată pe gât cu forţa. Şi e destul de greu să găseşti prieteni, mai ales în situaţia asta.
P.S. Care-i a zecea chestie care nu-ţi place?? Că-s numai nouă pe foaie. Şi ai spus numai nouă…
Deci Bib, deci da, deci am zis, deci.
John are un titlu (la el pe bloagă, “Restul e ca-n Cannes”) cum rar mi-a mai fost dat să văz, poate numa’ pe Jeg.
Gia a rulat printre primele tăţi, cu ambele ultime comentarii.
Andi – a zecea, în afară de alea de pă foaie, îi gânditu’ la bine, despre care am grăit extensiv ca deviaţie la partea cu ONG mi se pare, ce-i foarte largă); iar referitor la cealaltă parte, io n-am prieteni, ştii, sunt singur, de aia-mi vine să mă tot prezint, acum pot să dau linkuri şi să lipsesc până ne cunoaştem mai bine; aia e vocea mea într-una, fiindcă-mi vine mereu să plâng; dacă e mai clară, e din cauza casetei, nu a mea, sau fiindcă nu mai am lacrime.
Toad – m-ai sorbit vocală cu consoană, ‘geaba te-mpotriveşti.
Anatati – am pus soneria telefonică ca s-o iei de aici, se cheamă “Marş de întâmpinare”, o foloseşte Preşedintele când vine lumea la el.
58 de minute. pfft. am stat si eu belind ochii pe primele 58 de secunde. noroc cu comentariile giei.
Io aş vrea să ştiu ce melodie ai la telefon că am … nu ştiiu ce am, dar atunci când nu-ţi aminteşti un cuvânt îi zice lapsus. Când nu-ţi aminteşti o melodie cum îi zice?
broscoi mic, ce ai facut cu banii pentru triciclu?
Nimic, ţestosule. Cum am mai şi lămurit, de altfel. Da’ te-ai trezit tu să-ntrebi. Ce-ai făcut TU cu banii de triciclu ce tre’ia să mi-i dai? Scârbă!
Exact, dă banii înapoi ce ai primit pentru triciclu, altfel luni mergi pe jos!
deci ai sa ii returnezi pe banii aia?
in ala ordine de idei, cum mai merge cu invatatul pentru licenta? presupun ca foarte bine din moment ce te-ai dus benevol, adica gratis, la sibiu.
Faci tu nişte presupuneri. Greşite, da’ presupuneri.
Dacă-i returnez, bovito, din ce-mi iau triciclul, ca să merg cu el? Hî? Hî. Din?…
Altfel, am aflat din surse sigure (adică soţia sa) că soţul soţiei sale a făcut sosu cu “anason”, adică chimen mentolat. De ce ai face aşa ceva?… De ce, întreb.
Faine pozele. Cine le-a făcut ?
Sa faci si tu un rezumat, ceva, eu 58 de minute nu stau nici macar la un film porno.
N-ai vazut cum fac aia pe monitoring dot ro ? Transcript. Daca te uiti la toata emisiunea pierzi vreo ora din viata. Daca citesti transcriptul scapi cu zece minute per total. Ce ti-e si cu tehnica asta dom`ne …
În acest caz, câştigi o oră din viaţa ta, care niciodată nu va valora în ani, cât această prezentare. 😛
eu daca acord zece minute uitatului la jeg simt ca m-am tradat. da’ daca e cu jointu’ ala…
deci da ceva mai bun ca prezentarea asta n-o sa mai faci niciodata, din convingere.
2. pacat ca n-o sa se uite nimeni la ea ca-i asa lunga, trebuia sa te filmez de aproape
oamenii carora le e lene sa monteze filmari (ma rog cand au ce… nu e cazu acu)
in fine
ce-ai facut totusi la buc
Lucruri. 😀 Puteam tăia, da’ cum să ciutesc măreţia? Am lăsat telefoanele, tot. Cine nu vre’, să nu se uite, să trăiască-n cruntă ignorantă.
(Fie vorba-ntre noi, crezi că leprele astea nu or văzut tăt, de două ori? Da’-i strategie, cum ai zis tu la rubrica întrebări; nu vor să afle restu’. Acum lucrează să dispară învăţămintele de pe server.)
ii si asta o strategie, sa raspunda tot altul la telefon sa te faca sa pari important.
alea 58 de minute ofera o combinatie de descurajare pana la grotesc si entuziasm efervescent.
Acuma, serios vorbind, fa si tu o varianta pentru download si vizionare offline cu vreun player media.
Patria iti va fi recunoscatoare ! Unde mai pui ca ramii si nemuritor, ca le salvam pe disc.
Dariuse, sa inteleg ca ti-o placut sau – Doamne feri – nu mi-o venit numa’ mie in cap?
Supreme mulţumiri de melodie.
Acuma, cu filmuleţul: după ce am încercat de vreo 3 ori să-l vizionez, m-am trezit că nu trec mai departe de converşi (de fapt mint, că am ajuns până la melodie la un moment dat, dar converşii au revenit obsesiv de vreo câteva ori) că mă întrerupea câte-o chestie şi eram nevoită să o iau de la capăt. Din câte am auzit eu s-au inventat tot felul de playere sau saituri din astea care oferă şi posibilitatea de PAUSE (sigur, m-am exprimat contras în ultima propoziţie, dar se poate pricepe ideea). Sau cum zice Marian S.: îl salvăm pe disk şi ne uităm la câte 10 minute înainte de culcare.
Am văzut de zece ori filmul… bun, foarte bun. Aş avea nişte comentarii, dar mi-e lene… mai bine renunţ. Nu am văzut când ai spus ceva de mine… ai spus ceva despre un bibliotecar, dar ca meserie, ori nu se pune. Nu-i nimic, data viitoare.
Salutări celor de la Vitrina, în special salutări pentru… mda, mă duc să dorm.
“Nu există. Că m-am gândit toată noaptea.” Priceless.
Şi eu cred că se putea pune al treilea lucru… Dar noaptea, fiind totul în întuneric, dacă nu se aprinde luminiţa ideii, nu se vede mare lucru.
Orice om îşi doreşte, în subconştient, să fie asemeni lui Dumnezeu. O lume vastă de supraoameni (de la Popey Marinarul, cu tanc în biceps, la Superman) şi super eroi şi personaje care se agită să depăşească umanul, o demonstrează, zi de zi. Aţi observat că în filme sunt mulţi poliţişti care-şi fac meseria cu sufletul, le pasă de oamenii cu care intră în contact, fac o pasiune de ani de zile pentru un caz… de ce?
Este evident că omul este nemulţumit cu starea sa limitată, adevărată, palpabilă, şi visează din totdeauna să facă un vaccin sau ceva care să-l facă supra-om. Atracţia pentru vampiri dovedeşte că ar face şi pactul cu diavolul pentru a putea fi mai presus de oamenii “banali”. În loc de vaccin unii trag de fiare, alţii fac politică, alţii nu mănâncă macaroane (paste) pentru că îngraşă, iar alţii fac bani. Să fi mai presus de ceilalţi este cel de la treilea lucru pentru domnii aceia doi de la vârf, banul. Nu este vorba despre banul care îţi aduce casă, maşină şi gagică, nu este vorba despre banul care-ţi aduce partid şi club de fotbal… este vorba despre banul ajuns scop in sine, după satisfacerea tuturor nevoilor mercantile rămâne ca nevoie iraţională. Ei bine, tocmai această nevoie de a fi mai presus, de a fi asemeni lui Dumnezeu, nevoie care este în toţi oamenii, coboară pe cei doi din vârf în rândul muritorilor de rând.
Niciodată n-am fost mai de acord cu Bibli precum sunt acum.
Lumea s-a întors cu curu’ nu în sus, ci pe dos, ca să fiu cât se poate de plastic. Mă scuzaţi că am cinat pălincă şi voi reveni mai coerent (în limitele impuse până acuma). Până acum am recarcat următoarele: lu’ Bibli îi e lene să comenteze, cel puţin declarativ, deşi revine cu comentarii. Tot Bibli e mulţumit de-un film fără Mihavas. Hudrea e de acord cu Bibli.
Mariene, Anatateo, filmul e de download de pe serveru’ Jeg, dar e greu de 200 şi ceva de megi. Dacă te opinteşti: https://www.jeg.ro/video/GeekMeetSibiu2009Darius.mp4
Gion – deci da, mi-a plăcut.
Bine mai pulica, doar 120 KBps ? Adica 40 minute ca sa vad 60 ??? Unde naiba iti tii saitu` ?
Ești un fel de Dalai Lama! Ai vorbit cu înțelepciune și subînțeles! Vom vorbi!
Io zic că Dalai Lama îi un fel de mine.
Păi, băăă, şmăchere! Tu să-l dai jos, bă, să-l ai la calitate superioară, ca făina Băneasa 000. Normal că cere răbdare, măgare.
Si zici ca nu manci sosul ala…. Pai pastreaza-l ca iti voi face o vizita cand ma intorc in Cluj… Momentan am ce manca!
N-am zis că-l mânc cu de tăte?! Mai bine-l arunc, decât să-l dau! (aşa face Călin de la serviciu)
Darius, nu uita că am zis… “Salutări celor de la Vitrina, în special salutări pentru… ” Ei, pentru cine crezi mătăluţă că erau salutările speciale?
Mine.
Stii de ce slabeste Darius? Ca are doua gagici.
da, are doua gagici. stanga si dreapta.
Nu, sunt ambele fete/femei, nu mi-am dat seama. Dar am observat ca e iubit de catre ele. Si tare ma bucur ca a renuntat la rafturile si umerasele din dulap.