[Acest titlu a fost compus sub egida atentă și suverană a lui Sergiu Biriș.
Apropo – nu băga limitări de uzabilitate pe Trilulilu –
acesta este răspunsul meu oficial la ce m-ai întrebat în taina discreției mele,
iar sper că odată cu el să-ți fi futut și potențiala intenție – ce face soața de mâncare? –
mulțumesc pentru înțelegere.]
Din cuprinsul de azi: soluția la criza economică (testată, funcționează); visuri erotice cu maică-mea (am încercat să nu intru în analize prea profunde, dar am spus, mă țin de cuvânt și vi le împărtășesc).
Pentru că încep să fie tot mai agasante micile glumițe despre criză și asta chiar acum, când cu povești de astea nu-i deloc de șagă, dar și fiindcă afacerile familiei prezidențiale ne-au făcut să uităm de ea, după care arestarea lui Becali ne-a făcut să uităm de ele, după care Moldova ne-a făcut să uităm de el, am decis să vă reamintesc faptul că nu prea mai avem bani. Am putea, desigur, să ne împrumutăm (cum fac eu de la Hudrea, 100 RON, și de la mulți alții care n-au pretenția să zic). Doar că n-a mai rămas de la cine. Suntem datori unul altuia și n-avem de unde ne da înapoi, darămite înainte.
Așa că am dezvoltat o strategie economică. Și nu una oricare, ci una ce, prin definiție, e sortită succesului. Deoarece așa am conceput-o eu pe ea de la început: să meargă. Gândindu-mă și la posibilitatea să nu iasă. Probabil într-o zi voi primi aprecierea mondială pe care o merit, la fel ca ăla ce s-a gândit prima dată la micro-împrumuturi sau ăia ce-au vândut nimica pe net, ba sub formă de pixeli… ba sub formă de NIMIC împachetat. Care costau, pare-mi-se, destul de mult. Ei bine, eu am făurit una simplă și ieftină; în special pentru beneficiarul ei, pentru că planul meu are o singură limitare: se aplică numai la nivel de mine.
Dar așa este în criză, unii se ridică, iar alții dispar. Deci pornim cu premisa ca truda noastră comună să fie înadins cumulată pentru răzbirea mea și doar a mea inițial, apoi gândindu-vă la restul, cum ați fi voi înșivă.
Așadar, intenția fundamentală a gândirii mele fiscale este următoarea: nu mai cheltui eu nimic. E destul de ușor de înțeles mecanismul. Asta nu implică faptul că n-aș consuma nimica, firește! Fiindcă trebuie să trăiesc și eu – nu? Ci doar că eu anume nu voi mai achita nimica.
***
***
Ce spuneți? Eu cred că-i bine. Va dura puțin până când toți vor înțelege pe deplin că secretul să ne scoatem – civilizațional, cu mine ca reprezentant și simbol al prosperității – din acest căcat financiar în care ne-am afundat, este să se pună (de către altcineva) mână de la mână, pentru salvarea unuia. Care, odată ajuns sus, îi va târî pe toții după el. Eu. Da’ prima dată cu mine, bun? Că n-are rost să stricăm randamentul cu tot felul de lăcomeli. Și să știți că n-am să uit acest gest.
Pentru a demara acest îndelung proces al bunăstării mele, am dezvoltat și câteva faze incipiente, ca să vă ajut să mă ridicați.
De exemplu, eu accept mâncare. O știți, o consimțiți, vă supuneți. Ați nimerit chiar bine, fiindcă sunt taman în toiul unei perioade de reformare constitutivă. Nu necesit mult, nu necesit elaborat. Dar necesit. Special pentru a vă ușura obligațiunile, am să introduc o nouă clauză între principiile mele altfel foarte stricte: puteți să mă hrăniți și de sărbători. Nu țin la rigorile religioase și nici cu familia nu intenționez să stau mai mult decât spălatul pe mâini cu urzici și un cinzeci de pască.
Din nou, mutual benefic, fiindcă de obicei strângeți cureaua tot anul, ca să aveți ce cu aceste ocazii. Numa’ bine ca să mă invitați. Fac această micuță concesie. Pentru voi.
***
***
Am tot promis că vă relatez despre plăsmuirile mele umede, fantezii sexuale (da’ în somn, da?) cu maică-mea, ca voi să puteți râde de mine, iar pe ale voastre (cu mamele voastre sau tot cu a mea) să vi le negați mai departe și să mă biruiți la nivel psihiatric prin normalitatea voastră molcomă, într-o dulce iluzie din capul ăla al vostru, așa prost cum e el.
Ei bine, ele s-au întâmplat în trei rânduri. Pentru a vă mai liniști, aflați că ea era în vis cumva icoana mamei (nu începe să sune mai bine, cum m-aș fi așteptat), care era reprezentată de persoana mamei mele, care era ea însăși, dar nu îmi era mamă în vis. Că aveam și eu o urmă de decență. Și era mai tânără, așa, cam când făcea școala de turism. Asta ultimă parte nu mă avantajează deloc, fiindcă-nseamnă că eu eram taică-miu. Ceea ce va costa cu atât mai mult la psiholog.
Bun. Prima dată aveam, cred, până-n 10 ani. Știu că încă nu purtasem discuția din curtea școlii cu colegii, despre “Bă, da’ tu ți-ai făcut laba sau ești poponar? – Făcuuut!“, ceea ce mi s-a-ntâmplat abia prin clasa a 5-a (și nu, nu făcusem încă laba, da’ nu puteam tolera să fiu considerat poponar, așa că am mințit, după care am căutat căi prin care s-ar face această curioasă “labă”; și am descoperit repede). Deci eram tânăr, deci nu descoperisem miracolele proprii-mi puli, mai departe de nivelul că mă chiar pot pișa și pe mine, nu doar cum fusesem educat.
Și la un moment dat a apărut Mirmen în vis. Tunsă mai scurt, urât, demodat, foaaarte neatractiv îmbrăcată (mami, citești, da?), maroniu oarecum, cam de biroul agenției de turism unde lucrează. Și nu știu în ce context eram. Și într-un fel ea îmi făcea mie avansuri. Mie – în vis, nu mie – Dariusucu’. Cine știe cum eram în vis, din perspectiva ei, de am atras-o?
Ce e MAI ciudat e că eu nu știam că ne futem, fiindcă eu nu aveam habar, cel puțin conștient, despre această activitate. Probabil văzusem undeva fără să vreau, fiindcă ulterior, când am descoperit și de-adevăratelea, am făcut legătura cu ce se întâmplase. Eu eram încă înainte, cronologic, să văd acea pizdă oribilă de pe revista porno de pe jos, din curtea muzeului, lângă cimitirul pentru hamsteri. Deci nu pricepeam. O trebuit mai târziu să apuc să fiu traumatizat.
A doua oară a fost prin liceu, după jumătate. Și atunci deja știam o treabă și m-am speriat. Dormind îmi plăcea, că doar n-o să ratez vreo ocazie, chiar și imaginară, da’ când m-am trezit mi-am cam pus câteva întrebări. Și se și suprapunea cum cu Lia (prima mea iubită, din relația cu care s-a și născut Jegul) încă nu reușisem ceea ce s-ar putea numi sex. Mai mult niște icneli și niște opinteli. Mna, maică-mea, în schimb, tăt așa mai scurt tunsă și tăt îmbrăcată la fel. Bă, fomeie, ce-ai? A trecut un gimnaziu de-atunci! Am dat și io o capacitate! Mai aranjează-te și tu. Bun. Deci tot aia.
Iar a treia a fost… atenție… în februarie 2009. Care 2009?! Februarie. Cum ai spus? Anul curent…
Hait! Acușica ia, de recent, da? Știu că eu am tot felul de înnodări sufletești (ca să nu amintesc de ălea neuronale) și-am spus că nu-ncerc să-ncep nimica cu nimenea în vederea unei relații pe timp de iarnă, pânâ târziu în martie, din motive climaterice (apropo, că n-am mai menționat nimic: am rezolvat). Da’ maică-mea (în maro și tunsă mai scurt) a revenit când credea că am mai multă nevoie. Și acuma era cu atât mai evident, nu mai puteam să fiu în nici o negare, mă maturizasem; nu mai visez ca altă dată, îs conștient de mine, m-am obișnuit că am o problemă. Și era limpede tot cadrul, eram pe canapeluța mea modernă, vedeam laptopul pornit, vroiam chiar să-mi verific mailu’, ‘nțelegi? Era realist. Se auzea netul wireless susurând pe geam. Nu era căăă “într-un alt timp ș-alt spațiu”, ca să am vreo scuză de subînțelesuri de ălea terapeutice. Nimica. Cum a fost? Păi, m-a ținut până-n martie…
Să nu mă lași pradă sexului imaginar cu maică-mea. Îi foarte bună, totuși te rog.
Am citit tăt la Biblel, până acuma nu mi-am dat seama că şmecheria lui îi să mă laude la final, ca să mă ţină-n priză. 🙂
Biblio, ştii tu vreun licean care să fi putut sau să poată vreodată conştientiza ce zici tu la vârsta respectivă?
Fă, io-am început Jegu’-ntr-a 11 şi aveam ş-un ziar. Local şi de satiră, Zalău Times, făcut în apartament şi prin amabilitatea tipografiei, e drept, da’ trecea ca pita caldă – da? – şi le era frică de el ca de… Jeg, da? Sunam la inspectori şi vorbeam numa’ cu soţiile, ei erau mereu “în grădină”. Ceee, vroiai de p-atunci să lucrez şi la Vitrină?
Deci sunt eu… şi băiatu’ ăla dubios de-o apărut odată la Naşu, pe B1 TV (poate ne ajută Biblel cu numele şi-un snap-shot, era ăla jegnial, foarte inteligent; nu ştiu ce făcea, da’ era prezentat drept gubilul mileniului şi vorbea frumos). Mna. Altfel, alţii nu conştientizează ce ziceţi voi nici tătă viaţa, de ce să fie liceul un criteriu?
@ Hudrea
În afară de mine? Mai ştiu câţiva… Problema este că părinţii în loc să-şi educe copilul, să citească cărţi împreună cu el, să discute un film, să-l ia de aripă să-l ducă la un concert simfonic, se rezumă la a-l întreba, un pic răstit, “Ce-ai făcut la şcoală?”…
Cum ai luat 4!?!?!
Dar nu ai ştiut chiar nimic?
(pauză de palmă)
Nu ştiu ce am făcut să merit asta? Ţi-am dat de mâncare, te-am îmbrăcat… şi uite aşa sunt răsplătit (respectiv răsplătită)…
Sau, de la caz la caz…
Am fost la şedinţă şi mi-a crăpat obrazul de ruşine. Mă, alţii cum pot şi tu nu poţi? Am crescut un handicapat (respectiv handicapată) la uşa mea? Nuuuu, că profesoara mi-a spus că eşti capabil (ă), dar ce folos… puturos (puturoasă). Şi eu ca prostul (respectiv ca proasta) îţi iau calculator că vezi doamne înveţi mai cu folos. De mâine să nu te mai prind la calculator.
Ca să vinzi bilete la gheretă cineva te învaţă ce şi cum, poate este nevoie şi de un curs special “de vânzări”. Nimeni nu învaţă însă părinţii să fie părinţi şi nici copii nu au instrucţiuni de folosire. La început părinţii au bunăvoinţă, învaţă să hrănească un copil, să-l spele, să-l şteargă în urechi… La un moment dat aruncă cartea Mama şi Copilul (cu toţii am fost crescuţi după această carte) şi devin autodidacţi, în sensul că îşi văd de treabă.
Este un mesaj şi pentru părinţi (că ştiu că sunt şi părinţi pe aici. sau viitori părinţi). Muncind să câştigaţi bani pentru a îmbrăca copilul cu haine de la Baby Gap şi nu de la angrosişti chinezi, provocaţi suferinţă şi copiilor şi nici dumneavoastră nu vă bucuraţi de creşterea lor. Orice copil îşi doreşte atenţie şi iubire mai mult decât cine ştie ce haine de firmă sau o bucată de carne în farfurie. Abia după un timp îţi va găsi refularea în haine şi mâncare.
N-am învăţat nimic din şcoală. Tot ce-am învăţat în timpul liceului a fost din activităţile extraşcoalare, voluntariat, diferite acţiuni cu colegi de prin alte clase sau şcoli, olimpiade la care tot în afara orelor m-am pregătit, lecturi proprii, în afara bibliografiei şcolare, piese de teatru şi expoziţii pe care le-am privit, admirat, absorbit şi înţeles pentru că am vrut şi nu pentru că m-ar fi trimis cineva, chiar şi orele de filosofie de anul trecut, pe care nimeni nu le face în clasa a 11-a, tot din proprie iniţiativă le-am urmat. Deci toată viaţa mea din timpul liceului s-a desfăşurat, practic, în afara orelor de curs. E ca şi cum în orele alea ar fi trecut un timp mort, util doar pentru tocarea neuronilor într-un fel de pastă pe care apoi am reconstruit-o zilnic, după ore. Nu ştiu ce alt chin poate fi mai intens.
Iar media mare la bacalaureat îmi e utilă doar pentru intrarea pe bază de dosar la facultatea pe care îmi doresc s-o urmez, la buget, ca să nu-mi pun părinţii să cheltuie şi mai mult decât până acum. Şi nu vreau să merg la facultate ca să am încă o diplomă, că am destule cu care nu fac nimic, ci pentru că sper ca de-acolo chiar să pot scoate ceva care să-mi permită să ajut lumea asta. Chiar şi dacă statutul de student nu mi-ar aduce mari satisfacţii, voi profita măcar accesul nelimitat la bibliotecile universităţii. Şi numai pentru asta merită să am media mare la bac.
Dar pentru că oricum nu contează aşa de mult, nu m-aţi văzut aducând vorba de bac, până acum. Momentan încerc să sintetizez viaţa mea din ultimii ani şi să găsesc nişte linii, cabluri sau funii de care s-au legat câte unele gânduri sau acţiuni ale mele, încerc să-mi vizualizez tot timpul ăsta pierdut şi toate informaţiile inutile adunate, alături de toate detaliile pe care le-am ignorat, deşi le-am perceput. E ca şi cum aş face un inventar într-un depozit IKEA. Presupun c-aţi văzut cum arată. Un culoar are kilometri întregi. Ăsta e şi motivul pentru care mă contrazic. Acum sau în trecut.
Nu prind B1 TV, dar îl ştiu pe unul care tot apare pe la Realitatea TV, prezentat ca scriitor, şi pe care l-a lansat Adrian Păunescu pe vremuri când avea emisiune pe undeva (emisiunea aceia la care a fost Dem Rădulescu chiar înainte de a muri). Pe atunci era un puşti de şcoală generală şi vorbea despre Bacovia şi Blaga ca un “om mare”. Copii geniali sunt însă precum bolnavii de gigantism, nu prea ating vârsta senectuţii. De ce? Pentru că de obicei sunt copii forţaţi. Părinţii îi văd că e ceva de capul lor şi forţează, în îndoapă cu cunoaştere… la un moment dat este un declic în ei, se satura de viaţă, se plafonează.
Ce-a rulat Biblel cu ante-comentariul său, de deasupra Ănzii. La mine era cu “o să ajungi la cartoane-n piaţă”.
Andeo – ai învăţat din şcoală să-nveţi ce-ţi place mai bine din afară.
Cred că mi-ar fi plăcut să-nvăţ şi din şcoală, dacă era cineva care chiar să vrea să predea copiilor altceva decât scrie în programă, anume nimic sub diferite forme şi denumiri.
Dar nu cred că mă supăr dacă-ţi dau dreptate. Asta dacă te referi la liceu. Că din şcoala generală (de fapt, din clasele 1-8) am învăţat ceva. Gramaticile. Adică româna, engleza şi franceza, scrise corect, adică după normele gramaticale. Că eu una numai cred în sensurile cuvântului “corect”.
@ Andi
Pot întreba care este acea facultate pe care-i musai să o faci?
si cand ma gandesc ca toata discutia asta a pornit de la mine… :))
tin sa mentionez ca nota 10 la bac , dupa cum a spus si andi, nu ar fi atat de importanta daca nu s-ar tine cont de ea la admiterea pe un loc bugetat. in cluj s-au scumpit aproape toate facultatiile de la UBB si UT, unele chiar cu 50% fata de anul trecut. si nu e tot una sa mergi linistit la facultate cu mana in fund si sa fii linistit sau sa mergi la facultate cand ai liber de la lucru pentru ca muncesti ca idiotu 8 ore pe zi sa ti-o platesti si sa nu apuci sa inveti nimic la ea.
plus, in ultimii ani, mediile de admitere au crescut destul de mult. o sutime poate sa strice totul
Da, cred că vă stă în putere.
Doar că nu-i musai, dar nu ştiu ce să fac ca să nu dezamăgesc poporul (părinţi, bunici, nepoţi încă nenăscuţi, câini de pe stradă, pseudoprieteni şi prietenii imaginari ai prietenilor mei imaginari, că ai mei ştiu că nu dezamăgirea vine din prezenţa propriilor dorinţe şi nu din incapacitatea celorlalţi de a ne îndeplini dorinţele). Pe lângă faptul că dintotdeauna am avut o înclinaţie spre tot în general şi nimic în special, iar facultăţile pe care mi le-am ales sunt ideale pentru oameni fără viitor ca mine.
Am şi eu o întrebare neînlegătură cu subiectul discuţiei de faţă sau cu articolul. La voi, la Cluj-Napoca, acolo, mâine se merge cu locsolitul? Ăă, scuze, cu stropeala.
Că la mine în orăşel, în fiecare an, mâine, adică luni de după paştele catolicilor, reformaţilor şi-al cui o mai fi, mai mult de jumătate din populaţia masculină, echipată în costum din-ăla de-i zice “elegant” şi cu o sticlă (mai mare, mai mică, mai de sticlă, mai de plastic, mai de aluminiu, după posibilităţile buzunarului fiecăruia) de parfum (apă de toaletă, apă de parfum, spray, asemenea) cu arome îmbătăroare (de obicei put de-ţi/-mi mută nasul, dar asta e industria parfumurilor de azi) se plimbă galeş pe străzi (mâine cu siguranţă curate) şi sună din uşă în uşă (la cunoscuţi, evident) ca să “stropească” femeile, fetele, domnişoarele, ce-or mai fi, după ce le-or urat cu tot felul de poezioare hazlii (ce-am auzit eu a fost tot timpul în maghiară, deci n-aş putea să reproduc) şi să ia în schimb ouă roşii, ceva bănuţi, câteva păhărele de ţuică şi tot aşa. Acum citiţi fără paranteze, că-i mai clar.
S-o fi mergând peste tot. Eu unul nu prea merg cu nimica, în general.
@ Mironeasca
Văd că Andi evită să răspundă la ce facultate s-ar duce… dumneavoastră îmi satisfaceţi această curiozitate? La ce facultate vreţi să vă duceţi de este atât de greu de intrat?
probabil la una dintre cele 3 pe care le-am ales. de fapt, mai mult ca sigur ca asa.
M-aţi întrebat dacă puteţi întreba. Şi eu am răspuns că da. “Pot întreba care este…?” Sigur.
Hmmmm…
Ooops ! am lipsit o vreme si geniul a scris articol nou. Geniule, sunt un om “destupat“ la minte si accept multe dar de data aceasta ai mers cam departe.
Andi zice că:
Aprilie 12th, 2009 la 12:00 [si urmeaza comentariul, cautati-l mai sus]
Foarte frumos scris, chiar m-a impresionat. Sint de acord cu multe din opiniile tale de acolo – doar cu o chestie nu. Si nu esti tu de vina pentru asta. Anume intrarea la facultate pe baza mediilor din liceu (bacalaureat in special). Dar discutia e atit de luuuunga… l-as depasi pe Bibli la lungimea comentariilor si nu stiu daca e indicat.
Un singur lucru as vrea sa adaug, Andi draga. Foarte multe facultati particulare au ramas exact ca la infiintare: dai banu` si iei diploma. Foarte multe din cele de stat au ramas valabile. Exista exceptii de ambele parti dar ele nu fac decit sa intareasca regula. Eu iti tin pumnii pentru acel 10 ZECE de care ai nevoie si sper ca in curind sa se revina la examen ca baza de intrare in facultate. Mintea romanului de pe urma.
Diacritice n-am azi dar voi sunteti inteligenti si va prindeti repede.
Sau poate nu eşti îndeajuns de destupat. Maică-mea mai sus a părut să fie. Deci îs ipoteze că chiar îi sau reuşeşte să mimeze. Îngrijorător pentru tine. 😛
Eu mulţumesc, deşi nu ştiu să am nevoie să-mi fie ţinuţi pumnii. De obicei cu mâinile scriu (mai rar cu stânga, dar.). Unde vreau eu să merg se intră cu jumătate din media pe liceu şi jumătate din media de bac. Deşi am spus că n-am învăţat nimic din liceu, ca om cu o existenţă ce va începe şi mai practic în vara asta, nu înseamnă că l-am ignorat sau că nu mi-am păstrat standardele în ce priveşte notele. De fapt, mie nici nu-mi trebuie zece, îmi ajunge dacă-mi egalez media la bac cu cea pe liceu. Hi hi.
Plus că acolo, mai sus, nu mi-s opinii, ci fapte. Ce-am făcut, ce n-am făcut, ce fac.
Iar umblu la citate: Din cuprinsul de azi: soluţia la criza economică (testată, funcţionează); visuri erotice cu maică-mea (am încercat să nu intru în analize prea profunde, dar am spus, mă ţin de cuvânt şi vi le împărtăşesc).
Bai Pulica, eu ma refeream la primul subiect. Adica ai mers prea departe gindindu-te ca tu nu vei mai cheltui nimic cu mincarea. Si cind colo el tot cu obsesia lui – visele erotice. Vrabia malai viseaza.
PS: ai pus botul, sic, sic, ai pus botul !!!
N-o-ntoarce, ca Cebeul după farsă! Cât despre subiectul întâi, îmi vei plăti totul ce-mi este necesar, cum va face şi restul Globului. Nu ieşi tu din tipar, să strici ritmu’.
Ultimul.
Cei care au dat chiloţi, nu au făcut şi ei poze la andărueruri?
Încă n-a venit nimica. Da’-i iau la colţ, imediat.
Dar măcar o poza de avant-paquet
Motherfucker
Iaca şi un spiritual…
Hai că n-a fost rea gluma. Până şi jeg va aprecia-o.