[Acest titlu a fost compus sub egida atentă și suverană a lui Sergiu Biriș.
Apropo – nu băga limitări de uzabilitate pe Trilulilu –
acesta este răspunsul meu oficial la ce m-ai întrebat în taina discreției mele,
iar sper că odată cu el să-ți fi futut și potențiala intenție – ce face soața de mâncare? –
mulțumesc pentru înțelegere.]
Din cuprinsul de azi: soluția la criza economică (testată, funcționează); visuri erotice cu maică-mea (am încercat să nu intru în analize prea profunde, dar am spus, mă țin de cuvânt și vi le împărtășesc).
Pentru că încep să fie tot mai agasante micile glumițe despre criză și asta chiar acum, când cu povești de astea nu-i deloc de șagă, dar și fiindcă afacerile familiei prezidențiale ne-au făcut să uităm de ea, după care arestarea lui Becali ne-a făcut să uităm de ele, după care Moldova ne-a făcut să uităm de el, am decis să vă reamintesc faptul că nu prea mai avem bani. Am putea, desigur, să ne împrumutăm (cum fac eu de la Hudrea, 100 RON, și de la mulți alții care n-au pretenția să zic). Doar că n-a mai rămas de la cine. Suntem datori unul altuia și n-avem de unde ne da înapoi, darămite înainte.
Așa că am dezvoltat o strategie economică. Și nu una oricare, ci una ce, prin definiție, e sortită succesului. Deoarece așa am conceput-o eu pe ea de la început: să meargă. Gândindu-mă și la posibilitatea să nu iasă. Probabil într-o zi voi primi aprecierea mondială pe care o merit, la fel ca ăla ce s-a gândit prima dată la micro-împrumuturi sau ăia ce-au vândut nimica pe net, ba sub formă de pixeli… ba sub formă de NIMIC împachetat. Care costau, pare-mi-se, destul de mult. Ei bine, eu am făurit una simplă și ieftină; în special pentru beneficiarul ei, pentru că planul meu are o singură limitare: se aplică numai la nivel de mine.
Dar așa este în criză, unii se ridică, iar alții dispar. Deci pornim cu premisa ca truda noastră comună să fie înadins cumulată pentru răzbirea mea și doar a mea inițial, apoi gândindu-vă la restul, cum ați fi voi înșivă.
Așadar, intenția fundamentală a gândirii mele fiscale este următoarea: nu mai cheltui eu nimic. E destul de ușor de înțeles mecanismul. Asta nu implică faptul că n-aș consuma nimica, firește! Fiindcă trebuie să trăiesc și eu – nu? Ci doar că eu anume nu voi mai achita nimica.
***
***
Ce spuneți? Eu cred că-i bine. Va dura puțin până când toți vor înțelege pe deplin că secretul să ne scoatem – civilizațional, cu mine ca reprezentant și simbol al prosperității – din acest căcat financiar în care ne-am afundat, este să se pună (de către altcineva) mână de la mână, pentru salvarea unuia. Care, odată ajuns sus, îi va târî pe toții după el. Eu. Da’ prima dată cu mine, bun? Că n-are rost să stricăm randamentul cu tot felul de lăcomeli. Și să știți că n-am să uit acest gest.
Pentru a demara acest îndelung proces al bunăstării mele, am dezvoltat și câteva faze incipiente, ca să vă ajut să mă ridicați.
De exemplu, eu accept mâncare. O știți, o consimțiți, vă supuneți. Ați nimerit chiar bine, fiindcă sunt taman în toiul unei perioade de reformare constitutivă. Nu necesit mult, nu necesit elaborat. Dar necesit. Special pentru a vă ușura obligațiunile, am să introduc o nouă clauză între principiile mele altfel foarte stricte: puteți să mă hrăniți și de sărbători. Nu țin la rigorile religioase și nici cu familia nu intenționez să stau mai mult decât spălatul pe mâini cu urzici și un cinzeci de pască.
Din nou, mutual benefic, fiindcă de obicei strângeți cureaua tot anul, ca să aveți ce cu aceste ocazii. Numa’ bine ca să mă invitați. Fac această micuță concesie. Pentru voi.
***
***
Am tot promis că vă relatez despre plăsmuirile mele umede, fantezii sexuale (da’ în somn, da?) cu maică-mea, ca voi să puteți râde de mine, iar pe ale voastre (cu mamele voastre sau tot cu a mea) să vi le negați mai departe și să mă biruiți la nivel psihiatric prin normalitatea voastră molcomă, într-o dulce iluzie din capul ăla al vostru, așa prost cum e el.
Ei bine, ele s-au întâmplat în trei rânduri. Pentru a vă mai liniști, aflați că ea era în vis cumva icoana mamei (nu începe să sune mai bine, cum m-aș fi așteptat), care era reprezentată de persoana mamei mele, care era ea însăși, dar nu îmi era mamă în vis. Că aveam și eu o urmă de decență. Și era mai tânără, așa, cam când făcea școala de turism. Asta ultimă parte nu mă avantajează deloc, fiindcă-nseamnă că eu eram taică-miu. Ceea ce va costa cu atât mai mult la psiholog.
Bun. Prima dată aveam, cred, până-n 10 ani. Știu că încă nu purtasem discuția din curtea școlii cu colegii, despre “Bă, da’ tu ți-ai făcut laba sau ești poponar? – Făcuuut!“, ceea ce mi s-a-ntâmplat abia prin clasa a 5-a (și nu, nu făcusem încă laba, da’ nu puteam tolera să fiu considerat poponar, așa că am mințit, după care am căutat căi prin care s-ar face această curioasă “labă”; și am descoperit repede). Deci eram tânăr, deci nu descoperisem miracolele proprii-mi puli, mai departe de nivelul că mă chiar pot pișa și pe mine, nu doar cum fusesem educat.
Și la un moment dat a apărut Mirmen în vis. Tunsă mai scurt, urât, demodat, foaaarte neatractiv îmbrăcată (mami, citești, da?), maroniu oarecum, cam de biroul agenției de turism unde lucrează. Și nu știu în ce context eram. Și într-un fel ea îmi făcea mie avansuri. Mie – în vis, nu mie – Dariusucu’. Cine știe cum eram în vis, din perspectiva ei, de am atras-o?
Ce e MAI ciudat e că eu nu știam că ne futem, fiindcă eu nu aveam habar, cel puțin conștient, despre această activitate. Probabil văzusem undeva fără să vreau, fiindcă ulterior, când am descoperit și de-adevăratelea, am făcut legătura cu ce se întâmplase. Eu eram încă înainte, cronologic, să văd acea pizdă oribilă de pe revista porno de pe jos, din curtea muzeului, lângă cimitirul pentru hamsteri. Deci nu pricepeam. O trebuit mai târziu să apuc să fiu traumatizat.
A doua oară a fost prin liceu, după jumătate. Și atunci deja știam o treabă și m-am speriat. Dormind îmi plăcea, că doar n-o să ratez vreo ocazie, chiar și imaginară, da’ când m-am trezit mi-am cam pus câteva întrebări. Și se și suprapunea cum cu Lia (prima mea iubită, din relația cu care s-a și născut Jegul) încă nu reușisem ceea ce s-ar putea numi sex. Mai mult niște icneli și niște opinteli. Mna, maică-mea, în schimb, tăt așa mai scurt tunsă și tăt îmbrăcată la fel. Bă, fomeie, ce-ai? A trecut un gimnaziu de-atunci! Am dat și io o capacitate! Mai aranjează-te și tu. Bun. Deci tot aia.
Iar a treia a fost… atenție… în februarie 2009. Care 2009?! Februarie. Cum ai spus? Anul curent…
Hait! Acușica ia, de recent, da? Știu că eu am tot felul de înnodări sufletești (ca să nu amintesc de ălea neuronale) și-am spus că nu-ncerc să-ncep nimica cu nimenea în vederea unei relații pe timp de iarnă, pânâ târziu în martie, din motive climaterice (apropo, că n-am mai menționat nimic: am rezolvat). Da’ maică-mea (în maro și tunsă mai scurt) a revenit când credea că am mai multă nevoie. Și acuma era cu atât mai evident, nu mai puteam să fiu în nici o negare, mă maturizasem; nu mai visez ca altă dată, îs conștient de mine, m-am obișnuit că am o problemă. Și era limpede tot cadrul, eram pe canapeluța mea modernă, vedeam laptopul pornit, vroiam chiar să-mi verific mailu’, ‘nțelegi? Era realist. Se auzea netul wireless susurând pe geam. Nu era căăă “într-un alt timp ș-alt spațiu”, ca să am vreo scuză de subînțelesuri de ălea terapeutice. Nimica. Cum a fost? Păi, m-a ținut până-n martie…
Să nu mă lași pradă sexului imaginar cu maică-mea. Îi foarte bună, totuși te rog.
peste vreo 5 ani sa treci pe la mine sa te tratez
A, sigur. Aştept.
Tu crezi ca”capul ăla” e cacafonie?
Da. Fiindcă nu cred că e necesar să se evite, plus că oricum aş dori să vă ocărăsc cât mai mult, printr-o singură formulă.
stăi să vezi cînd o citi tată-to :-W
Doamnă, de mult nu mai sunteţi problema mea. Şi tot de mult sunt eu a dvs.
observ ca vrei sa-l generalizezi pe sf. Radu.Econom din partea ta
Faza nu nimicul împachetat și vândut pe net m-a dus cu gândul la un gift shop de pe net, unde, spre mirarea mea, înca se mai vinde așa ceva.
anume aici;
http://www.iwantoneofthose.com/nothing/index.html
@ Darius
Am să-ţi fac un bine şi nu am să comentez acest post… dar să nu cumva să te faci că nu vezi că am mai pus un comentariu pe postul trecut!
dar nu e posibil doar sa ti se para ca e mama ta? te rog.
Măgarule!
Hîhîhîîî, cum au amuţit. Prea mult, brotăcei?
Stăi, amu am citit şi restul articolului. Măgarule era numa pentru sută. Am ţinut să zic repede, să nu uit. Deci măgare!
Altfel, nimic deosebit, tăt Darius, nu mă mai şochează nimic la tu. Ce mă îngrijorează însă e că n-a psihanalizat Biblio deloc. Dar deloc. A chiar declinat. Aia mă sperie. La Biblio mă sperie, nu la tine.
Duminică seara, de Paşti, te hrănesc eu. Bine-aşa?
Accept. Biblel e în stare de şoc pentru prima dată ş-a ales negarea.
I still “heart”you… :))
@ Darius şi anume Groza
Eu am şoc de la aprecierea doamnei Dorian… nu am auzit de când sunt o asemenea părere bună din gura ei (mă rog, de data asta a scris, dar cu atât mai mult, că scripta manet).
Ai verificat postarea trecută ultimul comentariu?
Da, dragă, nu ştiu, apreciez, că-mi spui tu. Mă bazez pe recomandările tale cu privire la orice şi mă-ncred.
“Psihanaliza cazului Darius” este o chestie de doi lei… este normal ca copii să se identifice cu părinţii de acelaşi sex. Majoritatea copiilor mici spun măcar o dată în viaţă că se vor căsători cu părintele de sex opus, sau cu o verişoare, cu fratele/sora… Este absolut normal să identifici ca partener pe cineva aflat în imediata apropiere şi în cercul de siguranţă.
Freud identifica apariţia senzaţiei sexuale pe la 3 – 6 ani, şi a numit această perioadă Stadiul Falic.
Psihologul Madalina Cîmpeanu-Stefanescu spune aşa: În stadiul falic (3 & 6 ani) al dezvoltarii psihosexuale energia libidinala se concentreaza la nivelul organelor genitale, iar trairile devin, în mod clar, sexuale. În acest stadiu apare celebrul complex al lui Oedip, respectiv Electra.
Iacă aţi învăţat ceva nou, complexul lui Oedip la femei se numeşte Electra. 🙂
Eu unul nu văd nimic deosebit în asemenea vise…
De analizat ar fi nu visele ci motivele pentru care Darius doreşte să le facă publice. 😀 Dar asta este altă “lecţie”.
Adică, eu ce ziceam prin “[…] voi să puteţi râde de mine, iar pe ale voastre (cu mamele voastre sau tot cu a mea) să vi le negaţi mai departe […]“, chiar fără să urmez cursuri?
Partea a doua da. Aia da. Şi ca s-o duc mai departe, Biblel: până la urmă – dacă pe noi toţi ne uneşte această intimitate, se mai cheamă că io o fac “publică”?
Faptul că mai mulţi avem aceleaşi intimităţi nu înseamnă că este normal ca intimitatea să devină publică. Anatomic toţi bărbaţii suntem similari, toate femeile sunt similare… nimeni nu merge însă dezbrăcat vara pe stradă.
Şi eu am început o carte unde-mi povestesc coşmarurile sau interpretarea lor… dar nu am să scriu acolo nimic din ceea ce este intim, nu de “ruşine”, ci din “decenţă”. Descoperirea intimităţii este indecentă înainte de a fi ruşinoasă.
Problema sexuală este simplă. În timp ce copilul căruia îi este sete sau foame plânge şi nevoia îi este satisfăcută, cu nevoia sexuală este un pic mai greu. Faptul că nevoia sexuală este restricţionată, tocmai această restricţie implică traumele. Animalele nu sunt restricţionate sexual, în consecinţă ele se folosesc de plăcerea sexuală pentru a se împerechea. La oameni plăcerea sexuală implică mult mai multe, aspectul fizic, o sticlă de lichior, lumina lunii sau pur şi simplu un dialog inteligent… restricţionarea plăcerii sexuale duce la frustrare, frustrarea duce la energii, energia acumulată te face să exişti mult mai tâmp decât ar fi cazul şi, uneori, te face să o iei razna.
Ce zici tu este extrem “ruşine”, cu dezbrăcatul pe stradă (depărtându-ne de simbolistica religioasă). Ce zic eu e tot o extrem, a “decenţei”, într-un fel. Da’ e fiindcă în concepţia e mea e deja publică. Şi fiindcă în evoluţia civilizaţională lucrurile sunt în proces de relaxare. Se va ajunge şi la extrema “ruşinii”, până ca fi normală. Nu încă. Da’ până la “decenţă” (şi demontarea ei) s-a ajuns. Deja. Nu în sens rău, că n-ar fi bine. Deja se trec limite şi nu e nimica neobişnuit în asta. Subiect pa, că de aici o lungim degeaba.
Ştii de ce cred eu că faci asta? De teamă…
Dacă ai observat un pui de câine care este mirosit sau lătrat de un câine adult? El se dă pe spate, adică permite accesul la beregata sa, şi eliberează câteva picături de urină. Se spune că de obicei câinelui atacator, la vederea acestui gest, i se blochează fălcile şi nu mai poate să atace puiul. Nu ştiu dacă este adevărat, aşa am auzit şi eu.
Eu asta cred că faci şi tu la fel, te dezveleşti emoţional tocmai de frica de a fi atacat.
Nu se va ajunge niciodată la stadiul ieşirii fără haine pe stradă, decât tot în cerc restrâns, teribilist. Să nu uităm că a umbla gol este punctul de plecare şi el nu va fi recâştigat decât prin recăderea în animalic.
Dacă e în cerc restrâns, nu e teribilist. Da’ bine. Aia cu câinele da.
stai sa vezi dupa ce ai cu maica-ta, bunica-ta, bunicu-to, matusa-ta, taica-to si frate-tu. atunci ii bai. e povestea unei prietene, nu a mea [krakilla, taci macar azi, nu o cunosti]
prietenii mei vor cu verisorii primari (ceea ce io n-am), in consecinta pun zilnic status sa-i conving ca au probleme la cap. la psiholog am fost numai o data, dar nu mi-a placut ca a fost prea tandra cu mine. am completat in schimb o carte speciala pe care a citit-o maica-mea, normal. ce nu gaseste ea…dupa aia am avut probleme si mai mari la cap. am inceput sa visez animale. dar iarasi ma intind, imi place sa vorbesc despre mine.
*nu eu, prietena mea
păi se lasă el, micu’ jegos, a fi mai prejos decît emil brumaru, bunăoară /:)
Ori Dariusul s-a apucat să înghită cuvinte, ori creierul meu îmi joacă o festă magnifică în care, pe lângă că-mi ascunde cuvinte, le şi aranjează pe celelalte astfel încât să ajungă să arate ca orice alt comentariu. Dar cred că e prima variantă.
Nu ştiu de ce, dar intuiţia îmi transmite semnale de panică pe pagina asta. Ieri vroiam să spun că susţin moral iniţiativa de depăşire a crizei economice, pentru că, practic, nu produc mai nimic pe care să iau bani pe care să-i cheltui pe consumabile sau alte proprietăţi, însă astăzi cred că n-o s-o mai spun şi încă nu ştiu de ce.
Poate e din cauza faptului că am citit comentariile şi m-au izbit ca o roabă plină cu cărămizi, scăpată de pe un şantier. Cred că ce m-a izbit, de fapt, a fost conştientizarea faptului că am avut şi o copilărie anormală, nu doar adolescenţa, din moment ce eu n-am avut vise sa dorinţe legate de familie. O fi poate din cauză că mă certam destul sau prea mult cu sora?
Aş vrea să-l întreb pe dom’ Bibli, că asta fac întotdeauna, ce ştie despre semnificaţiile viselor alb/negru sau în culori. Că tot veni vorba de Freud şi vise.
Nu mi-am dat seama pana acum dar dl. Bibliotecar este, cred, cel mai mare sustinator al tau si probabil si cel mai “aspru”(dar corect) critic.
Nu am avut vise cu parintii, si cele cu verisorii erau de-a dreptul puerile…nu implicau nici un “stadiu falic”. Probabil ca daca m-as concentra mai mult pe un astfel de subiect, ar avea vise mai “reusite”. 🙂 Dar…mai bine nu.
Un timp s-a crezut că visul colorat este anormal… între timp s-a descoperit că multă lume visează colorat, deci ori sunteţi cei mai mulţi anormali, ori nu este nimic anormal.
Am glumit cu acel sunteţi… şi eu visez color. 😀
Uite, Biblel, anume ţie. Din următorul filmuleţ, de-l tot soliciţi ş-acilea şi la biata Mirona:
🙂
Începe să-mi treacă durerea de cap care mă chinuie de câteva zile (dacă aţi observat, întotdeauna geniile suferă de cefalee şi migrene cumplite).
Luati un aSpirin 😛 Sau poate descoperirea unei formule matematice, care sa rezolve sute de probleme mult mai simplu si mai “elegant”, ar face treaba mai bine?
Gia ar trebui sa vorbeasca de problemele ei (daca are, zic) si nu de ale noastre. Asa!
=)) imediat o gasit!
de ce dezvaluiesti secretele inainte de vreme?
Se cheamă teasing, fă dragosteo. Te ocupi tu de ce manageriez eu şi-ţi indic anume – bine? – nu-ţi bate căpşprul delicat cu amănuntele acestea ce-ţi depăşesc atribuţiile.
dragule, surprizele nu trebuiesc anticipate, teasingul trebuie efectuat mai subtil, nu cu o poza de 657*491px. daca ma-ntelegi
Te-nţeleg, tu nu te-nţelegi. Nu mai e o surpriză că Bible cere şi i se dă. Ţi-a descoperit acum şi ţie blogul şi s-a sfârşit. Totul e dintr-un plan mai mare… cu el rămâi!
sa inteleg ca daca bibli cere, bibli primeste? mai bibli, cere si tu sa iau 10 la BAC
@ Sofia
Perioada în care reduceam problemele complicate a trecut… deja am făcut asta cu toate problemele esenţiale şi nu mai este o provocare. Acum încerc să complic problemele simple introducându-le mai multe variabile. Putem dezvolta subiectul (dacă este cazul).
@ Mironeasca
Eu pot să cer 10 la BAC, dar pot cere să luaţi 10 la fiecare examen nu numai la unul… 😀
Din ce văd eu în jurul meu, nu este tocmai bine să ai 10 la BAC, poate un 9 ar fi mai nimerit. Nota 10 pune o etichetă pe fruntea celui care o primeşte la un astfel de examen… Eu când aud de absolvenţi de nota 10… încep să nu mai am încredere în ei (vezi Victor Ciorbea). De aceea vă spun să fiţi atente cu ceea ce vă doriţi, s-ar putea să se împlinească şi să nu vă placă. Uneori nu vi se întâmplă ceea ce vă doriţi pentru că vă este mai bine să nu vi se întâmple.
Atunci mai bine un aproape 10, adică o medie aproape. Şi nu doar pentru Mirona, că nu-i singura cu bac vara asta. Deşi despre mine nu ştiaţi asta, că nu mă plâng pe toate canalele :))
nu-i nimic, ma plang eu pentru toata lumea
Pfuu, pentru o clipă am crezut c-am nimerit la Zapa-n comentarii. Ca să zic aşa.
@ Andi
Dacă toată lumea o să ia 10 sau aproape 10, care mai este rolul superlativului? Când toată lumea ia astăzi un doctorat fără să aibă prea multă ştiinţă, cei care l-au luat pe bune, ca încununarea studiului pe durata întregii vieţi, sunt sortiţi aceluiaşi oprobriu public. Important este să iei 8 într-o medie naţională de 6… atunci ai o notă îndeajuns de mică pentru a nu crede nimeni că ai copiat sau ai ştiut subiectele dinainte, îndeajuns de mare ca să fi deasupra a 80% din candidaţi.
Eu nu cred că ţelul este să ajungi pe locul întâi, nu cred nici măcar în competiţie, eu cred că important este ca în şcoală să înveţi să cauţi şi să faci legături, să ai o idee generală din toate domeniile şi să ştii că ceva există. Formule, anii de domnie, reacţiile chimice, o poezie, o localitate, un cuvânt în engleză… pentru toate acestea există cărţi, internetul… Importantă este educaţia şi nu învăţarea. Dacă după ce termini liceul rămâi cu obişnuinţa de a asculta măcar o dată pe lună un concert simfonic, un concert de jazz, o piesă de teatru, o carte, un film de artă, o simeză, o scultură… Cine termină liceul şi trăieşte mai departe “făcând treabă” în fiecare zi, fără nici un fel de dezvoltare ca om, degeaba a făcut acest liceu, oricât de mare ar fi nota de la bacalaureat. Investiţia societăţii prin care un om face şcoală nu este în scopul specializării lui, asta o face el singur, ci pentru a socializa şi întoarce societăţii un surplus al culturii (în sens larg). De exemplu, ce face Darius la Vitrina nu aduce mare lucru societăţii, dar filmuleţele lui sunt un bun social. Munca pentru care este plătit este pentru bani, munca pe care o face ca pasiune este pentru societate. Oamenii care nu fac nimic pentru societate ci numai pentru ei, pentru bani, pentru binele personal, sunt persoane de categoria a doua, doar cei care oferă o contribuţie pentru societate fac parte din categoria omului superior, cultivat. Cine reuşeşte să le şi îmbine, este un om fericit. Dacă ar fi să alegeţi între personajele lui Wells din Maşina Timpului, ce aţi vrea să fiţi eloi sau morloci, un cetăţean teluric şi grobian sau un cetăţean serafic şi celest. Sigur, nici unii şi nici alţii nu sunt perfecţi, există argumente pro şi contra pentru fiecare opţiune, totul ţine de alegere.
Iar mi-a ieşit lung… asta este… scurtul merge o dată, de două ori… dar la un moment dat simţi nevoia şi de un comentariu lung. 😀
Bibel are darul de-a rula când te aştepţi mai puţin.