Darius Hero

Am văzut pe ceva blog la una titlul: “Vântul vieții mi-a furat iubirea mamei” și după m-am căcat pe mine de râs, am zis că-i bun de titlu și aici; sper că-i dintr-o melodie, nu că i-o murit cineva…

A

Frâncuții noi pe OiMR.

Fă! Nu numa’că io nu trebuie să scriu aiciuca constant, spre nerecunoștința voastră… ci nici măcar nu trebuie să vă explic! Io nu vă datorez vouă că să texte, lipitori neproductive. Nu îmi trăiesc mie viața, ca să mi-o citiți voi și să vă mulțumească, limbrici din curul societății, iar dacă nu vă hrănesc cu ceva nou, nu înseamnă că ar fi fost responsabilitatea mea, ca apoi să trebuiască să mă justific.

Eu, bine intenționat, încerc să mi se întâmple lucruri cât mai interesante și mai dese și buchisesc aici cu măiestrie, ca să aveți voi ce să vă umple diminețile goale de întâmplare, când pierdeți vremea la slujbele pentru care sunteți plătiți degeaba sau trezindu-vă și scârmându-vă-n cururi a pagubă, că nici pă alea nu le aveți. Însă nu e vreo obligație de-a mea. O fac din altruism, din măreția sufletului meu de aur, care vă dă, fără să vă ceară nimicuță în schimb (boxerii și banii gratis și zacuștile de legume și nu cu ciuperci deoarece nu-mi plac pe care nu le-am primit încă din propria voastră inițiativă).

S-a-nțeles, vite morbide ce rumegați cu patru creiere subdezvoltate, care nu fac împreună nici cât unul subdezvoltat, același articol și vă certați între voi ca chiorii la comentarii de săptămâni de zile, fiindcă nu aveți alte experințe personale? Vă mulțumesc pentru înțelegerea pe care, dacă ați avea capacitate mentală, dar n-o aveți, mi-ați acorda-o.

Dar dacă vreți neapărat să știți – ceea ce vreți, fiindcă asta-i tot ceea ce vă scoate din apatia vieților voastre fără de conținut – n-am mai scris de atâta vreme deoarece îmi petrec  tot timpul liber cu noua asta fată de care v-am mai povestit și care are abilitatea copleșitoare de a nu face toată ziulica NIMIC!

Deci nu că face anumite lucruri, dar acestea nu merită menționate. Ea NU face ORICE. Mergem în locuri, în esență observ cum îmi dispar o grămadă de bani și mereu mă întorc de nicăieri absolut extenuat. Dar când mă pun să-mi amintesc ce s-o fi întâmplat, realizez că nu s-a întâmplat.

Am cunoscut prin ea o întreagă comunitate pe care n-o mai întâlnisem nicăieri înainte – eu umblând prin locuri unde se-ntâmple chestii – iar toți membri ei (în afară de una, asupra căreia vom reveni) o ajută pe Ada și ea pe ei înapoi în a nu cumva să facă oricare din ei ceva.

I-am cunoscut prietenele de-o pasivitate molipsitoare, care se strâng cu toatele în diversele bârloguri, unde ele zac inerte. Iubita mea este mereu ocupată cu a se întâlni cu mine și a le chema pe celălalte legume, cu care și-au stabilit că trebuie să se vadă undeva static, iar acolo să vegeteze. Știu că vegetează, deorece multe au prins rădăcini acolo și nu se mai ridică. Trebuie să le râcâi ca să se mute în alt loc, lăsând se petreacă ceva în spațiul în care stăteau, să nu existe inutil. Și mă duce și pe mine acolo să mă simt bine cu ele, împreună și unde – ce altceva? – trebuie să – exact! -  stau.

Există una dintre prietenele ei, care se numește Teo Turtă. Din întreaga comunitate, doar ea face anumite unele lucruri. Necazul este că acestea reușesc să fie cele mai neinteresante treburi care există de făcut. Ca să aveți o imagine, acestea sunt cele pe care noi, ceilalți, care de obicei facem, alegem arareori să nu le facem și să facem nimic, în loc să facem alea, care nu merită făcute. Probabil ea a pierdut vreo tragere la sorți între celălalte și este condamnată să aibă activitate și n-a reușit decât ceva ce este absolut irelevant.

Și pentru cineva care a reușit să nu facă nimic între alții care doar asta fac, așa ceva cum face ea  este totuși… orice. Pentru că de regulă, la sesiunile de lâncezeală profundă, Teo Turtă ia entuziast cuvântul și ne povestește – atenție! – ce-a făcut, câteodată hazardându-se să ne povestească ce-a mai făcut, ca și cum asta ar fi vreo activitate constantă, dacă ar fi o activitate.

Dezamăgirea mea, care aștept  cu înfrigurare mometul măreț ca oricare dintre ele să facă orice, măcar un pârț, măcar doar fiindcă n-au putut să facă ceva să nu-l facă, este că Teo Turtă ne povestește de cele mai multe ori lucruri care i s-au întâmplat și probabil față de care n-a avut vreo prăvălire neînsuflețită ca să se opună. Acestea ce i s-au întâmplat – dacă e să devenim tehnici – practic nu sunt lucruri pe care ea le-a făcut, ci care i s-au făcut… adică o definiție pentru diateza? Pasivă. Unul dintre cele mai plictisitoare lucruri pe care ni le-a adus Teo Turtă la cunonștință, de pildă, este cum i-a luat mă-sa telefon, doar una dintre multiplele acțiuni la care Teo Turtă n-a avut vreo contribuție reală, mai mult decât în capul propriu.

Uneori Teo Turtă povestește cu mare patos lucruri pe care le-au făcut alții în locul ei și ar fi trebuit  să le facă ea, atribuindu-și-le într-o oarecare măsură. Cum ar fi curățenie la ea acasă, de către prietenu-so, când ea nu era acolo – probabil făcând nimic cu fetele sau povestindu-ne cum nu face ceva, crezând că e ceva de povestit făcut de ea, telefonul luat de mă-sa, să zicem- în opoziție cu a-și face ea ei ce trebuia, ca să nu mai vorbim ce trebuia să-i facă lui.

Alteori, Teo Turtă ne povestește lucruri care încă nu s-au întâmplat și pe care nu vrea să le facă, cu foarte mare detaliu pe cum nu vrea să facă aceste lucruri, asumându-și astfel prin insistență aproape aceleași merite precum dacă le-ar fi făcut deja.

Probabil deoarece are atât de multe responsabilități. Printre responsabilitățile lui Teo Turtă se numără: motorul lui prietenu-so, patul Emiliei, obligația părinților de-a veni din Alba ca s-o ducă înapoi în centrul orașului Cluj, de la periferie.

Dacă tot am ajuns la ea și o menționasem anterior ca excepție, singura persoană din anturajul Adei, care se rupe astfel de contextul tragic în care trăiește, este Emilia Fekete. Emilia Fekete, în antiteză cu restul putorilor latente din jurul ei, face totul.

Dintre responsabilitățile Emiliei: făcutul de mâncare, spălatul vaselor dacă le-a boscăit pe toate, mersul după țigări, plătitul țigărilor dacă îi trebuie să fumeze, Teo Turtă, făcutul de liniște ca să doarmă Ada lin, ascultatul de muzică la maximum de la Ada când vrea să doarmă ea însăși, deschisul ușii când vin oricare dintre pijdi de la disco negăsindu-și cheile de bete și opritul sonerieri care țârâia continuu în acest sens.

***

[care vrei Prințu’ de când eram mici, îl iei de aici, da’ dai și la ceilalți copii; este un folder cu Prince Of Persia primul, cu Prince of Persia 4D – un remake cu alte nivele și Dos Box, ca să meargă și pe Windows și indicații, că n-am așteptări de la voi]

93 comentarii

  • Simt nevoia aprofundarii postului. Cred ca o anumita superficialitate telurica si o anumita abordare efectiv nici macar mediocra a eternului feminin ma cam da de gol ca iar is beat… Uitai dreacu ca vroiam a-i canta cuiva, nu conteaza, ca nu mai tin minte in cosnita ma-sii, Nu obscen, si era romantic. Nu ma luati in serios, ca altfel va’njur de Cristelnite, de magarusi urecheati cu care intra Jezus, de barbosi nespalati asa ziande apostoli si de alte nazdravanii. Unde-i buda aici?

  • Si la fratele tau magyar pretuieste pe tine Darie, ca cum le zici si le imbarlighezi, na, sed cate o data ca prostu, cu ochii beliti in monitor minuta dupa minuta, nu multe, asa, la vro 30, catand a surprinde sensul si metafora pitita din da ratul frazelor magistral construite. Marian, imi mai veni una acu’n minte: Hai hai, cu vuvuzeaua, pana’n deal la Marioara….
    Na, acu’ daca tot intrai, sa va zic una care mi-o zis-o ieri draga mea Mónika:
    A lelkeknek is, mint a folyóknak és a növényeknek, szükségük van egy különleges esőre: a reményre, hitre és az élet értelmére. Ha ez nincs meg, a lélek meghal, bár a test továbbél. Az emberek ilyenkor azt mondhatják: Ott, abban a testben, egy ember lakott. Adica sufletele, ca si raurile si plantele, au nevoie de o speciala ploaie, a sperantei, credintei si a intelesului vietii. In lipsa ei, sufletul moare, chiar daca trupul supraviatuieste, iar oamenii pot spune deja ca ca acolo, in trupul ala, candva a salasluit un om.
    V-am pupat pe perciuni si ma retrag cu Sanyika la vro 15 beri reci. S-aveti si boieri dumneavoastra pofta!

  • Da` bea omu` asta, nu se uită ! 15 beri ? d`alea la 0,33 litri ?
    Hai să vă mai zic una, după un compot de mere, că altceva n-am voie fo` 3 luni:
    Unde cîntă vuvuzeaua / nu se-aude cucuveaua.
    Şi aşa mai departe.

  • Nu-mi mai place blogul tau. Ada & Co sunt mult sub Moafle,Pastaie sau Carcea ca centre de interes.

    Imi placeai mai mult cand n-aveai succes la femei si erai gras si nefutut.

  • Asta-i fiindcă nu mai vii la mine să te hrănesc parizer?

    Bine. Îți dai seama și singur, sper, că vei primi deseară un telefon. Eu mi-aș revizui atitudinea în așteptarea lui, că ți-ai atras singur asta și în locul tău mi-ar recalcula prioritățile.

  • Astea trei inca se aplica. Nu-i bai, eu mai sper inca intr-o revenire in forta cum ne-a obisnuit deja, poate un emoticoncert acompaniat la ukulele si vuvuzele?

  • Auzi, a dat-o cu faculta…

    Când s-a FACE doctoriţă a fi făcut ceva. Dar să nu judecăm într-atâta don’şoare, ce sunteţi măgari, fiţi mai blânzi, atacaţi fata, scârbilor.

    Hîîî!

  • si aflu cu surprindere ca e in SMURD, adica atat asteapta, sa i se intample vreunui neispravit ceva, ca intervine prompt sa ii salveze curu’.

  • Măriene, iară te-o luat o fomeie. Şi nu cum vroiai tu.

    Tu astalaltă: parcă ziceai că nu ştii care îi, că tu numa’ pă Teo Iancu o ştii. Acuma spontan vă aveţi ca surorile. Fufă lipsită de consecvență!

  • Mai jegule, uite care e problema: daca vrei sa ma ia cum vreau eu, fii baiat bun si explica-i ce-a facut, cu sau fara voia ei. Probabil tu o cunosti, eu nu.
    A, fii atent, trebuie sa aiba macar 27 de ani. Ca sa nu zica lumea ca trebuia sa am copii cit ea, ne-am inteles ?

  • Eu? Eu am zis că n-o știu? Greșești. Nu cu mine ai vorbit. Și nu ne avem ca surorile, dar mi-e milă că ai dat-o hienelor ăstora de mai sus care comentează în totală necunoștință de cauză.

  • Cris, fată dragă, vino aici, pe genunchii moşului şi ascultă o poveste. Că nea` ăsta n-o să ţi-o spună, te lasă să te tăvăleşti în ignoranţă, gelosul. Tre` să cunoşti regulile jegului, dacă tot ai intrat în horă.
    1. Expresia “tu o cunoşti“ se referă la faptul că Dari us te cunoaşte pe tine, că eu nu, eventual poate să confirme dacă ai peste 27 sau nu. Că pentru mine, sorry, dar aceasta este vîrsta majoratului. Dacă eşti prin zonă tre` să te grăbeşti, la anu` se majorează la 28.
    2. Expresiile “m-ai luat“ şi “nu ştie biata de ea ce a făcut“ se referă la un fapt abominabil: ai luat comentariul cu numărul 69 iar acela mi-e rezervat MIE, ai înţeles ? Să nu mai greşeşti niciodată astfel, că ne supărăm. Toată suflarea jegului crede că NUMAI un 69 mi se cuvine dar … crezi că stau eu să le demonstrez că mai merge şi altceva ?
    Deci e clar: fii atentă pe viitor, da ? Cînd ne apropiem de 69 să mă anunţi cumva, un telefon, un SMS, că mai uit şi eu să trec pe aici. Bătrîneţea.

  • @clona lu’Bibliotecaru, mie mi-o produs o asé, cum să zic mai bine, pişcătură pe pericard că Darie incă mai are răbdare cu mine, de încă nu m-o dat afară în şuturi d’acilea, cum meritam. Crez ca numa’ picătura aia de sânge unguresc în kilele lui de sânge sălăjan l-o facut o ţâră mai indulgent, na. Na, vezi doară, că o scris “fratele de păstă Panonia”, au nu de “pustă”. Tu repede cu gându’ la băieţei, păcatele mele… Jaj, adică vai, mă intreb: Unde mergem, dacă şi oamenii cu cultura, adică cu cărţi multe’n cap şi-n rafturi, repede se repede cu miştoul. Îmi voiu dedica câteva ore (mai târziu, se’nţelege…) pentru a produce un eseu pornind de la următoarele categorii filosofice: pustă, băieţei, bibliotecari, obosiţi, treabă, pizdă, noapte, fără, féltékeny(gelos), barbă, politica, siktir, Árpád, canalizare, mazăre, Mazăre, Győr, Györfi. Sus Patria, jos Mafia!

  • Vrea să îmi scrie, anunţ public, la contact, Ügyvéd adresa domiciliului său stabil. Voi organiza o excursie la dânsul, ca să mă cunoască.

    Dacă într-adevăr locuieşte în inima Magyarországului, precum susţine, atunci poftesc să mă ducă la bab gulyas la casa scriitorilor (undeva pe lângă Ambasada României, dacă are dileme de orientare) şi la restaurantul ăla simpatic tăt de p-acolo, mă ştii pula cum îi zice, dar mi-a comunica Nemere când dau de el, unde-om bea un gâţ’ de Unicum şi nişte alte chestiuni cu paprika, cum ar fi friptura aia cu cartofi; să pregăteşti salariul, nu c-ar fi ălea scumpe cât c-ar fi al tău miuc, mulţumesc szépen.

    Deci datele de contact. Voi călători special în acest sens, în proximul week-end.

  • cu ce bani? mai ai inca sau iar furi ca un nenoricit de la monica? p’aia cu ukulelele ai uitat-o. ti-ai luat banii si o lasi sa sufere ca proasta dupa blond.

  • Budapest XIII. kerület Béke utca. Fara babgulyás ca da basini. Hehehe, Darie, nu in inima “Magyarországului”, hanem in capu la Magyarország.

  • Cităm: Fără babgulyás că dă băşini.
    Da` ce, ai de gînd să-l ţii în casă ??? Nu e de ajuns că îi dai de mîncare ? Mîncat, băut, futut, ura şi la gară. Sau, mă rog, suie-l pe bicicletă, bănuiesc că aşa o să vină.

  • Corect. Nu trebuie sa te justifici si nici nu tre’ sa scrii cand vor cititorii. Dar ar fi frumos daca ai face-o mai des 😀

  • @ ügyvéd
    Îmi faceţi aici pe Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu, cea care s-a văzut mireasă pe câmpul de luptă şi a lăsat o dâră luminoasă pe cărările calvarului războiului… 😀
    Ştim noi ce vorbim… 🙂
    Măgarele se va folosi de domnia voastră pentru a-şi satisface poftele murdare, adică bere şi alte alcooluri mai tari, lucruri de umplut foalele, chiloţi de firmă şi, după ce vi-l arată pe Pamfil în tatuajul gol (Pamfil Alphonse, expert pe probleme), veţi rămâne sedus, abandonat şi cu memoria unui excelent post pe JEG dot RO. Eu mi-s trecut prin mult colb în ochi provenit de pe acest blog şi am văzut multe… fi-ar clona mea de râsul curcilor poluate cu prea mult hidrogen în apă plată.

  • bă, m-am prins!
    dej găzdoiu’ ne dă jocuri cu prinţu’ dîn persia… aşa, dej ce vroiam să spun…
    a! pe el însuşi himself îl cheamă (pretinde el!) darius… dej ce concluzie tragem?
    că el e ăla animatu’ care se mişcă sacadat din cauza technologiei nu foarte avansate!
    deci, copii, poate fi omorît! I did it myself, înainte să descoper wolfenstein şi
    doom I şi II.
    cît despre titlul acestei inepţii mişto, mi-aduce-aminte de omul cu hobby pe frunte, marean nistor şi-a lui trupă mai_mult_vocală_decît_instrumentală savoy.
    zicea ei aşa:
    “mi-a furat inelul un peşte
    şi cu el iubirea mea…”
    (sau dragostea, nu mai ştiu. eram mic)

    unde dracu e ăla de mă-njura, mi-e şi mie dor, am şi eu nevoie.
    cum dracu îl chema?
    hai că bag.

  • Otetefeseule, dacă te mai legi de febleţea mea, aka Marian Nistor, îţi promit că o să aibă cine să te înjure ! Ascultă aici:
    Oamenii mă-nvinuiesc / Că sunt tînăr şi iubesc !!!
    Şi mai departe: Dar la moară dau de prieteni / De prieteni mă feresc …
    E ? Să nu te pună dracu` …

    Peseu: uite d`aia nu ne spune jegu` cu cine se iubeşte, v-aţi prins ? Ştia melodia de mic copil.

  • nu mă leg mă, nu mă leg, decît poate puţin, secsual. e şi febleţea mea, îl iubesc cu patimă şi pe el şi pe soţia dumnealui.
    acuma pto, că s-a-nvrednicit ăsta. doă tecste în 8 zile, devine stahanovist.

  • Io-s curioasa daca ai mai recuperat kg pe care le-ai dat jos cand te-ai preaplimbat cu bicicleta prin tara. Atata.

  • sa-ti fie rusine… atata am de spus daca as fi prietena ta m-as desparti de tine instant

  • Nu am putut sa citesc pana la capat, pari prea inteligent si in mod cert e un umor care poate fi inteles numai de un geniu pustiu precum tine 🙂 ai putea totusi sa folosesti un limbaj mai academic, adecvat unei persoane de varsta pe care pretinzi sa o ai, nu sa te cobori la nivel de “nicusor de la braila”

  • 1
  • 2

Sociale