Jurnalul Editorialistic de Groza

În toată această perioadă am primit personal o sumedenie de mass-message-uri. N-am putut să le răspund, iar la sms-uri am dat doar un cordial bip înapoi, fiindcă m-am frământat încontinuu cu următoarea întrebare:

De ce sărbătorile (pl.) de iarnă sunt sfinte, din sintagma “Sărbători fericite!”, când, de fapt, doar una, Crăciunul, este – şi ăla prin absurd – o festivitate religioasă?

Nici nu am idee de unde să mă apuc să vă povestesc despre ce urmează. Absurditatea a ceea la ce am fost făcut părtaş în ultimele două zile reuşeşte să-mi depăşească de departe capacităţile epice de a vă relata-o în cuvinte. O să încep din fundul curţii, băgându-vă, fără să aveţi vreo vină, în context.

Eu am un prieten, Pişto. Iar el este un antreprenor zălăuan de succes. Adică reuşeşte să aibă afaceri în Zalău.

Dat fiind că m-am îngrăşat recent, s-a considerat, pare-se de comun acord, că eu aş fi îndeajuns cât să formez singur un focus-grup pentru el. Situaţie nefericită care mă face mereu victima directă şi imediată a venture-capitalismului său.

Pentru că, la fel ca Donald Trump, doar că cu 2.9 miliarde de dolari mai la stânga, Pişto are idei. Diferenţa dintre ante-menţionatul şi el, exceptând ante-menţionata, este că ultimul nu îşi rumegă ideile. Fiind astfel nevoit să i le rumeg eu. Iar acestea, daţi-mi voie să vă împărtăşesc, sunt idei de struţ, când analogia este pur gastronomică.

Pişto m-a rugat anume să nu le spun nimănui, pentru a nu i le sufla cineva, iar în această înţelegere am vaga bănuială că s-ar integra şi să nu le scriu pe Jeg. Mi-am întărit această suspiciune, când i-am spus prima dată că scriu articolul şi a sărit ca ars.

Dar am decis să îl public totuşi, din două motive foarte bine întemeiate:

1. cred cu tărie că aceste idei sunt cele mai protejate din lume faţă de orice formă a unui posibil plagiat, fiindcă eu am cititori versaţi, de un anumit standard, care s-au învăţat să nu mă ia în serios în general, darămite cu privire la ce rămâne să aflaţi aici;

2. mi-a dat acordul să le prezint, citez – “doar pe cele nerealizabile”, am încheiat citatul. Recte toate, integral;

Nu găsesc altă cale să vi le împărtăşesc, decât povestindu-vă cronologic propunerea lor spre analiza mea, care trebuia, la rândul meu, să le aduc îmbunătăţiri de promovare. Tot ce vă pot garanta este că sunt redate cu exactitate jurnalistică, fără nici un pic de dramatizare pentru efect. Erau bun publicabil din momentul aflării lor.

***

Pişto m-a contactat joi să-mi spună că are un concept de afaceri ce l-ar vrea pus în practică cât mai urgent, până nu îl dibuie altcineva, cu un buget mai mare. Mi s-a părut oarecum ciudat că a început cu “deocamdată nu este piaţă pentru asta în Zalău”, fiindcă un om zdravăn la cap s-ar îngrijora de o concurenţă acerbă undeva unde este şi un public consumator de satisfăcut, dar l-am ascultat până la sfârşit: o firmă de gravare personalizată, specială prin calitatea ei de imprimare laser, pe orice fel de material, de la metal la piele.

M-a şocat plăcut, pentru că am avut o veste bună să-i dau lui Pişto: nu trebuie să se limiteze doar la cumpărătorii care nu există în Zalău, ci o poate extinde pe online, pentru cei care, chiar dacă sunt din afara oraşului, totuşi vor aşa ceva. Fiindcă gravarea laser este ceva mai răsărit, nu e de ‘ici, de ‘colo, oameni din mai multe zone s-ar putea să fie realmente interesaţi.

Toate aceste detalii nu aveau însă să fie o problemă deocamdată, fiindcă Pişto urma să-şi cumpere pentru prestigioasa tarabă un aparat de gravat mecanic, până să strângă bani pentru cel cu laser, din planul său iniţial. Deci tot răul spre bine.

Şi-i va spune Gravex. Încep să dau tot mai multă crezare teoriei lui Dacian, care a ridicat ipoteza că Pişto s-ar fi gândit înainte la un nume, iar abia apoi la ceva ce s-ar potrivi acestuia.

***

Vineri, Pişto şi-a şlefuit puţin diamantul afaceristic, extrăgând doar partea (zisă de mine) cu online-ul, altoind repejor obiectul de lucru al gravării în sine şi transformând Gravex într-o strălucitoare companie de cumpărături online, cum nu au mai văzut ochii lumii, bătută-n lung şi în lat… de la malurile eBay şi până la vărsarea în Amazon. Punct com. Pe la prânz, după o scurtă documentare pre Internet, a descoperit că parcă totuşi s-a mai făcut aşa ceva. Poate ar fi funcţionat şi treaba lui, dacă era dezvoltată exclusiv pentru Zalău, dar nu! Pişto s-a mai îmbătat o zi şi a mai dormit o noapte, iar când s-a trezit totul era clar: o firmă online care să-ţi facă ŢIE cumpărăturile DE ALTUNDEVA şi să ţi le aducă acasă.

“Un fel de făcut comisioanele… dar cu comision?“, am chestionat eu, nesigur încă să întreb dacă bunurile procurate erau voluntare, după bunul plac al clientului, sau le cumpărăm la libera noastră alegere, cei care asigurăm serviciul, în funcţie de ce considerăm că le-ar face plăcere, iar apoi îi surprindem, diferenţiindu-ne puţin de curierii rapizi.

Dar n-am apucat să-mi lămuresc nici această dilemă, că Pişto m-a izbit cu următoarea, care vine, e drept, ca o adăugire la ce dezvoltase deja, în cea mai proaspătă formă. O adăugire cam cum e apendicele. La un apendice deja existent.

Într-un raţionament de adâncă circumspecţie, Pişto a ajuns la concluzia că apa potabilă este una dintre necesităţile vieţii cotidiene de prin părţile locului. Cel puţin în viaţa sa proprie, că doar şi el are una, iar imediat după o beţie cruntă ce vrea cel mai mult? Apă, desigur. Firesc să fie la fel şi ceilalţi oameni – nu? – n-o fi ceva defect numai cu el…

Şi din asta s-a născut unul dintre serviciile vedetă ale viitorului portal, combinat din nişte idei care i-au venit lui, după ce le-a văzut la alte companii şi care constă în portalul însuşi, decât că e promovat ca o îndeletnicire adiacentă, din considerente solide de marketing: adusul apei de la cişmea acasă la oameni, pe lângă alte eventuale cumpărături. Vă veţi întreba, desigur, de ce n-ar cumpăra populaţia, între cumpărăturile normale, apă normală, care să se asorteze, deja îmbuteliată, în detrimentul artezienelor din Zalău cu binecunoscute infiltraţii din sistemul public de canalizare?

Se vede că n-aveţi nici o pregătire sau măcar un minim simţ mercantil. Ei bine, n-ar cumpăra, fiindcă Pişto intenţionează să-şi doteze angajaţii cu o macara cu coş, similară cu cele folosite la instalarea cablurilor electrice pe stâlpii de înaltă tensiune, cu ajutorul căreia recipientele să fie date clienţilor direct pe geam, scoţând astfel din ecuaţie incomodul lift sau impracticele trepte. Să nu vă minunaţi prea tare de priceperea sa în domeniul acesta al biznisului, care poate unora ne este totalmente străin. Dovadă a acesteia stă însuşi faptul că este primul investitor (financiar) în Jeg, la momentele de restrişte. Deci vă daţi singuri seama…

În afară de asta, costurile sunt, declară Pişto, practic zero: apa e gratis şi tot ce mai lipseşte este o cisternă, cum chiar el s-a socotit. Iar din alea se găsesc.

***

Acum, pe sfârşit de 2007, părelile începe ca să se împarte… Măi-măi.

… din ciclul “75 la sută, da’ mai răsfiraţi, mai răsfiraţi, aşa”

Ei, comedie, asta n-o mers precum era planu’…

***

Dar haideţi să vedem tineretul, să nu neglijăm mediul online.