Vă iubesc pe toți grămadă…

În toată această perioadă am primit personal o sumedenie de mass-message-uri. N-am putut să le răspund, iar la sms-uri am dat doar un cordial bip înapoi, fiindcă m-am frământat încontinuu cu următoarea întrebare:

De ce sărbătorile (pl.) de iarnă sunt sfinte, din sintagma “Sărbători fericite!”, când, de fapt, doar una, Crăciunul, este – și ăla prin absurd – o festivitate religioasă?

Nici nu am idee de unde să mă apuc să vă povestesc despre ce urmează. Absurditatea a ceea la ce am fost făcut părtaș în ultimele două zile reușește să-mi depășească de departe capacitățile epice de a vă relata-o în cuvinte. O să încep din fundul curții, băgându-vă, fără să aveți vreo vină, în context.

Eu am un prieten, Pișto. Iar el este un antreprenor zălăuan de succes. Adică reușește să aibă afaceri în Zalău.

Dat fiind că m-am îngrășat recent, s-a considerat, pare-se de comun acord, că eu aș fi îndeajuns cât să formez singur un focus-grup pentru el. Situație nefericită care mă face mereu victima directă și imediată a venture-capitalismului său.

Pentru că, la fel ca Donald Trump, doar că cu 2.9 miliarde de dolari mai la stânga, Pișto are idei. Diferența dintre ante-menționatul și el, exceptând ante-menționata, este că ultimul nu își rumegă ideile. Fiind astfel nevoit să i le rumeg eu. Iar acestea, dați-mi voie să vă împărtășesc, sunt idei de struț, când analogia este pur gastronomică.

Pișto m-a rugat anume să nu le spun nimănui, pentru a nu i le sufla cineva, iar în această înțelegere am vaga bănuială că s-ar integra și să nu le scriu pe Jeg. Mi-am întărit această suspiciune, când i-am spus prima dată că scriu articolul și a sărit ca ars.

Dar am decis să îl public totuși, din două motive foarte bine întemeiate:

1. cred cu tărie că aceste idei sunt cele mai protejate din lume față de orice formă a unui posibil plagiat, fiindcă eu am cititori versați, de un anumit standard, care s-au învățat să nu mă ia în serios în general, darămite cu privire la ce rămâne să aflați aici;

2. mi-a dat acordul să le prezint, citez – “doar pe cele nerealizabile”, am încheiat citatul. Recte toate, integral;

Nu găsesc altă cale să vi le împărtășesc, decât povestindu-vă cronologic propunerea lor spre analiza mea, care trebuia, la rândul meu, să le aduc îmbunătățiri de promovare. Tot ce vă pot garanta este că sunt redate cu exactitate jurnalistică, fără nici un pic de dramatizare pentru efect. Erau bun publicabil din momentul aflării lor.

***

Pișto m-a contactat joi să-mi spună că are un concept de afaceri ce l-ar vrea pus în practică cât mai urgent, până nu îl dibuie altcineva, cu un buget mai mare. Mi s-a părut oarecum ciudat că a început cu “deocamdată nu este piață pentru asta în Zalău”, fiindcă un om zdravăn la cap s-ar îngrijora de o concurență acerbă undeva unde este și un public consumator de satisfăcut, dar l-am ascultat până la sfârșit: o firmă de gravare personalizată, specială prin calitatea ei de imprimare laser, pe orice fel de material, de la metal la piele.

M-a șocat plăcut, pentru că am avut o veste bună să-i dau lui Pișto: nu trebuie să se limiteze doar la cumpărătorii care nu există în Zalău, ci o poate extinde pe online, pentru cei care, chiar dacă sunt din afara orașului, totuși vor așa ceva. Fiindcă gravarea laser este ceva mai răsărit, nu e de ‘ici, de ‘colo, oameni din mai multe zone s-ar putea să fie realmente interesați.

Toate aceste detalii nu aveau însă să fie o problemă deocamdată, fiindcă Pișto urma să-și cumpere pentru prestigioasa tarabă un aparat de gravat mecanic, până să strângă bani pentru cel cu laser, din planul său inițial. Deci tot răul spre bine.

Și-i va spune Gravex. Încep să dau tot mai multă crezare teoriei lui Dacian, care a ridicat ipoteza că Pișto s-ar fi gândit înainte la un nume, iar abia apoi la ceva ce s-ar potrivi acestuia.

***

Vineri, Pișto și-a șlefuit puțin diamantul afaceristic, extrăgând doar partea (zisă de mine) cu online-ul, altoind repejor obiectul de lucru al gravării în sine și transformând Gravex într-o strălucitoare companie de cumpărături online, cum nu au mai văzut ochii lumii, bătută-n lung și în lat… de la malurile eBay și până la vărsarea în Amazon. Punct com. Pe la prânz, după o scurtă documentare pre Internet, a descoperit că parcă totuși s-a mai făcut așa ceva. Poate ar fi funcționat și treaba lui, dacă era dezvoltată exclusiv pentru Zalău, dar nu! Pișto s-a mai îmbătat o zi și a mai dormit o noapte, iar când s-a trezit totul era clar: o firmă online care să-ți facă ȚIE cumpărăturile DE ALTUNDEVA și să ți le aducă acasă.

“Un fel de făcut comisioanele… dar cu comision?“, am chestionat eu, nesigur încă să întreb dacă bunurile procurate erau voluntare, după bunul plac al clientului, sau le cumpărăm la libera noastră alegere, cei care asigurăm serviciul, în funcție de ce considerăm că le-ar face plăcere, iar apoi îi surprindem, diferențiindu-ne puțin de curierii rapizi.

Dar n-am apucat să-mi lămuresc nici această dilemă, că Pișto m-a izbit cu următoarea, care vine, e drept, ca o adăugire la ce dezvoltase deja, în cea mai proaspătă formă. O adăugire cam cum e apendicele. La un apendice deja existent.

Într-un raționament de adâncă circumspecție, Pișto a ajuns la concluzia că apa potabilă este una dintre necesitățile vieții cotidiene de prin părțile locului. Cel puțin în viața sa proprie, că doar și el are una, iar imediat după o beție cruntă ce vrea cel mai mult? Apă, desigur. Firesc să fie la fel și ceilalți oameni – nu? – n-o fi ceva defect numai cu el…

Și din asta s-a născut unul dintre serviciile vedetă ale viitorului portal, combinat din niște idei care i-au venit lui, după ce le-a văzut la alte companii și care constă în portalul însuși, decât că e promovat ca o îndeletnicire adiacentă, din considerente solide de marketing: adusul apei de la cișmea acasă la oameni, pe lângă alte eventuale cumpărături. Vă veți întreba, desigur, de ce n-ar cumpăra populația, între cumpărăturile normale, apă normală, care să se asorteze, deja îmbuteliată, în detrimentul artezienelor din Zalău cu binecunoscute infiltrații din sistemul public de canalizare?

Se vede că n-aveți nici o pregătire sau măcar un minim simț mercantil. Ei bine, n-ar cumpăra, fiindcă Pișto intenționează să-și doteze angajații cu o macara cu coș, similară cu cele folosite la instalarea cablurilor electrice pe stâlpii de înaltă tensiune, cu ajutorul căreia recipientele să fie date clienților direct pe geam, scoțând astfel din ecuație incomodul lift sau impracticele trepte. Să nu vă minunați prea tare de priceperea sa în domeniul acesta al biznisului, care poate unora ne este totalmente străin. Dovadă a acesteia stă însuși faptul că este primul investitor (financiar) în Jeg, la momentele de restriște. Deci vă dați singuri seama…

În afară de asta, costurile sunt, declară Pișto, practic zero: apa e gratis și tot ce mai lipsește este o cisternă, cum chiar el s-a socotit. Iar din alea se găsesc.

***

Acum, pe sfârșit de 2007, părelile începe ca să se împarte… Măi-măi.

… din ciclul “75 la sută, da’ mai răsfirați, mai răsfirați, așa”

Ei, comedie, asta n-o mers precum era planu’…

***

Dar haideți să vedem tineretul, să nu neglijăm mediul online.