Jurnalul Editorialistic de Groza

Remeş, eşti prost, da’ bine că ne-am dat seama din timp… titrează ziarele din România, cuprinse de streche. Traduc şi titrează, cu gura până la urechi, şi cele de peste hotare şi bine fac, că asta chiar că nu-i de ţinut doar pentru noi.

Pentru aceia dintre voi care nu aţi urmărit ultimele desfăşurări de evenimente din mica dar cu adevărat sprintena noastră ţărişoară, daţi-mi voie să vă rezum:

Un om cu cap şi bani în el, intitulat sugestiv Ghiţă Ciorbă – pe care probabil nu l-aţi văzut prin revista Capital, fiindcă nu încape – are chef de-o licitaţie. Nu? Ba da. Şi cum nici o licitaţie nu e frumoasă, dacă nu-i câştigată, paşii fireşti în acest sens trebuie făcuţi fără ezitare. Deci, şpagă pe loc, logic. Proceduri standard pentru astfel de cazuri, nimic ieşit din comun, până acum. Ca să fii absolut precis că ciubucu’ tău furat cu sudoarea frunţii nu-i investit pe degeaba, cauţi buzunarul potrivit care să fie capabil să-l valorifice. Şi cine are cele mai frumoase buzunare din ţară? Aleşii are, desigur! Iar dacă tot ai ajuns la ministru şi deoarece e super ofertă, păi, de ce să fii ţăran de la ţară şi să nu vă-mprieteniţi, cum se cuvine, să-mpărţiţi un caltaboş, să închinaţi o ţuică şi să spargi 15.000 de euro?

Păi, da, de ce nu?!

Zis şi făcut. Da, stimaţi coninternetăţeni: toţi miniştrii pot fi cumpăraţi la birt, de orice om de afaceri mai milos. Uneori la pachet, alteori pe pachete (de licitaţii, că se mai pot îndesa câteva mai firave, pe lângă cea dodoloaţă). Da’ nu chiar pe-o salată, că ba pe-o maşină, ba pe-un zeci de mii de euro ce noi n-am văzut la un loc în viaţa noastră şi alte astfel de mărunţişuri. Şi, ca să nu se simtă excluşi şi ca să se asigure continuitatea reformei, intermediază cine?… Corect, foştii miniştri. La un episod din această incitantă telenovelă au participat de curând actualul nostru ministru al agriculturii, Decebal Traian Remeş, dimpreună cu predecesorul său, Ioan Avram Mureşan, plus mai sus amintitul nene cu bilă, cojones şi dinero.

La un şpriţ prin capitală, cei trei comercializau ţara-n armonie, după ce în prealabil deversaseră nişte bucate ardeleneşti la actual ministru acas’. Toate se pot vedea pe înregistrăile video ale DNA, în coproducţie cu Ciorbă care, când să se-mpută trebăluiala, se dă de trei ori peste cap şi se face, din şpăgar infect, cameraman sub acoperire. Înregistrări care mai apoi au fost scăpate, pe jos, pe-un coridor de la TVR şi apoi accidental nu-ştim-cum date pe post, în jurnal, cu Băse şi pop-cornul lipit de ecran.

Un antrenant concurs de-mprejuri ce ne încântă, pentru că de acum înainte sperăm că, odată cu evoluţia tehnologică, vom vedea furtişagurile cel puţin live, pe Youtube.

Dar staţi, ce zărim noi în reportajul TVR-ului, cu filmările flagrantului? Unde-au început tratativele pentru negoţu’ cu tot ce nu-i al nostru şi nici n-o s-avem vreodată? Păi, negreşit, la Zalău…

Io ce tata naibii vă tot urlu’ aici, în scris, de luni de zile? V-am zis că Zalăul e buricu’? V-am zis!

Opinia mea? Am judecat îndelung problema şi să ştiţi că mi-am rezervat timp important să ajung la o concluzie care să nu fie pripită. În toată această conjunctură, pălincă pe la ministere, Zalăul la mijloc, întorsături, socoteli, ardeleni… Cred că ne concentrăm prea mult pe detalii lipsite de o adevărată relevanţă.

Să mă explic. Trebuie să ne canalizăm energia pe ceva constructiv. Presa internaţională a preluat deja subiectul, s-au prins că tre’ să ne taie fondurile europene pentru mai toate lucrurile ce nu le merităm, acum e momentul. În consecinţă, consider, oportună o ofensivă, un rapid damage-control: să promovăm şi noi, de îndată şi nu altcândva, valenţele pălincii zălăuane, simbolul care este ea şi moştenirea culturală ce-o însoţeşte. Tot răul spre bine! Am creat deci, următorul “spot” pentru un posibil “pitch”. Sunt deschis la oferte de cumpărare, fă, ministerelor.