Suntem o onoare pentru noi înşine…

sari la comentarii

Blogosfera noastră este încă mult prea puţin băgată-n seamă, mă refer ca întreg calitativ reprezentat de acei câţiva exponenţi deocamdată aproape în totalitate anonimi care zic cu adevărat ceva, în timp ce câtorva indivizi din ea li se acordă exagerat de multă atenţie. Iar presei, în majoritatea ei orientată pe direcţii ce doar se ciocnesc incidental de interesul informării publicului, i se dă o relevanţă excesivă ca un tot unitar, pe când puţinilor indivizi din ea care chiar merită – insuficientă importanţă.

La noi, eternul etalon de antologie, Zoso, din cât îl ştiu, este un tip absolut bestial. Aş folosi chiar epitete precum săritor şi de nădejde. Dar, ca blogăr (din punctul meu de vedere – ăl’ de cititor) totuşi suge. A avut era lui, incontestabilă. A făcut multe, foarte multe, pentru blogging-ul românesc, pentru că i-a atras pe mulţi la noi în ogradă, a stârnit singur interesul pentru ceva ce era abia la un început precar, din care a făcut o continuare bine fundamentată. Tot astfel a pornit şi trendul blogului de fiţă. Şi a ce e rău, inevitabil, alături de “aşa da”. La fel, tot el a creat cititorii dependenţi, care merg ca oile, indiferent de dreptatea sau lipsa ei din fluierul păstorului. Oricât s-ar ţine de o aparenţă a „profi-blogging-ului”, a adus din afară şi ce mai bine lăsa acolo, deoarece el a stabilit standardele, având (ne?)norocul să fie Moiseul. Dar, inevitabil, îi trece vremea. Vin alţi blogări, cu alt stil. Pardon, cu MULTE alte stiluri şi, cu ei, cititori cu multe alte aşteptări. Genul lui cam trece, ăsta de Maddox neaoş. Care, negreşit, este regăsit de multe ori şi pe Jeg, dar, ca şi la Vali, nu din plagiat, că din porniri proprii… (Maddox n-a inventat nimic, doar i-a pus o etichetă mai colorată. Nici noi după el. Existau cuvintele şi înainte.)

Blogosfera se va mări, dar am impresia că exponenţial vor creşte mai mult ca număr cititorii, nu autorii. Şi fluxul ce va veni se va împărţi, răsfira. Blogării mai vechi, mai ex-controversaţi, tronează în mare parte din inerţie. Situaţia se va echilibra (nicidecum răsturna, deci care veniţi pentru culmi, o să ajungeţi la juma’, fără să mai fie coroane), iar succesul (al irelevantului trafic „de moment” sau pur şi simplu al mulţumirii personale) va consta în conţinut propriu. Eu am băftoc: mă seacă preluările. Ergo, produc (pe degeaba, dar după reţeta proprie) o prăjiturică virtuală bunicică, deci am expunere şi lumea vine la colindat. Implicaţiile şi presupunerile de la aici înspre încolo sunt absolut derizorii. Iaca, deci, mi-am zis şi eu trei paragrafe de păreri, că, dacă se adeveresc, mă citează Bobby la radio peste câţiva ani, iar, dacă nu, oricum nu mai ţine nimeni minte până atunci.

***

Precum ziceam încă din articolul precedent, poftiţi de aici înregistrarea emisiunii “Vorbe Grele”, a lu’ Ciutacul, pe Antena2, unde mi s-a auzit trilul armonios. Puteţi alege între doar bucata cu abordarea mea telefonică (downloadaţi aici, durând 6 minute juma’, cântărind 13 mega şi tot juma’ şi valorând inestimabil), înregistrarea aproape completă ciordită de la Subiectiv (downloadaţi dincolo, 42 de minute, pe la 88 de megi, rămâne?) sau, dacă chiar aveţi chef, varianta lu’ Orădeanu’ (downloadaţi dincoace nu-mi explic de ce 700 şi ceva de megi, dar 47 de minute totale).

În altă ordine de idei, vă anunţ ciocnind şampanie pentru copii că mâine [deja-i azi, 08.06.07] va apărea al 21-lea YMterviu din seria celor luate de Comanescu, de la bloagele Hotnews. Doar că ăsta, număr magic, este cu mine, deci luat “lu’ Jeg”. Ceea ce-i foarte frumos, abia aştept să văz cum saltă toţi ofuscaţii, făcând asocieri.

Până una-alta, de teasing şi ros unghiuţele, poftiţi icilea-şi partea de imediat după abordare şi chiar fix tumna de înaintea începerii interviului, ce-l veţi vedea când mai trece o noapte, cu precădere mâine deci, pe blogul stimabilului Comanescu, de mai sus…

***

Oricum, subscriind lui Budorel, “de la departamentul tehnic”, nu-nţeleg de ce tre’ s-o conducem de fiecare dată pe amica noastră Licurici acasă, când ea locuieşte pe aceeaşi stradă pe care se regăseşte, plin de activitate, un bar de homosexuali. Ce poate păţi pe drum? Să aleagă culorile pentru nişte pantofi?

***

ratucpentrufoartefoartehandicapati

[mulţămim prietenului Andrei, regizorul de filme neplătit pe Trilulilul, pentru poză]

Şi o să ziceţi că am ceva cu ei, da’ de fapt nu, au ei ceva cu ceilalţi. Iaca, direct de pe pagina web, că m-am documentat. Şi mai semnala Crivăţ că nu-i frumos să zici „oameni handicapaţi”. Da’ dizavibilităţi tăt nu m-am dumirit ce îs, deşi am parcurs programul „inteligent” pentru „handi.”

ratucpentrufoartefoartehandicapatidinnou

 


21 comentarii

zi si tu ceva
  1. Iunie 7, 2007 la 19:54
    link permanent
    Filip zice ca:

    mereu apăs pe butonul ăla de handicapaţi in speranţa că se va deschide o trapă pe care să cobor. sau să apară de acolo nişte asian chicks d-alea focoase in scaun cu rotile şi să le…ajut să coboare, evident.

  2. Iunie 7, 2007 la 19:55
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Dacă apeşi acolo, te faci transformer. Mna, da’-n altă ordine de idei, bag de seamă că prima parte a articolului va fi iar neglijată. :)

  3. Iunie 7, 2007 la 20:55
    link permanent
    Verbiaj. zice ca:

    Eu nu ignor prima parte şi cea mai importantă a articolului made in jeg şi vin cu o observaţie de detectiv, observaţie pe care au mai observat-o şi alţii. Dvs. ascultătorii împricinatei emisiuni ciutaciene aţi observat cum domnişoara interlocutoare l-a jignit subtil pe Zoso numindu-l Zozo? A fost un fel de înjurătură, un accident verbal intenţionat care intenţiona să declaseze un nick celebru. O anagramă digresivă cu nick.

  4. Iunie 7, 2007 la 20:58
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Io tare mă-ndoiesc că l-a jignit intenţionat, cre’că chiar nu ştia, sărăcuţa, pronunţia. Oricum, dac-a făcut-o dinadins, proastă alegere, că o ricoşat înspre înapoi. :)

  5. Iunie 7, 2007 la 21:18
    link permanent
    Verbiaj. zice ca:

    Darius, totuşi, să n-o suspectăm de naivitate.

  6. Iunie 7, 2007 la 21:38
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Nu-ş’. Deşi-i place Jegu’, c-aşa a zis, tot cred că s-a pripit un pic cu mai multe trebi – online, nu-n emisiune – şi nu-i prea “ieşe” informalismul.

    Da’ e-n regulă. Am mai cetit pe ici-’colo de dumneaei, a făcut nişte mişcări îndrăzneţe.

  7. Iunie 7, 2007 la 22:28
    link permanent
    nouana zice ca:

    aha
    si? masina de spalat mai impute?

  8. Iunie 7, 2007 la 22:31
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    A doua tură n-o-mpuţit, din gaură n-o ieşit balauri, era poate de la cercelu’ lu’ aia a lu’ Moafle, de pe ea, da’ s-o clătit.

    Da’ Sepukku încă are problema, iar maşina lui n-are dop. Nu-l găseşte, adică, dobitocu’.

  9. Iunie 8, 2007 la 01:21
    link permanent
    Andrea dulce zice ca:

    Citesc Jegul la fiecare noua aparitie, si-mi place! Azi am fost neplacut surprinsa de incompetenta celor care au facut saitul RATUC. Din curiozitate am dat un search pe Google la sintagma “persoane cu dizavibilitati”. Cred ca rezultatul e evident : “Căutarea dvs. – persoane cu dizavibilitati – nu a găsit niciun document.”. Asa ca domnilor, care creati saituri si folositi termeni pe care nu-i cunoasteti… lasa-ti-va de meserie. Urmand cursurile prestigioasei Universitati, am invatat ca termenul corect folosit e “Persoane cu dizabilitati”. (constatarea unui prieten de-al meu: “antonimu’ la abilitate, ca eu de azibilitate, n-am auzit”). Mersi! :)

  10. Iunie 8, 2007 la 03:01
    link permanent
    licurici zice ca:

    domnishor, ma conduceti UNEORI acasa doar pt ca va face o placere deosebita sa vedeti si voi, din cand in cand, picior de barbat pe tocuri. nu stiu de ce te sfiesti sa spui asta :) )))

  11. Iunie 8, 2007 la 03:23
    link permanent
    Andreipalatkas zice ca:

    m-am cam certat cu originalu’ pe faza asta, dar se pare ca pana la urma a avut dreptate…Dariuse daca tot furi idei de la oameni macar zi cin sunt …aia… de la care le furi…

  12. Iunie 8, 2007 la 06:14
    link permanent
    Darius zice ca:

    Cum nu citeşti tu Jegu’, măi Licurice… Zi de zi. Nu-l citeşti, adică. :) Şi ia ia exemplu de la Andrea de… deasupra ta, să zic aşa, care face comentarii pertinente, când s-o hotărât să contribuie la disucţie! Ha!

  13. Iunie 8, 2007 la 08:13
    link permanent
    9 zice ca:

    3 telespectatori !!!

  14. Iunie 8, 2007 la 08:16
    link permanent
    9 zice ca:

    da nu inteleg ce facea don’soara dupa ce a zis ca ii place cum scrii. Casca?

  15. Iunie 8, 2007 la 08:20
    link permanent
    9 zice ca:

    Comentariile apar cu o ora in urma. Adica cumva stiai ce o sa scriu eu acum. :)

  16. Iunie 8, 2007 la 08:23
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Ahaha. O să zic la Relul-Miţul să schimbe ceasu’. Şi alte observaţii.

  17. Iunie 8, 2007 la 09:18
    link permanent
    radu zice ca:

    Apropo de prima parte, ce e aia “consultant blogging”?! Adica, pe bune, aceleasi intrebari pe care i le-am pus si lui comanescu: care e infaptuirea fizica a muncii lui? cine il plateste? de ce il plateste?

  18. Iunie 8, 2007 la 09:24
    link permanent
    Darius zice ca:

    Mă.

    (să se noteze că io dau acum un exemplu PUR ipotetic şi nu am cunoştinţe exacte despre nici un client de-al lui Bobby, iar, dacă aş avea, aş zice tot că n-am; îţi zic şi eu, după capu’ meu)

    Eu sunt Banca Jegonia. Da? Bun. Şi observ că tăte băncile îşi fac bloage. Şi vreau şi eu, să-mi anunţ clienţii de orice sau pur şi simplu să prezint ofertele noi, iar ei să discute acolo.

    Mă duc la Bobby (că el era e-consultantu’ în emisiune, ăla de-o intrat pe telefon, nu Comanescu), iar el se poate ocupa de la a-l crea, tehnic, la a-l optimiza. SEO şi de tăte. (SEO habar n-am ce-i exact, da’ tot zice lumea, cată pe Wikipedia). Adică-i face un fel de analiză de piaţă (a blogging-ului), astfel încât să fie “o oglindă prietenoasă a băncii”.

    Şi apoi primeşte bani. Pe oră/consultanţă, pe creaţie, idei. După cum cere el, în urma unei anume stabilir anterioare.

    El câştigă bani şi din bloage de ale lui ş.a.m.d. Da, în principiu, el îţi zice ţie ce să faci să-ţi funcţioneze blogu’ în scopul în care-l vrei: informativ, imagine, divertisment, să scoţi bani etc., depinzând ce scop ai tu în întreţinerea sa.

    (Deci nu-i muncă fizică, stai liniştit, ca să aibă o înfăptuire-ntr-acest sens, eheheh…)

  19. Iunie 8, 2007 la 09:48
    link permanent
    radu zice ca:

    Hai ca intre timp ma mai lamurisem si eu citind pe blogul `mnealui. Nu la comanescu faceam referire, pe el il intrebasem ce face un analist media. :D Am intrebat de “chipul fizic” al trebii pt ca ca toata chestia asta cu consultanta este ceva extrem de abstract pentru capul meu, mai ales noaptea tarziu (comanescu) si dimineata devreme (bobby voicu). Stii, ca-n bancul ala: cu ce te ocupi? sunt liber profesionist. a, deci n-ai de munca.

  20. Iunie 8, 2007 la 10:24
    link permanent
    Bobby Voicu zice ca:

    @Radu, Darius a surprins destul de bine ce face un consultant de blogging. Cat despre liber profesionistii care nu au de munca, ramane doar un banc :) Cel putin din punctul meu de vedere…

  21. Iunie 8, 2007 la 15:03
    link permanent
    mea zice ca:

    ce toropeala pe-aici!

un trackback

  1. [...] (via Darius) [...]

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)