Jurnalul Editorialistic de Groza

[cum zice pe site-urile alea? “articolul acesta documentează un eveniment în derulare”; da, puteţi publica toţi pe Jeg; da, acest post e scris de cititori; singura regulă e ca paragrafele să se succeadă logic… mă rog, pe cât de logic v-am învăţat]

Vite macabre! Faceţi un articol comun şi gata. Vă tot smiorcăiţi macabru. Descurcaţi-vă. Trimiteţi ce aveţi de spus Manei (marianapunctciutacuatgmailpunctcom). Ea vă publică. Dacă iese un articol coerent… ei bine, dacă iese nu se-ntâmplă nimic, dar dacă iese.

***

[Mana]

Pentru că Darius a devenit corporatist, în seara asta îl lăsam să se odihnească. El zice că merită. Om vedea dacă. Sau n-om vedea. Şi GPS-ul zice că nu e în Le General, ci în pat. Nu, nici sex nu face, că aşa sunt corporatiştii. Când ajung acasă, seara, rupţi de oboseală, abia se târăsc să facă un duş. Nici de mâncare nu le mai arde. Nu-şi doresc decât să doarmă. Mult. Aşa că sssttt! Corporatistul doarme iar noi veghem ca acest website contemporan de societate sa fie brie, nu camembert.

[Vlad]

Cred că am început să înţeleg ce se întâmplă. Dinainte de ultimul post, adică de acum câteva zile, Darius împreună cu colegii săi a fost bine săpunit cu vorbe aspre pe alocuri de noua şefă. Adică pe lângă şeful lui direct – pe care îl ştiţi deja – a mai primit şi o şefă ceva mai mare şi mult mai rea de gură. Şedinţa de masaj cerebral şi cu joarda pe spinare a avut ca scop clar motivarea fiecaruia pentru jobul zilnic. Mai puţin counter strike, mai puţine cântece la chitară şi, evident, mai puţin Jeg (deşi acesta din urmă indirect, prin implicarea micuţului în proiecte mercantile). Nu a mers din prima, fapt pentru care astăzi, în urma unei ieşiri în evidenţă, Darius a fost împins din urmă de “şefa” pe hol, loc ferit de urechile noastre. Nu pot să va zic ce s-a întâmplat acolo (cel puţin ştiu sigur că nu au fost zbierete), dar uite că Darius a stat restul zilei cuminte cu degetele prin macul sau, iar la final a rămas peste program lucrând. După aspectul noului jeg, într-adevar lucra pe bani.

[Flaviu]

Deci profit de ocazie pentru că – nu-i aşa? – am contract cu numitul Darius Groza, ca să-mi fac nişte reclamă. M-am relansat (vezi de click pe linkul de mai sus). Deci în 24 mă duc în vizită la Cluj, să-mi intru în posesia lui Iulian Cel Foarte Mic, adică Eeepc-ul de l-a câştigat binemeritat la blogfest din câte înţeleg eu. Pe care l-am achiziţionat de la Darius (la suprapreţ, ca să-l vând pe ebay.ro, peste câţiva ani şi să mă îmbogăţesc). Că tot l-am votat. (not).

Deci programul pt 24.04.08 e cam aşa:
06:43 părăsit Sibiul (fără Valeriu Cuc)
10:28 ajuns în Cluj
10:30 întâlnit Darius care mă aşteaptă desigur în autogară
10:31 îndeplinit schimb comercial (fără Valeriu Cuc.)
10:32 vedem noi
12:00 îndreptat către aeroport Cluj unde aşteptat variantă personală de Mirmen
12:43 pupat, dus bagaje, protocol de întâmpinare (fără Darius şi fără Valeriu Cuc)
14:00 sau 15:15 întors la Sibiu
Mno, dar până atunci circulaţi la paragraful următor “cu forme“, rogu-vă.

[Oana]

Scuzele mi le-am cerut, deci „vine nebuna”. Eu m-am prins cum stă treaba. Desigur, trebuie să profit de ocazie să vă spun adevărul. Darius ne pune pe noi, cititorii fideli, la muncă. În timpul ăsta el îşi întinde oasele şi râde de noi. Nu că mi-ar displace să fiu clown, atâta timp cât sunt unul cât se poate de mic şi nebăgat în seamă. Normal, doar Darius are voie să râdă.

Spaghetele sunt în sertar, Darius trebuie doar să ceară. Că el o face cinste după, asta-i başca, dar fac eu spaghetele, aşa cum i-am promis. Acum, fie vorba între noi, nu merit şi eu o cafea? Mai bine să facem linişte şi să-l lăsăm să gândească. Geniul nu trebuie disturbat. Nu v-am zis să nu mai vorbiţi aşa tare?

[Ioana]

Ba facem gălăgie, acu’ cât putem! Ştiu, suntem o şleahtă de profitori, da’ destoinici măcar! Nu sări, Oana, Geniul nu va fi deranjat, i-am adus bureţei sa-şi îndese în urechile veşnic ciulite. Da, el, care aude (şi aşterne cu rigurozitatea-i caracteristică) şi cea mai mică jegoşenie posibilă, va fi complet izolat în lumea sa, singura legătură cu lumescul fiind spaghetele alea. Dacă tot s-a făcut corporatist, s-a făcut cu tot cu noi… fără să ne-ntrebe, ca doar nu v-aşteptaţi la altceva! Da’ ne supunem, ca de obicei, DumneaJegului şi-i urăm (ale naibii diacritice, se joacă de-a v-aţi ascunselea cu mine) să doarmă liniştit (precum un puiuţ care se află) şi să-şi recapete forţele (macar şi pentru a ne face pe urmă în toate felurile). Domnule, dormi liniştit, zurliii vegheză pentru tine!

[Toader]

Umblă vorba prin târg că dom’ Darius are să se însoare. Cu cine nu se ştie. Pretedente ar fi trei. Două care ar vrea da’ el nu acţionează. O chelneriţă şi o anume Carmen S. O a treia ar reacţiona el, da’ nu vre’ ie. Cuuum? Caaare? Ciiiine? Păstaie. AAA. Ştim cu toţii. Da’ atunci cum îi ea pretendenta?

Păi, cum să fie? Iac’aşa. Darius va trece ori la islam, ori se va alipi unei comunităţi rrome. Nu are el bani de o cămilă sau de o bivoliţă să dea la schimb? Ne şi închipuim pe domnu’ Darius cu o droaie de moştenitori după el şi el cu laptopu’ în braţe fugind şi urlând de mama focului “Dau puradei ieftiiin… Dau un puradel pentru o mufă USB!..”. Ştim noi de ce zicem asta. Din ce în ce mai multe poze apar pe net cu dânsu’ neras şi cu o şapcă. Asta ca să se obişnuiască acoperit cu un clop din cela cu boruri largi.

Alte semne. Pai hormonii îi tropaiesc prin vintre până la a ieşi pe gura supt forme arhicunoscute : “vacă împuţită, nenorociţilor, idioţilor şamd”. El, care îi un puşti atât de fin şi politicos, nu ar scoate pe sub mustăţi aşa chemări.
Totuşi, dacă nu iese, se poate să caute şi pe plaiuri vasluiene … el fiind singurul traducător atestat de vasluiană de când cu celebrul film apărut până hăt în Academia Caţavencu.

În rest, rămâne cum a stabilit Ciutacu. Mic, din Zalau şi jegărit. Sau cum era. Începea cu “ne” parcă …

[Adrian Ciubotaru]

Care este rostul gesturilor sociale prefăcute? Care este rostul campaniilor care strâng bani pentru copiii malnutriţi din Africa? Care este rostul iniţiativelor de strângere a gunoaielor din pădurea Băneasa?

E posibil să nu rezonezi, e posibil ca, impulsionat de un prieten, să ieşi într-o acţiune unde vei planta copaci, e posibil să te duci într-o tabără de colectare a deşeurilor de pe traseele turistice din Ceahlău doar pentru a agăţa gagici şi a face o excursie gratuită, însă dincolo de posibilităţile astea, ce rămâne?
Poţi sensibiliza indivizi separaţi, însă o campanie, acţiune are nevoie de fonduri, organizare şi promovare. La un asemenea nivel de grup, aceste iniţiative sunt gesturi sociale, iar nu impulsuri umanitare sau ecologiste. Îşi pierd din spontaneitate şi devin parte a logicii sistemului.
E cool să fii ecologist, dă bine la imagine, iar uneori satisfacţiile sunt pe măsură.

La final, întrebarea mea este una deloc flatantă (însă, îmi imaginez, practică pe termen lung): în ce măsură, dacă ne prefacem acum că ne pasă de ecologie, copiilor noştri li se va părea naturală această preocupare şi o vor asimila, şi-o vor asuma la modul cel mai principial cu putinţă? Vor face gesturi ecologiste fără cârjele unor campanii, a unor bannere sau a unor reclame? Se vor preocupa de soarta mediului înconjurător cu naturaleţea gesturilor fireşti cotidiene?

În ce măsură forma inerţială a unor gesturi sociale poate deveni fondul unor impulsuri normale şi permanente la nivel indivudual?