Jurnalul Editorialistic de Groza

***
Azi am îmblat prin ploaie aproape o oră, de cu dimineaţă, pe la vreo 10 chioşcuri de ziare, ca să cot, respectiv procur nevoie-mare prea sfânta, mult anunţata şi lăsată aşteptândă întâie ediţie de colecţie enciclopedică distribuită – feţele – de către ziarul Cotidianul(punct). De ce am bătut atâta amar de drum, vă-ntrebaţi? Şi pe bună dreptate o faceţi, ei bine – deoarece nu erau la nici unul dintre cele precedente locuri prin care trecusem, îndreptându-mă astfel continuu spre următoriul, logic, nu? Ba da. Dat fiind că eu mă hrănesc cu cultură, a crescut creieru’-n mine când l-am văzut pe “Robby” pe la teveu, cum îmi zicea el mie, cititorul, să aştept, că totul va să fie bine.

***

Ba mai mult, eu încă de săptămâna trecută organizasem cursă de ştafetă prin oraş, să ajungă-n timp util reprezentanţii mei, demarcaţi precum o pânză de păianjen, acoperind întreaga urbe şi să-mi aducă de îndată educaţie pe pită, la preţ redus. Doar că săptămâna trecută i-am mânat degeaba, că nu era vorba de lunea aia. Fiind, desigur, vorba de lunea asta, cu precădere azi, care ESTE luni şi ESTE asta.

Când… stupoare: în TREI oraşe din N-V României (Zalău, Baia Mare şi Cluj-Napoca), Cotidianul a venit fie fără de cărţuliile promise, fie deloc. Adică fără măcar de el însuşi. Nu putem afirma că am fost toţi la toate vânzătoarele, da’ pentru un client obişnuit a fost imposibil de acaparat mult doritul exemplar. Repet, eu, locuind în buricul oraşului universitar, n-am găsit nicări!

Conform unor cunoştinţe din redacţie, printre care şi cumnatu’ lu’ Tudor, ajuns până acum de abia un biet redactor-şef al publicaţiei, dar şi dacă ne luăm după cuvântul respectabililor Ioana Calen şi Cosmin Popan, ambii şi amândoi reporteri de zi şi de noapte la ziarul cu pricina, aflăm că cel puţin pe Cluj s-au distribuit până la ora 10 (dimineaţa) două tranşe de foi Cotidiene. plus volumele. Dintre care eu unul n-am văzut nici măcar o bucăţică. Unde s-au chierdut bunurile culturale?! Le-a subtilizat direct distribuitorul? Le-au dosit la tarabă? N-au plecat de unde trebuiau de la-nceput?

Nu mă interesează! Eu, clientu’, găsesc direct responsabili de acest atac la bunul curs al formării mele empirice pe numiţii Robert Turcescu (că pe el l-am văzut bătând toba), Mihnea Măruţă (fără un motiv anume), Ioana Calen (că-i uuu! – cu dânsa avem metode proprii de compensaţie, să nu se-ngrijoreze) şi Cosmin Popan (că mă enervează şi nu-i la calculator numa’ când nu ţi-l tre’, nu când îi nevoie să-ţi dea fonturile din logo-ul foii).

Deşi primul nu mă cunoaşte şi nici eu pe dumnealui, să facă bine totuşi să reţie în minte că-mi trimite regulat e-mail-uri în masă de cu fiecare sărbătoare, aşa că să fie la fel de scrupulos şi când dă sfoară-n ţară că vin tipăriturile, da’ să le şi trimită! Nu căăă…!

Cât despre ăialalţi trei, nevolnicii, să binevoiască să dea dispoziţii astfel încât acestelea nemulţumiri de tocmai le-am expus să fie mulţumite şi cu plăcerite pe deasupra.

Şi nu că să-mi îndese mie pe buricele degetelor în jos o carte, să renunţ. Să primească tăt Cluju’, Zalău’ ŞI Baia Mare ce li se cuvine.

***

Io nu mă ştiu cu calculatoarele, sistemele de operare şi alte cele, da’ Windowsu’ îmi dau seama relativ uşor că suge, doar când văd că, de câte ori încarcă, parcă ar fi maşina Kitt povestind la o pălincă, pe marginea şanţului, iar, când (nu dacă) se blochează, erorile arată de versiunea din ’95. Plus că dacă eu izbândesc să produc o buctare la care se dă bătut şi Microsoftu’, înseamnă că-s cel puţin excelent. Deşi am ai avut asemenea succese şi în trecut.

***

Mda, deci ieri am avut bunăvoinţa să-i onorez pe amicii mei cu prezenta la o beiută scurtă pe o terasa locală, organizată în diverse scopuri, unul dintre ele fiind acela de a o prezenta maselor pe stimabila Eta, în întreaga-i splendoare, care a abandonat (Eta, nu splendoarea) cratiţa ei de mazăre în vederea acestei sindrofii.

Şi după ce am salutat mulţimea, am ciocnit un păhărel (nu, n-am servit un fursec, deoarece nu existau), am zâmbit la un bliţ şi am pupat nişte bebeluşi, eu şi Eta ne-am retras în intimitatea erotică a… bucătăriei ei. Unde, în ciuda aşteptărilor (a oricăruia în afară de mine şi Eta) am întreţinut doar relaţii ce implicau tocana menţionată mai sus, recte am aglutinat hrana, dezamăgind irecuperabil o grămadă de plebe cu speranţe arzătoare, care pare să aibă toată concentrarea canalizată pe cum mai decurge socoteala, de parcă nu aş scrie eu acilea cam tot ce meritaţi să cunoaşteţi, iar restul să nu vă privească, deşi-s convins că aveţi formulate scenariile proprii care să vă satisfacă deocamdată imaginaţia.

Dar totuşi masa nu ne-a fost liniştită, întrucât, imediat după ce-am spus rugăciunea, şleahta de beţivani lăsaţi în urmă ne-a întrerupt, contactându-ne telefonic prin purtătorul lor de râgâieli, alcoolicul-şef Andrei Crivăţ, pentru a se lămuri cu privire la dilema presantă ce-i încerca existenţial în miez de noapte, anume dacă eu şi don’şorica respectabilă – ce le-o adusesem ca pe-o rază în vieţile întunecate de stenahoria şi zălezeala lor specifice – devoram placeri carnale necreştineşti reciproce. Cam astea-s disputele filozofice către care-şi aplecaseră nedistribuita atenţie domnii amintiţi, că doamnele pesemne şedeau cu mâinile-mpreunate-n chept, căscând a “desfătare” – îs convins, asteptând să fie duse acasă, numa’ că bărbatii mai aveau de parlamentat cu ocazia zilei lor, pe care-o sărbatoreau jubilând mândri, bărbăţie de necontestat asigurată de o marcă de bere pe care nici n-o consumau.

Şi, aşadar, mă sună ei (de vreo două ori consecutiv, că nu reuşiseră să acopere întreaga gamă de dileme într-o singură convorbire), ca să-şi limpezească divesele curiozităţi, după ce şi le scăldaseră-n alcool. Lasând la o parte cugetările mele referitoare la cât de… puţin-înţelept, să nu zic fraieru’ clasei, tre’ să fii ca să şezi cu fumeia de-o toartă, pă frig şi să-ţi faci griji despre cât sex face altu’, totuşi, eu, dacă văz că interesul îi într-atât de intens, o să pun cuvânt de la cuvânt şi, de câte ori este supra-zeiceste posibil, voi elibera câte un buletin informativ sau comunicat de presă, din care să extrageţi liber şi preluaţi gratuit spre dezbatere orice informaţie ce vi se pare competentă, despre persoana îndrăgită-mi.

“În alte ştiri”, cu privire la cele formulate pâna în prezent de către biroul nostru de relaţii cu publicul, aflaţi că Eta era (şi bănui că încă este) enervanta apartamentului său, că la mine n-o chem decât când este rost de haleală şi alte dorinţe subversive păgâne.

Eta este acea colegă ce face mereu curăţenie şi chirăie, se culcă la 22:00, nu suportă zgomotul nocturn, motiv pentru care doarme cu dopuri în urechi (mărime XXL, că are urechi în care se poate cufunda dragostea mea infinită), se trezeste la 08:00 (ca să facă ordine, desigur), e studioasă şi responsabilă. Şi nicidecum în ultimul rând: Eta n-a râgâit în viaţa ei. Vom reveni cu detalii, Iulian, ai legătura.

***

Poftesc să menţionez că azi (şi mâine) este numit retroactiv “cea mai bună prietenă” stimabila Mea (nu-i Eta, alta), care, pornind de la comentariile acestei magnifice pagini de Internet, a ajuns în vârf, la statutul tocmai declarat, după ce a trimis la sediul redacţiei DOUĂ pizza şi DOUĂ beri, ca să-şi exprime fanatismul. Bravo! Şi la mai multe! (Zilele ăstea presimt că rămân flămând.)

***

De-ncheiere, Pamfil ar dori să împărtăşească cu voi câteva dintre opiniile sale politice.