[Criveţeanu' a reuşit în final să dovedească Trilulilu şi să pună pe dânsul cele 4 episoade ale decernării premiilor de la ClujBlogFest, iacă-le aici, în articolul dânsului, embeduite cu generozitate]
Stimaţi cetăţeni ai Jegoniei,
Momentul adevărului a venit! În zile ce urmează, prin votare uninominală, secretă, anonimă şi frauduloasă, în decursul acestui articol, vom stabili împreună dacă fratele meu, bun prieten de-al nostru, iubit fiu şi promiţător arhitect, Dacian, mai are dreptul să-şi continue relaţia cu fătuca cu care este împreunat de mult prea multă vreme, dând peste cap orice socoteală şi speranţă de profit ce ne-o puneam într-ânsul. Nu lăsaţi pe cei pe care-i priveşte să decidă!
Eu apreciez fetele care fac bine înţeles faptul că ele sunt „pe piaţă”. Denotă responsabilitate. Deoarece, economic vorbind, „a fi pe piaţă” este strategia lor de-a impune condiţiilor achiziţionării de sine un anume efort financiar. Şi astfel ştiu să le evit, pentru a nu cădea în capcana unui business neprofitabil.
Ce nu apreciez însă este faptul că spuma încă mai iese din tub, chiar şi la câteva minute după ce m-am ras. Iar apa de la duş mirosea azi a pălincă.
Într-o altă ordine de idei, nelegată de frate-miu şi viitoare lui fostă prietenă (n-aş vrea să vă influenţez), da’ dacă tot suntem la subiectul fete (unele) – cât de proastă tre’ să fii (am vrut să zic „neinspirată”, da’ „proastă” se potriveşte mai bine), să dai bip cuiva, când te sună înapoi să fie ocupat, să dai bip iar, să te sune din nou, să nu răspunzi, să trimiţi mesaj că nu poţi vorbi, să te sune mai încolo, să răspunzi şi să zici că eşti „o fată”? Vă zic eu, cam atâta:
[dacă nu mere, 'cercaţi iaca acilea, audio, 400kb]
Mi s-a sugerat să aştept înainte, să n-o deversez acilea, ci să văz „dacă-i bună”. (Da, normal, Beldean mi-a sugerat, cine altu’?) Da’ cine poate să mai fie bună, în asemenea condiţii?
Rog atât pe “Cristina, fata din Cluj”, cât şi pe sursa ei, să iasă în acest momenţel de pe Jeg.
Nu, n-am ajuns încă la treaba cu frate-miu. Vă anunţ eu din timp. În schimb, aţi remarcat că de câte ori apare o nouă revistă de liceu sau facultate, primele ediţii-s în totalitate despre „FENOMENUL STREET ART” şi „GENERAŢIA X-TREME!”, cu nişte poze cu BMX-uri pe copertă şi în general X-uri de orice tip, preferabil în nume?
***
Oarecum legat în totalitate de-un articol precedent – bucăţica despre „Ce faci?”, în oala ciorbei de cele mai cretine întrebări pe care le poate pune cineva încât să excludă direct nevoia unui test de IQ, posibilitatea calculării sale devenind imposibilă pe motive de lipsă, intră următoarele:
- “- Bei?” – când interogatul are un recipient în mână, conţinând un lichid în orice formă de îmbuteliere
- “- N-ai mai plecat?” – când persoana este la faţa locului în momentul chestionării
- “- Eşti acasă?” – când persoana răspunde la un telefon fix
- “- Alo, Cutare?” – când aţi format numărul lui Cutare
Apropo de oligofrenii notorii, sub formă dialogală, tocmai am auzit la televizor, dintr-o reclamă:
- - Iar mi-ai furat orbitul?
- - De ce?
- - Că râzi întruna.
Numai un copywriter consacrat a putut scoate asemenea gogomănie. Pentru că tre’ să ai foarte mult de lucru şi, deci, să fii extenuat, în momentul în care scorneşti aşa ceva.
***
Ni la prost, cum “nu dă el link”, văleu …
***
Iar acum, tobe!
Am evitat cât a fost omeneşte posibil să vă relatez acest tragic subiect, dar situaţia devine dramatică: Dacian are o iubită deja de mai mult timp decât este în mod normal permis de către Consiliu. Ba mai mult, Dacian a avut nesimţirea sfidătoare ca în anul curent să aibă nu mai puţin de DOUĂ iubite. Mulţimea freamătă de nemulţumire.
Trebuie să aflaţi detaliul că, dacă fratele meu îşi găseşte pă câte una, el devine inexistent pentru restul lumii. Nu mai este abordabil, atât online, cât şi telefonic (telefon pe care uneori ŞI-L ÎNCHIDE), nu mai iese în oraş cu cine-l îndrăgeşte pe bună dreptate (nu toate proastele, iar mai apoi susţine că „ba da, el o fost cu noi afară, nu ţinem minte că atunci…?”). Nu mai dă pe acasă câteodată CU NOPŢILE, iar periuţa îi dispare constant din baie (măcar de igienă mai ţine cont).
Totuşi, buruienile cresc în voie printre /-urile din grafica Jeg, de care se găseşte direct răspunzător. Astfel, vom diseca aici problema iubitei lui Dacian. Am vrea să vă zicem cum o cheamă, dar într-o măsură nu ştim, iar într-alta am decis (nu, nu singur) că nu şi-a câştigat până acum decât cu foarte multă indulgenţă pronumele demonstrativ de depărtare „aia”.
Dar nu ne vom lăsa influenţaţi, vom fi obiectivi, precum ne stă-n fire şi vom face o listă pro/contra cu motivele pentru care Dacian mai poate să-şi continue relaţia cu aia sau NU mai poate şi-i este interzis, prin rezultatele unui referendum legitim şi decisiv, chiar aici la noi, pe Jeg.
Am trasat aceste aspecte generale, vedeţi minorele avantaje ce-ar ieşi din asta. Să votăm.
Dat fiind că mă ştiţi om serios, cu principii şi demnitate, trebuie de asemenea să vă fie aduse la cunoştinţă următoarele…
După ce mi-am aflat idealul emoţional (cam a patra-cincea oară pentru săptămâna în curs, da’ irelevant) într-una dintre personajele cetăţeneşti ce m-au ajutat la filmările ad-hoc ale videoclipul imnului Jeg, am reuşit să-l redescopăr (pe ideal, sub formă femelă) pentru a stabili împreună o colaborare sentimentală bine pusă la punct, benefică amândurora. Aflaţi că m-a asigurat în scris căci ne vom împreuna destinele, conform cerinţelor mele, la care va adăuga şi ea faptul că este de acord cu ele fără de crâcnire (da, Etă?), urmând doar să stabilim ultimele detalii.
Totuşi, mi s-a sugerat de către formatori de opinie aflaţi în afara relaţiei noastre viitoare (mele cu Eta) că este echilibrat să existe şi în acest sens libertatea alegerii democratice de către voi, beneficiarii direcţi ai acestui website contemporan de societate şi ale tuturor trăirilor exprimate pe dânsul – de altfel, chiar trăite doar pentru deliciul şi desfătarea dvs., boi şi vace nerecunoscătoare. Astfel:
Rezultatele vor fi date când remarcăm faptul că ne convin.
Vă mulţumim pentru că folosiţi activ acest drept de decizie şi vă urăm sărbători fericite!
Consiliul
[deci, cum ziceam, filmele de la decernarea clujblogfestivă - acilea]
Tweet
48 comentarii
zi si tu cevalink permanent
Eta! o vrem pe Eta! sa salvam onoarea prietenelor familei groza!!!
link permanent
Votai nu şi da. Mulţumim că ne dai dreptul de a alege!
Şi nu ştiu cine-i Eta, dar bănui că e fătuca aia care stătea pe tine în pozele de la meiching of. Dacă te iubeşte, ţine bine de ea. Totuşi, gândeşte-te că DACĂ o să vă despărţiţi, o s-o vrea Cetăţeanul AntiTu. Şi nu ştiu cât îi de bine.
link permanent
Îmi place modul tău liberal al alegerilor, este izbitor de asemănător cu cel din politică.
Cât despre Eta, sigur nu e organizaţia separatistă din Spania şi urmează să planuiască un atac asupra Jegoniei? mare atenţie, iubirea poate avea urmari grave.
link permanent
Nu, toanto, căci era aia ce APARE-n videoclip, am zis că-i personaj cetăţenesc, recte a doua cu bentiţă, cum scria-n peliculă, care nu eşti atentă, nevolnică!
(şi votezi nu cum s-a dictat)
Şi nu suntem împreună, doar solicit eu, pe bună dreptate. Deci de despărţit e clar că nu ne vom, în nici una dintre circumstanţe.
link permanent
Şi către Blu3, nu, este şi “estimated time of arrival”. Deci să pofteascăhăhăhă!
link permanent
Nu pot să nu remarc faptul că un număr de cinci persoane n-au mai votat pro-mine, pesemne tot acele cinci care-au votat pro-aia-cu-Daci. Aşa deci, bun! Aflu io!
link permanent
mha cum **la mea ai inregistrat tu convorbirea asta? stiai ce urmeaza sau ai regizat-o?
))
link permanent
Mi-a trimis mesaj, după ce n-a răspuns la telefon (că-mi dăduse bip, desigur, bolunda), că nu poate răspunde la telefon şi să sun.
Iniţial am crezut că e un fost contact din vechiul telefon, da’ nu mi-este în agendă şi am apăsat butoanele greşit.
Da’ dacă am văzut mesaju’, scris ca de-o… fată de genul (mai primisem o abordare similară-n trecut, mă mânca-n palmă să am una “magnetică”), am intuit că poate ieşi ceva din convorbire. Şi ajunsesem acasă şi-am înregistrat.
Am mesajele-n telefon. Pentru solicitări private.
Apropo, update: mi-a dat bip mai târziu. Ahahahah.
Iar acuma, noaptea, am primit un telefon de pe “Private Number”, că iniţialele erau cu număru’, direct. Am răspuns cu întârziere, că mă burzuluisem să înregistrez. A zis “Bună, Darius…”, apoi a închis spărietă.
link permanent
Prorocesc ca Eta sa accepte cererea si sa o faci preuteasa peste JEG.Cat despre DG e drept activitatea lui fotografica lasa de dorit si de la poza cu semicursiera n-am mai intalnit arta care sa ma intarate deloc.Deci “adio” pentru “aia” si bine ai venit pentru “Eta”
link permanent
@Denisa – “Totuşi, gândeşte-te că DACĂ o să vă despărţiţi, o s-o vrea Cetăţeanul AntiTu”
nope. nu-mi place bentiţa. puteti sa va despartiti de pe-acum
link permanent
@Denisa
si n-am uitat, Denisa, esti o vacă
link permanent
Gata, ziceai ca vrei comentariu aici. Mersi.
link permanent
@Cristi Roman. Jurnalist. 29
animalule, de ce poluezi?
link permanent
N-am zic că vreau, am exprimat constatativ că n-ai pus, spre deosebire de ălealate bloguri unde contribui cu linku’, pardon opinii…
link permanent
Apropo, am aflat “pe surse” că nevolnica de maicu-mea a votat – CE?! – pro relaţia lu’ Moafle. Trădareee!
link permanent
…IULIA…tradatoareo…te-ai si laudat ca m-am exprimat pentru un interimat…
link permanent
Propun motiunea de cenzura Anti-”Moafle”
HG 119/2007
Suspendarea din functie a numitului ‘Moafle” care e clar ca se afla in imposibilitatea a-si exercita functiile cognitive din cauza excesului de “factori” feminini din preajma-i.Propun asadar mazilirea si inlocuirea imediata cu fratele lui mai mic si mai imbunatatit care e clar ca poate face fata mai bine acestor stimului limitrofi dovada fiind concubinajul cu o oarecare “Eta”.Referendumul fiind deja organizat totul e decis asadar cer punerea in functiune a executarii silite si alungarea fetei respective din viata scumpului si nefericitului nostru fotograf…
PS. Mai am 1 ora pana plec si mi-e taaaaaaare foame….
link permanent
Care adică, bă, o “oarecare” Eta? Eventual oarecare “Cristina din Cluj”, mă, jită, că Eta este pe piedestal, netrebnice! Pleacă-te smerit!
Voi mânca dublu la următoare întrevedere…
link permanent
Stai ca din categoria intrebarilor care te califica pentru statut de persoana cu nevoi speciale mai sunt si celebrele “te-ai tuns?” (care atunci cand da gres, demonstreaza ca esti un cretin notoriu) si mai ales sadica “dormi?”, de obicei repetata si insotita de zgaltairi pana cand efectul dorit este atins (care efect de obicei consta in a-i aduce EI un pahar cu apa din bucatarie, a o inveli, a o tine in brate, a nu mai sforai, si orice ii mai trece EI in cap atunci cand nu face ceea ce ar trebui, si anume sa doarma)
link permanent
@darius, mirmen, dumnezeu
femeile nu ar trebui sa aiba drept de vot
@Moafle
Daciane, cere-o de nevasta p-aia
@Dacian
Ia-ţi inima în dinţi, cuţitu-n teacă
Ştiu ca doare, o sa treacă
Mergi la ea în mare grabă
N-aştepta – sîngele se-cheagă
Cînd ajungi oferă-i inima cu drag
Un pic de dragoste cu cheag
Iar dupa sexul bine meritat
Să-i spui ca vrei sa fii al ei bărbat
Noaptea tîrziu s-o tai în bucăţele
Să faci o inimă din ele
Ş-atunci cînd iesi din casa-i nu uita
Să iei ulei si pita de la ea
Cînd dormi să o visezi mereu
Aia, inima din visul tău
link permanent
eu votez ca tu sa fii cu cristina-”aia” si dacian cu eta-margareta
link permanent
@licuruci
si eu cu cine?
link permanent
Am votat atat pentru impreunarea lui Dacian, cat si pentru a ta. Sa vedem ce-o iesi.
link permanent
Emmai bine de-atît nu puteai oricum
link permanent
Cetăţene, tu cu mine, să-ţi fie pedeapsa maximă. =))
link permanent
@Denisa
măcar ai ţîţe mari?
link permanent
Da’ putem să ne concentrăm la să se despartă Dacian de aia, vă rog, mulţumesc…?
link permanent
Netrebnic si ingrat mai esti!
Decat sa agati ete prin oras, mai bine te-ai tine de cuvant si ai trimite premiul acela odata!
Premiul binemeritat de dumneamea, care, la o luna jumate de la declarata premiere, in mod absolut rusinos si discreditant pentru guess who? inca nu a ajuns la destinatie. Din motiv ca nu a plecat de la sediul Jeg.
Alo, Consiliu’, ar fi cazul sa punem de (cel putin) o suspendare.
link permanent
“Tuturor care m-au votat si care nu-i cunosc si care ma citesc”?????????? Limba romana era asta? Sau varianta de jeg-ish?
Oricum, prea te-ai laudat cu poza de la blogFest… pe filmuletz se vede muuuuullllt mai clar totul….
link permanent
Detalii la http://www.andreicrivat.ro/ – filmuletul trei, intre minutele 2:10 si 2:50, mai ales intre 2:45 si 2:50.
De aici inainte te rog sa scrii si cu greseli de ortografie, ca sa fie coerent cu modul in care a fost alcatuit discursul.
link permanent
Da’ mereu scriu “care” în loc de “pe care”. E bine cunoscut faptu’, degeaba-ncerci să-mi aduci prejudicii de imagine, eu când greşesc în scriu, o să greşesc şi în vorbit, este o consecvenţă sfântă, îi sare ţandăra lu’ Brăduţ Ulmanu tot la a doua vorbă.
A… şi “aflii”. Mereu. Indiferent de cum tre’. Iaca să linkuiesc şi eu precum am promis.
link permanent
Acuma trebe să-i trimit dulciurile promise lui Dacian în regim de urgenţă, că la cît îl amărăşti…
link permanent
Ce dulciuri tu, nemernică?! Mie!
link permanent
NOUĂ
link permanent
Organizare lamentabila care lasa de dorit,interes scazut din partea publicului si chiar a “fericitilor” castigatori,calitate indoielnica a inregistrarii si ineligibila.Locatie dubioasa,probabil un vagon de dormit.Si nu in ultimul rand prestatie scenica a prezentatorilor SUB ORICE CRITICA.
Amatori,amatori,amatori!
De 3 ori amatori.
=)
Reiterez ca sprijin referendumul!DA pentru libertatea fotografilor
link permanent
Cetăţene, nu-s prea mari… Da’ oricum, glumeam, doară nu eşti bou să vrei să umbli cu o vacă. Sau… !
link permanent
@Denisa
ah, am gasit id-ul tau de YM si te-am adaugat în lista mea de victime. chiar eşti vacă daca nu mă accepti.
cît despre ţîţe, mă interesa doar dacă nu-s PREA mari. iar dacă “nu-s prea mari” sper ca nici “prea mici” nu-s.
pot sa fiu si bou pentru ţîţele unora
P.S. mea, pentru ale tale in special
link permanent
NOOO!!!!! Ce te-a apucat????
NU VREAU.
Eu prefer barbatii (umanoizi, si umani, daca ma intelegi).
link permanent
Dar daca nu te poti abtine, bine, fii.
Dar eu nu ma fac vaca pentru tine (bou). OK?
link permanent
vezi, denisa? asa m-a fermecat pe mine mea şi continua sa o facă.
mea, e straniu cum darius s-o indragostit de una care are nume de 3 litere (ca sa nu zic de 2 bani) imediat DUPA ce eu m-am îndragostit de tine, tot cu 3 litere?
vezi? vezi?
link permanent
IHI !
link permanent
Văd, văd.
link permanent
Ce zice?
link permanent
Si sorel?
(
Toata lumea intreaba de darius
link permanent
Darius, să zici mă dacă mai vrei un comentariu, da? Nu te sfii!
link permanent
Nu, e bine, dă la ceilalţi, la mine ai pus tura asta. Vezi cum îi cu traficu’. Uehehehe.
link permanent
Culmea spamului: Sa faci comment spamming si sa iti scrii gresit adresa
link permanent
Uehehehe. Cre’că voi să ficiuresc asta. Da’ mai ‘colea.