Prietenă-mea scrie cu Comic Sans

sari la comentarii

Vă las un rând liber, să vă adunaţi…

Acuma, nu neapărat legat de asta, detest cu ambiţie copiii cu vârstele cuprinse între 3 şi 10 ani. Adică cei începând de când sunt capabili să vorbească fluent, dar continuă să fie la limita alienării mintale şi până fix înaintea vârstei în care deja aproape că ai voie să-i baţi, inventând vreun pretext rezonabil.

Îmi repugnă la nivel gastric oricare dintre ei, fată, băiat, frumoşi, urâţi, cuminţi, răsfăţaţi, toţi, toţi vreau să aibă câte o copilărie nefericită.

Odată am văzut în Zalău o fată dându-se cu bicicleta cu roţile ei ajutătoare pentru că era cretină, în jurul parcului de marmură din centru, unde se duc de obicei cei trişti care au făcut greşeală să se înmulţească şi mimează împlinirea, regretându-şi alegerile şi când dădea o tură prin latura îndepărtată faţă de unde-i erau părinţii, a futut o trântă de balegă ce îi şi s-a rostogolit spectaculos într-atât de prelung, încât a-nceput să plângă când încă nu se oprise. A crescut inima-n mie de bucurie, însă căcatul cu perje, realizând că e prea departe, s-a oprit din smiorcăieli cu promptitudinea unui robinet bine strâns şi s-a ridicat miraculos, a venit pedalând grijulie până mai aproape ŞI S-A TRÂNTIT INTENŢIONAT ÎN FAŢA PUBLICULUI, tânguindu-se cu jale. Am văzut întâmplarea asta cu ochii, lighioana nu ştia că o urmăresc. Vă avertizez că aşa îs până la ultimul, mânaţi de perfidie nediluată!

Altcândva, stăteam pe balcon şi din piaţa de peste drum a ieşit un băieţel zornăind din soneria a ceea ce era evident o nouă bicicletă, cu un tată venind din urmă pas alergător, uşurat de ceea ce într-o vreme erau banii de Jäger. Bestia făcut maxim 20-30 de metri de la poartă, pe trotuar, când râsul ingenuu i s-a transformat în trântit bicicleta de caldarâm şi chirăind “nu mai vreau să mă dau”. Cu o smerenie de fiinţă sfărmată, părintele a încercat să îngăimăne o argumentaţie raţională, bazată pe recent consumata achiziţie şi în urma insistenţelor de nerefuzat, retezată după primele silabe de o hăuleală drăcească care a făcut jucăria să leviteze până în braţele obosite ale omului, mărşăluind teleportat la trei paşi în faţa copilului, care-l supraveghea satisfăcut.

Totuşi, cu siguranţă patronul acestei comunităţi este răhăţelul uman din persoana vărului Păstăii, pe nume Vlad. Am aşteptat cu răbdare câţiva ani până să scriu despre el, sperând că o să apuce cu întârziere să înveţe să citească şi să poată conştientiza şi să-şi asume răul nefiltrat pe care îl reprezintă.

Vlăduţ – ridicolă diminutivizarea unui cataclism – aglutinează dulciuri (fiindcă sunt toate ale sale) şi excretă ură masivă, în lingouri. Majoritatea – ce? – relaţiei mele cu Păstaie s-a consumat dădăcindu-l pe el, atenţi la orice nevoie, să nu se dezmembreze, de tont ce era.

Pasiunea lui timpurie şi altfel singura pricepere care mai aducea a fiinţă bipedă era să recunoască pe stradă mărcile de maşini, îndeletnicire pe care o practica cu precizie, având în vedere că ta’-su transporta buşituri de pă Germanie şi era necesar ca mezinul să-şi dezvolte abilităţi specilizate-ntr-acest sens. Printre alte preocupări care îl înveseleau se numără să sară cu copitele pe ghiozdanul cu laptopul meu în interior, dacă Păstaie mă pupa fără să se uite la el sau să-l ţină de mână, că se considera că nu ne concentrăm exclusiv asupra lui, care ocupă funcţia de ombilic a tot ceea ce înseamnă existenţa umană, să zbiere ca un descreierat că nu au început desenele lui preferate, din care oricum nu pricepea o iotă şi pe care ni le povestea aşa cum i se amestecaseră în bibilica lui strâmtă, adică fără noimă şi, fireşte, să se beşească. Încontinuu. Vorbind, mâncând, dormind.

Doar un moment de neatenţie a avut Vlăduţ de la părinţi, când s-a născut sora lui mai mică. Moment de neatenţie bine investit de bestie, când a şi-ncercat să o omoare p-aia mică. Tocmai din cauză că nu era băgat în seamă pentru prima dată-n viaţa lui şi mintea nu i-a putut procesa această informaţie, oricum descurcându-se cu dificultate şi cu inputuri mai puţin complexe.

***

Poftiţi un filmuleţ pe care l-am făurit cu participarea unei domnişorici agreabile, pentru precinii de la Becherovka România. Va rula pă la Peninsula | Felsziget 2011.

***

Da’ apropo de tratat cu oameni cu mintea între 3 şi 10 ani, luaţi de priviţi mai jos discuţie cu Cicel, care deduc că încearcă să  fie promoter de evenimente când o să fie mare, fiindcă nu conteneşte să mă spameze ori de câte ori prinde ocazia. Desigur, discuţa ajunge inevitabil la cum “lasă că ne-ntâlnim noi pă stradă”, din acelaşi aluat ca şi, dacă-i mai ţineţi minte, ăialalţi cu “te prind eu”, Robert Cristian Mureşan Lupaş şi Andrei Gubaş. Eu zic că se pot deja organiza într-o poteră, care să cutreiere birturile în căutarea mea.

Mereu distractiv…

Vă invit să-l căutaţi, să vă convingeţi că-ntr-adevăr îi de speriat. Dar fără împrietenit, că pă loc s-a şi sfârşit bucuria.

7 comentarii

zi si tu ceva
  1. Septembrie 14, 2011 la 23:06
    link permanent

    Comic Sans a devenit Fără Amuzament.

  2. Septembrie 19, 2011 la 02:17
    link permanent
    Andrei zice ca:

    http://i52.tinypic.com/s0v18j.jpg

  3. Septembrie 19, 2011 la 05:39
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Viața, bă…

  4. Septembrie 23, 2011 la 11:18
    link permanent
    dorin00 zice ca:

    “Excursiiile”? Cu trei de “i”? Dumnezău…

  5. Februarie 6, 2012 la 12:40
    link permanent
    demo zice ca:

    fetita si tigara? Benoit Duteurtre.

  6. Noiembrie 4, 2012 la 18:10
    link permanent
    rhuna zice ca:

    Am incercat si eu sa educ “spammeri” insa fail everytime! Dar una peste alta e fun sa mai dai peste un retard. E un fel de comic show pe neaasteptate :)) De parca soarta iti ofera momente funny cand nici nu te astepti :)) Ps: nu stiu inca ….ce contin celelalte articole insa asta mi-a placut mult :))

  7. Iunie 9, 2013 la 17:02
    link permanent
    wilzon zice ca:

    ce porcarie

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)