Jurnalul Editorialistic de Groza

Azi am reuşit în sfârşit să-mi procur o copie legală a filmului documentar “Die Hard 4″, o realizare cinematografică de excepţie despre viaţa (a 4-a) şi activitatea (neostenită a) detectivului american John McLane, în interpretarea magistală a actorului german de acţiune şi suspans Walter B. Willis. La sfârşitul peliculei, vă spun sincer că am căzut serios pe gânduri. Mi-am luat câteva clipe şi am meditat profund: o povestire din pură întâmplare doar fictivă, dar care îşi poate găsi cu uşurinţă ceea ce ar putea fi tragica împlinire. Împlinire în faţa căreia am cădea toţi seceraţi, nişte victime inofensive. Un semnal de alarmă tras omenirii, care încă îmi ţiuie în urechi!

Începând cu America, dar şi în lumea întreagă, suntem încă extrem de vulnerabili din punct de vedere al securităţii naţionale. Breşe în sistemul degradant şi putrezit pe dinăuntru, precum un măr al discordiei, se găsesc la tot pasul şi este lesne, mai ales pentru o minte diabolică, să se preia în orice clipită controlul. Cu Dumnezeu ştie ce intenţii. Şi, mai rău… urmări.

Într-o eră atât de avansată a tehnologiei, când civilizaţia umană depinde în totalitate de calculatoare, fără de care – bine se sublinia în film – am fi readuşi pur şi simplu în epoca de piatră, nimic nu e mai periculos decât faptul că haosul şi apocalipsa au ajuns la practic o apăsare de maus distanţă.

Literalmente oricine care dispune de facilităţile avansate ale unui simplu computer, puţină pricepere, minime cunoştinţe de operare şi imaginaţie, poate avea acces instantaneu la cele mai secrete – dar şi periculoase (!) – cunoştinţe.

O serie de reţele structurate asemănător unei pânze de păianjen, cu exact aceleaşi caracteristici prădătoare, sunt oceanul nesecat de informaţie peste care navighează milioane, poate chiar milioane de miliarde de internauţi, adevăraţi piraţi ai prezentului şi viitorului.

O lume străină multora dintre noi, structurată precum un cult exclusivist virtual… Acestea sunt dureroasele adevăruri cu care ne confruntăm şi pe care, pentru copiii noştri, e vremea să le acceptăm. Să le acceptăm, prieteni, până nu e prea târziu! Acestea sunt pericolele prin faţa cărora trecem zi de zi, uneori chiar fără să ne dăm seama, riscându-ne viaţa proprie, a celor din jur, a familiei, apropiaţilor, şi din care scăpăm ca prin urechile acului, în inconştienţă, doar dintr-un miracol.

Eu cred că trebuie să privim adânc în noi înşine şi să cercetăm dacă mai poate exista măcar acolo o ultimă fărâmă de siguranţă.

***

De asemenea, m-a sunat Adrian Ciubotaru (ruşâââne, a şters postu’, s-a descalificat ca blogger, ca om şi ca femeie), să dau repede pe CNN, că apăruse ştirea cu mutarea lui Cristian Greger din Bucureşti. O veste teribilă, ce sunt convins că ne-a marcat, ne marchează şi ne va marca pe toţi, pentru tot restul vieţii (incluzând situaţia în care s-ar muta înapoi).

***

Dacian: Darius, îţi urez să-ţi speli vasele.

Dacian: Dă drumu’ la film, bă.
Eu: Nu, că vorbesc cu asta.
Dacian: Cine-i aia!? Ia îndreaptă webcamu’ încoace şi dă-i id-ul meu, să vezi cum te uiţi la film…

Dacian, de nicăieri: Bă, tu arăţi ca o caricatură!
Eu: …
Dacian: Şi io… Da’ şi tu.