Jurnalul Editorialistic de Groza

[alternativă YouTube]

[Călătoria pe Twitter.]

[Citeşte primu’ articol acilişea.]

[Citeşte al doilea articol dincoloşea.]

[Citeşte al treilea articol acoloșea.]

Am băgat în prima serie de la ultimul articol 108 km într-una, de la Bacău, ca nişte târfe de şosea pe tură dublă.

Poliţie pe ruta Foşani, cam câţi clienţi pentru târfele mai sus menţionate şi toţi reprezentanţii legii aveau ba un sfat, ba vreo opinie, de parcă noi ne chinuiam să nu ajungem şi să ne calce tiru’ cu tot dinadinsu’.

Conform aparenţelor indicate de aparate, aş fi slăbit 10 kg, cââât?! Zece kile. Am făcut cunoştinţă cu diverşi muşchi despre care nu ştiam că-i am, iar unii au apărut din neant pe inventar. Nimic exagerat, da’ 10?! Bine, fie. Zece.

La Focşani am stat două nopţi la familia Codreanu, cu vecinul Teodor (9 ani) necontenit agăţat de noi, mai puţin câteva clipe, cât a lipsit să ne aducă de la maică-sa câte-o icoană şi câte-un îndreptar de spovedanie.

Am purces spre oraşul Galaţi, al doilea ca urâţenie din România, imediat după Focşani, la 80 şi ceva de kilometri de imediat după. Pe drum am făcut pană, da’ noroc că aveam petice de cârpit camera, că dup-aia s-a mai spart în acelaşi loc doar de două ori, până ni s-a rupt şi pompa. Da. În două. O doamnă dintr-un gipan s-a ţinut după noi juma’ de kilometru, buchisit de pe bannerul de pe spate şi ne-a dat 5 lei, în mână, din mers.

Daniel: Do you speak English?
Flo: Yes.
Daniel: Je m’appelle Daniel.

Am scos-o la capăt trezind un nene duminică, iar la Galaţi nu ne-a întâmpinat Valentin Comănescu, precum era planul, ci cuprinzătoarea groapă de gunoi, fiindcă iniţialul se îmbătase prematur de bucurie, cam cum şi ejaculează.

El şi amicul său, pe care l-am găsit beşindu-se inconştient în pat, rupt în gură, au ca hobby să se bată cu alţi utraşi, susţinând cu mândrie şi demnitate formaţia fotbalistică Oţelul dar de meserie sunt beţivani. Ne-au făcut turul oraşului în linie dreaptă spre o bombă cu halba la 2 lei.

Lui Valentin îi lipseşte flagrant un dinte în faţă, dintr-o altercaţie extra-atletică, dar nu-şi pune altul deocamdată, că vine campionatul şi de ce să şi-l pună de două ori?

Doresc să le mulţumesc celor care mi-au urat lucruri de ziua mea şi nu le-am răspuns la sms, că nu-mi merg tastele 1, 2 şi 3. Dar mai mult le mulţumesc celor care s-au abţinut să mă treacă prin complezenţa de-a mă felicita musai când a bătut miezu’ nopţii.

Puţin după intrarea-n ziua mea, ne-au înconjurat cocalarii, că “de ce vorbim engleză, ne batem joc de ei, ca să nu înţeleagă”? Iar mai târziu în aceeaşi zi am decis că ritmurile mele şi-ale lui Flo sunt paralele, că eu mă trezesc devreme, iar el bea târziu, aşa că ne-am despărţit pentru câteva zile, urmând să facem litoralul separat.

La Galaţi, părinţii lui Fenomental ne-au hrănit miceşte şi ne-au dus să vedem şantierul naval.

Titlul e pentru că zona pre-Tulcea a fost cea mai urâtă din toată călătoria. Am ajuns însă la botu’ Delţii şi stau la unde-n-am-voie-să-zic, da’ tre’ să-i mulţumesc de la Carcea, deci mulţam. Într-o coincidenţă distractivă, seceretara lu’ nu-spui-cine citea Jegu’ şi mă chemase de ceva săptămână deja.

La Tulcea se strâng fanii la rulotă în pelerinaj şi mă aşteaptă acolo până vin, fă, şi-şi ţin prietenele priponite, doar ca să mă vadă, iar când apar le trimit acasă.

Şi urmează să petrec o zi şi o noapte doar cu cortu’ în giur, adânc în Deltă.

Dacă tot mă ploconesc, mai mult în cap, decât pubic, Noumaxului, care m-a făcut cu laptopu’ secund, fără de care timpul ar fi tot mai puţin, se face musai să-i mulţumesc şi lu’ Flaviu, care mi-a dat deselereul lui, ca să pozez. Şi lu’ Alex Bejan, că pe lângă biletul de bac, a scăpat 23 de lei donaţie. Draga de el.

***

Ş-una să-i placă lu’ amicu’ Ciutac.