Jurnalul Editorialistic de Groza

Pesemne vă mai amintiţi cu toţii de “Cristina din Cluj”, care dădea bipuri într-o veselie, pe motive că “vroia să mă cunoască”, de-aţi ascultat-o pe bandă acum vreo câteva zile.

Bun. Credeam că am pierdut-o pe vecie atunci, că o fi văzut Jegu’ şi-oi fi dezamăgit-o terminal, dar m-am înşelat amarnic. Fiindcă e greu, Jegul are cuvinte, ordonate-n rânduri, deci ele tre’ citite. Deci Cristina e recidivistă, prin alte bipuri, desigur. După ce mi-a dat vreo 3-4, am hotărât să mai sacrific un minut naţional, două, întru dânsa, pentru a vă desfăta cu o nouă-nregistrare. Încep să cred că e complet inconştientă de Jeg şi că mă pofteşte pe alte filiere. Totuşi, convorbirea s-a-ncheiat tragic. Nu ştiu dacă am zis ceva greşit sau i s-a gătat bateria. O să-ncerc să fiu răbdător.

[dacă iară nu mere playeru', "Sergiu-le, ai puso!", atunci, precum v-am obişnuit, puteţi s-ascultaţi şi direct de la noi de pe server sau să vă luaţi acasă; de asemenea, dacă poftiţi un scurt remember, puteţi a-i re-asculta Cristinei trilul suav primordial, care-a generat această frumoasă relaţie, în precedenta înregistrare de aici, uploadată tot pe site-ul cu profil de triluri, liruri şi punct ro-uri]

***

Eu am avut de curând o muţaţiră (nu, nu vă spui cine), căreia, în mod evident, i-am verificat la intrare şi prin sondaj pe durata şederii telefonul mobil. Pentru siguranţa ei, desigur. N-am vrea să aibă pe el tot felul de informaţii compromiţătoare, de care să nu am habar, nu? Aşa…

Şi ştiţi că eu sunt relativ împotriva telefoanelor care au utilităţi mai complexe decât cea de a forma numere, respectiv cele de a răspunde la sau închide un apel. Poate sunt eu exagerat. În special dacă plăteşti o cârcă de bani pe-un telefon, ca să aibă unele … de ce le-am zis oare utilităţi? Dar e clar că nu concepeam vreodată să prind în viaţă apogeul tehnologiei, în care să poţi să deţii pe un celular o aplicaţie care, pe scurt, să fie un “calendar ovulativ”.

Cine căcat – ca să fiu cât se poate de puţin plastic – proiectează o asemenea enormitate? Voi, fetelor, poate sunteţi obişnuite, da’ eu, ca băieţel, încă sunt în stare de şoc. Deci conceptul e aşa: te duci, notezi că „Văleleu, cură!”, iar progrămelu’ îţi calculează una-două cât o să mai curgă, cât pare că o să curgă, deşi nu curge, cât o curs înainte să-ţi dai seama, când va să mai curgă vreodată etc. Mda. Şi-ţi arată toate acestea pe ecrănel, unde tu verifici. Îl poţi seta – ATENŢIE! – pe profil de făcut copii (umani, zic) sau pe evitat de făcut copii. Întreb şi eu, din curiozitate: de când tata şi mama naibii am devenit aşa distraşi, încât nu mai putem face prunci, decât dacă ne ţârâie alarma? Oare nu se poate face opţiune pe „nesigur, surpride-mă!”? Mna, şi tot acolo, în conformitate cu ce ţi-ai setat, că doar aia faci, nu?, programezi, îţi spune când ai voie să faci sex şi când nu. N-am testat, da’ dacă alegi că vrei copchii, pesemne primeşti memo cu când să-ncepi producţia. Mă gândesc şi io logic.

Când am ieşit buimac din aplicaţia cu pricina, peste ce dau, în lista cu altele asemenea? Negreşit: Biblia. În Vechiul Testament, Noul Testament, completă, necenzurată. Deci cam tot ce-ţi trebuie în staţie, când întârzie autobuzu’ şi simţi că-ţi pierzi credinţa. Mă-ntreb dacă persoana care l-a conceput (nu Dumnezeu, mă refer în varianta SMS) l-o fi scris „cu degetu’ mare”, cum se cuvine, adică direct pe telefon? Că dacă eşti în stare să-l faci în versiunea GSM, atunci să fii, dom’le, în stare să-l faci cum trebuie până la capăt!

Cert e că nu pot să nu admir iniţiativa. Mi se pare o investiţie de răbdare mai bună decât a-ţi umple cardul telefonului cu, să zicem, manele, iar bateria cu destul cât să-ţi reziste toată ziua, pe loudspeaker şi să se audă indiferent de locaţie, peste zgomotul de fond.

***

Eu m-am săturat de lumetul care îşi consumă sufletu’ în rutină corozivă, dar de câte ori face oricine ceva, fie acel ceva fain sau naşpa, are ca primă reacţie: unii au prea mult timp liber.

Constatasem chiar de ceva timp remarca generalistă dezapreciativă a „prea mult timp liber”, exprimată de parcă ar fi un lucru rău. Nu-mi imaginez existenţa şezând într-un birou infect, făcându-mi cu colegele pită prăjită pe reşou (nici o aluzie la Gaba) sau hălăduind prin ceva depozit să trag tare, să găt „monetaru’” ori aşteptând să se facă orice oră, ca să pot pleca să-mi fac falsez o viaţă personală, iar, când am vreme în pauzele scurte ale acestor activităţi, să-mi înlocuiesc disperat mâncarea cu a şede niţelaş pe net, să mă-mpiedic peste câte-un lucru şi judecăţile mele deprimante să fie că alţii s-ar plictisi făcând aşa ceva.

Mi s-a spus des că nu accept critici. Este fals! (da, chiar şi această critică) Eu accept critici. Vă rog. Poftiţi, criticilor. Ocupaţi loc pe banchetă. Acolo o să-mbătrâniţi. Nu mă deranjează să aibă cineva o părere proastă despre mine, ba chiar mă-ncântă persoanele din această categorie, le recunosc de obicei din faptul că au ambiţia de-a fi mereu extrem de amabile cu mine, fără motiv, când nu ne cunoaştem sau nu ne-am văzut de extrem de mult timp şi parcă-s entuziasmate să ne regăsim. Să-şi irosească cineva care nu mă cunoaşte emoţiile pe mine mi se pare mai înălţător decât să-mi fac eu griji pentru eu. Filmul prezenţei lor are un scenariu de “Ciao, Darwin!”, constant şi în reluare. Dar mă intrigă cum cineva poate să fie într-atât de solicitat neuronal încât să-şi exprime o părere negativă despre orice face o persoană anume, în cât mai mult locuri posibile, în aceeaşi formulare pentru fiecare. De exemplu, nu pot să respect opinia cuiva, dacă e exprimată, să zicem, în cadrul comentariilor, în 2-3 locuri diferite deodată, copiată aproape cuvânt cu cuvânt din precedenta intervenţie pe care tot el/ea a avut-o, referitor la altceva. Tind să cred că are ceva cu mine şi nu pot să consider în nici un fel ce o fi având de zis. Or eu de aia am publicat în varii articole adresa mea sau numărul de telefon. Pentru a veni să mă omoare, cu un bip prealabil. Nu să-şi ghideze viaţa după a mi se agita precum o băutură răcoritoare, de parcă repetatele-i contribuţii clonate mi-ar da peste cap sistemul de valori.

***

Scurt moment de sinceritate spirituală: Şi Dumnejeg a zis…

Notă:

Se aduc la cunoştinţă următoarele: (1) Am făcut rost de cărţulia de la Cotidianul, e un pic mai mare decât aia cu bancuri cu Bulă şi restul oraşelor numite tot au rămas relativ cu buzeli umflate. Stimabila Fana mi-a făcut rost de-un rarisim exemplar, taman din aeorport, motiv pentru care a şi câştigat linkul de pe numele ei, plus acesta, ca bonus, care e tot la fel ca şi primul, doar că repetat. Îs curios, dacă ziceau că vin şi încă o tură lunea viitoare, cu următoarea ediţie de colecţie, dacă nu a fost cumva o strategie de marketing, pentru a se vinde cea de-a doua, având în vedere că aia nu mai îi promoţie gratuită. Hmm… (2) Numita Mea, de la comentarii, revine la funcţia normală de amică, expirându-i perioada cumpărată prin haleală. Îi mulţumim şi o mai aşteptăm în prima bancă.