Jurnalul Editorialistic de Groza

[între timp, juriul asiduu deliberează la bere (deci vă daţi seama) concursul odelor închinate mie... o să dureze vreo zi pentru ca alambicatele proceduri de calcul şi studiile minuţioase să ofere un rezultat credibil şi just pentru cititorii şi contributorii care au participat activ]

Eoane, eoane, toată lumea doarme!

De ceva luni încoace noi primim ceva facturi, diferite faţă de cele iniţiale, ba mai mult, de la alt furnizor de gaz. Nu ne-am făcut prea multe probleme legate de aceste aspecte dubioase, pen’că la noi se alternează providerii de… practic orice, mai des decât administraţia, care se schimbă la mai fiecare şedinţă. Dar am remarcat instantaneu următorul fapt:

CÂT DE TARE ADUCE FACTURA ASTA CU UN BLOG?!

Mă scuzaţi pentru şifonare, tocmai o mototolisem s-o ţâp la gunoi. Observaţi, de asemenea, că prin grafică din asta de doi lei n-o să-l facă nici măcar pe Zoso la design.

Dar să analizăm postu’. Serios acum, aţi citit vreodată prostii din astea? N-aţi mai intra pe Jeg, atâta-ţi râde citind facturi, în care p-o parte mă ameninţă cu debranşarea şi pe verso se-nchină până la pământ. Citiţi asta de mai sus, aşa, pe diagonală şi reveniţi aici.

Gata?

Unu la mână că primele două rânduri nu vujesc nicicum dimpreună. Începe galeş cu stimaţi (adică eu!), apoi continuă printr-un subtil boră banu’ (adică-care?), scris cu roşu. Un foarte mare „nem szabad” în lista rău-platnicilor ca mine.

Dar să ne concentrăm, totuşi, mai mult la ce şi vor ei de altfel să ne concentrăm mai mult, doar că nu cum vor ei:

”E.ON Gaz România vă propune o nouă soluţie de plată a facturii de gaz.”

HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA! Adică la timp şi cu bani, de data asta. Cum se screm ei, zi-noapte, să diareeze tot felul de rezolvări la problemele mele. Că eu, ştiţi, pur şi simplu nu mai am unde să mai pun banii, îndată m-aş repede să mă scap de datorii, dar of!, e-atât de departe.

Următorul paragraf:

Bla-bla-bla-bla-bla-căcat-căcat-pişat-bla-bla-bla-PLAAATĂ!-bla-bla-bla-bla-bla-bla-bla. Cum se sfarmă dânşii, sărăcuţii, să-mi fie mie cât mai uşor să merg să plătesc. Cum m-ar lua de acasă, cu taraf şi voie bună, să mă ducă tot într-o petrecere la cel mai apropiat sediu al lor, ce l-au deschis numai pentru mine, ce mai?, E DENUMIT după mine, exact în faţa uşii mele, şi pe stânga şi pe drapta, în engleză şi română şi cu suport în limbajul semnelor şi Braille. Cum intensifică ei orientarea calităţii şi îmbunătăţesc relaţiile, ţucu-i, mâncu-i.

Apoi detalii despre cum îmi poci eu face card la ING Bank, i-aaauzi, zău?, ca să plătesc, neică, prin ei, că doară mă ajută, să nu fiu fraier, mă. Mă rezolvă ei. Sau, dacă astfel voi alege – fiindcă e după mine, nu?, cum plătesc, numa’ să cac odată caşcavalu’, marcă biştăreii, varsă gologanii, luceşte galbenii, –, pot da şi peşin, de aşa poftesc.

Păi, poftesc, poftesc, cum să nu poftesc? Da’, auzi… un serviciu să puneţi voi juma’ din plată nu aveţi, aşa-i? N-avem, taică. Avem numa’ UNDE. Avem MULTE unde-uri. Aproape la fel de multe cu “cât mai degrabă”-uri. Am putea să nu tipărim degeaba hârtia asta şi să ţi-o scădem din plata care chiar ea ţi-o aduce la re-re-re-cunoştinţă. Dar nu am vrea să te rătăceşti prin oraş căutându-ne. Deci, ne este cu părere de rău, stimate client, avem oferte de cum. Nu şi de cu ce.

Concluzii: În absolut FIECARE paragraf (verificaţi) este vorba, sub o formă sau alta, despre profesionalismul cu care-au reuşit ei să descopere noi căi prin care să-mi ia mie banii, prin mai multe modalităţi de plată etc.

Dacian, despre facturi, în general: “N-o-nţeleg? – O arunc!”

***

Şi mă duc eu ieri, dragile mei, să-mi scot aţele din picior, da? Da. Îmi schimbă pansamentele de vreo săptămână o tanti simpatică de la Chirurgie, de pe Moţilor.

Cusătura mea arăta iniţial aşa (1). Pentru început, s-a decis să-mi taie doar părţile laterale aşa (2), pentru a vedea cum s-a vindecat buba. După aceste lucruri, rezistenţa lipirii s-a testat trăgând de piele aşa şi aşa (3). Piele care, în mod total surprinzător pentru o plagă în care-a intrat o tijă de sticlă, a cedat aşa (4). Destul cât să pot pune o fisă acolo, să am mărunt la mine.

Spre final, că rezolvase destule, mi-a fost tratată despicarea cu un praf (?) şi eu trimis acasă, să mai aştept.

***

VisUrât stătea de câteva seri la redacţie, bând bere, nefăcând nimic, doar pentru că a “lucrat” (zice-se) până târziu şi aştepta să se facă dimineaţă, ca să circule tramvaiele, să poată pleca acasă. Să nu-l mai ia poliţia de pe stradă să-l întrebe câţi bani are la el, de curiozitate.

***

Ieri Moafle şi-a spălat tastatura. O după-amiază întreagă. Deoarece atât a fost necesar. Şi la sfârşit a avut ambiţia să-şi reataşeze tastele singur, fără să se uite la diagrama unei aranjări normale.

ŞI MIRACOL: I-a ieşit! I-a ieşit, e drept, cu două taste în minus. “Da’ restu’ corect!” Le aranjase bine, doar că-i lipseau o săgeată şi încă un buton, ce oricum nu-l prea folosea. Nu le-a încurcat! LIPSEAU cu desăvârşire. Şi nu a acordat foarte mare atenţie, decât să se zgâiască niscaiva secunde perplex, iar apoi să-şi reia discuţiile pe messenger.

De-abia A DOUA zi am găsit eu săgeata lângă geam, pe jos. El fiind plecat. Şi i-am puşcat-o înapoi în tastatură. De când a venit înapoi şi până la a exclama „DA’ DE UNDE MI-O APĂRUT SĂGEATA?” au durat vreo 7 ore bune. Şi imediat următoarea reacţie: “Şi cealaltă tastă de ce nu mi-ai găsit-o?!”

***

Ieri primesc mesaj… de la un număr.

***

Vladihno este amuzat. Nu ştie de ce, da’ este şi-i bine să ai simţu’ umorului…

Ah, şi ne roagă să zicem că s-a mutat pe .net, da’ noi refuzăm.

***

Şi râdeam noi de cum râde Piticu’ pe viu. Da’ ia cum râde pe mort.

În timp ce Ariel găseşte noi soluţii de trafic…