Jurnalul Editorialistic de Groza

Mimarea maturităţii este, decisă treabă, cu mult mai potrivită decât practicarea ei. Să luăm ca exemplu comparativ homosexualitatea. Nu? Ba da. Din motive într-ale căror detalii… întunecate, să zicem, prefer să nu… ne băgăm, de pildă, e limpede că să te prefaci (tu pe tine) e mai bine decât să faci (… pe altul, de exemplu).

Sau – în regulă – sexul normal (dacă-i musai să fiţi nişte ciudaţi). La fel: e mult mai reuşită o “interpretare”, dacă vreţi, a sa decât actul în sine.

N-aş zice că am deviat prea mult, că oricum la sex vom ajunge, evident, dar de dragul argumentaţiei putem să ne întoarcem puţin la maturitate. Oricum se obişnuieşte falsarea ei. Poţi s-o priveşti din punctul de vedere al oricărui criteriu, tot aia e. Vârsta trecerii la ea e aleasă aletoriu, variază. Pe cât e de simbolică, pe atât e de stupidă, în calitatea ei de concept. Teoria sa asumă că responsabilitatea umană se activează la oră fixă. Cel mai dramatic în toată inepţia cu pricina e că la “majorat”, prin definţie, eşti rupt de beat. Halal oficializare. De fapt, nu imaturitata e o scuză. Că maturitatea, care e mereu folosită ca un pretext, în special de cei care întrunesc “criteriile”. Celorlalţi nici măcar nu le-ar trece prin cap să se utilizeze de-un tertip atât de pueril. Asta-n contrextul în care ultima grea lovitură dată de generaţia în vârstă celei tinere, ca o redută a hegemoniei, este o bulină roşie într-un colţ.

Ce să mai zic că e (hehe) copilăresc să îţi pui singur eticheta de adult, doar ca să o dai în bară. Pe când, dacă nu insişti cu obstinaţie să ţi-o ştampilezi singur în mijlocul frunţii, nu are nimeni treabă cu tine. De ce e musai să ne luăm în cap lucruri peste puterea noastră? Vă zic eu: TOT DE COPII CE RĂMÂNEM. Doar că nu ne-o asumăm. Ceea ce-i, de fapt, chiar apogeul acestei raţiuni cretine; în special din punctul de vedere din care un copil, cu cât e mai mic, cu atâta e mai autoritar. De ce altceva insistă adulţii să vorbească în gângureli, în momentul în care se află pe teritoriul sub dominaţie infantilă? De frică. Din inferioritate, evident. Ferească să înceapă să chirăie. De aceea, copiii, la un moment dat, le fac părinţilor o concesie şi încep să înveţe să vorbească, deoarece ăia marii nu sunt capabili să înveţe limba lor. Sunt prea ocupaţi cu a fi în vârstă.

Ş-atunci, mergând de-a buşilea pe axa temporală, când e cel mai intens moment al maturităţii? V-am zis eu că ne întoacem: da, când facem sex. De preferinţă şi dacă chiar vreţi să fiţi idealişti: nici măcar cu motive reproductive, care vom demonstra imediat că sunt de cele mai multe ori o teribilă eroare… ci aşa, ca exerciţiu. Căci ce este – nu-i aşa? – o dovadă mai clară de înţelepciune, dacă nu precauţia?… Da’ să nu exagerăm, prezervativele sunt o formă chiar extremă, tot un exces de zel al adulţilor. În viziunea mea, un politicos “vezi că termin” e de ajuns, că oameni suntem. O relaţie se bazează pe comunicare!

De curând, loiala Eliza, una dintre cititoarele de vază ale Jegului, a-ncercat să-mi povestească o conversaţie, care, în concepţia ei, era demnă de publicat pe OiMR. Motivul pentru care n-o să apară niciodată este însuşi faptul că o tre’it să mi-o povestească, or discuţiile pentru OiMR se reproduc prin copy-paste cu liniuţă pe messenger, cum bine cunoaştem cu toţii, şi nu relatează, în cuvinte-mpleticite, printre pahare de tequilla. Pe de altă parte, motivul pentru care garantat că Eliza-şi va găsi momentul de glorie aici, pe Jeg, este faptul că în respectiva conversaţie interlocutorii erau ea, respectiv o sticlă de Coca-Cola, care o să estimez că mai mult stătea şi aproba tacit. Mi-a fost cumva să-i explic Elizei analogia cu “Dacă nici o sticlă nu-ţi răspunde…”.

Aşa că acum mă puteţi şi voi înţelege de ce mi-am deschis acest website contemporan de societate. Pentru că există anumite aspecte ale vieţilor noastre cotidiene, pe care nepoţii nostri şi-ar dori să le stie, dacă ar fi să aleagă. Sau măcar pe care ar merita să le ştie, chiar daca ar încerca să se opună. Lucruri despre strămoşii lor, Eliza, eventual anume detalii genetice, care poate într-o ipostază mai delicată – de exemplu, când ar fi puşi în faţa deciziei de a se înmulţi – le-ar fi util să le cunoască. Tot dintr-o ipostază contraceptivă.

Şi nu, nu am rezolvat cu diacriticele încă. Tre’ să cer vocale şi consoane de pe la prieteni, ca la Robingo. Da’ am mai ţinut norma la Ciutac, cu un nou articol.