Doamnă, vă pleznesc.

sari la comentarii

Andrei: Cre’că Cluju’-i singurul oraş din România în care am găsit pizza cu mazăre.
Cristina: Cum, bă? Că şi-n Budapesta este…

Dar ce mi se pare mie cu adevărat ironic, tot în Cluj, este că service-ul Trabant (maşina mea preferată, de altfel) se află relativ în vârful dealului Cetăţuii, cunoscut şi drept cel mai înalt punct din oraş. Ce trebuie să ştiţi e că această culme locală este imposibil de atins cu un Trabant, chiar dacă acesta funcţionează, dăramite dacă e stricat. Ceea ce mă face să cred că acolo de fapt nu este un service, căci este, de fapt, o fabrică, de unde le şi dă drumul în jos la maşinuţe, punându-le astfel în funcţiune, aceasta păstrându-se până la prima oprire, după care trebuieşte căutat un alt deal. Un alt motiv pentru care eu încă susţin vehement că această marcă nu ar trebui să aibă frâne – pentru că oricum nu apucă să meargă prea mult. De ce să o opreşti când încă sărăcuţa mai are avânt de la primul impuls al producătorului?

Odată am visat că aveam numai un nas…

Pe lângă asta, ce mai este într-un fel ieşit din comun, în viaţa mea lovită-n coaie – şi am dreptul empiric asupra unei asemenea constatări, este că maşina de spălat care locuieşte în apartamentul nostru reuşete mai nou performanţa ne mai întâlnită de a ne – mare atenţie! – împuţi hainele. Da-da. Nu mă-nţelegeţi greşit, ea le spală, cu menţiunea că ies curate, mai puţin că put, scoţând în evidenţă că tare. Adică igienic sunt corect executate, doară le-a-nvârtit în apă cu detergent vreo oră, excepţie făcând detaliul nu tocmai irelevant că duhnesc a mortăciune, într-un fel cumva mai dramatic decât înaintea expunerii lor acestui proces ce-şi doreşte, printre obiective, odorizarea lor plăcută. Din nu-mi pot explica ce anume cauze, aparatul are totuşi aceste succese personale, ce exced intenţia primordială a construcţiei sale.

În urmă cu vreo trei săptămâni, o lună parcă, am găsit PE această maşină de spălat, menţionată anterior, un cercel aparţinând ăleia cu care este împreunat intim fratele meu, Dacian. Sper din tot sufletul ca întâmplările relatate să nu aibă vreo legătură mai aparentă decât că implică exact aceeaşi maşină de spălat, ceea ce nu se întâmplă prea des, în două ipostaze ce s-ar dori distincte.

Precum veneam de la vatra părintească după câteva zile de absenţă, am presupus că dihania sentimentală a lui Moafle îşi făcută simţită prezenţa la mine-n bârlog şi lăsase anume obiectul, dimpreună cu alte artefacte „uitate”, cu pricina anume de a-l menţiona eu de-ndată pe Jeg, precum îmi stă în obicei. Întâmplarea face ca eu să anticipez această intenţie mârşavă a nemernicei, motiv pentru care n-am suflat un cuvinţel despre aceste fapte. Dar repet şi readuc în vedere că acestea se întâmplaseră de cu câteva zeci bune de zile înainte. Iar eu am ţinut în mine eroic acest aspect. Problema e că de atunci aia nu a catadicsit să-şi adune boarfele, care au rămas neclintite, deoarece eu nu pun mâna pe ele.

În seara precedentă, disputând problema în – din nou – faţa Consiliului Berii, care mă lămureşte privind asemenea dileme, mi-a fost adus la cunoştinţă că această tactică, a abandonării părelnice, este binecunoscută şi că o folosesc tipologia aia de femei (adică din care face parte şi aia, în sine), cu scopul de a-şi marca teritoriu.

Moment în care m-am liniştit, deoarece-mi luasem toate măsurile de precauţie, pişându-mă preventiv pe toate cele lăsate de fată în urmă, pentru de însemna pe unde-a fost.

***

personalitatiaudibleROStând (precum avem obiceiul) eu şi cu prietenul meu Andrei, cunoscut blogăr pe 360 şi reputat regizor de filme pe youtube, povesting la un pahar de Internet, a observat dumnealui că o anume personalitate românească, recte Radu Paraschivescu, se aseamănă izbitor cu o anume mutră din audible-urile de pe Yahoo! messenger, pe care eu le urăsc într-atât de mult. Şi holbându-ne noi mânzeşte într-acest fenomen neaşteptat, mi se rostogolesc mie ochii peste o altă meclă din audible-uri. Şi alta şi alta şi alta. Până când ne-am zis eu şi cu Andrei – oare câte anume feţe cunoscute le auzim zilnic pe net, zăngănindu-ne-n boxe, fie că suntem în pat, fie că suntem în pat cu prietenele, fie când suntem în pat cu prietenele altcuiva… fără că ne dăm seama căci cine sunt ele (audible-urile, bă!)? Şi deoarece ne-am zis eu şi cu Andrei astea, cum procedăm de obicei când povestim, de altfel, ne-am pus pe cătat.

Ei bine, 18. Atâtea-m găsit. În ordine, de la stânga la dreapta: Ion Iliescu (tătuc), Radu Paraschivescu (old school blogger), Maria Coman (domnişoară), Mihai Dedu (fostă vedetă), Radu Cazan (dramaturg la revista presei), Robert Turcescu (fan Băsescu), Victor Ciutacu (blogger – cu intermitenţe), Horia-Roman Patapievici (remarcat în rolul Juliettei), Vasile Muraru şi Nae Lăzărescu (stand-up comedians), Oana Zăvoranu (membru PRM), Sorin Ovidiu Vântu (mogul de presă), Mihai Găinuşă (creier Cârcotaş), Bebe Cotimanis (macho), Luminiţa Anghel (o doamnă), Mihaela Rădulescu (fostă soţie Bănică), Radu Pietreanu (fost umorist), Dan Capatos (nu ştiu, da’ seamănă cu audible-ul).

2 comentarii

zi si tu ceva
  1. Iulie 29, 2021 la 13:37
    link permanent

    Muchos Gracias for your blog article.Really looking forward to read more. Awesome.

  2. Iulie 29, 2021 la 17:14
    link permanent

    Nice blog here! Also your web site loads up fast! What web host are you using? Can I get your affiliate link to your host? I wish my website loaded up as fast as yours lol

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)