Darius cel Care

sari la comentarii

Am realizat de curând că nu mai am statut de om normal, scriitor talentat şi de băi-ia-citeşte-ce-grăieşte-ăsta-acolo. De fapt, nici măcar de om, în general. Am ajuns un Darius Cel Care, titulatură ce-o vor şi găsi nepoţii voştri pe Wikipedia, când vor creşte mari şi vă vor întreba fascinaţi: “Mamă, tată, cine a fost Darius şi, mai ales, de ce nu mai este?“. Nu exist, de altfel, fără Cel Care, acesta alternându-se în sufixe lunar: cel care a fost contactat de Yahoo, cel care a fost catalogat de preşedinte, cel care i-a făcut blog lui Năstase, cel care a câştigat Tânărul Jurnalist. Ah, ba pardon, am totuşi un statut: recent m-am căcat reflexiv pe dumneaeu de râs la un epocal „Darius, celebrul blogger clujean”…

Azi vorbeam – şi încă vorbesc, doar că ea nu-şi dă seama că răspund greu deoarece deja concep cum s-o fac de mândra minune pe Jeg – cu o relativ veche amică dragă cu care n-am mai interacţionat de ceva vreme. Şi da, ne-am regăsit doar fiindcă şi-a făcut blog şi m-a pus la blogroll, singura formă modernă de socializare. O găsiţi aici.

Şi, dintr-un motiv sau altul, încă de ultima dată când vorbele ni s-au împletit într-o armonie lirică, ea încă o tot ţine gaia-maţu’ să-mi cer eu scuze pentru cine ştie ce i-oi fi făcut nu mai ştiu când, de mult. Ştiu că nu pentru c-aş fi prins-o de fund şi nu mi-aş aminti, deoarece suntem într-o relaţie în care prinsul meu de fundul ei este la discreţie, obişnuindu-se, ca multe altele, cu această mică diferenţiere culturală în exprimarea afecţiunii. Deci cu asta am cam şi eliminat spectrul larg al motivelor pentru care lumea înconjurătoare are impresia că eu aş avea ceva scuze la ea, pe care ea să mi le dea înapoi, în ipoteza şocantă în care eu chiar i le-aş cere.

Ş-atunci am căzut eu în meditare (de fapt am adormit, bălind pe tastatură), cu privire la toată această piaţă deschisă a scuzelor, dimpreună cu cererea şi oferta de ele.

Ce sunt scuzele, de fapt? Mulţi nu ştiu. De aceea, este necunoscut şi faptul că scuzele nu se dau, ele nefiind nişte cadouri derizorii, iar din această cauză ele nici nu se cer, precum nici nu se iau, chiar dacă sunt oferite, fiind nepoliticos.

Scuzele, dragii taichii, se manufacturează şi, conform normelor europene, nu sunt pentru comerţ, cum ar fi, spre exemplu, sentimentele, ci sunt pentru uz propriu. Eu ştiu (OK?!) fiind probabil cel mai mare şi cel mai serios producător în domeniu. În vasta ofertă, alături o gamă largă de pretexte şi justificări, toate, desigur, retroactiv, după ce ne permitem luxul faptelor împlinite, scuzele marca Darius sunt bine-cunoscute şi, în acelaşi timp, anonime. De ce, pentru că o scuză adevărată nu se trădează niciodată, o scuză adevărată rămâne sub radar, pozând într-un motiv real, just şi credibil.

Ş-atunci, când eu sunt o fabrică eficientă de scuze, cu rapoarte reale şi evaluări competente, încât aş putea chiar să mă extind pe export, să produc scuze pe bandă şi pentru alţii, de ce aş face teribila greşeală să-mi cer scuze de la o terţă persoană? De la oricine. Vreodată.

Vedeţi voi, este ilogic. Plus că nu poate avea altcineva scuze mai bune decât ale mele, care să-mi fie bune, să mă prindă, să nu-mi intre în cur ş.a. De fapt, scuzele de casă au ajuns la un atât de avansat nivel calitativ, încât de câte ori vă confruntaţi cu o scuză de-a mea, ar trebui să aveţi decenţa să plătiţi un modic comision de manoperă. În special fetişcana cu pricina, care totuşi poate plăti în natură…

***

Dacian, într-un profund moment de meditaţie: Bă! Hai să lăsăm aspiratoru’ pornit, că dacă-i pornit, nu se mai aude calculatoru’ cum bârâie…

Zilele trecute aveam o dispută, cu acelaşi Dacian de mai sus, care nu s-a schimbat deloc din paragraful precedent, despre care dintre noi ar fi mai bun la pat. După o lungă dezbatere, în care vreau să adaug că am adus argumente solide, spre deosebire de susţinerea sa cam flască, el s-a gândit să sugereze conclusiv, citez: “Hai să ne futem şi dup-aia vedem!“. A doua dimineaţă aveam probleme intelectuale. Dacian, fără ezitare: “Hai că ne batem şi aflăm noi care-i mai intelectual.”

***

Cică explozie politică în blogosferă. Îi de abia un mic pârţ… Să vedeţi voi în campanie, cum vin toţi online, ca la pita caldă.

Acum 3 zile am început cea 206-a cură de slăbire din acest an (că-ntr-o zi m-am apucat de două ori), cu scopul suprem de a scăpa de divina şi totuşi dizgraţioasa mea burtică, ce interferează cu structura de ansamblu a trupului meu de zeu. Şi, credeţi-mă, comparativ cu celălalte tentative, în care la o jumătate oră după decizie mâncam cu Tudor deja o a DOUA masă la McDonald’s, asta chiar se prospectează a fi serioasă: am mâncat în întregime un… câh!… bol de salată.

Într-un fel, se poate spune că şi Dacian îşi îngrijeşte organismul. Într-un fel. Împreună cu o prietenă, şi-a făcut teste din alea gratuite, în oraş, cu procentul de grăsime etc. Nu m-am dumirit încă pe deplin care tata naibii o fi scopul să minţi la greutate şi înălţime în faţa unei tanti dintr-un chioşc comunitar, da’ cert e că le-au ieşit bine analizele. Şi, mai nou, Moafle, din nu-ştiu-ce nouă doctrină, îşi aşterne tonele de cartofi pai pe o farfurie camuflată cu hârtie igienică, după care îi şterge apoi şi pe deasupra, cu acelaşi material. Acuma-i la Arad, la aia cu care îi el. Încep să suspectez de unde influenţa asta naturistă, de şters mâncarea cu hârtie de budă.

***

M-am gândit mult până să ridic această semnalare, dar nu se mai poate, acum sunt convins şi dilema nu mai poate suferi amânare: este evident căci cuvântul tastatură e greşit. Cum se poate deduce foarte lesne din compoziţia sa, deoarece o tastatură are, în mod evident, o singură tastă. Ce folosim noi, de fapt, negreşit că trebuie să se intituleze nimic altceva decât tastetură. Vorba lu’ Năstase: Voi ce credeţi?

***

Maică-mea a reuşit IAR să-mi păteze la spălat (nu-ş’ cum reuşeşte) o pereche nouă de boxeri. Ghiciţi care-s cele două culori cu care are teribilul succes de a-mi vopsi fără excepţie lenjeria? Corect: invariabil – galben sau maro.

***

Tocmai ce mă uit la Jurnal, la Antenă 3, cu Mărie la “platane”. Printre ştiri: Aeroportul Băneasa nu se poate deschide deocamdată. De ce? Tocmai au descoperit două vile în plus pe acolo, pe lângă pistă. DOUĂ. VILE! Parcă-i şi aud: „Ok, zâmbiţi la cameră, tăiem panglica. Bun, liber la decola-staaaţi! Opriţi avioanele! AU INTRAT DOUĂ VILE PE PISTĂ!

Altă ştire: cod roşu peste tot, din diverse motive – cert e că-i grav, numa’ bun de dat la televizor, în special la mare, unde-i cod roşu fiindcă-i furtună şi nu-i voie-n apă. Cameramanul filmează relaxat o ţâţoasă goală, ce se bălăceşte liniştită în apă, sub trilul suav al fluierelor autoritare ale salvamarilor. Inserturi de pe mare, cu şalupa, reporteriţa chirăie ca o descreierată ce super îi. În apa interzisă – plin de turişti. Parcă văd mâine, cu ramă neagră de 10 centimetri: „MAREA UCIGAŞĂ!!!”

***

Precum bine ştiţi, acum ceva luni am câştigat la ClujBlogFest, pentru una dintre categorii, un week-end la Azuga pentru două persoane. Week-end-ul, dragul de dânsul, s-a transformat ulterior într-un mijloc de săptămână concomitent cu ziua lu’ Mirmen, iar participanţii într-un taică-miu şi maică-mea, cărora le-am donat câştigul, din dragoste eternă pentru părinţii mei (care or să-mi dea diferenţa de bani pentru laptop, anunţ pe această cale). Ei bine, mai apoi, maică-mea şi taică-miu s-au transformat în doar maică-mea, deoarece ăl’lalt nu s-a mai putut duce, pe motive de serviciu. Credeam c-am scăpat dracului de-o grijă, că de alaltăieri Mirmen zburda ca o căpriţă printre Babele şi Sfinxul. Dar nuuu…

A trebuit să mă scol de pe augustul meu fund sedentar şi să mă derulez pe 40 de grade la umbră (umblam doar pe sub burlane) până la agenţia de voiaj, de unde să-i iau „tatălui meu vopseşte case cocoţat pe schele” un bilet de tren. Deoarece el poftea să-i facă surpriză mămicii şi să răsară din piatră seacă alăturea de ea la munte. Asta pe lângă că maică-mea ştia toată tărăşenia, poate de dinainte să ştie chiar tatâ-miu. Şi pe lângă că tatâ-miu sigur se duce numa’ să vadă pă la ce „sfinx” umblă mumă-mea.

Conform unor bannere online, azi am fost al 999.999.999-lea vizitator pe cel puţin 3 site-uri importante de pe Internet. Cu câştigat de congratulations şi tot tacâmu’. Câtă magie…


7 comentarii

zi si tu ceva
  1. Iulie 27, 2007 la 18:43
    link permanent
    noji zice ca:

    welcome back > : D <

  2. Iulie 27, 2007 la 18:50
    link permanent
    Darius zice ca:

    Ăste-ţ’ plac ţie, nevolnice. :)

  3. Iulie 28, 2007 la 02:15
    link permanent
    WhiteWolf zice ca:

    Fain. Tare fain :) Da’ parca, o tzàricã, prrea dai din casã :P
    Si-n rest , totu-i bine.

  4. Iulie 28, 2007 la 02:24
    link permanent
    S zice ca:

    Da’ de buric nu ai zis nik…. ru-si-ni-ca!!!

  5. Iulie 28, 2007 la 19:02
    link permanent
    Darius zice ca:

    Buric. Mna, bucuros? :)

  6. Iulie 29, 2007 la 18:08
    link permanent

    Cel Care Este; cimpanzeu, adica:)

  7. Iulie 29, 2007 la 18:10
    link permanent
    Darius zice ca:

    Ai venit după trafic, bă? :) Na!

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)