Jurnalul Editorialistic de Groza

[fără vreo legătură cu titlul sau, de altfel, cu articolul (sau cele două între ele), mai la vale veţi putea parcurge un interviu-aniversare cu Mirmen – cunoscută şi drept mama mea – despre căsnicia sa cu ce se susţine că ar fi tatăl meu, greşeală ce a împlinit ieri 29 de ani]

Sunt într-atât de descurcăreţ cu fetele, încât una dintre ele s-a scuzat că nu mi-a răspuns la SMS fiindcă era răguşită…

În altă ordine de idei, amicul meu, Pişto, antreprenorul, mi-a pus recent – evident, în avansată stare de beat turtă, cea mai surprinzătoare întrebare absolut justificată, care mi-a fost adresată până acum:

“De ce nu se pune virgulă între subiect şi predicat?”

E prima dată când, deşi obişnuit cu acest fapt, am fost confruntat cu el într-un mod atât de coerent (cât putea Pişto). Nu puteam atunci matol şi n-am găsit nici acum treaz vreun motiv pentru care, pe bună dreptate, nu s-ar pune.

***

Nu-mi explic de ce şi ştiu c-o să vină ca un şoc, dar mă jur că mă simt de parcă ar fi ianuarie 2007. Între alte lucruri pe care nu mi le explic şi or să vină ca un şoc, enumerăm cum m-am crucit eu o săptămână întreagă, când Mirmen (care a devenit nebuna blocului, hrănind mâţele cartierului, aruncându-le mâncare de la etajul patru) îmi explica gradele de rudenie dintre lighioane, la nivel de “ăsta negru e unchiul lui ălalaltu’ mai mic“.

***

În noaptea dintre 30 şi 31 decembrie, am reuşit să dezvolt o modalitate perfectă de a nu mă face nedoriţii muci şi corolarul lor, mahmureala, cu ocazia sfântului Revelion de iarnă. Mai precis – mă fac muci în noaptea dintre 30 şi 31 decembrie. Heh, abia acum observ: incidental, e vorba despre exact acceaşi noapte în care am şi dezvoltat-o pe ea, modalitatea. Ce coincidenţă!

Vă asigur că după o lăi-lăi-lăi-lăi cruntă, în ajunul ajunului noului an, prin birturile şi pe uliţele natale, nu vă mai arde, la cumpăna dintre ani, de nici un ciocnit o şampanie.

Din nefericire, mi-am uitat agenduţa mea cu Jegul cel proaspăt redactat într-însa – stupoare! – tot în noaptea dintre 30 şi 31 decembrie, în birt, mâinile fiindu-mi ocupate cu a nu cădea Pişto, despre care v-am povestit, la plecare şi să-şi rupă pizda.

Asta cu doar câteva momente după ce a formulat o nouă perlă a biz-vertismentului caracteristic, idee care consta în a incendia barul de pe terasa aflată acum în neutilizare, afiliată localului, din principiile favorabile standardului de afaceri că (1) deşi a costat 50 de milioane, arde repede şi, desigur (b) nu sunt necesare autorizaţii municipale, cum sunt în cazul organizării unui spectacol cu foc de artificii.

***

Ta-daaa!