[fără vreo legătură cu titlul sau, de altfel, cu articolul (sau cele două între ele), mai la vale veţi putea parcurge un interviu-aniversare cu Mirmen - cunoscută şi drept mama mea - despre căsnicia sa cu ce se susţine că ar fi tatăl meu, greşeală ce a împlinit ieri 29 de ani]
Sunt într-atât de descurcăreţ cu fetele, încât una dintre ele s-a scuzat că nu mi-a răspuns la SMS fiindcă era răguşită…
În altă ordine de idei, amicul meu, Pişto, antreprenorul, mi-a pus recent – evident, în avansată stare de beat turtă, cea mai surprinzătoare întrebare absolut justificată, care mi-a fost adresată până acum:
“De ce nu se pune virgulă între subiect şi predicat?”
E prima dată când, deşi obişnuit cu acest fapt, am fost confruntat cu el într-un mod atât de coerent (cât putea Pişto). Nu puteam atunci matol şi n-am găsit nici acum treaz vreun motiv pentru care, pe bună dreptate, nu s-ar pune.
***
Nu-mi explic de ce şi ştiu c-o să vină ca un şoc, dar mă jur că mă simt de parcă ar fi ianuarie 2007. Între alte lucruri pe care nu mi le explic şi or să vină ca un şoc, enumerăm cum m-am crucit eu o săptămână întreagă, când Mirmen (care a devenit nebuna blocului, hrănind mâţele cartierului, aruncându-le mâncare de la etajul patru) îmi explica gradele de rudenie dintre lighioane, la nivel de “ăsta negru e unchiul lui ălalaltu’ mai mic“.
***
În noaptea dintre 30 şi 31 decembrie, am reuşit să dezvolt o modalitate perfectă de a nu mă face nedoriţii muci şi corolarul lor, mahmureala, cu ocazia sfântului Revelion de iarnă. Mai precis – mă fac muci în noaptea dintre 30 şi 31 decembrie. Heh, abia acum observ: incidental, e vorba despre exact acceaşi noapte în care am şi dezvoltat-o pe ea, modalitatea. Ce coincidenţă!
Vă asigur că după o lăi-lăi-lăi-lăi cruntă, în ajunul ajunului noului an, prin birturile şi pe uliţele natale, nu vă mai arde, la cumpăna dintre ani, de nici un ciocnit o şampanie.
Din nefericire, mi-am uitat agenduţa mea cu Jegul cel proaspăt redactat într-însa – stupoare! – tot în noaptea dintre 30 şi 31 decembrie, în birt, mâinile fiindu-mi ocupate cu a nu cădea Pişto, despre care v-am povestit, la plecare şi să-şi rupă pizda.
Asta cu doar câteva momente după ce a formulat o nouă perlă a biz-vertismentului caracteristic, idee care consta în a incendia barul de pe terasa aflată acum în neutilizare, afiliată localului, din principiile favorabile standardului de afaceri că (1) deşi a costat 50 de milioane, arde repede şi, desigur (b) nu sunt necesare autorizaţii municipale, cum sunt în cazul organizării unui spectacol cu foc de artificii.
***
Ta-daaa!
83 comentarii
zi si tu cevalink permanent
link permanent
La multi ani, Mirmem! Si nici o grija, si eu sunt nebuna blocului, aia care aduna cainii si pisicile. Nu-i bai. Si totusi, cand ati facut prima data sex?
Am ramas cu o dilema pe suflet.
link permanent
De ce nu se pune virgulă între subiect şi predicat?
link permanent
Mno, de ce nu ii iei interviu si lui Carcea?
link permanent
Răbdărică-răbdărică.
link permanent
propun un serial cu mai multe episoade “Inainte sau dupa ce v-ati casatorit?”.
Urez si eu La Multi Ani familiei Groza si tot tacamul ala pe care sper sa-l ia si Dacian, nu numai Darius:)
link permanent
DRAMOLÉTĂ, dramolete, s.f. Dramă scurtă şi, mai ales, de valoare neînsemnată; melodramă siropoasă. – Din germ. Dramolett
))
M-am simtit eu asa datoare sa ii iau apararea, dand un copy-paste din dexonline.ro.
Si totusi, INAINTE SAU DUPA???
nu se pune virgula intre subiect si predicat pentru ca subiectul ar fi atunci despartit de predicatul lui si, astfel traindu-si dramoleta vietii, s-ar desprinde si psihic de acesta, alipindu-se (ca orice subiect care se respecta) primului predicat lipsit de virgula intalnit in cale.
link permanent
Pe nasu-meu il cheama Gelu, si e din Deva (currently)
link permanent
Super tare interviul
) am ras de s-a trezit toata casa
)
Sper ca urmeaza si partea 2, 3, 4 ………
link permanent
Să vedem. Multă lume (doi) a fost dezamăgită.
Nani: Da, ştim, am căutat ulterior, sunt multe aspecte dintru înregistrare pe care le-am acceptat şi lăsat acolo, spre propria-mi ruşine, ce-o promovez cu atât patos.
Otilia, vom verifica.
link permanent
Ba…. da’ ce agresiv vorbesti cu maicata!
link permanent
Cu tonul ăsta inchizitorial, tu chiar pari a fi un puiuţ de comunist!
link permanent
“Maică-ta”, nesimţitule! Nu zice tu de mumă-mea fără cratimă! Şi aşa m-a preparat dumneai, PENTRU VIAŢĂ, BĂĂĂ!
link permanent
Io as fi curios sa aflu:
1.Daca cand te-au facut pe tine erau sub influenta binecunoscutei palinci(din cauza careia taica-miu s-a rastit la scumpa mea mama in sfanta zi de Craciun)
2.Daca Moafle e de fapt adoptat din parinti artisti.
link permanent
În ordine inversă:
2. Adică ai mei îs de căcat, vai de ei, n-au nici un talent? Află că Moafle-l moşteneşte întru totu’ la talentu’ artistic pre Carcea, de care ştiţi prea puţine. Eu nu moştenesc pe nimeni, ce-i drept, şi, din punctul ăsta de vedere, într-adevăr, de unde atâta pricepe, nu ştim să explicăm.
1. Bleahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahaha
hahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahaha.
link permanent
Bestial omule!
)
link permanent
Eu zic că ei s-au ars de dinainte de căsătorie, altfel nu cred… doar în situaţia ipotetică în care Mirmen avea pe altul care s-o satisfacă iar lui Carcea îi plăcea să stea pe uscat
link permanent
Vocea poporului a grăit.
Aţi auzit aici prima dată.
link permanent
Sarutmanutele lui Mirmen pentru dejunul din vara, multam fain! si lui Carcea la fel(???) Dar mai Dariuse de ce n-ai intrebat-o pe Mirmen ceva mai intim cum ar fi : cand a intrat peste tine prima oara?, cand te-a sters la fund ultima oara(si nu atuncia cand te-ai imbatat de-ai facut pe tine )? sau de ce a insistat sa porti fustite viu colorate pana la 8 ani? As vrea sa aflu raspunsurile cat mai curand( fa un fallow-up sau ceva)
link permanent
.
link permanent
Pen’că aia ştiam, de aceea. Toate, în afară de partea cu intratu’ peste mine, ce nu s-a întâmplat deocamdată. Când se va întâmplat, desigur veţi afla primii, de pe Jeg. Sau blogul fetii, dacă va să aibă.
link permanent
si daca va sa fie o fata…
link permanent
Repede te bagi tu…
link permanent
tolomacule !
nu stiu de ce mi-am imaginat că tu scrii tecstele tale inteligente si hazlii “on the fly”, nicidecum pe ciorna in agenduta de uitat prin crâsme!
interviul cu mamica ta m-a paralizat de câteva atunci când se parea ca ea va incepe sa dea detaliile intime pe care le cereai tu (multumesc, mirmen ! )
link permanent
Având în vedere că eu scriu întâmplări adevărate (cu excepţia când delimitez clar cele expuse, ca fiind teorii personale emise spre dezbatere), scriu “on the fly”, fiind acolo unde ele se întâmplă şi redactându-le în timp real pe ce apuc. Doar că materialul trebuie mai apoi să fie colectat pentru asemenea articole vaste, cum primiţi PE GRATIS!
Fiindcă doar le adun de pe şerveţele, bonuri, agenduţe, în teorie ele sunt scrie la faţa locului – ceea ce mă face singurul adevărat live blogger – şi doar voi le lecturaţi cu întârziere.
Care, dacă e să fim scrupuloşi, chair dacă le-aş scrie din prima şi aş da publish, voi nu le-aţi citi exact în momentul următor. Dar vreau sâ adaug căci ce apare cel mai des e în forma exactă de pe ce a fost cules şi, la momentul său, scrijelit. Deci doar “culeg” de pe ce scriu direct, cum, s-ar zice. (Şi uite, ia ca exemplu interviul: nu avea scenariu – dramoletă -, nici întrebările nu le-am pregătit; mâncam supă şi, pe cale de consecinţă, aia mi-a venit să chestionez.)
Da, vă rog, alte nelămuriri, domnişoara din spate, în sânii goi?…
link permanent
@meme
mirmen învaţă, încă, să se ferească de micul tolomac paparaţ
link permanent
Cine spune că nu se pune virgulă între subiect şi predicat?
(Am pus, corect, şi semnul acela de întrebare mai neobişnuit.
)
Iaca o propoziţie în care sunt două virgule între subiect şi predicat.
“Dragoş, nu-i aşa?, este un băiat deştept.”
link permanent
@biblotecaru
))
…îl cheamă Darius
link permanent
Nu-i corectă propoziţia aia.
“Darius – nu-i aşa? – este un băiat deştept.”
link permanent
Dar lui taica-tu de ce nu i-ai luat interviu Darius?
))
link permanent
Eve, dragoste… tatăl este Carcea şi – cum am mai subliniat anterior, la comentariul Verei: răbdărică-răbdărică.
link permanent
O sa avem rabdarica si o sa verificam Jegul zilnic doar pentru a vedea vreo urma de Carcea.
link permanent
La multi Ani! dragi parinti de Darius
mirmen: pentru ca asta nu e interviu, e interogatoriu. spune drept ti-a pus si lampa in ochi? ma bucur ca ai rezistat, ti-am tinut pumnii, nu ai divulgat SECRETUL!
link permanent
“Predicatul, verbal sau nominal, nu se desparte prin virgulă de subiect.
A fost un împărat.
Se folosesc virgule când între subiect şi predicat s-a intercalat o parte de propoziţie sau o propoziţie:
Greuceanu, care văzu lipsa paloşului|2, a plecat.|1
Cuvintele care alcătuiesc numele predicativ multiplu se despart de virgulă când nu sunt legate prin conjuncţia şi ori sau.”
Citat din Wiki.
link permanent
Darius, nu vad rostul de a mai astepta vreo confirmare
link permanent
Eu sunt una din cei multi (doi) dezamagiti… Darius a facut prea multa reclama inainte, m-am pregatit pentru love story/casablanca si am primit in schimb raspunsuri cumplit de ambigue si ferite. Trebuie sa urmeze si Carcea, sa primesc niste clarificari, sa leg si eu niste evenimente. Stiu, o sa ma deteste multi, asta e soarta dezamagitilor. La multi ani, a propos!
link permanent
Domnişoara din spate nu are nelămuriri.
link permanent
Nani: Bine, da’ de ce? La aia mă rezumam eu, la căci.
Manoleo, ia nu mai simpatiza dvs. cu adversaru’.
Ioana: ÎNAINTE SAU DUPĂ CE V-AŢI CĂSĂTORIT?!
Caty: Tu citeşti statusu’ meu mai des şi mult decât Jegul însuşi. Dar, repet, pentru a repetata oară “răbdărică-răbdărică”. În rest, sâni.
Şi apropo de sâni: Săgeassă, se văz numa’ ochi, oricât am căutat (la cinci şi juma’ dimineaţa; “da’ totuşi”, cum s-ar zice – greşit).
link permanent
hmmm… credeam ca am fost destul de explicita cu “de ce” in prima mea bagare in seama. e o poveste de dragoste, mah! tot d-aia “inainte de casatorie”
link permanent
Din câte am observat eu prin literatură, pe la şcoală nu prea am fost atent, se pot pune între virgule “chestiunile” pe care ar trebui să le pui altfel în paranteză, să mă exprim plastic. Eu nu folosesc niciodată dispunerea între cratime, pur şi simplu nu-mi place. Ştiu şi eu de regula că nu se pune o virgulă între subiect şi predicat, dar două sau mai multe se pot pune.
Nu vreau să reinventez gramatica însă. Am fost întotdeauna de părere că vorbim de un normativ al gramaticii şi nu de o lege a ei. Cât timp se înţelege ce spune fiecare, este OK. Altfel ajungem să ne gândim la gramatică mai mult decât la mesaj.
Virgula este un semn de punctuatie ce indica o pauza intre parti de propozitie, intre propozitii sau intre fraze, despartindu-le pe baza raporturilor sintactice.
Virgula este obligatorie in urmatoarele situatii:
- Intre parti de propozitie de acelasi fel nelegate prin conjunctiile “si”, “sau” (subiecte multiple, nume predicative multiple, atribute multiple, complemente directe multiple, complemente indirecte sau circumstantiale multiple).
- Intre nume predicative cu sau fara determinant
- apozitia simpla sau dezvoltata se izoleaza prin virgula de restul propozitiei
- locutiunea conjunctionala “asadar”, “prin urmare” se desparte prin virgula de restul propozitiei
- gerunziile si participiile verbale, cu sau fara determinant, asezate la inceputul propozitiei se despart prin virgula
- complementele circumstantiale asezate intre subiect si predicat se izoleaza de obicei prin virgula
de exemplu: Eu, atunci, am fugit repede in casa. (complement circumstantial de timp, adverb de timp)
Eu, dis-de-dimineata, am plecat la camp. (complement circumstantial, locutiune adverbiala de timp)
Tu, inainte de a rasari soarele, sa fii la secerat. (complement circumstantial de timp, constructie infinitivala)
El, fiindu-i inghetate mainile, n-a putut scrie. (complement circumstantial de cauza, constructie gerunziala absoluta)
Echipa noastra, acolo, a triumfat asupra tuturor participantilor. (complement circumstantial de loc, adverb de loc)
Ei, de jur-imprejur, vedeau numai nisip. (complement circumstantial de loc, locutiune adverbiala de loc)
El, fara a spune o vorba a iesit din camera. (complement circumstantial de mod, constructie infinitivala)
Voi, spre a intelege, ati facut multe exercitii. (complement circumstantial de scop, verb la infinitiv)
Voi, spre a intelege bine teoria, ati facut multe exercitii. (complement circumstantial de scop, constructie infinitivala)
El, citind mereu, ar fi memorat poezia. (complement circumstantial conditional, verb la gerunziu cu determinant)
El, citind mereu, tot n-ar fi memorat poezia. (complement circumstantial concesiv, verb la gerunziu cu determinant)
Cand subiectul este asezat dupa predicat, complementele circumstantiale se despart prin virgula, numai daca autorul vrea sa insiste asupra lor. Toate aceste complemente circumstantiale asezate la inceputul propozitiei inaintea subiectului (in cazul in care acesta este exprimat) sau a predicatului, se despart prin virgula de restul propozitiei.
- complementele circumstantiale asezate intre verbul copulativ si numele predicativ se izoleaza prin virgula
- substantivele in vocativ, indiferent de locul lor in propozitie se despart prin virgula
- adverbele de afirmatie si negatie, echivalente cu o peropozitie se despart prin virgula
- constructiile in vocativ (substantiv si determinant) se izoleaza prin virgula de restul propozitiei
- constructiile incidente (cuvinte, propozitii, fraze incidente) se izoleaza prin virgula
- doua sau mai multe propozitii in relatie de coordonare, nelegate prin conjunctia “si”, “sau” se despart prin virgula
- subordonatele cauzale, modale, conditionale antepuse (asezate in fata regentei) se despart prin virgula, insistandu-se in acest mod asupra circumstantei
- subordonatele concesive si consecutive se despart prin virgula de regenta indiferent de pozitia lor fata de aceasta
- in cazul in care se pune virgula, este vorba de doua propozitii
- circumstantialele de scop introduse prin conjunctiile “sa”, “de” nu se despart prin virgula de regenta
Conjunctiile “deci”, “totusi”, “insa” in interiorul propozitiei nu se despart prin virgula
Cand interjectia se repeta si formeaza o singura unitate se pune “!” dupa ultima interjectie, iar intre ele se pune virgula sau cratima:
Of-of-of-of
Dealu-i deal…
Poţi pune virgulă analizând aceste situaţii sau după ureche. Prefer după ureche. Sincer o spun. Chiar dacă greşesc deseori, nu pot pune virgule având în cap două pagini de reguli. Nu pot gândi în timp ce fac analize gramaticale.
Părerea mea, nu vreau să ofensez pe nimeni.
link permanent
Deoarece tre’ să ies, nu pot citi acuma toată înşiruirea aia a la comentariu la Năstase.
Dar! Eu (şi în numele lui Pişto şi, desigur, pentru numele lui Dumnezeu) mă refer la virgula care n-are voie să despartă subiectul de predicat, nu care interpune între ei doi ceva special, cum ar fi o apoziţie etc.
În contextul simplu: “Ana are mere.” nu se pune virgulă şi revin cu întrebarea: De ce? De ce este un nu pentru “Ana, are mere.”?
link permanent
frumos, la multi ani doamna mama lui darius. dariuse aseara, printr-o coincidenta, coincidentala, am avut ocazia sa o cunosc, distant pe domnisaoara? catalina aka pastaie? …tot ce am de zis referitor: frumos dom’le, frumos!
link permanent
ăăă…dari…printează pentru mami, pe-o hirtie de bună calitate, disertaţia despre virgulă şi aştept, tot ediţii priceps, despre fi(i), şti(i); să-mi fie puse-cutoatele-motto la status, mulţumesc…:D
link permanent
Nu, la asta sa nu mai cati confirmare: “Darius – nu-i aşa? – este un băiat deştept.”
Cat despre restul, elibereaz-o pe mirmen din guantajego…nu asa se obtine o confesiune
link permanent
@ Darius
Pui prea multă pasiune într-o glumă.
Îţi dai seama că noi toţi glumeam.
Ori poate că doar eu am înţeles asta şi toţi ceilalţi vorbeau serios? Mă pune pe gânduri.
link permanent
Nu se pune virgulă pentru că ar fi o pierdere de timp şi spaţiu. Nu delimitează logic nimic, nu ordonează fraza, deci nu e rentabilă, deci nu merită. Deci da.
P.S. N-a zis nimeni nimic de jîpîgî, deci nici un greşit.
link permanent
Plecand de la ce-a spus/citat Bibliotecaru’ (“Virgula este un semn de punctuatie ce indica o pauza intre parti de propozitie”) si in masura in care parerea mea mai conteaza in domeniul asta, eu zic ca subiectul care face o actiune trebuie s-o faca continuu. Nu e loc de pauza. Ce, ne jucam? Sa fie clar!
link permanent
darius: unde ai vazut tu ca simpatizez (catusi de putin) cu adversaru’. Pai ce, te-am mai intrebat de blogul lui Mirmen? Da’ acum, ca tot mi-am adus aminte, a venit ” curandul, curand”?
link permanent
Eu am dreptate, chiar şi când mă-nşel, cum credeam că am clarificat deja, iar voi greşiţi, atât cu toţii, cât şi separat.
link permanent
Manoleo, stăi că am uitat, ce-am zis că va să vie în curândul curând?
link permanent
HI,Hi! mai tu vrei sa vorbesti cu mine… Iti las mesaj dimineata… ca sa nu mai uiti.
BLOGUL LUI MIRMEN!!! e bine asa? e de ajutor, nu? – intrebarea e pur retorica!
link permanent
Dă-mi voie să uit ear!
Află cu stupoare că doamna are planuri să nu şi-l deschidă decât când termină facultatea, chit că i-l găt, chit că nu. Da’ rezolvăm noi.
link permanent
Ma bazez pe matele, nene. ( aia cu uitatul nu mere, ca nu te-oi lasa la greu…)
mirmen: asa sa fie?
link permanent
Ba mi se pare ca interviul e exact ce trebuia. Nu mai fi (cu un singur “i”) dezamagita caty ca e destul de adanc intim si la fel de banal ca povestea fiecaruia. Nu astepta si tu marea si sarea, ce naiba, oricum ar fi el, micutu’ editorialist tot din oameni a iesit. Mia aicea mi se pare ca se naste marea uimire: cum naiba, din asa oameni a iesit un drac ca Darius. Si nu poti spune ca asa iese, ca uite la celalalt exemplu (moafle) ca e tot om, ca si parintii.
Aha, asta ar fi fost o intrebare buna pt mirmen, si care ti-ar fi si tie utila, Dariusica:
“Prin ce inlantuire de fapte si conjuncturi s-a ajuns sa fi (un singur “i”) tu conceput?”
link permanent
Da’ nu ca la poştă… 20.000 de sertare!
link permanent
van ceas brietling model aniversar.
link permanent
vand*
link permanent
Vezi că, dacă scrie Brietling pe el, nu-i nici măcar adevărat, darămite aniversar.
link permanent
Dacă insistaţi, pot face o postare şi pentru “a fi”, nu-mi este lene
link permanent
Te rugăm! NU!
link permanent
Dar cine a insistat? Nu insista nimeni pe-aici… Sau asta era pretextul?
link permanent
Eu aşa vedeam mai sus

kellone zice că:
Ianuarie 5th, 2008 la 11:02 pm
link permanent
Bibliotecaru, vezi ce-nseamna sa citesti doar ce scrie si nu si printre randuri? Eu doar testam spamul… Nu trebuia sa iei in serios comentariul meu, foloseam blogul aici de fata ca vehicul de testare, in cardasie cu adminul comun
link permanent
da mai darius ai dreptate
am scris eu gresit e breitling navitimer
link permanent
Desigur căci am.
link permanent
Monte Cristo! Ce mai faci?
link permanent
OK! Nu mai pun… dacă doriţi şi insistaţi
Am tot uitat să spun, fain filmuleţul.
link permanent
PS. Te-ai gândit să pui astfel de “cestiuni” pe hârtie ca să iasă acolo de o dramoletă Caragielească? Cred că te-ai mişca cu talent. Ai avea ceva succes ca scenarist. Sfatul meu este să faci nişte filmuleţe demo, asemenea cu acesta, şi să le trimiţi la TVR. Poate iese de o colaborare.
link permanent
Mda, bune încurajări, la TVR.
am auzit că se fac prospecte pentru transformarea unui blog într-o pesă de tatru.
Aştept-aştept. De mă fac personagiu de cultură, m-am scos.
link permanent
Eu vorbesc serios. În fiecare an TVR lansează astfel de proiecte. Încearcă, ce ai de pierdut? Dacă nu iese nimic, asta e. Dacă ajungi vedetă, să-ţi aduci aminte de mine. Anul acesta TVR va trece prin transformări uriaşe de grilă, este un moment propice. Filmuleţul de mai sus poate fi o propulsare şi la emisiuni deja existente. Cât poate să-ţi “fure” din timp trei filmuleţe şi un email de tip CV.
Probabil că este un link cu Resurse Umane pe site-ul TVR.
link permanent
http://www.tvr.ro/organizatie.php?b5=211#b5
link permanent
Am nişte proiecte ce m-ar încurca, da’ voi avea în vedere. Cin’ ştie, poate restructurăm din temelii, îmi pupi mâna la cin’-ştie-ce sindrofii.
link permanent
felul in care este realizat filmul mi-a placut foarte mult
link permanent
Apoi tare amuzant filmu’ asta cu gulita…Ai o bere de la mine pentru asta draga Darius.
link permanent
vera. bine multumesc de intrebare, mai traiesc si eu um pot in lumea mea de gheatza…:) la multi ani si tie!
deci nu vrea nimeni ceasu asta?
link permanent
Bă, n-ai şi un binoclu de camuflaj, la promoţie?
link permanent
daca vrei se rezolva…si il dau ieftin ceasu…ca e modelul facut din otel nu din aur sau combinatii cu aur. eu nu am ce sa fac cu el ca e cat mana mea de mare plus nu-mi place sa port pe mana ceas sau altele..
link permanent
pt senior darius. http://www.infoparty.ro/Cluburi/Zalau/Diesel/4-ianuarie-2007/poza/vizualizare/25780/
link permanent
Muehehehehehe. Acum că am realizat cine eşti anume, tot nu te ţiu minte.
link permanent
cred ca ma urasti de aia, oricum, eu dupa ce ai plecat dinsectie d emulte ori te salutam prin oras dar tu de cateva ori imi raspundeai dupa care te faceai ca nu auzi…da in fine…nu-ti port pica….firai al drec sa fi tu de….in fine.
)
link permanent
…ati dat foc la terasa pana la urma? Parea o ideea buna
link permanent
Nu, l-am culcat…
link permanent
Excellent article. A lot thank you again. Cool.