Câteodată am impresia că, de fapt, televizorul se uită la mine…

În mod absolut ciudat, experimentul cu ping-back-urile, din articolul precedent, nu a funcționat deloc precum mă așteptam. Traficul s-a păstrat relativ același ca în sâmbetele și duminicile trecute, privind prin analogie. Dat fiind că în cele recente, publicul venea din niște articole puțin diferite de un curs normal al Jegului, o să estimez că am înhățat cu link-urile spre bloguri aproximativ 200 de persoane. Mult mai puțin decât estimasem, adică vreo 500 (considerând că unii își schimbaseră URL-urile sau erau pe Blogspot). Deci singura concluzie logică ce pot să o trag e că restul de 300 chiar mă citesc de obicei. Convenabilă explicație, nu?

Mie-mi place să privesc Antena3. Deoarece prezintă numai programe de calitate. Mda. (Câteodată mi-i frică să dau pe A2, când mă crucesc deja la A3, care-ar tre’i să fie cât de cât mai acătări.) Spre exemplu, chiar în acest moment urmăresc o emisiune despre fufele lui Hugh Hefner, de la Playboy.

În acest episod, doamnele tocmai ce se pregătesc pentru petrecerea zilei de naștere a cățelului uneia dintre ele, Wednesday. Cățelul se numește așa, nu proasta. Deși cre’că și fetele au asociate date din calendar, din motive pe care nu insist să le evidențiez.

Bun, desigur că sărbătoritul, care trebuia mutat dintr-un loc într-altul printr-un vehicul de locomoție uman, având în vedere că nu a știut vreodată să meargă pe jos, avea propriul său valet la paranghelie, cu rolul-cheie de a sta în genunchi și a-i pune tortul sub nas, ca să sufle-n lumânări. Ca norocul, omul nu a fost concediat, deoarece s-a sincronizat perfect cu când respira dihania. Sau poate aceasta din urmă era extrem de pătrunsă de faptul că tocmai ce primise o zgardă cu diamante, deși nu sunt sigur dacă, într-o clipă cu o atât de intensă încărcătură emoțională, realiza pe cât ar putea s-o amaneteze.

După ce lighioanele invitate, dimpreună cu posesoarele lor, deci lighioanele în general, au consumat pe perechi din aceleași boluțe personalizate câte-o porție de doggy-pizza și câte una doggy-cake, acțiunea a trecut rapid la o altă petrecere ce-o organizau, adică aia de Paște, unde s-a găsit ceva de făcut și pentru iepuroaice. Să golească ouăle, pentru vopsit. La asta se pricepeau de minune. Nu neapărat pentru aluzia anatomică (BA DA!), ci pentru că trebuiau să le dea o gaură și să sufle până iese tot. Mda. “Blowing til the eggs are empty.”

Bine măcar că s-au distrat. Dintre bucuriile sărbătorii:

• “I’m so smaaart! Ăhăhăh …just kidding.”
• “I did a Jesus egg that was really popular. Everybody thought Jesus was really hot.”
• “Where’s Kendra, is she trying to get out from blowing an egg?”
• “The party was so fun, I realized I want a child. And a farm. And a hot-dog!”

***

Pentru balanța mass-media, câteodată mai dau și pe Realitatea, mai ales când prezintă “jurnalul de mare audiență” (așa-i zice, serios) gemenele alea două, care nu vorbesc decât frază consecutiv în alternând fie cuvintele, fie ddeeooddaattăă!

Screen-shot-ul e luat de pe site, n-am nici o responsabilitate pentru textul din burtiera emisiunii.

Vă povesteam recent despre reclama aia tâmpită, la gumă. În care o fată-ntreabă retoric pe unu’, de parc-ar fi spart nuca, dacă i-a furat orbiturile, la care alienatul nevinovat întreabă de ce, iar ea îi dezvăluie că l-a dibuit fiindcă zâmbea întruna.

Mna, dat fiind că mă chirceam de durere din cauza nivelului de debilitate mentală al celui care-a conceput-o, abia acum am ascultat și finalul, spus de povestitor, când apare oferta pe ecran: „… dinții tăi să fie curați… și nu vei mai putea ascunde acest lucru”. Că, firesc, de obicei oameni își mâjesc dantura cu căcat, să nu cumva să se prindă lumea ce sănătoși îs.

***

Noi avem o prietenă pe care-o cheamă Ioana Pagu. Iar Ioanapagul este româncă și deșteaptă, deci s-a dus din țară, în Olanda, la ceva studii. Dar acolo a remarcat cu stupoare, Ioanapagul a noastră, că bisericile sunt cam demodate, în sensul că nu prea-și mai îndeplinesc scopul construirii lor. Și, ca să le de-demodeze, lumea olandeză le găsește diverse întrebuințări alternative: mai câte-o discotecă, sugerăm mai câte-o secție de votare și alte din astea. Doar că românii dibaci, deci și Ioanapagul, au flerul de a mai găsi și o nuntă, cu rare ocazii, că tre’ să intre și ei p-undeva să mănânce un ceva, n-or muri de foame, nu?

Problema-i că-n Olanda nu merge cu aceleași pretexte ca și la noi, în special nu merge tehnica „Suntem niște prieteni de-ai miresei… ”. Cum s-a putut și Ioanapagul convinge, din răspunsul concludent: „Nu există nici o mireasă…”

***

Doresc să propun două noi sărbători, că simt că nu ne odihnim destul, iar religia dezamăgește din nou, nu ne ajunge, prea puțini sfinți, consider eu.

Vom implementa, deci, de acum, următoarele:

• Ziua Mondială a României
  Ziua Națională a Pământului

Deosebirea de celălalte sărbători e că poate fi ținută individual, de către oricine, oriunde, fiecând alege, invocându-se acest decret dat de Jeg.

***

Iar mutalăul de Dacian, care încă refuză să accepte onorabil titulatura oficială de Moafle, s-a trezit ieri harnic să curețe de impurități uleiul din cratița pentru cartofi prăjiți, pentru a mai putea fi folosit câteva luni cu scopul mai sus amintit. Cum a făcut: a luat o strecurătoare fină, a luat tigaia și a purces a-i vărsa conținutul în chiuvetă, filtrând cu sfințenie mizeriile. Apoi ședea perplex și nu știa ce n-a făcut bine, da’ era cert că lipsea miraculos chiar uleiul.

Mai aducem aminte, din seria episoadelor de bucătărie, de când a tăiat Mirmen pita pe chept, apăsând cu cuțitu’ și ținând contră cu sânii. Sau de când a-nceput Păstaie să-și prăjească un cârnaț, iar când a remarcat că depășește diametrul tigăii, nu l-a tăiat, nu-nu: a luat una mai mare.

***

Io nu mă mai bag să ajut pe nime’…

[Darius: Îi bună de pus pe Jeg?
Iulia: hmmm
Iulia: dupa cum il shtiu eu pe balajel… o zis asha numa sa crezi ca el chiar vb cu o ea…
Iulia: shi in cazul asta nu mai e funny
Darius: Ba, dacă pun și observația asta a ta, pricepe lumea ideea.]

***