Jurnalul Editorialistic de Groza

ÎNTRERUPEM ACEST PROGRAM!

[vezi, Chestionabil, dacă nu te ştii învârti în timp util?]

***

Cu durere în suflet şi nespus regret, anunţ că a venit clipa amară a despărţirii cu sughiţuri şi râgâieli înlăcrimate de bătrâna şi înţeleapta bere Holsten, care mi-a fost alăturea în toţi aceşti ani ai cruntei mele formări. Ca orice pedofil cu statut şi fără conştiinţă, schimbarea dramatică se face în favoarea mult mai tinerei şi zbuciumatei amestecături Long Island Ice Tea Ultimate, având în componenţa sa diverse licori, pe care nu le cunosc nici separat ce înseamnă, darămite dimpreună cu restul, să vi le recit. Toate acestea dintr-o constatare sănătoasă: coafura rezistă. Este deja a treia oară, doar în această săptămână, când am o noapte nu oarecare. Şi îmi amintesc ca prin ceaţă ziua de miercuri, impropriu numită aşa, fiindcă la ce mă refer eu începea cu ora 21:00. Dar reţin şi mai clar dimineţile, deoarece, pentru prima oară de trei la rândul, m-am trezit învăluit de o claritate îngrijorătoare. Mă durea nimic şi eram sprinten, mahmureala obişnuită şi asumată ca o consecinţă de neocolit se transformase brusc într-un adaos energetic ce acoperea şi dădea pe afară orele risipite în pregătirea ei.

Fraze lungi şi coerente citesc cu buimăceală ochii voştri surprinşi, când astea sunt tot o facilitare a substanţei descrise la doar câteva momente distanţă, în paragraful precedent.

Şi ce am remarcat eu, accidental precum un taxi, fără legătură cu până acum, este, de fapt, că nu prea-mi merge cu relaţiile ăştea bazate pe sentimente – să le zicem… nu ştiu, sentimentale. Şi fiindcă, în acest cadru al lor, m-am descurcat mulţumitor la capitolul culminus, adică ăla cu despărţirile, într-o oarecare măsură deoarece ele veneau de la sine, m-am gândit, eu pe mine, să mă fac inginer-despărţitor.

Slujba asta e una în folosul comun, fiind, prin factură, pro bono, dar putând fi şi retribuit, la latitudinea şi libera alegere ale beneficiarilor. Cam ca un popă, cumva, că şi el face slujbe şi ia de băut pe chestia asta, de se-neacă în credinţă.

“În ce constă, mai exact, biznisul concret?“, v-aţi întreba voi, undeva în acest punct, dacă v-ar duce câtuşi de puţin meclele… Vă sar în ajutor: am tot mai mulţi amici care ar trebui să se despartă de iubitele lor; unii vor asta, alţii nu ştiu încă. Sunt dispus să-mi ofer şi pun în practică o gamă largă de servicii, prin care ei să ajungă liberi, într-un final fericit, întreaga măgăreaţă căzând apoi exclusiv pe augustu-mi creştet, ei absolvindu-se de orice vină sau responsabilitate sufletească. Pur şi simplu, să scape de ele, prin intermediar. Treaba mea cum fac, iar urmările legale – în caz de incidente nedorite, vătămări de orice tip, suicid şi alte consecinţe neglijabile – mi le asum în totalitate.

Am deja în atelier pe colegul Sebastian, care a venit la mine din proprie iniţiativă, pătruns de responsabilitate şi sentimentul crud al vinovăţiei, ca să-mi povestească drama lui cu fiica prietenei de familie a mamei sale, de care nu se poate separa. Vă daţi şi voi seama, situaţii complicate ce pot degenera în proporţii inestimabile, care nu ne sunt necesare.

Mai am în stadiul de proiect pe celălalt coleg, Vlad, care n-a venit la mine, da’-l chem eu cu insistenţă şi-l anunţ pe această cale că am nişte ferestre în program. Să şi le asume şi să nu le minimalizeze în task-bar-ul inimii sale!

Dar, apropo de bar, mă-ntreba cineva recent de ce nu scriu o carte. Am cugetat adânc până am găsit explicaţia formulată mai demult într-un notepad mai vechi: dacă eu aş avea ce scrie într-o carte din care voi chiar să-nvăţaţi ceva, e mai probabil c-aş ţine pentru mine.

***

Şi, bă, da’ ce se bucură toate statusurile că s-a gătat sesiunea! Eu unul îs foarte îngrijorat. În special fiindcă perioada coincide alarmant cu când eu AFLU de sesiune.

Mă bate gândul (de mă snopeşte) să iniţiez titlul formal de acronimie Dl. Blg. Darius Groza, de la domnul blogăr, pe ideea de prof., dr., conf. univ. sau altele. De fapt, rectific: iniţiez titlul formal de acronimie dl. blg., ca acronim pentru funcţia respectivilor.

***

Şi pentru că Dumnezeu a bolunzit şi şi-a luat lumea proprie-n cap, ca pe-o căciulă, permiţându-şi să-mi facă mie accident de taxi, că de ce-am scris de el… poftim! Am dispus să puşte maşina popii.

[clic, că mare]

Notez că subiectul cu care a debutat acest articol ne este adus pe mese prin amabilitatea birtului Le General, care creşte tot mai zvelt într-un potenţial fratele geamăn al surorii lui, Taverna, municipiul Zalău.

Aşa că, pentru că în week-endu’ ăsta, întâmplător, chiar mă duc să mă întâlnesc cu antreprenorul Pişto, pe care mi-l amintesc cu drag de câte ori mă îmbăt, fiindcă doar în această anume stare îl cunosc şi conştientizez, tura asta, pe durata delegaţiei, adică scurtei mele şederi dimplomatice în Zalău, am să fac reclamă gratuită pe toată pagina şi la

[cu link către site-ul Taverna, firesc, că ăştialalţi n-au]

[ni, că şi-au făcut]