Brezoianu, nr. 18.

sari la comentarii

[nici eu n-am reuşit să-mi lămuresc pe deplin titlul, dar când îmi vin mi le scriu la ciorne, în mesajele telefonului, iar acuma asta citesc de acolo; fiecare să meargă în oraşul său, să găsim toate Brezoienele la numărul în cauză, să mi se comunice cam ce s-ar afla pe acolo, deoarece habar n-am când şi pentru ce mi-am notat, oi fi fost în vreo stare…]

Fără excepţie, toată lumea, în primele 10 secunde dintr-o discuţie telefonică, face glumiţe tâmpe cu criza. Cre’că le e o frică, de râd ca proştii în faţa pierzaniei. Eu sunt bine, mulţumesc – dacă m-aş păgubi până la cât se tem alţii, aş fi bogat.

Expresie de legătură, concentraţi-vă că urmează propoziţia următoare din şapou, iar apoi începe articolul două puncte, voi v-aţi simţi bine cu voi înşivă, dacă s-ar denumi o boală după cum vă cheamă? Ce fel de mândrie profesională-i asta? Nu ştiu, întreb.

Cu ocazia sfârşitului de săptămână care a încheiat – cum le stă în obişnuinţă sfârşiturilor de săptămână – săptămâna trecută, nu ştiu ce m-a cuprins, încât am avut o reală intenţie de a mă trece fără pic de milostivenie printr-o duminică a Iadului (ca să folosesc acest oarecum oximoron, menit să atingă şi segmentul credincios din targetul meu): am încercat performanţa de a-mi redacta întreaga lucrare de licenţă într-o sigură zi! Şi asta-n condiţiile în care m-am trezit molcom după prânz. Nu fiindcă aş fi eu extrem de inteligent, ci fiindcă lunea de după duminica de dinaintea ei era necesar s-o predau. Şi spun că am încercat, deoarece – ca orice în altă situaţie din viaţa mea – am eşuat.

Da’ altfel, nu am vrut s-o fuşăresc, aşa, să fie scrisă, că o am pe toată în cap, la ultima virguliţă. Doar trebuia transcrisă, în caz că citesc profesorii mei.

Singura treb’şoară e că după această supradoză academică ce s-a întins pe suprafaţa a mai bine de două pagini – până am uşchit-o-n oraş cu lucruri mai presante, este musai să-mi restabilesc echilibrul chimic prin nişte… niiiştee?… aţi ghicit – vulgarităţi specifice mie! Uraaa! M-am suprasolicitat gândind, iar acum mă pătrund nişte fapte ordinare, singurele care mă pot scoate din sevraj.

Vă anunţ, aşadar, că urmează nişte paragrafe de-o greţoşenie mai rar întâlnită chiar şi aici, la noi, pe Jeg. Cei responsabili şi în măsură sunt rugaţi să îşi îndepărteze din faţa micilor monitoare şi tastaturi mamele mele, domnii Năstaşi care-or fi citind, persoanele cu un grad ridicat de aşteptări de la persoana mea, atât profesionale, cât şi personale, ori de caracter exemplar şi comportament decent în societate. Doresc să mai notez că totuşi este un scop în analizele de mai jos, iar acesta este unul absolutamente ştiinţific. Am şi folosit proprietatea ştiinţifică de “absolutamente”, tocmai pentru a sublinia gravitatea acestei promisiuni. Pe care sper să o cuprindeţi cu orizonturile minţii, căci ştiu că va fi greu. Dacă rezistaţi, vor fi şi nişte scrieri cu puternică încărcătură emoţională ulterior, de-o să vă dea lacrimile, dacă veţi mai fi în putere să plângeţi.

***

jegcocotatPrima dată…

Vreau să testez valoarea cititorilor mei, care mereu se implică activ în sondajele mele cu bagaj informaţional vital pentru armonia antropologică modernă. Aşa că-i voi trece printr-un exerciţiu de imaginaţie (să se pregătească Bibliotecarul, dacă-i dă nas să se ambaleze şi aici cu contribuţia sa imposibil de evaluat, pentru că nu are vreodată final); am verificat aspectul de mai jos şi cu alţi colegi din compania în care muncesc şi am făcut asta din nefericire pentru ei în pauza de mâncat cu gura hrană (un detaliu relevant, pe care în curând îl veţi înţelege), aşa că fac un ultim apel la grija voastră pentru sănătatea mintală sau fizică, ca să nu fiu primul caz medical documentat de  transmisie hepatică a gălbenelii prin blog.

Pentru câţi bani (în moneda naţională sau orice valută de circulaţie internaţională, la cursul zilei în momentul publicării acestui articol) aţi lua o oală de uz casnic de dimensiuni medii, să spunem pentru ciorbă, în care un om de constituţie normală şi cu o dietă sănătoasă ar fi făcut în prealabil felul întâi şi felul doi din perspectiva sitemului excretor, adică s-a fi căcat şi pişat câte-o porţie firească de adult, iar cu o furculiţă aţi amesteca până la consistenţă omogenă?

Nu vă zic tarifele declarate până acum de ceilalţi subiecţi, dar ele variază îngrijorător de la foarte ieftin la absurd, iar două persoane, un pocăit, respectiv o domnişoară relativ elegantă,  chiar m-au întrebat cu seninătate dacă în preţ este inclusă şi clauza că ar trebui să mănânce produsul finit, de parcă în costul absolut al demnităţii lor ar intra prin contract şi condiţii foarte relaxate, iar ei sunt de acord, doar să ştie. Răspunsul este nu, doar amestecat. Fără mânuşi, nu în condiţii de laborator. Unde s-ar nimeri să-l treacă pe asistent, acasă, la serviciu după program… într-un context normal. Se retrage, vine cu ingredientele, iar voi începeţi zolitul, cu o limită rezonabilă de timp. Cât să nu se sleiască, de pildă. Pe cât, deci?

***

jeginvasion657

***

A doua oară şi să nu se mai întâmple…

Mi s-a pus întrebarea ce aş prefera ca să ingerez oral, adică să mănânc, dacă ar fi să aleg – n-o să dau pe după cireş – între muci sau spermă. Sunt convins că vă puneţi întrebarea de ce aş opta pentru una, dacă tot am puterea deciziei. Dar aşa a fost formulată frământarea, fără prea multe alternative, nu era implicit refuzul.

Şi primul meu impuls de om imbecil şi necalculat a fost să spun muci, fiindcă am atribuit din start spermei valenţa sexuală, iar sperma în mod uzual este produsă de bărbaţi de gen masculin. Ceea ce înseamnă că, aflat în faţa linguriţei, pe mine m-ar zbuciuma cel mai profund problematica foarte controversată a orientării sexuale şi aş hăpăi mucii, fie bobiţe, la film, fie la farfurie adâncă, la masă, fie aburind într-o ceşcuţă, dimineaţa, pe balustrada balconului, aproape mulţumit.

Dar dacă ar fi să ne oprim să facem o analiză pertinentă: sperma ce-i? Ceva bun, nu? Ea are o utilitate la bază nobilă, echilibrată între uman şi sacru, cu proprietăţi care ne ţin civilizaţional în viaţă, ca specie. Iar mai apoi este şi un caracter social, ca produs de consum. Mucii ce-s? Microbi. Mâncatul de orice înseamnă aglutinarea acestuia, asimilarea de către organism. Aşa că voi ce-aţi alege, ca o a doua tulburare, să vă mai treacă de la prima?

***

defec

[mulţămiri sincere, cu merci deasupra, Dianei]

***

Apoi…

Am zis că trecem la partea mai lirică a povestirii noastre dintr-acest (dacă e să ne luăm după frecvenţa mea de publicare) trimestru fiscal: domnişoarele cu care dorm eu.

Există patru categorii a câte f’o două-trei reprezentante ale fetelor de care m-am mai apropiat eu aşa, pe parcursul timpului: fete cu care nu vreau, fete cu care vreau, fete cu care pot, respectiv fete cu care dorm. Despre prima categorie cunoaşteţi mai puţine, deoarece nici mie nu-mi prea place să-mi amintesc. A doua parte este în proces de documentare. Penultima grupă este intens dezbătută, iar cea din urmă abia acum s-a statornicit, aşa că ia să le trecem şi pe ele la registru.

Aţi fi zis, la începutul acestor recente trei steluţe din articol, că din nou se lasă cu futaiu’. Greşit. N-avem prea mult de discutat în acest sens, s-a epuizat tot; deci chiar mă refeream doar la fetele din somnul meu, dar nu din vis, ci de lângă mine. Am o echipă special creată pentru acest proces şi este preferata dintre cele mai sus menţionate.

Deşi devin tot mai dificile. Sunt ca nişte iubite pe termen scurt care încă nu te enervează, dar care întrunesc aceleaşi condiţii de echilibru relaţional dintr-un concubinaj de lungă durată: le trebuie ţigări, internet şi discuţii, iar în schimb, ele te ţin în braţe până adormi şi poţi fi îndeajuns de beat cât să nu vrei sex (situaţie cu care mulţi dintre voi încă nu aţi ajuns să vă confruntaţi, pe motiv că vă mai trebuie un pic de sex până să ajungeţi la această maturitate).

Micile detalii sunt uşor rezolvabile, iar amantele astea platonice se feresc de eticheta prostituţiei, că nu vor bani, da’ se mulţumesc cu produse, ba din frigider, ba pentru drum etc. Cele mai de lux (din nou, nu ne referim la nişte fufe, clasificate calitativ) sunt alea care la orice oră sunt disponibile, te direcţionează, iar la sosire vor doar partea cu adevărat intimă – povestitul. Le putem spune deci, pentru că ele înţeleg şi nu se supără, gagicuţe de unică folosinţă. Nu în sensul că ulterior le arunc, ci pentru că serviciul în sine la care se pricep este livrat profesionist, după care, în opoziţie cu o relație sexuală libertină, chiar s-a-ncheiat, până eventual la următoarea ocazie, care are însuşirea independenţei, deşi e cu aceeaşi.

Orişicum, cele mai de preţ momente din acest tip de schepsis, exceptând când pot în sfârşit să sforăi, sunt temele pe care aleg ele să le vorbim. Spre exemplu, una m-a consultat cu privire la problema cu care se confruntă ea mai de curând, având în lista de prieteni unul care-a murit. Şi nu ştie dacă să-l şteargă sau nu. Io zic un zbucium aparent simplu, da’-n realitate foarte bine împărţit.

O alta mi-a vorbit foarte mult despre fostul ei prieten. Ca să fac o trecere prin timp a iubirilor ei ce s-au sfârşit, sunt sau va să vie şi să vă daţi şi voi seama de ce este împovărată fata – a vorbit despre trecut mai mult decât despre actualul iubit sau despre mine.

Grija unei alteia este mult mai “meta”. Întregile conversaţii ale noastre se învârt în jurul tezei a cum ele sunt DOAR conversaţii, nesemnificând nimic greşit, neînsumând vreo vină sau vreo nevoie de vină, dar şi precum ele nu sunt să fie menţionate vreodată, mai ales nu fix cui n-ar trebui; deşi sunt doar conversaţii, dar mai bine să rămână private.

Am fost cu un taximetrist recent, iar acesta discuta în trafic cu celălalte maşini. Nu cu proprietarii lor, care le conduceau, dinăuntrul lor, ci cu ele, maşinile. Care sunt convins că ar fi fost interesate, dacă şoferul meu nu le-ar fi şoptit atât de suav, deşi nervos pe ele în mesaj. Apoi, în clipe de respiro, răspundea emisiunilor de la radio, care – culmea! – nu-l întrebau nimic pe el personal şi în general aveau un ton mai mult enunţiativ, decât interogativ. Iar până la destinaţie a ajuns să vorbească cu el însuşi, da’ nu oricum, ci informându-se pe sine cu privire la diverse chestiuni, fapt ciudat, considerând că şi le spunea lui tot el, care le ştia deja. Mna, fetele astea reuşesc să depăşească acest stadiu. În sus.

***

tatuaj

S-a insistat să se imortalizeze acest moment (fotografia fiind executată măiastru de către domnul Salcudean Radu), ca să rememorez bolunzeala tinereţii, în caz că nu o reţin de la tatuajul în sine (executat la fel de măiastru – sperăm, că vedem peste câteva zile la vindecare – de către domnul Bonea Laurian (în imagine, fiind celălalt decât mine), de la Fan Art Tattoo. A se ghici cu ce. Reguli: Nu pot paticipa cei care ştiu, din pricina că aceştia nu pot nici ghici.

***

25 comentarii

zi si tu ceva
  1. Martie 3, 2009 la 17:30
    link permanent
    Hudrea zice ca:

    Stai numa’ că vin la Cluj şi ţi-i dau înapoi. Cu dobândă cu tot. Tendinţi. 😉

  2. Martie 3, 2009 la 18:38
    link permanent
    monica zice ca:

    Da, Kraki, da’ pe care din ei? 😆

  3. Martie 3, 2009 la 23:07
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Chestia aia cu purcelul este de fapt tatuajul? Pare mic, dar e de mare porc.

  4. Martie 3, 2009 la 23:24
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Mă, tu încep să cred că nu ţi-au plăcut nici greţoşeniile, nici că m-am tatuat.

  5. Martie 4, 2009 la 07:34
    link permanent

    N-ai zis tu cu degetelele tale [degetelele tale…!] ca surprize-surprize si […]ghiular in articolul NOU?!??! Unde este ala? Doresc sa stiu.
    Stam si ne dam cu parerea pe-un cur de purcel si pe-o floricica de aproximativ o saptamina. Bravo, draga!

  6. Martie 4, 2009 la 10:01
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Păi, aşa. Să hierbeţi un pic. Ce tăt articol-articol cum vi se năzăreşte?! Dar promit istorisirile ce vin vor duce emoţiile voastre într-un cu totul şi cu totul alt registru

  7. Martie 4, 2009 la 14:33
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Măi Darius a lu’ Groza… Eu am spus clar că nu te-ai tatuat, e la mişto, cel mult ai dat cu carioca. Nimeni nu se tatuează pe biceps decât dacă face ceva de jur-împrejurul muşchiuleţului.

  8. Martie 4, 2009 la 14:35
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Eu chiar dacă văd un tatuaj cu o dansatoare exotică căruia îi joacă buricul când duci paharul de bere (sau halba) la gură pentru că ţi se întăreşte muşchiul… tot nu cred. Nu eşti tu tipul de om care să-şi facă cicatrice pe corp şi încă la vedere. Dacă era pe un corp cavernos la întuneric… era cu totul altceva.

  9. Martie 4, 2009 la 16:01
    link permanent
    toader zice ca:

    eu vad ca de cand a scris dariusz acest chestiu pielea de pe brat (daca ii putem spune asa) a inceput sa se zbarceasca. iar barba care i-a crescut in aceeasi poza (daca ii putem spune asa) a inceput sa albeasca.

  10. Martie 4, 2009 la 16:05
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Până şi purceluşul e jumătate mâncat.

  11. Martie 4, 2009 la 16:06
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Adică eu nu pot pune poze? :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    Vai cât am râs…

  12. Martie 4, 2009 la 17:19
    link permanent
    Kubitski zice ca:

    E tatuat mai Bibliotecarule. Mi-o aratat.

  13. Martie 4, 2009 la 17:54
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Ce poze nu poţi pune, hă? Ce poze!

  14. Martie 4, 2009 la 18:59
    link permanent
    Hudrea zice ca:

    S-a tatuat, l-am văzut şi eu. Dar nu vă puteam zice că e o floricică, căci a zis Bîjel că să nu.

    Tatuajul e o floricică, nu Bâjel.

  15. Martie 4, 2009 la 19:58
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Şi eu aş putea spune că Hudrel lucrează la Guvern, Rosal, Armătura Zalău, Romarta, RealitateaTV, nicări, dacă n-aş şti că nu mult…

  16. Martie 4, 2009 la 21:10
    link permanent
    Sofia zice ca:

    Pfuaiii ce porc!

  17. Martie 4, 2009 la 21:44
    link permanent

    Cine? 😆

  18. Martie 4, 2009 la 21:45
    link permanent
    monica zice ca:

    [ptiu, fir-ar, am ramas asidua…!]

  19. Martie 4, 2009 la 22:26
    link permanent
    Marian S. zice ca:

    Ce oameni, dom`ne, ce oameni… ce face palinka de Zalau din ei…

  20. Martie 4, 2009 la 23:27
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Am încercat să pun pe Bibliotecaru zice că: Martie 4th, 2009 la 4:05 pm un purcel mâncat un pic din el, cam jumătate, dar nu mi-a luat tag-ul cu img src…

  21. Martie 4, 2009 la 23:29
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Tatuat este atunci când tatuajul nu se ia 10 ani. Eu cred că e cu carioca sau semipermanent. Nu se automutila domn Darius G. (am pus punct la G… adică am folosit punctul G)

  22. Martie 5, 2009 la 00:05
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Nu îmi apare nici la spam ce-ai vrut să pui.

  23. Martie 5, 2009 la 00:28
    link permanent
    Bibliotecaru zice ca:

    Pai nu e spam. Doar că nu a luat tag-ul, doar textul… s-a dus acum, nu mai contează. 🙂
    Eu aştept filmuleţul, am auzit că e fain.

  24. Februarie 24, 2013 la 00:55
    link permanent

    In these days of austerity in addition to relative panic about running into debt, most people balk up against the idea of utilizing a credit card to make acquisition of merchandise or perhaps pay for a vacation, preferring, instead only to rely on the particular tried in addition to trusted procedure for making settlement – hard cash. However, if you have the cash there to make the purchase in full, then, paradoxically, this is the best time just to be able to use the credit card for several factors.

  25. Februarie 22, 2016 la 00:08
    link permanent
    jibjabst zice ca:

    e208ftgd

    x4lnp7e4

    b38d0s0fa

    w12rfhxt

    zqm4c2re

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)