Jurnalul Editorialistic de Groza

V-am tot zis eu despre tanti Mirmen. Ei bine, ea este doamna mamă-mea, (pentru o descriere mai completă – face parte din echipa de la rubrica eu). Între alte detalii, cum ar fi că m-ar fi făcut, dumneaei este şi studentă în anul al II-lea la Comunicare/PR, adică mi-este colegă mai mică la una dintre facultăţi. Dar, dincolo de astea, ce aflu eu azi, plin de stupoare? Maică-mea devorează bloguri.

Cu toţii ştiţi că eu unul sunt paralel, nu urmăresc relativ nici un blog, aşa, constant. Dar ea papă tot. Deşi nu ştie să scrie o adresă în bara de la browser, totuşi reuşeşte să intre din link în link la toată lumea şi zilnic să aglutineze mai orice ce se petrece-n blogosferă. De fapt, uneori aflu despre diverse scandaluri şi socoteli de la ea, care nu ezită să mă sune să-mi înfunde-n ureche orice e nou.

“Doar la mine la Agenţie [n. r., de turism, calmaţi-vă] câteva mi-s acolo sus în listă… ştii, cum se zice? Acolo de-mi apar. Nu plec acasă până nu le citesc.”

În acest sens, azi avem cel mai important jegterviu ce l-a văzut Jegonia de la proclamarea independenţei şi autonomiei până în prezent şi poate mult timp de acum înainte, până hăt după destrămare (mai valoros chiar decât cel cu Jeg şi Băsescu sau cel cu Cristian Mungiu, puse la un loc): cu Mirmen, mamă Jeg, mâncând cireşe şi făcând consultanţă gratuită-n blogging. [dacă nu merge Trilulilul de mai jos, aici este de download, .wmv, 20 MB, 6 min şi ceva]

Pe lângă cei menţionaţi în filmare (Andrei Crivăţ, Licurici, Maria Coman, Adelin (răposatu’ blog), Zoso, Visurât, Verbiaj, Piticu’, Comanescu, Oana Despa, Ciutacul, Ariel Constantinof), s-a mai uitat şi doreşte să spună că i-a omis pe Bobby Voicu (despre care chiar remarca un articol intitulat “Oare mă citesc ai mei?“, de care este sigură că i l-a indus prin activitatea ei pe Jeg, indiferent de ce spune dânsu’ acolo, da’ ca să-i răspund – ei bine, nu ştiu, da’ te citesc ai altora), Subiectiv („de când l-ai pus tu acolo”), Oana Dobre, Licurici, Fana (de care-i dezamăgită că n-a mai postat), Blog de bloc, Blog de dat cu capul („astea două-s doamne aşa, serioase, ca mine, doar că-s în media; de-o vremuşoară-s şi eu în comunicare, hehehe”). În pricipiu, dacă ai un link undeva-ntr-un articol (mai ales de-al meu, vezi de ce-i bine?), trimitere sau eşti la cineva la „block-roll”, maică-mea te-a citit. Precum cunoaşteţi că eu resping tag-uri, totuşi iaca o să fac unul (‘geaba circula ăla cu “pe cine citeşti”). Mai interesant: „Ce bloguri citesc ai tăi?” O să mă scot, dând mai departe lu’ Răzvan Antonescu, deoarece doamna mă-sa ştiu că lecturează şi, apoi, lui Ariel Constantinof, că şi de doamna mă-sa ne place, dar SPECIAL tuturor celor de mai sus, că-i muma curioasă. Deci… părinţii voştri ce bloage rumegă?
<- Serviţi şi un butonel pentru bloagele dumneavoastră (îl puteţi micşora).

***

Se-mplineşte imediat săptămâna de când m-am dus la oraşul Oradea, în ideea de a mă întâlni cu oameni, habitanţi ai localităţii şi cu, evident, cetăţeanul blogăr cu acelaşi nume, recte Orădeanul, care până recent vroia să-mi crepe mecla, dar stătea în cumpănă dacă totuşi să mă scoată la un păhărel, decizie din urmă la care s-a şi hotărât până într-un final.

Baiu’-i că am prins la ocazie înspre încolo o maşină în care m-am simţit exact ca într-un magazin Kenvelo. Atât ca ambianţă, cât şi durată a şederii, consemnând că „vânzătorul” de la volan purcedea prin trafic cu o strategie a organizării kilometrajului care făcea curbele şi aşa irelevante de pe carosabil să-şi piardă complet utilitatea. Da’ nici o problemă, că semnala faptul că aveam încă luxul de a ne afla în viaţă, claxonând absolut toţi pietonii formaţi din reprezentante ale sexului frumos, unele dintre ele gravide sau arucând cu sâmburi de „cirese” în toţi restul.

Totuşi, nici o grijă, eram protejaţi: de oglindă erau atârnate vreo 3-4 cruci (numa’ bune să se dezintegreze în “organismele sfârtecate printre fiarele distorsionate ale autovehiculului distrus în proporţie de 90%, vom stabili după o anchetă cauzele acestui accident”), iar posesorul îşi mai făcea câte una cu mâna-n sân, la fiecare biserică, dacă nu era ocupat să înjure vreun alt participant antrenat în tranzitul rutier. Şi ce m-am bucurat eu în seara aceea, venind de la Oradea (cu puls), că am crezut că-mi miros îngrozitor picioarele. Şi nu era aşa. Şi totuşi puţeau. „Cum vine asta?”, vă-ntrebaţi, pe bună dreptate. De le duceam la nas şi nu mai puţeau. Le lăsam jos, câââh! Am crezut că s-or şmecherit. Da’ de ce eram bucuros, ca să revin? Pentru că AM CREZUT. Că de fapt nu puţeau, ci uitasem nişte parmezam dimineaţa într-o farfurie, sub birou, pe „rampa oscilantă pentru tastatură”, care, fiind dezafectată, serveşte depozitării resturilor de hrană până în momentul colectării lor periodice, la venirea mamei în vizită, lunar…

Şi, în altă ordine de idei, ca să mai zică dumneaei că nu-s io extrem de conştiincios şi nu mă ocup cu şcoala: spre exemplu, de curând m-am trezit cu noaptea-n cap, la 7 (că-când am vrut să setez alarma greu şi-a amintit telefonu’ că se mai practică şi orele dimineţii, că se dezobişnuise). De ce m-am trezit? Ca să mă duc la examen la engleză. Plin de voioşie, m-am îndreptat către clădirea facultativă a vieţii mele, unde să suţin oralul, că ăla scris l-am predat deja, copil precoce. Şi când colo? Câcat! Că nu mai tre’ia să dau şi oralu’. Buuun. Îmi iau trotineta la spinare. Venind rulând acasă, să mă culc înapoi, mă întâlnesc cu alţi colegi (fraierii, că ei nu dăduseră scrisu’). Şi mă înştiinţează ei că trebuie să predăm la Sociologia Mass-Media câtamai proiectu’, de la 14:00. Piftom?! Nici o problemă. În şase ore apuc să şi găt proiectu’ şi să scriu Jegu’. Că ce-i ăla proiect de douăj’ de pagini pentru un băiet dăştept precum mă aflu eu, nu? Cu ipoteze, cu concluzii, de alea, analize? Da, bine, bine. Ajung acas’, iau toate trebile necesare, mă pun vârtos pe scris. Ca să aflu că de fapt nu-i aşa surprinzător să nu ştiu nimic despre acest proiect, având în vedere că nici nu-s înscris la materia respectivă…

***

… un fel de “adsense blindness”, creat de bătrânii din blocu’ unde-mi şed ăia de bag în ei bani de chirie…