Blogroll-ul părintesc

V-am tot zis eu despre tanti Mirmen. Ei bine, ea este doamna mamă-mea, (pentru o descriere mai completă – face parte din echipa de la rubrica eu). Între alte detalii, cum ar fi că m-ar fi făcut, dumneaei este și studentă în anul al II-lea la Comunicare/PR, adică mi-este colegă mai mică la una dintre facultăți. Dar, dincolo de astea, ce aflu eu azi, plin de stupoare? Maică-mea devorează bloguri.

Cu toții știți că eu unul sunt paralel, nu urmăresc relativ nici un blog, așa, constant. Dar ea papă tot. Deși nu știe să scrie o adresă în bara de la browser, totuși reușește să intre din link în link la toată lumea și zilnic să aglutineze mai orice ce se petrece-n blogosferă. De fapt, uneori aflu despre diverse scandaluri și socoteli de la ea, care nu ezită să mă sune să-mi înfunde-n ureche orice e nou.

“Doar la mine la Agenție [n. r., de turism, calmați-vă] câteva mi-s acolo sus în listă… știi, cum se zice? Acolo de-mi apar. Nu plec acasă până nu le citesc.”

În acest sens, azi avem cel mai important jegterviu ce l-a văzut Jegonia de la proclamarea independenței și autonomiei până în prezent și poate mult timp de acum înainte, până hăt după destrămare (mai valoros chiar decât cel cu Jeg și Băsescu sau cel cu Cristian Mungiu, puse la un loc): cu Mirmen, mamă Jeg, mâncând cireșe și făcând consultanță gratuită-n blogging. [dacă nu merge Trilulilul de mai jos, aici este de download, .wmv, 20 MB, 6 min și ceva]

Pe lângă cei menționați în filmare (Andrei Crivăț, Licurici, Maria Coman, Adelin (răposatu’ blog), Zoso, Visurât, Verbiaj, Piticu’, Comanescu, Oana Despa, Ciutacul, Ariel Constantinof), s-a mai uitat și dorește să spună că i-a omis pe Bobby Voicu (despre care chiar remarca un articol intitulat “Oare mă citesc ai mei?“, de care este sigură că i l-a indus prin activitatea ei pe Jeg, indiferent de ce spune dânsu’ acolo, da’ ca să-i răspund – ei bine, nu știu, da’ te citesc ai altora), Subiectiv („de când l-ai pus tu acolo”), Oana Dobre, Licurici, Fana (de care-i dezamăgită că n-a mai postat), Blog de bloc, Blog de dat cu capul („astea două-s doamne așa, serioase, ca mine, doar că-s în media; de-o vremușoară-s și eu în comunicare, hehehe”). În pricipiu, dacă ai un link undeva-ntr-un articol (mai ales de-al meu, vezi de ce-i bine?), trimitere sau ești la cineva la „block-roll”, maică-mea te-a citit. Precum cunoașteți că eu resping tag-uri, totuși iaca o să fac unul (‘geaba circula ăla cu “pe cine citești”). Mai interesant: „Ce bloguri citesc ai tăi?” O să mă scot, dând mai departe lu’ Răzvan Antonescu, deoarece doamna mă-sa știu că lecturează și, apoi, lui Ariel Constantinof, că și de doamna mă-sa ne place, dar SPECIAL tuturor celor de mai sus, că-i muma curioasă. Deci… părinții voștri ce bloage rumegă?
<- Serviți și un butonel pentru bloagele dumneavoastră (îl puteți micșora).

***

Se-mplinește imediat săptămâna de când m-am dus la orașul Oradea, în ideea de a mă întâlni cu oameni, habitanți ai localității și cu, evident, cetățeanul blogăr cu același nume, recte Orădeanul, care până recent vroia să-mi crepe mecla, dar stătea în cumpănă dacă totuși să mă scoată la un păhărel, decizie din urmă la care s-a și hotărât până într-un final.

Baiu’-i că am prins la ocazie înspre încolo o mașină în care m-am simțit exact ca într-un magazin Kenvelo. Atât ca ambianță, cât și durată a șederii, consemnând că „vânzătorul” de la volan purcedea prin trafic cu o strategie a organizării kilometrajului care făcea curbele și așa irelevante de pe carosabil să-și piardă complet utilitatea. Da’ nici o problemă, că semnala faptul că aveam încă luxul de a ne afla în viață, claxonând absolut toți pietonii formați din reprezentante ale sexului frumos, unele dintre ele gravide sau arucând cu sâmburi de „cirese” în toți restul.

Totuși, nici o grijă, eram protejați: de oglindă erau atârnate vreo 3-4 cruci (numa’ bune să se dezintegreze în “organismele sfârtecate printre fiarele distorsionate ale autovehiculului distrus în proporție de 90%, vom stabili după o anchetă cauzele acestui accident”), iar posesorul își mai făcea câte una cu mâna-n sân, la fiecare biserică, dacă nu era ocupat să înjure vreun alt participant antrenat în tranzitul rutier. Și ce m-am bucurat eu în seara aceea, venind de la Oradea (cu puls), că am crezut că-mi miros îngrozitor picioarele. Și nu era așa. Și totuși puțeau. „Cum vine asta?”, vă-ntrebați, pe bună dreptate. De le duceam la nas și nu mai puțeau. Le lăsam jos, câââh! Am crezut că s-or șmecherit. Da’ de ce eram bucuros, ca să revin? Pentru că AM CREZUT. Că de fapt nu puțeau, ci uitasem niște parmezam dimineața într-o farfurie, sub birou, pe „rampa oscilantă pentru tastatură”, care, fiind dezafectată, servește depozitării resturilor de hrană până în momentul colectării lor periodice, la venirea mamei în vizită, lunar…

Și, în altă ordine de idei, ca să mai zică dumneaei că nu-s io extrem de conștiincios și nu mă ocup cu școala: spre exemplu, de curând m-am trezit cu noaptea-n cap, la 7 (că-când am vrut să setez alarma greu și-a amintit telefonu’ că se mai practică și orele dimineții, că se dezobișnuise). De ce m-am trezit? Ca să mă duc la examen la engleză. Plin de voioșie, m-am îndreptat către clădirea facultativă a vieții mele, unde să suțin oralul, că ăla scris l-am predat deja, copil precoce. Și când colo? Câcat! Că nu mai tre’ia să dau și oralu’. Buuun. Îmi iau trotineta la spinare. Venind rulând acasă, să mă culc înapoi, mă întâlnesc cu alți colegi (fraierii, că ei nu dăduseră scrisu’). Și mă înștiințează ei că trebuie să predăm la Sociologia Mass-Media câtamai proiectu’, de la 14:00. Piftom?! Nici o problemă. În șase ore apuc să și găt proiectu’ și să scriu Jegu’. Că ce-i ăla proiect de douăj’ de pagini pentru un băiet dăștept precum mă aflu eu, nu? Cu ipoteze, cu concluzii, de alea, analize? Da, bine, bine. Ajung acas’, iau toate trebile necesare, mă pun vârtos pe scris. Ca să aflu că de fapt nu-i așa surprinzător să nu știu nimic despre acest proiect, având în vedere că nici nu-s înscris la materia respectivă…

***

… un fel de “adsense blindness”, creat de bătrânii din blocu’ unde-mi șed ăia de bag în ei bani de chirie…