Jurnalul Editorialistic de Groza

Pe parcursul ultimelor câteva zile am avut bucuria să aflu că trăiesc într-o ţară ce musteşte de prostie. Pentru că-n ea locuiesc mulţi oameni cărora le e frică, nu jenă, să aibă propriile idei şi sunt terifiaţi, nu speriaţi, de oricine le are pe ale sale. Nu musai că şi le-ar impune asupra lor, ci pentru că s-ar putea să le pericliteze dulcea stare de ignoranţă. Câteodată mi-e câh! să mă frec de unii pe stradă, să nu se ia…

Nu, nu mă duc nicăieri altundeva, în caz că unii aţi fi început deja să formulaţi acest argument cretin în cap, ca să terminaţi de legat două vorbe până la mijlocul articolului, că nu mă aştept să-l citiţi pân’ la sfârşit. Am zis că am avut bucuria. Pentru că măcar am aflat în sfârşit, fără urmă de îndoială, şi pentru că-mi convine absolut perfect. Vorbeam cu nişte prieteni şi am ajuns la concluzia că-i imposibil să ignori atâta amar de idioţenie. N-am în ce altă parte să mă uit. Îmi intră-n ochi, îmi intră-n urechi, în nas, pute. Desigur, „poţi să-ţi bagi pula”, cum mă sfătuia un om înţelept. „Cui îi pasă?”

Mie! Mie-mi pasă. Ca să-i ajut? Pe naiba! Abia aştept să şi-o fure, abia aştept să şi-o fure de la mine, să şi-o fure de la oricine poate să le-o tragă, cu orice ocazie, de mai multe ori pe zi, dacă e posibil. Să continue să fie nişte notorii şi aceiaşi ia-uite-ce-mi-s-a-întâmplaţi.

Ce mă enervează-urile trecutului recent…

Cretinele (servus, Adina) care insistă să fie ghiduşe cu „tai tai” pe messenger, da’ nu-s în stare nici să repete aceleaşi trei litere de două ori. “tai tia“, “tai ati“, “tai ita“. Alte cretine care salută cu „apapapppappappapa”.

Cretinele, în general.

Ce-mi plac-urile trecutului recent…

Când e câte una la ştiri şi, după reportaju’ standard despre câţi oameni au fost spulberaţi în Liban, la ultimul conflict izbucnit, ne-ntâmpină cu un zâmbet larg, toată o încântare, că urmeză o ştire despre Miss Univers, în Mexico City.

Când cineva-şi face user pe YouTube doar să mă-njure pentru filmuleţu’ cu puiuţu’ de comunist.

Că io-s printre puţinii fără AdSense pe blog, cu articole extrem de greoaie, cu relativ puţini cititori, da’-s totuşi singuru’ care aparent, în viziunea şi convingerea unora, sunt „plin de bani”. Şi, de asemenea, singurul care nu-mi dau seama de chestia asta şi nu văd averea asta de-o văd toţi.

Neutrul zilei, că nu-mi pot da seama ce mi-a trezit în suflet…

Am văzut o premieră în materie de blogging: un domn a preluat de pe un blog pe altul un comentariu al meu. Atribuindu-mi-l, desigur, cu nume şi tot. Atât. Nu articol, nu dezvăluiri, nu inovaţie. Eu îmi spusesem o părere undeva, într-un comentariu, iar el a citat-o altundeva, tot sub formă de comentariu, la alt articol, pe alt blog, citând sursa. Nu-ş’ dacă-i de bine sau de rău, da’ preluări de comment încă n-am mai întâlnit…

***

Şi, supriza de final, am găsit chestiunea asta, care-o văz’t-o Dacian la Novo, care-a văz’t-o la rândul lui pe site la unii, care vorbeau serios şi musai să vi-o împărtăşesc.

[încă un episod la fel de drăgălaş găsiţi pe site-ul Institutului Multimedia Româno-Elveţian]

Dacă tot practica Andrei cele mai hilare remarci ale săptămânii, am ales şi eu una, când e abia miercuri, da’ cre’că rămâne pe o viaţă, n-am mai râs înecându-mă într-aşa hal de mult timp. S-ar putea mărita cu protevista “românii trebuie să mai scoată din buzunar…” Ca să vedeţi şi voi ce îi mai complexează pe blogări în zilele noastre, de ce se mai tem dumnealor (în timp ce Zoso gâlgâie de postări în care nu mai ştie cum să se ţină după Adelin, care l-o făcut în 2-3 zile din 4-5 articole):

“…vedem o continua ofensiva de bloguri ale jurnalistilor ce au venit peste noi.” – Piticu’

Cre’că jurnaliştii cei ofensivi (oare-o zis măcar careva de Piticu’ p-acolo?) şed toată ziua şi clocesc conspiraţii, despre cum să cotropească blogosferahahaha.

Iaca dovada că suntem în tranziţie: cândva, de mult timp, când Zoso era blogăr de apreciat, a primit primul tricou oficial Trilulilu. Da’ trebile se mai alternează…

Nu mere cu numere negative… Da, ştiu, sunt o nulitate – asta puteţi s-o folosi şi de come-back, să nu riscaţi gândirea şi să păţiţi ceva nefericit.