Azi noapte a fost zi (da, „azi noapte a fost zi”) de sărbătoare. Am putut dormi în sfârşit pe-o parte. Mă rog, pe partea unei părţi, da’ mai bine decât pe spate, cu crengile răsfirate şi c-o ghioambă posterioară cocoţată pe-o plapumă. Deci m-am veselit singur în somn, deşi încă nu pot să mă lăţesc precum o broască-n tău – cum e poziţia oficială, de fapt.
Dar în dimineaţa ce a urmat toată dispoziţia bună s-a sfârşit, risipindu-se odată cu somnul. Ai mei au reuşit să ne sune pe mine şi pe frate-miu concomitent, din două părţi diametral opuse ale oraşului, pe două telefoane diferite, dar punând fără cea mai mică deviere aceleaşi întrebări recursive şi dând aceleaşi indicaţii repetitive (fiecare, iar apoi dublate între ei).
Vă relatam într-un articol din Vechiul Jegstament cam cum decurge o discuţie cu maică-mea, când tot a doua replică e „Ce-ai mâncat?”, tot a treia e „Da’ ciorbica?” şi tot a primăua fiind „Da’ frate-tu de ce nu răspunde?”, desfăşurându-se cam pe ideea: Unde eşti? Pe drum. Cu ce-ai plecat? Cu o maşină. Ai ajuns? Nu. Ai ajuns? Nu. Ai ajuns? Nu. Ai ajuns? Nu. Ai ajuns? DA! Şi de ce nu m-ai sunat? … Dormeai? Da! Te-ai trezit? Nu! Da’ când te-ai culcat? Noaptea. Ce-ai mâncat? Mâncare. Cum a fost? Hrănitoare. Ai spălat aragazul? Ce aragaz? Iar ai lăsat mopul ud în baie? Nici nu-l folosim. Ţi-ai făcut patul? Nu m-am trezit! Te-ai dus pe la facultă? E VACANŢĂ! Câte restanţe ai? E VACANŢĂ! Ai dus afară gunoiul? Nu-i vine. Ţi-ai găsit ceva de lucru? … Dacian ce face? SUNĂ-L!
Pentru că tot am prietene pe care le observ pe webcam sau după care aştept să vorbească pline de poftă cu părinţii la telefon câte vreo două ore încontinuu şi deoarece ele nu concep cum de asta mie-mi pare patologic cronic în neregulă, având în vedere că eu am ajuns la o asemenea saturaţie telefonică, încât încep discuţiile cu “Mna, mai vorbim!”, familiarizaţi-vă, de data asta, cu procesul unei plecări obişnuite dintre ale mele de la Zalău, de fiecare dată când vin înapoi spre Cluj, toată această reţetă încadrându-se în condiţiile normale.
Noi avem în oraşul natal un deluleţ, la care-i zice Muntele Meseş. Şi la baza lui, adică la vreo câteva sute de metri de vârf, există o chestie. Şi, când mergem fiecare student pe la faculta cui ne are, fie luăm autobuzul două-trei staţii într-o direcţie, la autogară, să ne-ngrămădim între trei babe cu mustaţa mai mare decât a noastră pentru preţ dublu, fie mergem două-trei staţii în cealaltă parte, adică urcăm la chestie. Acolo şed nişte microbuze care fac regulat drumul către şi dinspre oraşul universitar – după un rigid program de „încă vreo 15 minute, mai încă vreo doi să vină şi pornim” -, fie opresc maşini când întinzi degetul mare. Remarcaţi, vă rog, detaliul că distanţa de la acasă şi până la chestie este relativ scurtă. Pentru noi, oamenii normali. Nu şi pentru părinţii ce vor să fie în permanenţă informaţii despre unde li se află investiţia.
Cu două pungi verzi de la Artima într-o mână, umplute cu foste găleţi de smântână conţinând bucate, cu o plasă de rafie în cealaltă mână, completată cu celălalte foste găleţi de smântână, cu ghiozdanul cu Iulian în spate şi, cel mai probabil, cu o supă în dinţi, care n-a mai încăput sau a fost uitată pe dinafară, cobor de la etajul 4 al blocului. Până la parter sună telefonul. Las toate grijuliu lângă mine, caut în buzunar telefonul care deja a tăcut: mama mea. Mă uit printre balustrade în sus. „Pune-ţi şepcuţa-n cap. Ţi-a fi frig. Măi, ascultă ce-ţi spun! Să nu iei orice. Să dai bip când porneşti! Mai bine urcă-te-n microbuz.”
Ridic boarfele. Sună telefonul. Las boarfele: tatăl meu.
Da! Alo… ALO?! Tati! DAAA!
„Stai că te sun înapoi imediat, că aveam ceva de lucru.”
Ridic boarfele, trec prin pasaj spre staţia de autobuz. Cumpăr cu un deget bilet, aştept, urc. Pe scări sună telefonul: din nou, tatăl meu – acelaşi.
„Mna, ce vroiam să te-ntreb?… Ai plecat?”
Acuma plec.
„Să ai grijă-n ce te urci. Mai bine microbuz. Să mă suni când ai pornit.”
Scot biletul cu degetul să-l compostez, ţinându-mă cu o nară de-o balustradă, de pe care alunec pe ceva slinos, probabil proria-mi transpiraţie care-a dizolvat ce era deja acolo. Sună telefonul: aceeaşi mamă a mea.
„Ai ajuns?”
UNDE?!
„Sus.”
NU! Îs în autobuz.
„Ce autobuz?”
De oraş!!!
„Să ai grijă să nu zdruncini alea.”
PA!
„Vezi în ce maş-…” Tu-tu-tu-tut.
Ajuns „sus”, în timp ce mă dau jos din autobuz, sună telefonul. Trântesc la fel de grijuliu toate de pământ.
DA?!
„Ţi-ai luat toate?”
Tu-tu-tu-tut.
În timp ce fac autostopul, sună telefonul.
„Cu ce mergi?”
Cu microbuzul, dacă se umple.
În timp ce mă urc în prima maşină ce opreşte, sună telefonul.
„Ai pornit?”
Acum am prins ocazie.
„DA’ ÎN CE TE-AI URCAT?”
O maşină.
„Of, măi, copilule, măi. Da’ nu merge tare?”
Încă n-am pornit.
„Da’-i curată?”
Da.
„Ce marcă e?”
Normală.
(vă daţi seama cum încerc să evit răspunsuri concrete, din respect faţă de şofer)
„Da’-l cunoşti?”
Nu, de unde dracu’?!
„Să ai grijă cum merge.”
Sigur.
Când mă dau jos în Cluj, căutând bani să plătesc omului, cu TOATE într-o mână, sună telefonul.
„Ai ajuns? De ce nu m-ai sunat?” Tu-tu-tut.
Mă urc în autobuz, când compostez biletul, sună telefonul.
„De ce mi-ai închis?”
Mă dădeam jos din maşină.
„Ai ajuns?”
Îs în autobuz.
„Ce autobuz?”
DE ORAŞ!
„Dă bip când ai ajuns.”
Ajung. Dau bip.
„Ce-ai mâncat?”
***
Tatăl meu, fundaş de lux la o nuntă, marchează decisiv, salvând meciul şi echipa…
(mare atenţie la chipuri şi reacţii faciale)
[alte isprăvi de ale lui, cum mânuieşte el camere, apăsând pe butonu' ăsta]
***
[foto Dacian]
Curiozităţi:
Părinţii noştri ne sună, când trimit pachet, mereu cu trei-patru ore înainte să-l pună-n maşină, ca să ne spună orientativ că va veni; şi întodeauna cu cinci minute înainte să ajungă în gară, de unde tre’ să-l ridicăm, de la 30 de minute depărtare.
Tatăl meu ne sună în timp ce e deja antrenat în alte conversaţii. Nu reacţionează la urletele noastre disperate, în semn că am răspuns, iar apoi ne întreabă de ce nu ne auzim telefoanele.
Mama mea nu suportă tuburi de pastă de dinţi “care sunt stoarse greşit”.
[alte detalii despre mediul înstrămat în care-am evoluat, în acest articol, din Vechiul Jegstament]
***
Surpriza părinţilor, într-una dintre celebrele găletuşe, găsită-n frigider la venirea de la RoBlogFest…
Ce-mi tre’ mie altă recunoaştere?…
Tweet
41 comentarii
zi si tu cevalink permanent
=))…si tata opreste p`acolo si din cauza aia eu tre sa stau inghesuita pe locurile din spate si sa particip la conversatii tampite:|
link permanent
nu-i de mirare cum de ai iesit asa, toata familia e putin….
link permanent
Frumos articol =)) filmul este genial iar conversatiile…
Cum zice si omu’ de mai sus, nu-i de mirare ca ai iesit asa
)
link permanent
Cel mai tare e ca de fiecare sarbatoare (Pasti, Craciun, Hanukah), domnu’ Groza incearca sa-l convinga pe Tudor (care nu mananca pui din principiu) sa guste carnea de curcan ca-i “extraordinara”. De fiecare data ii explica ce pierde (!) fiindca nu mananca pui si ce hranitor e… Mai ales puiu’ asta “shang-hai” de Craciunul 2006. Geniali parintii Groza! Hip-hip-hurei!
link permanent
Găsiţi mai multe detalii despre vatra părintească şi-n ălalalt articol, ăla vechi. Să vă dumiriţi.
link permanent
Genial! =))
Ideea cu tocăniţa OSCARBLOG bate fund [kicks ass adică]!!!
link permanent
Înc-o fază de la altă nuntă, am uitat a o menţiona…
Observaţi că e făcut tortu’ cu marţipan din ăla tare, de tre’ tăiat cu drujba. Şi cunoaşteţi şi obiceiul cu băgat faţa mirelui în tort.
Mna, un “amic” s-a gândit să-i dea prietenului lui proaspăt dezburlăcit cu o felie de tort similar peste emoticon – taică-miu martor. Şi i-a izbit una-n meclă de l-a lăsat lat, pe podelele parangheliei. Tortu’ fără nici o contuzie.
link permanent
Tatal JEGului e “Cu mainile curate”, pentru ca a pastrat nepatata onoarea lu mirele si lu mireasa. Avem nevoie de astfel de oameni care sa scoata Romania din paralizie. Avem nevoie de vindecatori de acest calbru. De tamaduitori. De fix-eri. De recuperatori. Traiasca tatuca lu JEG. As vrea sa-ti fiu frate.
link permanent
Îi liber locu’ de soră.
link permanent
As vrea sa-ti fiu sora geamana, atunci! Dar la capitolul koae, vreau sa am doua, nu unu bun si unu ranit, asa cum ai tu acu’. Iti fac cinste cu un cub de gheata. Pune-l bine. Sa-ti aduca aminte ca esti un luptator
link permanent
lacrimogenilor
link permanent
Lacrimogeniilor, vrei să zici, da’ greşeşti, precum îţi stă-n fire.
link permanent
Nu-ntelesai cu cartea
link permanent
Conjuratia imbecililor. Poti s-o comanzi de aci
http://www.polirom.ro/titluri.cgi?action=titluri&class=details&id=2001
link permanent
(De notat pentru publicul larg că eu îl întreb pe Verviaj la el la comentarii, iar el îmi răspunde la mine, aici, fiindcă aşa s-a prescris.)
link permanent
Sorry, JEG. Dă banii pe ea, s-o aibă şi copiii tăi ca s-o citeşte când o fi mari.
link permanent
Pretenu meu care pe deasupra mi-e si var e din Slatina, eu sunt in Buc. Facem asa. Punem juma-juma, o cumpar eu, o recitesc si ti-o trimit prin posta. O sa aiba parfumul delicat al unturii de pe degetele mele inca proaspat, dupa ce am lecturat-o cu nesat. Si poti s-o pastrezi tu, ti-o fac cadou.
link permanent
Vreau io “postul” de soră. Sora-cu-ciocolata. Da, ştiu, încă nu mi-am câştigat acest drept, dar mă pregătesc intens. More to come…
link permanent
nu va-nghesuitzi la familia Groza… ca locurile sunt deja ocupate de Darius si Dacian… pt mine era sa renunte Mirmen la Darius… dar apoi s-a gandit ca mai sunt alte metode de a intra in familie… si anume… atat Darius cat si Dacian sunt, inca, necasatoriti… deci, pe ei! cat inca mai e timp… (PS: Darius si Dacian, imi puteti multumi mai tarziu…)
link permanent
@ Denisa: Poţi atenta la acel loc prin eforturi titanice. Doi, trei, şi!
@ Iulia: Nu, prefer să îţi mulţumesc eu acumşi să încheiem orice alt contact.
link permanent
eu zic ca ai tai va suna mult prea rar.
link permanent
…pupici pe licurici…
link permanent
haaaaaaaahahahahahahahaaaaaaaaa
papuci pe licuruci
link permanent
Dariuuuuuus, nu poţi să-i dai la gură-bogată ăsta un ban [adică ben, nu un leu, o interdicţie carevas'zică] să nu mai avem de cine râde?
În altă ordine de idei, borcanu’ de 750 grame te aşteaptă.
link permanent
Neee, nu banăm bieţii animali, că nu suntem în ţarc, lasă pască toată lumea, că-i gratis pajistea.
link permanent
1. =))
2. oare sunt singurul care nu este stresat din punctul asta de vedere? si totusi am parinti stai flex..[i`am educat]
3. esti clujean d`al meu
4. eu utilizez caile feroviare
link permanent
Da, adică faci mai multe ore pe tren, cât să te sune mai des.
link permanent
Denisa, te blestem daca il instigi pe Darius la ben, da? S-apoi necunoscute sint caile domnului da mai necunoscute sint şoselele mele.
link permanent
Blesteamă-mă dacă ai curaj. Da’ nici eu nu aş risca aşa ceva! Vezi că dacă-i necesar port chiloţii pe dos şi te-am terminat, ţi se întorc blestemele de nu te vezi!
link permanent
Şi io nu port deloc, atunci să vezi!
link permanent
chiar e un oskar blog: http://www.oskar.ro/blog.php
frate-tu tre sa stie..
link permanent
Da, da’ are tocăniţă? N-are.
link permanent
pot ca sa’ts dau o veste trista? si dupa ce te’nsori o sa intrebe daca ai mancat. parol donor. cam la a 6′a replica, dupa ce te’o'ntrebat, din politete, evident,ce face nora, apoi din dragoste ce face nepotu, daca doarme, daca mananaca, daca plange, o sa intrebe daca ai mancat. pare rau…astea e mamele
link permanent
Ehehehe. Deci nu mă-nsor. Numa’ multiplic întrebările. Mai bine lipsă. Nu soţie, nu copil, nimica!
link permanent
…laudarosilor… aveti nevoie de mami toata viata baietilor mari…parol d’honeur…
link permanent
ultima data cand am fost acasa aranjase discret, sa nu se vada, borcane de muratura in caruciorul copilului. noroc ca nu era si copilu’n carucior. nu le’am dus, ie drumurile proaste si se sparje. pana am dus pe ascuns borcanele in chimnita ea indesase in geanta mere. a avut loc de 6 mere. 6.
link permanent
“aveti nevoie de mami toata viata baietilor mari…parol d’honeur…”
eu cred ca mami incearca sa ne faca sa credem acest lucru toata viata de baiat mic. de aceea automat cind te faci “baiat mare” (am pus in ghilimele pentru ca aici e vorba de darius) apelezi la ajutorul lu mami. eu cred ca e vorba de obisnuinta aici.
mowgli a fost crescut de lupi. Romulus si Remus au supt lapte de la lupoaica. Desi toate sint niste legende, ma fac sa ajung la o singura concluzie: si mami este un simbol
deci ne atasam de simbol. nu de mami.
link permanent
bai si mama e mai rau cu intrebarile da lasa ca am invatat intre timp sa fiu “la baie” sau “pe afara cu catelusu” chit ca e noapte,zi,sarbatoare..iar de cand lucrez..pana seara sunt acoperita..oarecum;)) cat despre pachete ultima oara am gasit branza in “suc propiu” carne congelata care in 6 ore iesea prin porii gentii etc. cum sa nu-i iubesti!
link permanent
ma gandesc ca n-ar strica asa, o vreme, ca aceste “simboluri” sa va lase un pic din brate sa vedem cum va descurcati. ca acum sunteti tare viteji cu totii
link permanent
Domnule Darius, vă rog să mai scrieţi o compunere, că mă plictisesc. Puneţi viaţa sub JEGOSCOP, vă rog. Semnat. Anonim
link permanent
Bă, io zâsu-ţ-am să-mi intri pe messenger. Pofteşte.