Azi noapte a fost zi (da, „azi noapte a fost zi”) de sărbătoare. Am putut dormi în sfârșit pe-o parte. Mă rog, pe partea unei părți, da’ mai bine decât pe spate, cu crengile răsfirate și c-o ghioambă posterioară cocoțată pe-o plapumă. Deci m-am veselit singur în somn, deși încă nu pot să mă lățesc precum o broască-n tău – cum e poziția oficială, de fapt.
Dar în dimineața ce a urmat toată dispoziția bună s-a sfârșit, risipindu-se odată cu somnul. Ai mei au reușit să ne sune pe mine și pe frate-miu concomitent, din două părți diametral opuse ale orașului, pe două telefoane diferite, dar punând fără cea mai mică deviere aceleași întrebări recursive și dând aceleași indicații repetitive (fiecare, iar apoi dublate între ei).
Vă relatam într-un articol din Vechiul Jegstament cam cum decurge o discuție cu maică-mea, când tot a doua replică e „Ce-ai mâncat?”, tot a treia e „Da’ ciorbica?” și tot a primăua fiind „Da’ frate-tu de ce nu răspunde?”, desfășurându-se cam pe ideea: Unde ești? Pe drum. Cu ce-ai plecat? Cu o mașină. Ai ajuns? Nu. Ai ajuns? Nu. Ai ajuns? Nu. Ai ajuns? Nu. Ai ajuns? DA! Și de ce nu m-ai sunat? … Dormeai? Da! Te-ai trezit? Nu! Da’ când te-ai culcat? Noaptea. Ce-ai mâncat? Mâncare. Cum a fost? Hrănitoare. Ai spălat aragazul? Ce aragaz? Iar ai lăsat mopul ud în baie? Nici nu-l folosim. Ți-ai făcut patul? Nu m-am trezit! Te-ai dus pe la facultă? E VACANȚĂ! Câte restanțe ai? E VACANȚĂ! Ai dus afară gunoiul? Nu-i vine. Ți-ai găsit ceva de lucru? … Dacian ce face? SUNĂ-L!
Pentru că tot am prietene pe care le observ pe webcam sau după care aștept să vorbească pline de poftă cu părinții la telefon câte vreo două ore încontinuu și deoarece ele nu concep cum de asta mie-mi pare patologic cronic în neregulă, având în vedere că eu am ajuns la o asemenea saturație telefonică, încât încep discuțiile cu “Mna, mai vorbim!”, familiarizați-vă, de data asta, cu procesul unei plecări obișnuite dintre ale mele de la Zalău, de fiecare dată când vin înapoi spre Cluj, toată această rețetă încadrându-se în condițiile normale.
Noi avem în orașul natal un deluleț, la care-i zice Muntele Meseș. Și la baza lui, adică la vreo câteva sute de metri de vârf, există o chestie. Și, când mergem fiecare student pe la faculta cui ne are, fie luăm autobuzul două-trei stații într-o direcție, la autogară, să ne-ngrămădim între trei babe cu mustața mai mare decât a noastră pentru preț dublu, fie mergem două-trei stații în cealaltă parte, adică urcăm la chestie. Acolo șed niște microbuze care fac regulat drumul către și dinspre orașul universitar – după un rigid program de „încă vreo 15 minute, mai încă vreo doi să vină și pornim” -, fie opresc mașini când întinzi degetul mare. Remarcați, vă rog, detaliul că distanța de la acasă și până la chestie este relativ scurtă. Pentru noi, oamenii normali. Nu și pentru părinții ce vor să fie în permanență informații despre unde li se află investiția.
Cu două pungi verzi de la Artima într-o mână, umplute cu foste găleți de smântână conținând bucate, cu o plasă de rafie în cealaltă mână, completată cu celălalte foste găleți de smântână, cu ghiozdanul cu Iulian în spate și, cel mai probabil, cu o supă în dinți, care n-a mai încăput sau a fost uitată pe dinafară, cobor de la etajul 4 al blocului. Până la parter sună telefonul. Las toate grijuliu lângă mine, caut în buzunar telefonul care deja a tăcut: mama mea. Mă uit printre balustrade în sus. „Pune-ți șepcuța-n cap. Ți-a fi frig. Măi, ascultă ce-ți spun! Să nu iei orice. Să dai bip când pornești! Mai bine urcă-te-n microbuz.”
Ridic boarfele. Sună telefonul. Las boarfele: tatăl meu.
Da! Alo… ALO?! Tati! DAAA!
„Stai că te sun înapoi imediat, că aveam ceva de lucru.”
Ridic boarfele, trec prin pasaj spre stația de autobuz. Cumpăr cu un deget bilet, aștept, urc. Pe scări sună telefonul: din nou, tatăl meu – același.
„Mna, ce vroiam să te-ntreb?… Ai plecat?”
Acuma plec.
„Să ai grijă-n ce te urci. Mai bine microbuz. Să mă suni când ai pornit.”
Scot biletul cu degetul să-l compostez, ținându-mă cu o nară de-o balustradă, de pe care alunec pe ceva slinos, probabil proria-mi transpirație care-a dizolvat ce era deja acolo. Sună telefonul: aceeași mamă a mea.
„Ai ajuns?”
UNDE?!
„Sus.”
NU! Îs în autobuz.
„Ce autobuz?”
De oraș!!!
„Să ai grijă să nu zdruncini alea.”
PA!
„Vezi în ce maș-…” Tu-tu-tu-tut.
Ajuns „sus”, în timp ce mă dau jos din autobuz, sună telefonul. Trântesc la fel de grijuliu toate de pământ.
DA?!
„Ți-ai luat toate?”
Tu-tu-tu-tut.
În timp ce fac autostopul, sună telefonul.
„Cu ce mergi?”
Cu microbuzul, dacă se umple.
În timp ce mă urc în prima mașină ce oprește, sună telefonul.
„Ai pornit?”
Acum am prins ocazie.
„DA’ ÎN CE TE-AI URCAT?”
O mașină.
„Of, măi, copilule, măi. Da’ nu merge tare?”
Încă n-am pornit.
„Da’-i curată?”
Da.
„Ce marcă e?”
Normală.
(vă dați seama cum încerc să evit răspunsuri concrete, din respect față de șofer)
„Da’-l cunoști?”
Nu, de unde dracu’?!
„Să ai grijă cum merge.”
Sigur.
Când mă dau jos în Cluj, căutând bani să plătesc omului, cu TOATE într-o mână, sună telefonul.
„Ai ajuns? De ce nu m-ai sunat?” Tu-tu-tut.
Mă urc în autobuz, când compostez biletul, sună telefonul.
„De ce mi-ai închis?”
Mă dădeam jos din mașină.
„Ai ajuns?”
Îs în autobuz.
„Ce autobuz?”
DE ORAȘ!
„Dă bip când ai ajuns.”
Ajung. Dau bip.
„Ce-ai mâncat?”
***
Tatăl meu, fundaș de lux la o nuntă, marchează decisiv, salvând meciul și echipa…
(mare atenție la chipuri și reacții faciale)
[youtube]sPsEmXewdDE[/youtube]
[alte isprăvi de ale lui, cum mânuiește el camere, apăsând pe butonu’ ăsta]
***
[foto Dacian]
Curiozități:
Părinții noștri ne sună, când trimit pachet, mereu cu trei-patru ore înainte să-l pună-n mașină, ca să ne spună orientativ că va veni; și întodeauna cu cinci minute înainte să ajungă în gară, de unde tre’ să-l ridicăm, de la 30 de minute depărtare.
Tatăl meu ne sună în timp ce e deja antrenat în alte conversații. Nu reacționează la urletele noastre disperate, în semn că am răspuns, iar apoi ne întreabă de ce nu ne auzim telefoanele.
Mama mea nu suportă tuburi de pastă de dinți “care sunt stoarse greșit”.
[alte detalii despre mediul înstrămat în care-am evoluat, în acest articol, din Vechiul Jegstament]***
Surpriza părinților, într-una dintre celebrele găletușe, găsită-n frigider la venirea de la RoBlogFest…
Ce-mi tre’ mie altă recunoaștere?…
=))…si tata opreste p`acolo si din cauza aia eu tre sa stau inghesuita pe locurile din spate si sa particip la conversatii tampite:|
nu-i de mirare cum de ai iesit asa, toata familia e putin….
Frumos articol =)) filmul este genial iar conversatiile… 😀
Cum zice si omu’ de mai sus, nu-i de mirare ca ai iesit asa :))
Cel mai tare e ca de fiecare sarbatoare (Pasti, Craciun, Hanukah), domnu’ Groza incearca sa-l convinga pe Tudor (care nu mananca pui din principiu) sa guste carnea de curcan ca-i “extraordinara”. De fiecare data ii explica ce pierde (!) fiindca nu mananca pui si ce hranitor e… Mai ales puiu’ asta “shang-hai” de Craciunul 2006. Geniali parintii Groza! Hip-hip-hurei!
Găsiţi mai multe detalii despre vatra părintească şi-n ălalalt articol, ăla vechi. Să vă dumiriţi.
Genial! =))
Ideea cu tocăniţa OSCARBLOG bate fund [kicks ass adică]!!!
Înc-o fază de la altă nuntă, am uitat a o menţiona…
Observaţi că e făcut tortu’ cu marţipan din ăla tare, de tre’ tăiat cu drujba. Şi cunoaşteţi şi obiceiul cu băgat faţa mirelui în tort.
Mna, un “amic” s-a gândit să-i dea prietenului lui proaspăt dezburlăcit cu o felie de tort similar peste emoticon – taică-miu martor. Şi i-a izbit una-n meclă de l-a lăsat lat, pe podelele parangheliei. Tortu’ fără nici o contuzie.
Tatal JEGului e “Cu mainile curate”, pentru ca a pastrat nepatata onoarea lu mirele si lu mireasa. Avem nevoie de astfel de oameni care sa scoata Romania din paralizie. Avem nevoie de vindecatori de acest calbru. De tamaduitori. De fix-eri. De recuperatori. Traiasca tatuca lu JEG. As vrea sa-ti fiu frate.
Îi liber locu’ de soră. 🙂
As vrea sa-ti fiu sora geamana, atunci! Dar la capitolul koae, vreau sa am doua, nu unu bun si unu ranit, asa cum ai tu acu’. Iti fac cinste cu un cub de gheata. Pune-l bine. Sa-ti aduca aminte ca esti un luptator 🙂
lacrimogenilor
Lacrimogeniilor, vrei să zici, da’ greşeşti, precum îţi stă-n fire.
Nu-ntelesai cu cartea 🙁
Conjuratia imbecililor. Poti s-o comanzi de aci
http://www.polirom.ro/titluri.cgi?action=titluri&class=details&id=2001
(De notat pentru publicul larg că eu îl întreb pe Verviaj la el la comentarii, iar el îmi răspunde la mine, aici, fiindcă aşa s-a prescris.)
Sorry, JEG. Dă banii pe ea, s-o aibă şi copiii tăi ca s-o citeşte când o fi mari.
Pretenu meu care pe deasupra mi-e si var e din Slatina, eu sunt in Buc. Facem asa. Punem juma-juma, o cumpar eu, o recitesc si ti-o trimit prin posta. O sa aiba parfumul delicat al unturii de pe degetele mele inca proaspat, dupa ce am lecturat-o cu nesat. Si poti s-o pastrezi tu, ti-o fac cadou.
Vreau io “postul” de soră. Sora-cu-ciocolata. Da, ştiu, încă nu mi-am câştigat acest drept, dar mă pregătesc intens. More to come…
nu va-nghesuitzi la familia Groza… ca locurile sunt deja ocupate de Darius si Dacian… pt mine era sa renunte Mirmen la Darius… dar apoi s-a gandit ca mai sunt alte metode de a intra in familie… si anume… atat Darius cat si Dacian sunt, inca, necasatoriti… deci, pe ei! cat inca mai e timp… (PS: Darius si Dacian, imi puteti multumi mai tarziu…)
@ Denisa: Poţi atenta la acel loc prin eforturi titanice. Doi, trei, şi!
@ Iulia: Nu, prefer să îţi mulţumesc eu acumşi să încheiem orice alt contact. 🙂
eu zic ca ai tai va suna mult prea rar.
…pupici pe licurici…
haaaaaaaahahahahahahahaaaaaaaaa
papuci pe licuruci
Dariuuuuuus, nu poţi să-i dai la gură-bogată ăsta un ban [adică ben, nu un leu, o interdicţie carevas’zică] să nu mai avem de cine râde?
În altă ordine de idei, borcanu’ de 750 grame te aşteaptă.
Neee, nu banăm bieţii animali, că nu suntem în ţarc, lasă pască toată lumea, că-i gratis pajistea.
1. =))
2. oare sunt singurul care nu este stresat din punctul asta de vedere? si totusi am parinti stai flex..[i`am educat]
3. esti clujean d`al meu
4. eu utilizez caile feroviare 😛
Da, adică faci mai multe ore pe tren, cât să te sune mai des. 🙂
Denisa, te blestem daca il instigi pe Darius la ben, da? S-apoi necunoscute sint caile domnului da mai necunoscute sint şoselele mele.
Blesteamă-mă dacă ai curaj. Da’ nici eu nu aş risca aşa ceva! Vezi că dacă-i necesar port chiloţii pe dos şi te-am terminat, ţi se întorc blestemele de nu te vezi!
Şi io nu port deloc, atunci să vezi!
chiar e un oskar blog: http://www.oskar.ro/blog.php
frate-tu tre sa stie..
Da, da’ are tocăniţă? N-are.
pot ca sa’ts dau o veste trista? si dupa ce te’nsori o sa intrebe daca ai mancat. parol donor. cam la a 6’a replica, dupa ce te’o’ntrebat, din politete, evident,ce face nora, apoi din dragoste ce face nepotu, daca doarme, daca mananaca, daca plange, o sa intrebe daca ai mancat. pare rau…astea e mamele
Ehehehe. Deci nu mă-nsor. Numa’ multiplic întrebările. Mai bine lipsă. Nu soţie, nu copil, nimica!
…laudarosilor… aveti nevoie de mami toata viata baietilor mari…parol d’honeur…
ultima data cand am fost acasa aranjase discret, sa nu se vada, borcane de muratura in caruciorul copilului. noroc ca nu era si copilu’n carucior. nu le’am dus, ie drumurile proaste si se sparje. pana am dus pe ascuns borcanele in chimnita ea indesase in geanta mere. a avut loc de 6 mere. 6.
“aveti nevoie de mami toata viata baietilor mari…parol d’honeur…”
eu cred ca mami incearca sa ne faca sa credem acest lucru toata viata de baiat mic. de aceea automat cind te faci “baiat mare” (am pus in ghilimele pentru ca aici e vorba de darius) apelezi la ajutorul lu mami. eu cred ca e vorba de obisnuinta aici.
mowgli a fost crescut de lupi. Romulus si Remus au supt lapte de la lupoaica. Desi toate sint niste legende, ma fac sa ajung la o singura concluzie: si mami este un simbol
deci ne atasam de simbol. nu de mami.
bai si mama e mai rau cu intrebarile da lasa ca am invatat intre timp sa fiu “la baie” sau “pe afara cu catelusu” chit ca e noapte,zi,sarbatoare..iar de cand lucrez..pana seara sunt acoperita..oarecum;)) cat despre pachete ultima oara am gasit branza in “suc propiu” carne congelata care in 6 ore iesea prin porii gentii etc. cum sa nu-i iubesti!
ma gandesc ca n-ar strica asa, o vreme, ca aceste “simboluri” sa va lase un pic din brate sa vedem cum va descurcati. ca acum sunteti tare viteji cu totii 🙂
Domnule Darius, vă rog să mai scrieţi o compunere, că mă plictisesc. Puneţi viaţa sub JEGOSCOP, vă rog. Semnat. Anonim
Bă, io zâsu-ţ-am să-mi intri pe messenger. Pofteşte.