Darius Hero

Am început să-mi iubesc părinții

A

Mie, de când mă știu, nu mi-a prea păsat de ai mei.

Am avut o copilărie fericită. După ce am plecat de acasă, m-au lăsat să fac ce voiam, lucru posibil numai prin toate eforturile lor de susținere financiară și emoțională, de care iar nu mi-a păsat absolut deloc. Nu consideram că mi se cuvin. Nici măcar nu mi-am pus problema.

Ei s-au mulțumit cu răsplata stupidă a posibilității de a mă suna în fiecare zi cu îngrijorare, pe telefonul pe care mi-l luaseră și al cărui abonament îl plăteau, ca să vadă dacă mi-am încălzit supa făcută noaptea, ca să fie gata dimineața și cu care-au alergat prin tot orașul ca să mi-o trimită înainte să plece la serviciu, ca să-mi ajungă pe când mă trezesc eu târziu și să se roage de mine să catadicsesc să mă duc s-o preiau. Dacă mă sunau de mai multe ori pe zi, deja mă enervau. Mai ales dimineața. Supa se strica de cele mai multe ori în frigider deoarece… nu-mi plăcea. Arareori o mânca ceva prieten mahmur, pentru că era absolut extraordinar de bună. Era făcută de taică-meu, cum n-o face nimeni altcineva. Nu “alt tată”. Nu tatăl lor. Nu mama lor. Nimeni. Tatăl meu gătește orice mai bine decât oricine.

Mama mea a acceptat mereu și m-a încurajat cu ce alegeam în viață și-l liniștea pe tatăl meu, care credea – și pe bună dreptate – că orice nouă aventură de-a mea mă poate omorî, știind că nu mă poate opri, încercând așadar înnebunit și neputincios măcar să mă ajute să o duc la sfârșit. Fiindcă dacă mă ajuta, fiindcă dacă reușeam – era responsabilitatea lui – însemna că nu mă pierdea.

Am ajuns un adult foarte deștept și descurcăreț. În recenta mea viață independentă, mi-am îndeplinit toate visurile MELE, obținând mai mult decât majoritatea copiilor de vârsta mea ai părinților din Zalău, unde taică-miu se mândrește cu mine și este invidiat. De fapt, nu invidiat. Comunitatea părinților din Zalău e prea mică și bucuroasă: îl admiră. Fiul său este o mică vedetă, cu multe împliniri spectaculoase, ieșite din standardul “primei case” ori “nepoților” ori slujbei la o firmă mare, condiții mulțumitoare dar înseriate pe care trebuie să le îndeplinească fiii și fiicele, ca să fie bine. Când au încetat să-mi plătească facturile, ai mei n-au vrut nimica înapoi, deși plătesc încă datoriile cumulate. Le-a ajuns că eu făceam ce-mi place. Părinții mei vor de la mine să fac ce-mi place să fac.

Tati are un stick USB de 8 giga, pe care are un Word, intitulat SARMALE.doc. În el sunt scrise, pe câte un rând, cu spațiu de un rând între ele, câteva zeci de denumiri diferite de sarmale. Cu nerăbdare din partea mea și dificultate peste capacitățile vârstei lui a-nvățat să le transcrie de pe niște caiete de-ale lui. Mai are câteva mii de pagini. El studiază cultura gastronomică veche româneasc și romană, încercând să o reintroducă în interesele actuale. Doar-doar se va pupa tot ce iubește el din Sălaj cu vreo toană a hipsterilor. Cândva el vrea să-și deschidă un restaurant așa cum vrea el, vis cu care n-a fost niciodată măcar o infimă parte real interesată din gândirea mea să-l ajut. Niciodată nu m-am oprit să-mi pun problema dacă-l pot răsplăti.

Ieri am fost la Zalău, să-mi rezolve iar ceva căcat. Și, după ce-a făcut pe dracu’-n patru și m-a rezolvat, tatăl meu m-a rugat să-l ajut cu ceva.

“Am aici o rețetă [un link de pe un site]. Am primit-o pe Internetul meu [newsfeedul de Facebook]. Eu cum mi-o pot pune undeva [să o salveze]? Că eu tot primesc rețete [le găsește din link în link, nu și-a definit vreodată exact cum navighează, el ajunge unde-l interesează cumva].”

Am intrat în Chrome și i-am arătat steluța de bookmarkuri. Fiindcă știam că o să-și umple bookmark barul de sute de linkuri, i-am făcut un folder Rețete. I-am arătat cum în folderul ăla poate face un subfolder. Sosuri. Lângă el l-am pus să facă și el unul. A făcut Supe. I-am arătat că dacă mai găsește un link, poate să apese steluța de bookmarkuri și să-și aleagă un folder în care să îl salveze sau să-și creeze altul.

Ieri i-am rezolvat tatălui meu o problemă care-l încurca de ani de zile. Printr-o funcție ridicolă din Chrome, pe care n-am avut răbdare să i-o explic încă de când m-a întrebat prima dată, când parcă eram în facultate, i-am rezolvat ceva cum mi-a rezolvat el fără să crâcnească, ani de zile, de pe o zi pe alta, caziere judiciare, pașapoarte, taxe la școală, chirii, pachete, excursii, viața.

Azi m-a condus la ieșirea din Zalău, să plec către Cluj. Îmi pregătise o supă și alte câte ceva, să le iau cu mine și a uitat plasa acasă. Era foarte supărat și nu-i venea să creadă că le-a uitat și că eu n-o să am supă și alte câte ceva la Cluj. Nu știa cum să mă facă doar să mai aștept, să se întoarcă acasă prin tot orașul, ca să ia supa și să mi-o aducă, doar să nu mă mișc din loc. Iar eu mă grăbeam. Am ajuns la Cluj, iar maică-mea m-a sunat de 4 ori să-ntrebe dacă am ajuns.

Tati, îmi pare rău că n-am mâncat supa. Și, mami, îmi pare rău că nu ți-am instalat din nou Power Pointul.

38 comentarii

  • Se ajunge la un moment dat in viata cand ne dam seama ca parintii nostri is cele mai klumea (klumea ii foarte reductiv…) persoane pe care le cunoastem! zii multumesc ca ti-ai dat seama acuma! 🙂
    Great lecture Mr. darius!

  • Darius si tu si fratele tau sunteti niste norocosi.Aveti doi parinti deosebiti si pentru care voi doi insemnati enorm.Acest lucru il veti intelege doar atunci cand voi veti deveni parinti.Orice dorinta a voastra nu inseamna efort pentru ei.Noi PARINTII stim ca pentru binele copiilor nostri ,nu ne este greu sau imposibil nimic.
    Iubiti-i cat ii aveti.Bucurati-va de orice intalnire cu ei.Mamica unei foste colege care intotdeauna a apreciat relatia parintilor vostri cu voi copiii.Bafta in tot ce faci!

  • super fain si sincer articol…aceleasi sentimente am si eu dar de obicei dupa primul pahar de vin

  • rasplata ta pt tot grija purtata e sa te faci prezent in viata lor si macar cu un simplu telefon,intreband-i ce fac,daca sunt bine si spunandu-le ca-i iubesti si ca esti bine asta e cea mai mare rasplata pt ei,ma bucur ca ai realizat cat te iubesc ei inainte de a fi prea tarziu ,ai ocazia sa-i faci fericiti cu mult mai putin efort decat au facut-o ei pt voi….

  • Am știut întotdeauna, că în adâncul (da’ adânc de tot) sufletului tău, ești un băiat de nota 10!
    Să ne trăiască părinții scumpi și dragi.

  • Cand o sa ai si tu copii, o sa intelegi mai multe, ii vei iubi si aprecia si mai mult 🙂

  • pe un fond muzical melancolic gasit intamplator, articolul chiar mi-a smuls si o lacrima realizand ca si eu fac la fel…

  • Copii te iubesc cand is mici…si pe urma isi vad de viata lor si se desteapta la un moment dat, asa cum ai patit si tu 🙂

  • amice, daca ti-a luat atat de mult sa iti dai seama de chestiile astea … vorba cuiva bine implantat in treburile romanesti … esti un idiot. si nu idiot, ci chiar IDIOT.

  • rectificare la titlu … Google Chrome si ale lui hibe …

  • Mai Darius! Dupa cum ti-am zis si la Booha, articolul asta l-am citit cu atata placere ca nu imi amintesc cand am mai facut ultima data asta, nu pot decat sa-ti admir realismul si simplitatea de care ai dat dovada. Este atat de neconditionata iubirea de la parinti ca noi nu o mai vedem si nu ii mai dam importanta, ce ai scris tu mai sus ne mai trezeste la realitate din perspectiva asta. Nice, simplu, elegant si obiectiv, sa mai bagi din astea. Spor!

  • Ceea ce simtim in interior fata de o persoana (mai ales parintii) si nu impartasim, avem DOAR un cadou frumos ambalat si nedaruit! Daca reusim sa facem asta (mai ales eu), cu siguranta se va intampla ceva de foarte bine in toata lumea! Curaj tuturor!

  • tatalui tau i-ar fi trebuit o fata care sa stie sa-l aprecieze. pare foarte de treaba…pacat

  • Darius,mai bine mai tarziu decat niciodata.Sunt sigura ca minunatii tai parinti te iubesc si se mandresc cu tine,neasteptand nici o recompensa.Dar daca le-o oferi,cu atat mai bine pentru ei …si pentru tine.

  • supa aia, fut-o-n gura! ca supa aia era si la mine in frigider si se strica. Bine, nu de la tac’to ci de la al meu.

  • Daca tatal dumitale a strans multe denumiri si retete de sarmale, este zeul meu. Definitiv. Si daca vrea sa le si impartasesca, le va vedea puse frumos pe un site, poate chiar si intr-o carte (intr-o buna zi)

  • […] Darius a îmbătrânit. Și a reînceput să-și iubească părinții… Tweet !function(d,s,id){ var js,fjs=d.getElementsByTagName(s)[0],p=/^http:/.test(d.location)?'http':'https'; if(!d.getElementById(id)){js=d.createElement(s);js.id=id;js.src=p+'://platform.twitter.com/widgets.js';fjs.parentNode.insertBefore(js,fjs);} }(document, 'script', 'twitter-wjs'); « JerryCo feat. Alex Vasilache – Campion […]

  • Ţi-am mai zis eu că începi să te maturizezi.
    Acum e momentul să mai faci un pas mare: scoate-ţi dracului prezervativul ăla şi fute şi tu mai cu folos.
    E timpul să le faci nepoţi. Nu trebuie neapărat să te însori pentru asta, dacă asta ţi-e piedica.

    Iar acum am vorbit (scris) tare serios.

  • PS: vezi ce face fata asta aici, vezi? http://blog.codrudepaine.ro/

    Domnu` Carcea, să nu-i mai daţi nimic de mâncare până nu vă face un blog. Odată, demult, mie îmi cerea zacuscă. Nu i-am dat până în ziua de azi; am preferat să învăţ singur. Dacă se obrăzniceşte şi nu pune osul la treabă rezolvăm noi cumva.

  • Parintii tai,Darius, sunt niste oameni minunati asa cum sunt ai tuturor copiilor cu parinti (ca sunt si copii fara parinti, nu ?). Si sunt sigur ca, intr-o buna zi, va spune cineva acelasi lucru si despre tine,fiindca ai avut parintii astia……

  • Bănuiesc că e destul de veche poza. Din întâmplare știu cum ar trebui să arate acum (pe jumătate). Tot mă gândesc la familia voastră…trebuie să fie interesantă. Clipul ăla în care o intervievai pe maică-ta a fost (și e) fenomenal :))

  • În fine, după cum văd pe aici ți-ai personalizat blog-ul destul de tare. (chestiile cu “zice că”, “baga”, “musai” etc). Chiar nu mi-am dat seama la ce se referă Familia. Și nici nu mi-a trecut prin minte că trebuie să-mi pun și numele(ciudat…). 😀

  • Iar o să fie linişte pe aici. Cel puţin trei luni, zic.
    Auzi, bagă şi tu câte o reţetă de sarmale pe săptămână. Cu 8 giga te-ai scos.

  • Baaaaa, cand te vedeam aveam o mancarime nemaintalnita sa te ieu de grumaz si sa te scutur pana nu mai ramane cacat de analiza din tine!Amu cand citesc scrijelitura de mai sus…..ma gandesc …..ca de eram in comisia de la Pullitzer, pentru aceste ganduri sincere…..in fiecare aan ti-as da…..vrei nu vrei premiul ala nenorocit…..il meriti cu prisosinta……ai ragait ceva cu mult mai frumos si uman decat mi-am inchipuit eu vreodata ca esti in stare sa scoti din tine!Amu stii-ma pula daca ma intalnesc cu tine in urmatorii 10 ani…..da daca ma intalnesc si nu i-ti fut o palma din prima, sa stii ca o meriti….ai scapat de palma….lichea inumana devenit om dintr-odata!Esti barbat pa sula ta mai 🙂

  • Apropos sarmale…..banatenii ii zic simplu : “sarma“

  • Ai niste parinti grozavi, grozavi la superlativ!
    Il cunosc pe Mircea doar virtual deocamdata, dar ne vom intalni cu siguranta, pentru ca avem aceleasi pasiuni. E un om pe care-l respect enorm!
    Da, il recunosc in felul in care se poarta cu tine, e felul lui de om bun. Stiu asta, pentru ca si eu sunt la fel fata de copiii mei si ei se poarta cum mine la fel cum te-ai purtat tu cu ai tai. Considerati ca e ceva firesc sa vi se ofere totul, fara sa realizati cata dragoste este in toate acestea. Nu ignorati din rautate, ci pur si simplu vi se pare firesc sa fiti iubiti si sa vi se ofere totul, sa fiti incurajati sa va traiti visele.
    Ma bucur ca ai deschis ochii si sper sa realizezi cu adevarat cata dragoste ti se ofera. Supa aceea e cea mai buna din lume pentru ca este gatita cu drag si dor. Dor de tine, tampit mic ce esti 🙂
    Sunt convinsa ca atunci cand ,,babacii” vor sa te imbratiseze si sa te pupe, iti dai ochii peste cap 🙂 Asa fac si-ai mei. Dar stii ce bucurie este pentru un parinte sa-si stranga puiul la piept? Valoreaza mai mult decat toate comorile din lume!
    Mi-a mers la suflet articolul, il distribui si eu. Si o sa te citesc. O sa te scormonesc bine, vreau sa vad daca esti la fel de grozav cum e tatal tau. Mircea e o mare valoare pentru gastronomia si traditia romaneasca.
    Sa vad tu de ce esti in stare. Si o sa fiu rea 🙂

  • Când au murit părinţii mei, m-am simţit ca o orfană la peste 40 de ani…Te rog mult, să-i iubeşti, cât mai există ( dealtfel şi eu sunt originar din Zalău, pe părinţii Tăi îi cunosc bine, cu tot respectul; cam suntem aceeaşi generaţie ). Să aveţi o viaţă frumoasă. Cu mult drag şi consideraţiune: teri

De Darius Groza

Sociale