Alo?! Salut! Nu-mi dai te rog număru’ tău de telefon?…

N-ar fi fain să existe caractere MAI italice? Eu scriu de obicei înclinat fie cu scopul de a scoate ceva în evidență, fie ca și paragraf, grafic vorbind – spre exemplu, cel de început, cum ar fi ăsta, de-l citiți acum cu capul plecat (spre dreapta). Dar, din punctul ăsta de vedere, ce mă fac, dacă tre’ să scot ceva în evidență ÎN CADRUL primului aliniat? Nu pot să scriu partea respectivă fără italice, că arată cretin. Nu pot boldui, că nu-mi place. Nu pot sublinia, că vă poticniți acolo, crezând că-i link și dați click până vă taie netu’ că nu l-ați plătit. Ș-atunci ce? Unica soluție sunt caracterele și mai cursive decât cele normale. Double italics. Sau există cursive invers? Înclinate spre stânga? Nu știu.

Iaca de ascultați cum se pierd oamenii cu firea când îi surprind sunându-i pe un ton nefiresc (mie) de amabil. Și mai ales dacă sun să le cer… numerele de telefon pe care-i sun. Mai precis, pe motiv că am uitat numerele prin care i-am contactat și mi le trebuie iar. Faptul că le formez ca să ajung într-o conversație cu ei nu pare că i-a surprins pe jumătate din cei telefonați. Am sunat vreo 15, dintre care 7 au fost foarte prompți. Printre ei câte-un blogăr, câte-un șefu’ de la trilulilu.ro, câte-un nenea de pe la liberTV.ro, câte-una pe care-am surprins-o când făcea sex, câte-una care nu-și știa propriul său număru’, da’ mi-a promis să revină, câte unii ce mi l-au dat de mai multe ori, că nu-l reținusem din prima (sau a doua)… știți și voi, persoane normale, zdravene la cap, de le am io la contacte. (Oricum, Sepukku a comis-o cel mai bine, el fiind și beat pe deasupra, iar la una dintre cereri – adică alea trei – și-a spus greșit număru’, o tre’it să-l ajut io pân’ la urmă.)


[dacă aici sus nu-ți apare un player de la Trilulilu sau, mai rău, apare, da’ nu mere, atunci înseamnă că Sergiu o pune, da’ tu poți asculta aicia înregistrarea]

După juma’ de ceas, o singură reacție…

Menționez că-s mândru de Adina, Andra și Fana, că ele s-au prins în cursul conversației, adică-n momentu’ critic, recte înainte să-și dea număru’. Ceilalți ce s-au prins, nu, de ei nu-s mândru. De ei mi-i scârbă.

Review-frâncuție, pentru telefon…

Butonând entuziast: “Bă, ce tare-i telefonu’ ăsta!” 10 minute mai târziu, butonând mai puțin entuziast: “Bă, ce prost îi telefonu’ ăsta!” (Nu, serios… îi bun. Dragul de el. Gratisul de el.)

***

În rest, mi-ar plăcea să-mi placă cogeacurile. Dar nu-mi plac. Îmi displac. Acadelele fiind ele. Bomboanele pe băț, mai exact. Sunt singurele produse din clasa lor pe care nu le gust (deși mi-i poftă) și mi-i ciudă. Adică le gust și nu-mi face plăcere ce tocmai am făcut. Ați prins? Bine, pe lângă faptul că acadelele-s cele mai originale dulciuri, cu o grămadă de forme, dau bine, aduc un plus de sexulitate, ghidușie și sunt un accesoriu social… totuși, nu pot să le mănânc doar din cauza acestui aspect. Mă atrag, cam la fel ca ciupercile – poftă să le culeg, bleah când tre’ să mănânc. Și regret. Îmi pare rău, acadelelor! Și ciupercilor!

***

Dă un alt sens lu’ Moș Crăcilă…

***

Și, în aceeași notă, dacă domnul Crăciun e stripper, colegu-so…

[dedicată lu’ Bogdan Manolea]

***

Și scumpului Ariel!

[în semne de mulțumire pentru cele trei poze de mai sus, culese de Eliza cu sudoarea obiectivului, special pentru Jeg… mă voi uita către ea pentru nu mai puțin de 1 (UNA) secundă]

***

Da’ iată și una domestică, sfaturi de mamă modernă și onlinică…

***

Tre’ să-mi fac datoria civică ce o am față de Bobby Voicu, că mi-a salvat viața în repetate rânduri, precum și să-i măresc lui datoria financiară la mine, pentru că încă n-a căcat o lețcaie ca să pută Jegu’ cum trebuie. Și, dacă tot zic de ClujBlogFest, ca să nu cumva să uitați să mă votați și că o să câștig, musai să acopăr toată aria blogosferei. Mă rog, volumul, dacă-i sferă.

Prietenul de care vă ziceam mai sus, care m-a găzduit la București și m-a cărat cu mașina din spitale – dar totuși îmi este însutit mai dator pentru atenția ce i-o acord și respectul ce i-l las să mi-l poarte –, este tatăl (și mama) Blogoreei (cu forum și blog și motor de căutare-ntre bloguri românești și tăte câtișcele ce le are aferente), care-i un fel de comunitate de blogări care blogorează. Și ei fac, subt tutela dânsului, de părinte, un fel tur prin țară. Un fel de (vedeți, italice expresive!), pentru că îi mai mult o stea, decât cerc, turul acesta (al sferei), deoarece se întorc după fiecare vizită la București. Să mănânce sau ceva. Vin aici și fac foamea până nu mai rezistă (bând ca porcii, cu blogări provinciali) și pleacă înapoi. Adicătelea se-nghesuie câți încap într-un autovehicul și-o iau spre Cluj (și alte orașe ce ne sunt irelevante). Se-nghesuie (aaa!), fiindcă, în viziunea lui distorsionată, al Bobului, ei, copiii Bobului, tre’ să stea tot timpul dimpreună, eventual să se țină și de mâini, că, vedeți voi, Cluju’-i mare și lat, se pierde lumea-ntr-ânsul. Într-una așa hal, încât cre’că, dacă ei îs cinci și unu’ schimbă strada pe care merge, se bate de cineva pe care cunoaște…

Astfel este total interzis ca vreun cineva să doarmă la mine, să zicem Jen. Că tre’ să umble Bobby cu stegulețu’, să nu se rătăcească vreun bobocel.

Vă anunț, deci, pe această cale, că vor veni vineri (să ia lumină de la Jeg, desigur), vor șede vreo trei zile și puteți participa la-ntâlniri bine stabilite sau ah-hoc, în compania dumnealor. Cu această ocazie se va ține și o sindrofie, p-undeva, pân oraș pă la noi, c-o beiută și-o bătută, fiecare pe barba proprie, desigur. Vă puteți înscrie la comentariile de unde scrie “acilea“. Scriu aceste rânduri doar ca să-și amintească măgarul să-mi aducă prosopu’ ce l-am uitat în casa lui (și nu io ț-am spart ligheanu’, bețive, io nu sparg numa’ tejghele de sticlă, cu picioru’ – discuții private, nu mă băgați în seamă).

Să mi-l aducă din casă până la mașină, negreșit, deoarece, dragi și drage, cu ocazia zilei de joi, săptămâna în curs, stimabilul vost’ supra-zeu se va deplasa feroviar la capitală, pentru a participa la preselecția echipei dânsului la ediția Olimpiadelor Comunicării de anul acesta, stadiu în care se va și sfârși competiția, în ceea ce-l privește, deoarece se va face de mândra minune, va răsturna ceva, va veni salvarea nino-nino și ne revedem la revenire. Detalii despre asta descoperiți uimiți pe linkul subliniat cu linie punctată, unde dumneamea se ocupă cu a redacta plin de deșertăciune, despotic și abuziv, ce se mai petrece cu evoluția eșecului în acțiunea ce v-am prezentat-o-ntr-acest paragraf. De la delegație mă voi întoarce cu numiții mai sus, într-o chiuială și-o voie bună. Menționez căci programul meu la Bucale este după cum scrie aici:

Orele 07:00 – ajungere, preluare de la gară de către Octavian Arnaut.

Orele 10:00 – intrare în evaluare, la Centrul Cultural Metropolitan pentru Tineret, durată exactă necunoscută, da’ în jurul a câtorva ore.

Orele relative mai târziu, să zicem generic 14:00 – întâlnire ce nu vă privește, unde nu mă puteți privi.

Orele 16:00 – întâlnire Sepukku, mers la carul cu bere și băut. Bere. Și mâncat. Tot bere.

Orele 17:00-18:30 Întâlnire cu stimabila Ecaterina, ce tot nu vă privește, doar vă fac în ciudă (Are sâni. Doi.)

Orele 18:30-19:00 Program limitat de liber și de voie (bună). Se pot face înscrieri la numărul meu de telefon. Începe cu 0 (de la “zerornitorinc”) și se termină cu 741028758.>

Orele 19:00-22:00 Întâlnire cu Radu “Noper” Pop, lord de Leo Burnett, la aici.

În această divină chemare (plecare și revenire, cum poftiți domniile dvs.), îi voi închina belferului Blogoreii o odă, dacă tot a luat locu’ ultimu’ cu coroniță, la concursul cu cele închinate mie, ce s-a petrecut tot într-această locație web, în care vă aflați acuma, doar că nu în acest timp, ci-ntr-altul, unde nu vă aflați, deoarece a trecut.

Așa, deci…

(ăsta-i și titlul, dacă tot suntem la subiectu’ ăsta)

Bobule, Voicule,
Mânca-te-ar fetele,
Ia-mă de-o toartă,
Din poartă-n poartă.
Ia-mă de-o mână,
Ca pe-o nebună,
Du să mă să vadă
Lumea întreagă.
Du-mă s-o văd
Și eu pe ea,
Du-mă s-o văd
Și să nu crăd.
Du-mă cu noapte,
Du-mă cu zi,
Du-mă să am
De unde veni.
Du-mă de bună,
Du-mă o lună
Du-mă un an
Dumă Iulian.
Adă-mă, Bobule
Adă înapoi,
Ne-ntors degeaba.
Ne-ntors la coi.