Jurnalul Editorialistic de Groza

[în articolu' viitor (azi, mai pe seară) veţi avea înregistrarea cu ce frumos am grăit eu la "Vorbe grele", pe Antena2, la Ciutacul în emisiune, să-şi facă rating cu mine, să dea lumea cu mouse-ul şi să facă şi el 45 de dolari per click, ca Bobby, care şi el a intervenit la fel de telefonic. În studio au fost Comănescu de la bloagele Hotnews şi tanti aia, Bărbuleanu Băbuneanu (nime' nu ştie cum o cheamă, uneori nici ea), de la Neogen, care serios că nu-mi dau seama dacă-i tot Ana, de trimite mail-uri conspirative şi de râd oamenii de dumneaei, că dă cu mucii-n fasole la comentarii prin diverse locaţii şi-o apostrofează Fusu, plăpânda...]

Trecem printr-o chestie atât de penibil de similară cu alte state, dinaintea noastră. Şi una într-atââât de plicticoasă. Se ceartă blogosfera cu jurna-sfera. Cât de incitant şi imprevizibil!

Dragi băi! N-o să fure nici un blogăr nici unui jurnalist nici o pită de la nici o gură, doar prin simplu fapt că jurnăul-online a avut un mic puseu de popularitate printr-un articol. in special pt k l-a skris k p mIRC!!!!!!

Dar şi “deoarece că” n-are mijloacele. O ştire pornită de un blogăr n-are nici pe departe impactul unei ştiri acreditate (nu că toate ar merita acreditare). N-are nici măcar influenţă relevantă, decât dacă e preluată de – şdoing! – tot jurnalişti! Şi oricum, o „ştire” pornită de un blogăr vine de cele mai multe ori pe nişte căi care sunt facilitate de o calitate jurnalistică a autorului (cum ar fi acces la un flux de presă), deci ştirea aia îl face, în acel moment, pe blogăr un jurnalist (cu paste-uri de pe agenţii, corect, da’ asta-i şi ştacheta la noi). Da’ atât. În cel mai bun caz, blogărul creează un material ce devine ştire. Şi-n acel moment, este un jurnalist free-lance (pentru scurt timp), care se publică pe sine pe un blog personal.

Iar, dacă următorul post este tot despre burice, ca înainte, atunci revine tot la blogging – ca orientare de bază. De aceea pentru mine e mai important contentul propriu, chiar dacă e fără impact social extins. De aceea pentru mine contează mai mult scriitura şi tot de aceea contează mai mult cititorii fideli, decât traficu’ şi „click-urile de 45 de dolari”. Iar pentru cei ce aşteaptă mai multe de la mine, să afle că nu accept nici măcar această titulatură, de blogăr, decât formal. Că pe vremurile de mult trecute (având acum “trei ani de blogging”, ca Duma Iulian “9 ani de presă”), când am început eu să scriu aceste dibace editoriale, nu aveam nici cea mai vagă idee a unde anume mă-ncadram.

Care dintre noi punem puţin preţ pe calitatea editorială, suntem nişte scriitori online. Uneori, textele noastre au calităţi ce transcend acest domeniu care, la urma urmei, este literar.

Totuşi, dacă blogărul va începe să publice mai multe ştiri, constant, va deveni un jurnalist, punct. Nu e relevant în ce format le redactează. Că are propriul său trust sau propriul său blog, e fix totuna. Nu-i nici mai rău, nici mai bine, doar că sunt două chestii diferite. E vorba de conţinut. Ce caracter are fiecare informaţie publicată. Nu cine-o publică.

La fel, un jurnalist nu are mijloacele unui blogăr, decât cele tehnice. În rest, dacă-şi impune particularitatea profesională, atunci are o imagine de păstrat, o direcţie – fie ea greşită, corectă, impusă sau liberă. Dacă, pe de altă parte, îşi exprimă OPINIILE, atunci asta îl face şi pe el un blogăr simplu, ca noi restu’, şi nimic mai complicat decât atât.

Or, dacă acel jurnalist insistă să-şi imprime o notă calificată asupra unei păreri, atunci fraierul este cititorul care-o ia în considerare astfel, ba mai mult – implicând toate redacţiile, cu mâţă şi purcel, prin care-o fi călcat vreodată bietu’ om.

Nu m-am săturat destul la facultă de toate temele la toate lucrările despre cum „blogosfera va înlocui presa scrisă”, concepute de toate ameţitele (viitoare jurnaliste), care tre’ să se uite pe Wikipedia să-şi găsească informaţii, că habar n-au, da’-şi dau cu proverbialul presupus şi ar tre’i să citeze Google-ul ca sursă… că tre’ să viu acasă, pre ’ternet, să dau de ameţiţii ce se isterizează de cum dau năvală cele două turte una peste cealaltă. Mă leşi?

Cât despre cearta între blogări (oricare ar fi ea şi oricare ar fi ei) nici nu mai dezvolt. Ba chiar cred că le face “bine”, le mai dă răgaz să preia câte ceva unul de la celălalt, până caută următorul videoclip de embeduit de pe YouTube. Şi iaca aşa a mai trecut o zi, or mai băgat un centuţ la ciorapu’ AdSensului. Şi ce mai contează să producă ceva, când au produs alţii?

***

Aşa că, revenind la jurnal personal, de interes public, este vreun motiv anume, pe care nu reuşesc eu să-l percep, din cauza căruia fetele nu se mai epilează pe picioare de la genunchi în sus? După care insistă să umble în pantaloni până-n cur (pornind de sus) şi să se creadă sexuale prin autobuze?

***

Şi fiindcă aţi fost într-atât de răbdători, iaca, de la o ideea a colegului Andrei (al cărui glăscior îl şi puteţi auzi, de altfel), ce s-a creat…

***