Darius Hero

Una drăguță; una grăsuță.

U

Eu am două vecine, aici, în bloc, mai sus, la apartamentul 26. Ele sunt: una drăguță; una grăsuță.

Pe cea drăguță o cheamă Cristina Grigore. A venit din Sibiu. Este o prezență plăcută și sociabilă, râde la orice și nu în sensul tâmpit. Are un dințișor strâmb, în față-lateral-dreapta, care o face cu atât mai drăgălașă.

Își compune diverse frizuri, când ieșim în oraș la vreun litru de Jäger, și aceste frizuri i se mențin corecte și fermecătoare, peste shoturi, indiferent pe câte cărări ne întoarcem acasă, de obicei separat, fiindcă, deși locuim în același loc, nu părem să ne găsim mereu drumul îndărăt în aceeași formulă în care am plecat. Arareori, când reușim să nu ne pierdem unul de altul, dorm și la ea sau ea la mine, din lenea de a deosebi etajele, iar dimineața mereu îmi oferă de mâncare.

Pe cea grăsuță o cheamă Mara Constantinescu. Habar n-am de unde e, știu doar că a lipsit câteva luni, cât a fost plecată în Finlanda, singurele clipite de liniște de care m-am putut bucura, în prezența vecinătății discrete și cuminți a Cristinei, care o înlocuia periodic pe Mara plecată cu ființe fantomatice, care levitau neglijabile prin apartament și nu deranjau pe nimenea.

În tot restul timpului însă, de când s-a întors grăsuța adică, aceasta bocăne ca o proastă deasupra, orice găsește în cale, îi pică toate lucrurile grele din mână, pe suprafețe zgomotoase și troncăne ușile de la toate de prin casă, de parcă și-ar fi pierdut identitatea.

Recent și-a rupt piciorul – probabil împrăștiindu-se cât e de lată prin casă, cu niște vase de inox în brațe – iar cât s-a vindecat și-a ciocănit ritmic gipsul invalid pe toată pardoseala de colo-colo, ca un pirat pensionat, așezându-se înfundat din când în când să se mai odihească ori târșâindu-se prin încăperi cu scaunul sub ea, ca să ajungă să scape capul de duș de câteva ori consecutiv în vană sau să trântească ceva geam zăngănind la vreo vitrină.

Uneori aud o ticăială ritmică și conspirativă și pot să jur că e ea scriind la tastatură.

Cristina, zveltă și grațioasă, ține chefuri periodice, unde cumpără băutură alcoolică și aduce oamenii interesanți, unii în sensul rău, alții în sensul bun, dar oricum care nu se bat între ei.

Mara nu aduce pe nimenea niciodată și nu împarte nimica din farfurie, doar o bate de robinet și de ghivetă când o spală și o sparge de gresie, risipindu-se prelung pe exteriorul tavanului meu rezonant.

Toată ziua, toată ziua izbește sunete unele de celălalte inventând altele noi și așează sau mută lucruri, cu colțurile suprafețelor bazelor atingând podeaua independent și recognoscibil creând noi universuri în mintea mea când dorm, în expansiune până când mă trezesc sau întinde haine înghețate pe uscătoare din sticlă cu picioare de fier forjat înfingându-se pe parchet din clape de pian de anunțat schimburile în fabrică.

Are exact același program ca mine: stă în liniște cât lipsesc sau sunt convins că nici măcar nu există și mă îmbolnăvește fonic cât sunt acasă. Stau uneori târziu la serviciu și mă duc în oraș încercând să devin un alcoolic, sperând că adoarme, dar mă pândește când vin și dă cu ceva de pământ. Apoi adună cu grebla, direct de la mine din urechi.

***

[vezi și Registrul Diverse!] [aș dori să apreciez: Andrei Leczfalvi, c-a sugerat verbul; secțiunea de ghid de exprimare a dexonline.ro, că e divină în a standardiza o listă de dileme; diacritica, pentru că formează o resursă de consultare bine intenționată, deși să-mi sugi pula de obtuz, că ești un cretin reticent și neconstructiv (și-mi cer iertare, dacă ești o doamnă, dar reiterez la feminin) ȘI, DA’ ÎN PRIMUL RÂND, MANA CIUTACU]

39 comentarii

  • Vem update cu ce se ţi se va întâmpla după ce citesc vecinele articolul.

    Permite-mi să anticipez:

    scenariu 1: Una va scuipa şi cealaltă va pupa obrazul pe care ai fost scuipat (nu zic care cum)
    scenariu 2: Zgomotele vor creşte în intensitate creând astfel presiune asupra Dariusului până când cel din urmă va ceda nervos-
    – Continuare 1 la S2: Dariusul schimbă domiciliul
    – C2 la S2 : Dariusul îşi cere scuze cu un tort de ciocolată
    – C3 la S2 : Dariusul comite o crimă asupra cuiva
    – C4 la S2 : idem C3 numai că invers
    S3: Zgomotele vor înceta

  • Ha!! Ai poză cu Petruţa, nu creeed. Eşti… uhm, dacă-ţi zic penal te superi. Deci… foarte tare! =))

    Scenariul 4: vine sfârşitul lumii înainte ca intensitatea zgomotelor să se modifice şi/sau vreuna dintre domnişoare să reacţioneze prompt prin pupici sau bale.

  • @Andi: Notă la scenariul 4: în timpul cutremurului, printre dărâmături, se vor găsi şi vor face dragoste nebună şi vor muri îmbrăţişaţi printre paginile răvăşite ale unui roman de Sandra Brown.

  • Aseară m-am bețivit exact cum am relatat, cu cea drăguță și litrul de digestiv antemenționat – da? – și am sfârșit în patul ei, fix precum am prezis, iar ea s-a înghesuit cu grăsuța în altă cameră, cât eu gemeam a pagubă dincolo.

    Acum am coborât la mine și grăsuța cred că a citit, că troncănește tot ce apucă.

  • Nu meriţi! Iar domnişoara provocată orizontal este pedeapsa ta. Pântru că aşa îţi trubuie!

  • “iar ea s-a înghesuit cu grăsuţa în altă cameră“
    Deci una grăsuţă şi una drăguţă.
    Da, dar el tot o lăbuţă … of, Doamne.

  • si eu am vecini zgomosi deasupra si…. mi se rupe

    pai, ori suntem babe irascibile care ne luam de vecini ca n-avem ce face, ori ne luam de vecini ca n-avem ce scrie pe blog :))

  • mie mi se pare meganajpa că ai zis de cristina că-i ‘drăguţă’.
    nu se spune aşa, mă nesi!

    de-aia, vorba lui marean, tu tot cu lăbuţa o să rămîi.

  • Cine estem vecina grasuta draguta care facem scandalul cu trantitul tot apartamentul in capul la Darie? Eu dam un sfatul prietenescul la grasuta sexy. Rog frumos la ea sa cantam la trombonul in timpul ce aruncam pe jos tot tacamurile. Darie am fi foarte fericitul. El am scrie ceva care pe Byron l-ar face de rasul si pe Eminescul l-ar calca cu picioarele. El am fi ultimul romanticul europeanul. In viata! Apelul umanitarul la vecinica grasunica sexy: Sarut mana, rog achizitionati un trombonul si exersati zilnicul la el, din ce in ce mai tarele! Acum bozgorele ascultam un alt trobmonul: http://www.youtube.com/watch?v=zzKsXGSJsNI

  • Am placutul la fratele daco-romanul linkul? Acolo estem alt fratele romanul bozgorul, de la judetul Békés. Estem comunitate de romanul patriotul in Ungaria!

  • Am observatul ca aicisa, in gradina de commendatore Darie, am facutul locul un neinspiratul. El punem nickname “musai” dar nu stim sa scriem corectul. Ori scriem corectul, muszáj, ori scriem trebuie! El estem fratele de la Stapanul de Inelele? El estem un vrajitorele care faceam cu bagheta schimbul la limbile? Sau el estem un japonezul Mu Sai, si atunci cerem scuzele?

  • Dragă ügyvéd, oricât de drag mi-ai fi, atâta timp cât în biblia limbii, adică domnul DEX, se găseşte cuvântul înseamnă că e corect. Să ştii că ne prindem când vii cu patriotisme din astea subversive şi ştim că politica de lucru este să ne distrugeţi din interior. Să ştii că românii sunt uniţi şi foarte patrioţi şi nu şi-ar trăda niciodată neamul pentru că, nu-i aşa, îşi iubesc sărăcia şi valorile şi neamul ca niciun alt popor.

    Te pup şi te sărut!

    P.S.: aşteptăm reacţia lui musai şi update de la Darius-san

  • şi oricum, oricît v-aş iubi eu pă voi, proastelor iubite clonate şi mîţîite, erea vorba de alteceva!
    mă lăsaţi cu gramatika, sintactika şi alte alea. era vorba că dînsul are o problemă de comunicare cu doamnele atît de uşor futabile, din chiar interiorul acelui bloc!
    deci alţi proşti, manelişti, roacheri, emoişti, etc, n-are problemele astea. de ce trebuie ca dumnealui să le are? eu nu-nţelege! precum nici bozgorele de serviciu nu-nţelege la ele astea problemele. noi vrea ca ele să nu se existe, şi gata. în orice linbă! vrem s-auzim de futut, oarecum sănătos.
    stăpînele de blocul şi blogul, noi ştie că poţi. lasă linba română acolo unde-i e locul, subburtă. pogoară-te moise, futui.

  • Buna dimineata Romania si la multi ani de ziua ta! Facem bozgorul penitenta si dam dreptatea la domnul profesorele filologul clonatul. Sigur, estem cuvantul ciorditul de la neamtul pezevenchiul, dar si neamtul am ciorditul multele la istoria. Apoi cerem scuze de la domnul/doamna musai. Bozgorul am vrut facem un gluma. Am facutul un gluma prostul. Nu in cele din urme spunem sarut mana la mitzy si asiguram la ea ca bozgorul facem politica de reconcilierea. Voi am pus tricolorul la casa? Daca nu, rugam la voi sa punem, si sa pastram la sufletul vostru un momentul de reculegerea pentru miile de Gheorghe si Ion care au muritul pentru patria.

  • Moamăăăăă, dragă ottffsse, you…, you…, you’re such a party pooper, sau dick killer, da’ numa’ că pentru femei! Eşti un pussy dryer! Ba tu eşti prost, că eu rezonam cu problemele dariusiene, făcusem un spirit de glumă la adresa lui ügy. El a înţeles. El nu e un party pooper şi nici un dick killer şi nici pussy dryer. Şi ne-a şi urat cu la mulţi ani chiar dacă le-am luat-o după 1000 de ani. Ăsta cu adevărat un domn. Atât!

  • Sarut mana mitzy. Si tu estem o doamna adevarata. Nu neaparatul in intelesul matrimonialul de doamna, ci in intelesul de domnisoara care avem comportamentul de doamna. Eu am scrisul si mai demultul textul cu iubirea la Romania. Cine cautam la arhiva sau dam un bacsisul la comendatorele Darie, putem sa citim. Eu iubim Romania din cel putinul 2 fundamentalele motivele. Aici m-am nascut si tot aici este mormantul mamei!

  • Ziua Naţională. A patriei. Şi ce e patria… * Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor. * 1 decembrie, o pildă istorică şi un îndemn: renunţarea la renunţare, căci, numai împreună, uniţi, cu credinţă în Dumnezeu, vom izbândi şi vom scăpa trupul patriei de ciuma jefuitorilor. E patria noastră, a românilor de pretutindeni !
    * Este nedrept să înveţi copilul cum să moară pentru patrie, înainte de a-l învăţa cum să trăiască pentru ea. * – Grigore Vieru

    http://da,binemersipa!

    LA MULTI ANI ROMÂNIA!
    LA MULŢI ANI, ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI !

  • Care estem diferenta intre femeia si prosopul? La prosopul cautam partile uscatele, la femeia pe cele umedele. Bozgorul speram sa nu sarim in capul la el vreo feminista infocata…

  • Un arab la aeroport: – Name?
    – Abdul AlRazhib.
    – Sex?
    – Three to five times a week.
    – No, no, I mean male or female.
    – Yes, male, female, sometimes camel.
    – Holy cow!
    – Yes, cow, dog, even sheep.
    – But isn’t that hostile?
    – Horse style, doggy style, any style!
    – Oh dear!
    – No, no, deer run to fast!

  • “Doctore, ma simt rau, am ameteli si in plus ma arde la inima! – Doamna, in primul rand nu sunt doctor, sunt ospatar; In al doilea rand nu sunteti bolnava, sunteti beata; Iar in al treilea rand aveti un san in scrumiera!”

  • Doamne esti nebun… cum sa scri asa ceva… am vazut si partea cu ifonele:)) cacarea lumii

De Darius Groza

Sociale