Darius Hero

Până la urmă, fiecare cum vrea. Darius.

P

Editare ulterioară:

Fiin’că iubesc pe toate doamnele, domnișoarele și fetițele, chiar dacă sunt mame sau nu, deopotrivă…

8Muie2009

***

De ce, când ataci un submarin, trebuie să-l scufunzi și nu să-l scoți la suprafață, cum ar fi logic corect?

Am descoperit despre mine că posed distincta caracteristică de a fi atât slab cât și gras la pat. Dar, dacă lucrurile merg bine, curând mă voi putea lăuda la fete ca fiind doar slab la pat. Dacă lucrurile nu merg bine, ci merg invers, adică rău, nu mă voi putea lăuda la nici o fată cu nimic, în lipsă explicabilă de fete. Știu, o să ziceți că iară îi vorba doar de sex, dar o să ziceți asta doar fiindcă nu-i fapta.

Este necesar să vă relatez din nou un aspect al vieții mele mai lăuntric, prezent la libera voastră lectură și a mai cine-știe-cui nu fiindcă aș fi exhibiționist, ci pentru că trebui să vă obișnuiesc cumva și pregătesc pentru clipa în care veți afla despre – odată ș-odată, degeaba tot neg – cele trei vise ale mele erotice cu maică-mea (ATEMPORALE!), pentru care există o perfectă explicație și rețineți că sunt atribuite unui complex considerat de Freud universal, adică la toți (bine, în contextul în care el oricum mai considera și că toată lumea e nebună, da’ fără bază științifică, ci doar așa, mai la o tacla), deci nu vă tot căcați prea mult pe dumneavoastră până la paragraful următor.

Vă voi povesti, înainte, deci, dragii taichii, despre cum mă uitam eu la filme porno, iar Mirmen (într-o experiență independentă de cea de mai sus) mă tot suna să o învăț să pună un attachment la mail.

Or maică-mea are o modalitate proprie și specifică de a-și verifica poșta electronică, darămite să mai și trimită ceva, procedeu care necesită un număr sporit de telefoane, fiecare la o distanță fixă de cam cât îi ia unui penis să ajungă în stare erectă și de o durată cam cât îi ia aceluiași penis să devină înapoi flasc.

În primul rând că ‘ternetul este pentru ea un mister. Într-adevăr, stă pe messenger, intră pe bloguri, unde și comentează, vizitează site-uri mai multe decât mine, fiindcă e firesc, când n-ai simț al orientării, se uită la tot ce există pe YouTube și știe când e nou orice… Dar altfel e total inconștientă cu privire la unde se află. Ea nu face diferența între variatele locuri prin care trece; se poate spune că în capul dânsei, ea, de fapt, stă pe loc, iar treburile i se perindă prin juru’-i, ea întinzând mâna după fiecare, cât ajunge. Dacă sclipește ceva, a uitat de ultimul lucru la care se concentra.

De aceea, pentru ea, că-i un trimis de mail sau un spart de site – tot aia. Că niciodată nu va reține. Și de ce? Nu are vreaun motiv real, fiindcă a reținut să opereze un telefon mobil, ceea ce e mai mult decât destul, abilitate care o pune în contact direct cu mine ori de câte ori nu găsește vreo literă pe tastatură. Așa că, pentru ce ar învăța, dacă poate să mă sune oricând, să mă întrebe. Așa se face că purtăm următoarele discuții, cu transcriptul telefonic aici:

Mirmen: Cum trimit mail?
Darius: Ai intrat în căsuța ta?
Mirmen:  Nu, asta te-ntreb.
Darius: … Bine, scrie-ți userul și parola și dă-i sign in.
Mirmen:  Unde?
Darius: Ai Firefoxu’ deschis?
Mirmen: Care-i ăla?
Darius: Cu care te uiți la pisici.
Mirmen: Bun, stai să-l caut și te sun înapoi.
Darius: Nuuu-… tutututut.
[PORNO] Darius: Alo?
Mirmen: Așa, și acuma?
Darius: Și acuma scrie în bara de sus “mailpunctyahoopunctcom”.
Mirmen: În care bară de sus?
Darius: De sus.
Mirmen: În bara aia?
Darius: Da.
Mirmen: Te sun.
[PORNO] Darius: DA!
Mirmen: Și acuma?
Darius: Acuma bagă userul și parola!
Mirmen: Unde?
Darius: Ai dat enter?
Mirmen: Când?
Darius: După ce-ai scris “mailpunctyahoopunctcom”.
Mirmen: Nu. Să dau?
Darius: DA!
Mirmen: Și dup-aia ce fac?
Darius: PUI USERUL ȘI PAROLA!
Mirmen: …
Darius: Ai pus?
Mirmen: Da. Dar mi-a intrat în mail.
Darius: Și nu vrei să trimiți… UN MAIL?!
Mirmen: Ba da, da’ până aici știam și singură.
Darius: CLANG!
[PORNO] Darius: CE ÎI?!
Mirmen: Și acuma de unde trimit?
Darius: Dă compose.
Mirmen: Așa. Și aici bag adresa.
Darius: Da.
Mirmen: Iară a mea?
Darius: NU! Unde vrei să trimiți!
Mirmen: Păi, mie vreau să-mi trimit.
Darius: …
Darius: Poftim?
Mirmen: Să văd dacă ajunge. Și dacă da, să intri să descarci attachment-ul și să-l trimiți la cine te rog.

(am uitat să menționez că mami nu trimite mailuri cuiva, își trimite sieși, să nu greșească; altcineva (de pildă, eu), le trimite “pe curat” cui trebuie)

***

muzeuldeistorievaurma

(n-a gătat imbecilul desenul; așa că asta primiți)

***

Am ajuns la concluzia mai închegată că sănătos e bun, doar în acest sens, fiindcă invers bun e nesănătos, imposibilitate rațională ce se poate transforma în cea mai complicată demonstrație matematică, ca să i se atribuie o ipoteză concluziei, care a venit singură, iar împreună ele să facă o teorie.

***

interfon

[de la doamna Zulugarf]

***

Și să mă mai ajutați cu ceva, ce n-am reușit să lămuresc cu altcineva, fiindcă n-are pic de gândire coerentă și nu mă pot baza că ar avea dreptate vreodată, în caz c-aș vrea să iau o pauză: se dau două situații umoristice; una e banc declarat, da’ bun, iar cealaltă e adevărată, dar nu atât de amuzantă; doar hazlie. Care e mai de apreciat? Sau două versiuni ale aceleași întâmplări: una adăugită din condei, de înaltă calitate comedică, iar aialaltă reală, bazată strict pe fapte, dar mai puțin spectaculoasă. Care-i mai bună?

***

formagreptunghiulara

[desigur, cine umblă prin tăte en-grosurile, Carcea]

***

Iar la RoBlogFest, turu’ II final, am votat așa: Personal – Mircea Badea, Colectiv – Bookblog, Divertisment – Gogu Kaizer, Muzică – Monden, Sport – Adrian Georgescu, Filme – TV Blog, Popular – Cabral, Micro Informativ – Monden, Micro Cârcotaș – eCostin, Micro VIP – Bobby Voicu, Micro Sexos – Piticu, Micro Sexoasă – Minxieee (singura despre care habar n-am cine e, da’-ntre celălalte vampe era cea mai normală; să mă scuze și blonda care gândește, în afară de ea, vampe toate, da’ Elena asta mai simpatică), Micro Popular – Gramo.

***

Afaceri care merg bine, de familii care merg prost.

vecinidebizniz

[chesenem, Jutka]

Grăind cu imbecilul de Gabriel, am ajuns la concluzia că s-ar dori să se meargă în grup de la Cluj, la RoBlogFest, măcar ca alternativă la altceva în grup. Și fiindcă eu și Gabriel formăm împreună un grup deja (doar în scopul mersului), vă invităm și pe alții să vă alăturați.

Dacă vreți să-mpărțim aceeași pre-bețivăneală controlată și generatoare de discuții cu caracter profund academic, se merge în noaptea de miercuri, 11 martie 2009 (că joi e sindrofia), cu trenul accelerat de ora 23:31. Pot să se alăture, pe lângă cei ce pleacă direct de aici, și alții, din alte orașe, dacă ajung la tren sau dacă se urcă pe drum. Dați un mail, dacă îi, să facem o listă, pe darius[at]jeg[punct]ro sau veniți direct la locul faptei. Pare-mi-se că un bilet, dacă vă ajută informația, îi 51 RON întreg și f’o 25 redus.

Până acum mergem: eu, imbecilul de Gabriel, Tudor, Ionuț, Dacian, Flaviu Comănescu, Andrei “Anduu” Vanca, Florentin.

87 comentarii

  • kamy, relax, nu tătie ficţiunile îi ies tumna die puliţer, închipuitului 😛

  • Ma io cred ca maica-ta ( sarna d-na Mirmem) cu al ei al 6-ea simt, stia ca tu ti-o iei la…plimbare… si de aia te suna…
    Parerea mea…

  • De pulițer nu, sărumîna, da´ de-o hăhăială sănătoasă se strînge 😆

    Măgare, ț-ai înfulecat cerealele matinale? Discutăm noi mai pe la prînzul tău ăla cu ciorbe și fără cartofi.

  • mare boulean poti sa fii! cum sa-l votezi tu pe badea, fi-ti-ar! te dezvotez, smorio!

    fain postu cu mamanu’ tau 😀

  • Cămelie – i-l las eu pornit de fiecare dată. Dacă nu se ia curentu’, nu tre’ să merg la Zalău să îl pornesc iară.

    Mirmeeen- nu o daţi pe după cireeeş.

    Lovinging – nu.

    Ghere – grăsane, n-am zis că istorisirile nu sunt conexe?! AM ZIS.

    Lu Toader ce să-i mai zic, iar Monicei că da. Şi şi iaurt de vişine, da’ mai imediat.

    Matră – ce-are, dragă?! E cel mai bun blog personal la ora actuală. Ce tăăăt…

  • NU iaurt de visine! Termina cu prostiile alea pline de zahar adaugat. Uitasem satz spui. Ma rog, daca alegi intre asta si un vargabeles(ti) d-ala, atunci aprob iaurtul, ca n-am incotro… 🙄

  • Am să trec de chestiunile cu trimisul emailurilor transformate din du-te vino în flasc erect. Brrrrr, unele lucruri ar trebui să rămână intime ca să nu intimeze un atac la pudoare. (hai că am fost tare cu jocul de cuvinte)
    S-a prins cineva de ce intim şi a intima sunt cam antonime?
    Din franceză, “intimité” înseamnă şi singurătate şi relaţie sexuală, dar “intimer” înseamnă a soma. Legătura este “intimider” adică a intimida. Cum o dai, cum o întorci, tot la viol se ajunge, fie că este un viol extrinsec, fie că este intrinsec, fie că este bivalent, fie că este flasc/erect. D’aia habar nu am.

    Am o păţanie cu interfonul. Ne-a pus acum câţiva ani (mulţi, foarte mulţi) interfon. În cazul scării noastre se trecea de la apartamentul cu două cifre la apartamentul cu trei cifre. Ce s-au gândit ei, montator-operatorii de comunicaţii fixe în singură cale de comunicaţie, de ce să pună un interfon cu trei cifre când mai bine este să facă diferit numărul de interfon, economisind o cifră? Numai câte economie de energie se face tastând o cifră în minus, şi tot se poate spune că economia naţională şi chiar mondială va fi recunoscătoare. Astfel au decalat numărul apartamentului cu numărul de interfon. Astfel, ca să obţii din numărul apartamentului numărul pe care trebuia să-l formezi la interfon, trebuia să extragi radical, să aduni două unităţi, să ridici la cub, să împarţi la 3,14 să stabileşti care este partea întreagă după care să o împarţi la primele trei zecimale şi… apoi să faci o integrală definită de la 0 la numărul obţinut din funcţia sinus de tangentă în variabila x, respectiv dx. Prin această metodă simplă se făcea o legătură biunivocă pe domeniu între numărul apartamentului şi ceea ce trebuia format la interfon pentru a suna unde trebuie. Cui se întreabă de ce musai să fie biunivocă legătura, poate ar trebui săi amintesc condiţiile de existenţă a unei integrale…
    Ei bine, m-am oferit să fac un afiş, asemănător cu cel din poza cu INTERFON, în care să scriu o listă cu apartamentul cutare, numărul cutare, cum spuneam, biunivocă şi deloc univocă (nu prea mi-a ieşit jocul de cuvinte de data asta, dar nu pot fi genial de fiecare dată). Locatarii s-a împotrivit din răsputeri, şi-au spus că dacă elementele infracţionale ar afla şmecheria, s-ar folosi de tabel pentru a suna la interfon şi ar deranja, nu-i aşa, lumea care se odihneşte prin apartamente. Ceea ce s-a întâmplat în schimb a fost faptul că lumea dorea să sune la o doamnă aflată cu 4 etaje mai jos decât mine şi tot la mine nimerea.
    După un timp interfonul s-a făcut vraişte, când mergea, când nu mergea, când mergea, când nu mergea, când nu mergea, când nu mergea… până la urmă l-au schimbat, şi, dacă tot l-au schimbat, au pus din cel cu trei cifre. Ei, acum mergea să pui direct apartamentul, nu mai erau necesare calculele complexe. Doar că toţi musafirii perindaţi de-a lungul timpului, ani de zile, învăţaseră metoda de calcul. Ei, acum încercau să sune la mine şi nimereau patru etaje mai jos… mă simţeam satisfăcut. Altă viaţă!

    Nu ştiu de ce râdeţi de forma de cozonac greptunghiulara. Păi nu aţi mai văzut cozonaci greptunghiulara. Numai fraierii cred că o formă de tor trapezoidal (nu e chiar asta, dar definirea exactă implică şi o formulă matematică, mai bine las pe altădată) poate fi ceva dreptunghiular. Pentru a se înţelege perfect, am să spun o poantă veche.

    În tren. În tren doi oameni. În tren sunt doi oameni care se privesc. În tren sunt doi oameni care se privesc şi în final îşi fac, unul altuia, conversaţie. Asta îşi fac.
    – No, ghieparde-i Clujul?
    – Ei, nu-i ghieparde, mintenaş s-ajunghie dacă pleci digrabă…

    Omul cu ţinta oraşul Cluj priveşte gânditor pe geam… După două ore Clujul nu se mai lasă văzut.
    – No, nu vă supăraţi la dumnevoastră, ghieparde-i Clujul?
    – Ei, no acuma îi ghieparde, că noi merem în direcţia ailaltă…

    Observ cu durere că la RoBlogFest iarăşi nu m-a votat nimeni. “Baby, baby one more land” semnat baronul local al băuturilor de băuturi! Aveam şi un banc cu lord of the drinks, dar m-am plictisit.

  • Bloggayfest!!! Merem? Ce se face acolo? Ni le masuram, vedem care e mai mare, mai carnoasa? Sa moara cucu daca n-as veni, olender, sa glumesc in felul meu cu blogherii adevarati. Vreau sa-l vad in realitate pe Blogatu, sa vad daca doar il nedreptateste camera web, sau e realitate. Ba ce as merge… Da’ nu pot, ca mi-e sila! Sa faceti multe, multe poze si sa nu mi le aratati niciodata, da? Trebuia sa beau diseara, dar nu mai pot, ca a intervenit ceva. Asta, ca sa stiti.

  • ma, da tot nu ne-ai zis de visele cu mirmen! Care erau, de ce sa nu recunoastem, cele mai asteptate din tot postul. daca vrei, ma trec si eu acolo in mail, scrii un post adresat doar unora de incredere maxima, si ne trimiti. da sa nu fie cu multe detalii, ca eu ma scarbosesc.

  • Am zis că vă pregătesc sau n-am zis? Am zis. Normal că fac ca-n serial, vedeţi în episodul următor.

    (Şi ce e scârbos în erotic?)

  • ba, stai asa, pana ne povestesti bolnavismele tale cu mirmen – sarutmana doamna, imi pare rau, stiu ca va e greu cu el, o sa slabeasca, o sa fie bine! – eu vreau sa stiu daca ai centralizat voturile de pe la postul trecut, sau cand era, si unde sunt rezultatele. in sensul ca cine suge pula si pentru cat? sau cine galgaia iaurtu’ de vlajgumete sau…care era dilema aia. acum cica sa povestesti, da’ fara detalii ca zappa se scarboseste. pai zappa, fara detalii a zis deja, era cu mirmen si era erotic.

  • @ TheNutz
    Este o problemă frecventă, de aia eu le notez.
    Când ai mess şi o singură adresă, de obicei dai să intre automat şi, mai ales dacă îţi face cineva adresa de email, o uiţi rapid dacă nu o pui pe hârtie. Dar cel cu care vorbeşti, o are. Mie mi se întâmplă des să uit adresele mele de email, cred că am aproape 100 din care am uitat 101. 🙂

  • Serios? N-as fi crezut, dar sunt atat de multe alte metode de a salva aparentele, uite una tare: adauga-te singur in lista ta :p
    Ce zici? O sa ai instant 100 de prieteni noi 😆 sau 101 dalmatieni :p

  • @ TheNutz
    Operaţiuni de genul, adaugă-te singur în listă sau consultă pur şi simplu datele, sunt pentru oameni care ştiu ceva despre calculatoare, ori aici nu este cazul din moment ce întreba aşa ceva, după cum se vede. În cazul meu, problema era că uit adresa cutare folosită pentru a face site-ul cutare, blogul cutare, contul cutare… În principiu nu te ajută să-i pui adresa pe mess atunci când nu mai ţii minte adresa cu care poţi intra chiar pe el. Ideal ar fi ca pe fiecare mess să ai toate celelalte adrese, astfel aducându-ţi aminte una, le ştii pe toate. Doar că efortul este la fel de mare cu ale scrie pe hârtie, ba chiar mai mare.

  • Astăzi am trăit o experienţă primară. Cred că este cea mai mare revelaţie din acest început de an. Ştiţi cum se zice, “se măreşte acciza la ţigări”? Doamnelor şi domnilor, nimic mai greşit. Cuvântul acciză este de fapt de gen neutru, adică un acciz, două accize. Cuvântul se trage din franţuzescul “accise” şi, evident, e-ul final nu se citeşte. De la accis a trecut la acciz. Abia în 2002, forţaţi de folosirea generalizată a formei incorecte s-a trecut de la acciz la acciză, cuvântul devenind de gen feminin, fiind pomenit ca atare în Dicţionar ortografic al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002, Noul dicţionar explicativ al limbii române, Litera Internaţional, Editura Litera Internaţional, 2002, poate ca o greşeală involuntară (Editura Litera Internaţional nu are treabă cu Academia Română), fiind apoi consfinţit în Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, Editura Univers Enciclopedic, 2005.
    O poveste frumoasă…

  • Ai văzut ce a scos prietenul tău, Ciutacul, pe blogul lui de astăzi? Sunt din ce în ce mai dezamăgit de români. Din des în mai des am impresia că marii intelectuali români au venit de fapt din altă parte, nu s-au născut genetic din acest popor. Altfel nu-mi explic cum se pot întâmpla asemenea derapaje, asemenea murdărie a limbii române, orice explicaţie este incredibilă. Trăiesc un coşmar, ori poate am murit şi sunt deja în purgatoriu. Personal mi-aş dori a doua variantă, că m-am cam săturat de sensul mundan care mă înconjoară, aş vrea, măcar din când în când, o icoană şi o rugăciune.

  • Cu mă să veniţi cu trenul de noapte, că eu am auzit că deja aveţi cursă charter către Bucuresti ?
    In curînd se face şi metrou că autostrada se construieşte greu şi întîrzie dom` premier la şedinţe.

  • Eu prefer realismul, că am uitat să spun şi e lumea curioasă. Ale mele, să se noteze, în ciuda diverselor acuze, sunt întâmplări REALE, povesti BINE.

  • Paragraful ăla cu sanatos şi bun ar trebui dat la BAC. Să facă săracii analiză morfosintactică şi analiză stilistică.

    Tu, în schimb, nu eşti sănătos. Nu că de ce. De tot.

    Era să uit, Mirmen rules!

  • 1. hudrea, ti-a facut kraki o dedicatie
    2. jeg, am gasit pe net unul care face clipuri in stilul tau.

    stiti unde ma gasiti.

  • Mirmen îi o studentă ce vine la Cluj, doarme la noi ca una de clasa a 12-a ce-şi minte părinţii că se interesează de facultăţi, de fapt îşi bea toţii bani, iar la sfârşit îi plătim drumu’ înapoi, doar ca să plece.

  • toadere, iar cerşeşti trafic? De la Kraki, desigur, e stilul lui inconfundabil.

    Carmen, pe ăsta micu’ nu l-ai bătut deloc când era şi mai copil? Dacă nu, poate-i momentul. Bate-l cu sucitorul sau cu lingura de lemn. Şi Dacian să filmeze.

  • Darius: Ai Firefoxu’ deschis?
    Mirmen: Care-i ăla?
    Darius: Cu care te uiţi la pisici.

    :)))))))

    eu am terminat liceu mate-info, dar fox pro ramane mereu “ala cu vulpea”.
    si maicamea mi-o zis ieri pe mess ca o avut patru examene. la atatea scoli, facultati si chestii ii inscrisa ca le-am pierdut siru. plus ca ia note uriase. i feel old.

  • @ toader
    Am cinci sau şase bloguri unde puteţi citi ce spun eu, din când în când… le-aţi citit pe acelea şi mai vreţi încă unul? 🙂

  • fetelor, proza lu’ guliţă, aici de faţă, îi soap opera, sper că ştiţi asta 😛
    gia, adresa lu mămică-ta s-o trec în lista de mess 🙂

  • Eu la serviciu, mama de pe messenger-ul surorii mele:
    – Da!

    – Mama sunt!

    – Imi apar ferestre multe si ciocane lumea! Vor sa vorbeasca cu Oana!
    – Cine vorbeste cu Oana?
    – Pai tu!
    – Eu nu vorbeam cu tine. Tu m-ai contactat!
    – A…
    – Iesi mai bine de pe messenger! Cine stie ce-i faci!
    – Cum ies?
    – Vezi jos langa ceas… e o fata zambitoare, da?
    – Da!
    – Da click dreapta pe ea.
    – Da!
    – Si da-i exit!
    – Gata! AM IESIT?!

    Iar alta data aveam nevoie urgenta sa-mi trimita un articol de pe calculatorul de-acasa pe adresa de serviciu. Dupa 45 de minute de explicatii, a reusit sa-mi trimita un mail gol :D!

    Intre timp a invatat sa foloseasca messengerul. Si-a facut si adresa proprie. Ce, numai tata sa aiba?! Mai ramane sa o invat ca BUZZ-ul nu tine loc de buna si gata :)!

  • ăăă dă ş-adresa lu’ mămică-ta că-i pun io link cătă aci ni să tie vază, crudule 😛

  • deci facand un mic calcul..daca eu stau la 20, rezulta ca partea de pana la
    inmultirea cu 3.14 inclusiv da 690.7219123, daca impartim rezulta 0.957004161.
    ca sa fac integrala definita pe intervalul [0,x], iau parte intreaga din x, sau
    merg cu primele 2 zecimale? 😀 (oricum tb sa mai recapitulez partea cu integrale,
    ca nu mai stiu sa le calculez decat pe cele simple de tot)

    in ce priveste acciza…e frumoasa povestea, insa nu prea sunt deacord.
    ce-i drept, limba noastra dulce e una fonetica, insa “accise” era de la inceput
    de gen feminin in franceza – asa ca mi se pare normal sa nu isi faca nici o operatie…estetica:D

  • Hăhăhă, se dă la Bibliii! Oana se dă la Biiibliii!

    Cât despre Crud: Ăăăhăhăhăhă, “a reuşit să trimită un mail gol”, hăhăhă, ce mame toante avem, să le unim să se uite la Kanal D. Bine, dar mâine e ziua lor, la mulţ’ ani, ok, hai-fie.

  • Stam bine. Terminaram cu postul insusi si ne mutaram mai jos. Bineeeeeeeeee, Bibli, bineeeeeeeeeeeeeeee! 😆

  • nu stiu ce sa zic, si asa numai pe bloguri o arde. dau un mail si sunati la darius vineri seara sa il verifice. daca nu raspunde insistati, precis se uita iarasi la teve. :))

    pana una alta chiar ca, la multi ani!. tocmai am primit un pliant cu 50 de ani de Barbie. nu imi convine aniversarea asta in comun cu tarfa aia.
    si tot nu inteleg ceva: daca 8 martie era ziua muierii, de ce primesc femeile ghiocei de intai? parca 1 era ziua primaverii. si ce, numai la femei vine primavara? nu se-nalta seva si in barbati? nu inteleg.

  • Stiu cine este Mircea Badea si poate ca uneori imi si place. Despre blogarul Mircea Badea in schimb zau daca am auzit cine stie ce….

  • 1
  • 2

Sociale