Darius Hero

Mna, și cam așa cumva.

M

Sunt diverse motivații pentru că lumea e mai mult proastă, așa cum nu îi convine să se știe, decât deșteaptă, așa cum i-ar plăcea să poată să se creadă. Acestea nu justifică de ce e proastă, ci ne ajută să înțelegem cum că e proastă.

Lumea este proastă, în primul rând, pentru că nu știe ce vrea. Mai ales când e atât de simplu să afle. De cele mai multe ori știm ce nu vrem, iar din asta se poate deduce lesne opusul. Însă lumea alege să nu se prea gândească. Că-i cam proastă, cum vă spuneam, deci nu-i nici măcar atât de opțiune pe cât ne imaginăm. În schimb, nu există să se scuze că nu știe ce vrea, cu exact aceste cuvinte, cu subiect și predicat: da’ nu știu ce vreau. Da’-ul fiind smiorcăiala necesară în sine, care li se pare c-ar fi vreun privilegiu sau chiar drept.

Al doilea motiv pe lista că e proastă, tare proastă, e că nu face ceva, orice, fără să știe dacă vrea, așa… ca să vadă. De cele mai multe ori, asta se întâmplă din frica de a nu fi făcut la sfârșit ceva ce n-ar fi vrut. Asta în contextul în care oricum nu știa ce vrea. Pe cale de consecință, lumea practic n-ar vrea nimic, mai bine, vrând ceva.

Dar pe departe lumea este cea mai proastă fiindcă nu face ce știe că vrea. Înțelegeți?

***

agentuldepaza

Apără-mă, Doamne, de prieteni… că de dușmani mă păzește Nera Mureșaaan! Nera Mureșan – securitate, protecție, pază, sisteme de alarmă.

***

Iar pe mine mă distrează triștii și nefericitele ăia și alea care nu pot răspunde sau vorbi în general pe Internet, dacă trebuie să răspundă cuiva sau să vorbească cu cineva la telefon.

Pentru că o conversație de acest tip îi absoarbe complet, răpindu-i cu totul din orice existență, din lumea reală și ambient, ei trebuind să se scufunde trup, suflet și minte în a asculta în urechi și grăi pe gură, în grava activitate de a discuta telefonic. Mă rog, mai puțină minte, că n-o poți diviza, nu? Deși eu am avut mereu percepția că organele trupului acționează diferit și separat. Da’-i drept că “creieri numa unu’ ai”. Care poate-i monofazic. De aceea, timpul se oprește-n loc, iar dialogul se petrece cu emfază, interlocutorii tre’ să se ridice, să se plimbe prin încăpere și eventual să gesticuleze sugestiv auditorului, pentru că oricum îi este limitată puterea de exprimare (sau poate a celuilalt – de recepție), considerând că trebuie să-și canalizeze toate forțele și eforturile unui singur mesaj și transmiterii lui pe nu mai mult de același număr de canale.

Ăștia-s aproape ca ăia care folosesc hands-free, da’-l țin în mână. Trebuie să știe lumea că vorbesc la telefon, de parcă tocmai s-a inventat și toți să aștepte smeriți după acest omagiu sfânt adus comunicării, de parcă într-un pios moment de reculegere.

Sunt destul de decis că vreau să moară toți cei care au mereu haine pregătite. Și umbrele. Fiindcă eu m-am dus la serviciu și afară era cald și senin, deci mi-am luat doar o cămașă subțire. Când am ajuns pe strada cu Vitrina, a început să picure încet. Iar una de la semafor și-a scos de urgență un fâș din ăla rulat în pachețel, ca o pelerină. De ce ai face așa ceva? De ce nu ai un accident grav? Astea, fiindcă tot îmi place să fac analogii, sunt ca infectele alea care se schimbă în timpul nunții. Pentru că deopotrivă cred că arată bine îmbrăcându-se “frumos” (apropo de teoria mea, că lumea acceptă că-i urâtă, da’ se aranjează la ocazii), dar nici nu se simt bine, în acest fel. Așa că, după ce s-au afișat și s-au văzut între ele, revin la sluțenie, trecând printr-o cameră să-și ia ceva mai comod. Care de obicei nu e echipament sportiv sau ceva de genul pijamalelor, cum ar fi lăudabil. Ci tot ceva festiv, da’ nu atât de.

***

panticarirea

[Mulțumesc cu ecou lui Dan, pentru poze. Nu știu care Dan. Dan din mail.]

***

Și îmi mai plac mie rețelele de socializare. Pentru că au prostit lumea. Care-am lămurit deja, săraca. Există cineva care s-a gândit că oamenii sunt capabili să-și spună: “hai să mă împrietenesc pe net cu prietenii mei din viața reală!” Și dup-aia, eventual, tâmpit fiind și singur, că toți prietenii mei sunt deja doar pe net și nu mă mai văd cu ei, să mă împrietenesc cu alți oameni cu care n-o să mă mai văd niciodată după ce le-am cerut să mă împrietenesc cu ei sau am acceptat să se împrietenească ei cu mine. După care să dăm clickuri pe ce-or fi butoanele alea acolo. A, nu erau prieteni? Erau niște reclame? Oh! Oare ce naționalitate sexuală am?…

Da. Există și acest test. Asta-cum-o-cheamă-vă-mai-amintiți? mi-a arătat de ceva săpătămâni că, pe site-ul pe care intră ea cu prietenii ei, ai mei, ai voștri, ai lor și deci ai noștri, ai tuturor, sunt diverse quiz-uri care mai de care mai cretinele. Iar lumea stăăă, stă și le efectuează, după care împărtășește celorlalți ce le-a ieșit. Spre deosebire de oamenii care chiar au o viață persoană, cum este Timea – na, că v-ați amintit – și care nu își ocupă timpul prețios completând căcaturile alea.

Doar când i-ar mai rămâne vreme să se uite la toate rezultatele ălorlalți, nu? Însă astea sunt de obicei dintre cele mai neutre, cu culori fericite, personalitate foarte vagă, mai horoscop de Formula As, așa… Fiindcă n-am văzut niciodată să-i vină notificare întregii liste a unui ca: “Amun Corcochiftelul este 89% poponar! AFLĂ ȘI TU CÂT DE POPONAR EȘTI!” Sau “Bibliotecaru este o fire închisă și retrasă; nu iese din casă și are înclinații spre violență sexuală, viol și masturbare sugrumată controlată. Aveți 3 prieteni în comun. Click aici ca să-l adaugi în rețeaua ta de cunoștințe!”

***

Iar acum, pentru că se cade, o scurtă enumerare de diverse proberbe care nu înseamnă nimic (deși sunt convins că desemnează Biblel să însemne ceva): Socoteala deasă e frăție aleasă. Sita, cât e nouă, stă în cui. Somnu-i rupt din moarte. Spun nucile ca din rodul lor sunt migdalele. Stomacul plin nu învață bucuros.

În fine. Tot casc de o lună, cu ceva gust dulce de ciocolată în gură. A ceva ce am mâncat când eram mic. Dar nu mai știu ce. Provocarea voastră e să aflați ce. Propuneți-mi. E din rândul salamului-de-biscuițo-prăjituri-din-alea-cubice-tăvălite-în-cocoso-checo-negresă. Da’ nu astea.

87 comentarii

  • Mmm. Nu şarlotă. Şarlotă pă câcat! Nu e cu fructe, mie nu-mi plăceau alea cu fructe. Şi nici cu frică. Doar aia cu mere şi pudră de zahăr deasupra, da’ nu era nici asta.

  • chec nu e, ca ar fi prea simplu. e cumva si un vag sentiment de esenta de rom pe acolo?

  • Bibliotecarul îi deja personaj în textele tale. Şi mai ales dacă scoţi Jeg-ul pe hârtie… cum bine (oare) am citit în nu-mai-ştiu-care-ziar-sălăjean, de ziceai că te-ar tenta o carte.

  • S-ar putea să fie esenţă de rom în el, nu-i total pe lângă sugestia… Musai se apropie. Cred, că nu ştiu.

    Casi, draghe – poate scot la editare; dar da, s-a impus, cel puţin aici, măgariul.

  • Dacă Jegul merită să fie imortalizat între două coperte, atunci merită şi comentatorii săi. o să fie mai lungă decât biblia :))

  • O fi prajitura aia de se numea “cartof”? Stiu ca era facuta din resturile de la celelalte prajituri. Cartoful trebuie sa fie. Semana la gust cu salamul de biscuiti dar era mai dens decat acesta. Era quintesenta tuturor zaharoaselor vandute in bombele de cofetarii mioriticale.

  • Mmmnu, la ambii. Către salam de biscuiţi mai moale. Salamul de biscuiţi se apropie cel mai tare de ce miros eu în gură. Da’ nu e el. Şi nici prea chec.

  • Referitor la gustul tau. Din gura. Sa fie un baton de ciocolata de casa, facut cu lapte praf noname ce se dadea – de la stat – sugarilor, bomboane colorate date prin masina de mac – in loc de zahar… si juma’ de ratie de unt, juma’ de margarina Unirea? 🙂
    Gustul ala nu-l vom mai regasi niciodata, nici macar in cel mai infect produs de cofetarie.

    Damn, ce batrana sunt.

  • pai erau niste exact ce zici tu acolo, bulgarasi din ciocolata cu margarina tavaliti prin cocos si fix in mijloc aveau una bucata visina din visinata sau un sambure de migdala, dupa imaginatia fiecarei mame creatoare. pe alea pariez.

  • Carleo – mă bucur că te-am răscolit… dar reiau că nu. Nici propunerea ta. Musai – şi eu cre’că se apropie şi de bulgăraşii (la mine cuburi) în ciocolată cu cocos. Doar că în gustul din gură când căscam nu era cocos. Da’ era frăgezimea acelui blat şi aroma acelei ciocolate îmbibată în el.

    Am formulat o teorie că ce ar putea fi. Dar nu-s sigur. Nu vreau să influenţez. Deci propuneţi.

  • Mă, da’ prost eşti. N-am zis şi în text şi dup-aia şi în sugeeestiile (care nici măcar nu erau definite) ale celorlalţi că NU salam de biscuiţi. N-am zis din PRIMA că nu.

  • okey. Inca o incercare:

    Exista o prajitura numita “negresa”. Mama o facea dintr-un blat de cacao si/sau miere, pe care il taia in tava, cuburi, apoi insiropa toata tava cu un sos gros de ciocolata cu esenta de rom sau vanilie si lasa cateva ore la rece, sa se absoarba siropul pana la fundul tavii. Deasupra se presara, in strat gros, nuca macinata (sau nuca de cocos, migdale macinate etc., pentru cine putea procura asemenea chestii la acea vreme). In final cuburile se scoteau din tava si se consumau cu lingurita, sau direct lingandu-te pe degete…
    Gustul si forma aduc mult cu bulgarii aceia dati prin cocos, insa cuburile sunt insiropate total si gustul e mai bun…

  • da’ daca respectivele dulcegarii erau facute in casa, intreb eu, de ce nu intrebi la sursa? 🙂

  • N-am scris “E din rândul salamului-de-biscuiţo-prăjituri-din-alea-cubice-tăvălite-în-cocoso-checo-negresă. Da’ nu astea.”? Am scris sau n-am scris? Îmi daţi variantele mele proprii, respinse de mine însumi, în rulaj? Ce-ai descris tu oricum nu e negresă, sunt tăvălitele despre care povesteam şi eu şi ceilalţi mai sus.

    Nu sunt sigur că erau făcut în casă, a mea sau alta, sau afară.

  • Ii fi scris tu, da’ io te’am citit pe diagonala, dand refrresh-uri pe ascuns, ca toti oamenii cu si de la job. Treaba prost facuta si pe graba, stiu. 🙂

    Plus de asta, poate la voi la Zalau negresa se facea mai altfel decat la noi la Temesvar. 🙂 … Ca noi fix la treaba aia descrisa anterior ii zicem “negresa” (google ti-ar da retete similare, btw), iar “tavalitele” voastre se fac dupa cu totul alte retete si procedee, ti-o spune o bucatareasa grasa! 🙂

    Anyway, ma dau batuta. Ca daca tacaeam (ca intotdeauna pe aici), filozoafa ramaneam. 🙂 Astept cu interes si mare pofta deznodamantul.

  • La noi se făcea la laboratoarele de cofetărie ale Magazinului Universal Silvania – Zalău, jos, când mai era terasă. Şi era genială, odinioară visam să am un bloc lângă mine, plin cu negrese, numa’ să scot mâna pe geam din blocu’ meu, de la ultmul etaj, patru, şi să mă servesc.

  • Guguloaie cu ciocolata si visine din visinata (astea erau in modul optional dar fara ele n-aveau farmec). Are textura salamului de biscuiti dar sunt inchise la culoare (ca na is cu cioco), multa esenta de rom si cam atat stiu despre ele. Insa mi-au delectat copilaria si nici nu stiu denumirea stiintifica.
    Poate ca la ele te referi. Lumea-i proasta ca obiect de comparatie. Fara comparatia cu alta parte de lume nu ar fi proasta, pentru ca na…si prostia e asa prin comparatie cu ceva mai evoluat. Deci lumea proasta e si ea necesara chiar daca e prea multa.

  • Darius, da’ spune absolut toate esentele pe care le mirosi tu prin gura, in legatura cu prajitura in cauza.
    Poate iese ceva la un giugal sarci pe o reteta cu ce zici tu acolo. 🙂

  • Da’ nu se pune c-ai nimerit, Sofio, dragoste.

    Mea – nu işler; da’ bine că mai variem, vedeţi, fata gândeşte cu capul.

    Flavio – da’ deloc.

  • Atunci niste poze cu jegvente dintr-un episod de mima? Ca aia-i nimereala…nu? 😀

  • toate-s trecatoare spre un capat sau altul. e drept ca mai des inspre celalalt.

  • Depinde ce upload faci la capătul de țeavă. Să ne spună Darius, năpîrlit proaspăt fiind de o sumă de kile. Din cauză de reducere la upload. Am o întrebare: și downloadul s-a diminuat pe măsură…? 🙂

  • si uite ca negresele din copilarie s-au prefacut in tziganci ce vand N95 si Habtronic. io zic ca o evoluat prajiturile, manalear mama lor prunele

  • Cu placere mestere…Cand mai am material o sa mai contribui …. LONG LIVE THE JEG!

  • In alta ordine de idei sa ne explici si noua ce dracu e aia “masturbare sugrumată controlată“ ca mie nu imi iese deloc.

  • Greşit, respectiv greşit.

    Masturbarea sugrumată controlată e când te masturbezi (de unde şi “masturbare” din sintagmă) şi te sugrumi de pulă şi testicule şi de, anume, gât. De obicei cu o sfoară. E o chestie. Nu ştiu exact cum să-ţi iasă, că nimic la mine n-a funcţionat, considerând că n-am încercat. Da’ dacă tăt vrea Biblel filmuleţ…

  • era ceva prajitura gloante sau bombe, cu compozitite asemanatoare cu salamul de biscuiti, dar mai multa ciocolata si rom. imi placea sa le aranjez pe farfurie. secretul retetei il stie doar mama

  • 1
  • 2

Sociale