Ce mi se pare, deci, jenant la blogosfera românească?

Bloggerii jenanți din ea.

Blogosfera mioritică este acum doar un pârlit puseu de noutate, ca prințip, ce deja se răsuflă fâsâind. Noi toți, ăștia de la tastatură, vai! mama noastră, rupți în cur, nu suntem tari, nu suntem pricepuți. Să fie limpede. Unii avem un dram de talent, iar ceilalți sugem cu două guri de la vezica spartă a diverselor fluxuri informative sau, în general, doar sugem și cam atât. Aceasta este o certitudine. Nu poate fi infirmată de nici un manifest cretin, de nici o revoluție blogosferică cu făcut de tricouri și bannere ș.a., de nici o campanie, nici chiar de noi înșine, fiecare pentru sine. Câțiva dintre noi avem un puțin, bun de valorificat, iar restul suntem absolut degeaba.

Am primit un mic os al atenției aruncat, din simplul motiv că suntem blogări, pe care-l roadem haplea. Iar asta, deocamdată, este de ajuns pentru mass-media românească. Dacă Fluty_13, Kinky_Sweety, respectiv Zoso sunt bloggeri, (<-) aceasta e mai mult decât suficient motiv pentru ca ei să apară la televizor. Din foarte rezonabilul pretext că nu se mai vând la proști alți proști, care cântă la mandolină pe monociclu. Atâta tot. Fără să pierdem din vedere că până și ideea de vedete ce se bat cu plăcinte ar avea mare trecere, dacă n-ar fi mai mare paguba decât o ciurdă de fraieri, așa ca blogării, care-și scuipă-n dej’te și-și numără jubilând alocația de-i zic ei ad-sense, iar spațiul dintre calupurile publicitare trebuie umplut cu ceva. S-au găsit proști de vândut, doar că aceștia cântă la altceva. La trombom virtual.

Totuși…

Blogosfera va fi importantă. În primul rând, va fi, deoarece nu este. Va fi ascultată, nu va fi o voce (că nu e nici acum, dezmățata de ea), eventual, dacă insistați în termonologii, va fi multe voci. Iar acelea vor fi născute, crescute și formate pe un blog, unul care va fi de la început demn de citit – ca o carte bună, ca un post TV informativ, ca un ziar care are o cale, oricum ar fi ea, dar o are, ca un post de radio care încă mai merită ascultat – iar acel blog nu va fi cu siguranță nici unul dintre găinațurile prezente. Și avem multe, care vor mai ține cu drag de actutalul statut, zâmbind tâmp. Blogării nu vor fi grăsani cu peruci mov țopăind în bindeurile goale și schelălăind, nu ne vor arăta în fiecare zi “cel mai tare filmuleț Trilulilu”, pasteuit de la categoria cu același nume de pe site-ul respectiv, nu se vor scuza cu greșelile altora, nu se vor lăuda cu succesele altora.

Și, mai ales, blogosfera va conta când va avea și cine s-o citească. Râdem de “guvernul ne-a furat pensiile”, dar stăm mai rău ca babele. Deoarece babele, prin definiție, curând vor muri, iar unii dintre noi încă, din păcate, nu.

Nu rețin să fi văzut în trecutul recent un comentariu normal pe oricare blog alegeți. Am renunțat să judec articolele. N-am de ce și, la urma urmei, nici n-am dreptul. Fiecare-și poate exprima opinia, fie ea de-o cretinătate patologică sau de luat în seamă. Dar când ai impresia că poți adăuga ceva la părerea altuia, ar fi de bun simț s-o faci coerent, fie că o susții, fie că o combați, eventual să se spere c-o poți chiar întregi sau desființa.

Vedem și noi că oricum nu se mai găsește subiect care să nu fie musai (a) “la comanda oligarhului”, (b) “pentru trafic” sau, mai rău, (c) despre acestea, (a) și (b), condamându-le, disecându-te, discutându-le, comentându-le, preluându-le, undeva, între două poze cu țâțe și-un desktop cu pizde.

***

Iar când o să-i vină cuiva, care merită să fie numit blogger, nevoia să se disocieze de aceasă titulatură, pentru a prezerva nițică onoare la ceea ce-ncearcă să scrie, să exprime… mai bine să se gândească așa: la fel ca în orice alt mediu, cei care ne fac să ne fie rușine de asta – ei nu sunt cu adevărat bloggeri. Sunt niște cepe și niște sfecle.

Aici n-am vorbit de Piticu, de Buddha, de Zoso, de Arhi și de alții. Am vorbit de faptul (da? acțiuni, îndeletniciri) că pe Piticu l-am cunoscut ca pe-un om fain și acum reușește să fie idiot notoriu cu bună știință, că Buddha era un băiat pe care-l puteai asculta zicând ceva cu adevărat bun de urmărit, iar acum e cababil să aibă excese de tâmpenie într-o lejeritate versată, că Zoso a dat cândva un impuls blogosferei, iar acum minte cu seninătate și își înșeală cititorii cu o ambiție ce frizează prostia, că Arhi e totuși un om în toată firea ce se complace acum, pentru vârsta lui, la a fi o bucată de clisă pe care scrie cu pistrui infantilism, un guvid de Cța și, la urma urmei, din toată blogosfera – singurul cu adevărat în formă de blogosfer. Visurât nu a fost nicicând ceva. Și am vorbit despre faptul că, pentru toți aceștia, nu e nevoie de o demonstrație prin link. Sunt etalonul cunoscut al orice e mai penibil online. Uneori, chiar și pe off. Și Vladinho. Vai, capul meu, Vladihno!

Declar război cuiva? Nu. Mulți dintre cei vizați nu sunt capabili să ajungă-n partea asta a articolului, deoarece au capacitatea de cuprindere a unui SMS. Declar, în schimb – pe propria lor răspundere – că mulți, foarte mulți, au fost de la început sau au devenit, sunt și n-or să depășească niciodată a fi mai varză decât rakott káposzta.

***

FAQ: De ce n-a mers Jegu’?
FAA: Pentru că acum vreo două săptămâni a fost atac DDOS pe vechiul server. Împreună cu un ziar (Magazin Sălăjean) și o televiziune online (ZalăuTV), de asemenea atacați. Fiind șantajat să denigrez televiziunea respectivă, n-am avut chef, deci am refuzat și am ales să merg offline, până când SRI-ul și Poliția – la solicitarea ziarului, căruia-i mulțămesc că chiar a mișcat ceva, că nu v-ați fi așteptat să sară cârtițele portocalii secrete pentru mine – aveau să răscolească Zalăul, tot mai des pe prima pagină a mass-media, ba c-o explozie, ba cu cine-mai-știe-ce, veritabil buric universal. De atunci, stimabilii prieteni de la Trilulilu ne-au oferit găzduire, motiv pentru care-i iubim sincer. A durat mai mult pentru că nemernicul de Flaviu a umblat pe cărări ascunse și – da, ați ghicit – am stat cu noile DNS-uri în brațe până am dat de el. Așadar, pe principiul “prinde prostu’, ia-i parola”, de azi, joc de glezne pe jeg.ro, pe care sunteți rugați să-l împrospătați pe unde-o fi nevoie.

Ș-acum, că a venit, în sfârșit, Paștele Cailor, de-s iară pe linie, să-mi urați un sincer și călduros “Jeg a-nviat!”…