Darius Hero

ǝɔɐɟǝɹd ɯɐ-ǝu nu ɯnɔ ɯǝɔɐɟǝɹd ǝu˙˙˙

Ç

Trec printr-o ușoară perioadă de neliniște ciudată. Fiindcă mai toate elementele de prin jurul meu se dovedesc fie false încă de început, fie defectuos administrate pe parcurs. Am senzația copleșitoare că se cumulează toate minciunile într-o tensiune dificilă, pe care n-o s-o pot stăpâni.

Nu vă prea precipitați. Încep să pierd controlul asupra înșelăciunilor necesare, scornite de mine ca să mă protejez de alții sau ca să-i protejez pe ei.

Și simt că nu mă mai descurc, așa cum reușeam înainte, să văd clar prin diversele viclenii și ipocrizii justificate ale celorlalți, care mi le administrau, menite să se protejeze ei de mine sau pe mine de ei.

Mi-e tot mai greu să țin șirul tuturor născocirilor mele, pe care le-am susținut altora drept sincere. Și nu-mi mai vine să cred toate perfidiile ce mi s-au zis și pe care le-am luat de bune.

Am o relație lipsită de autenticitate cu absolut fiecare persoană pe care o cunosc, iar fiecare în parte se întreține la fel de artificial cu mine.

Trec prin stări alternative. Mă tulbură diverse aspecte destul de superficiale ale problemelor mele, dar asta nu mă deranjează în mod special, pentru că neorânduiala din viața mea mă distrează totuși mai mult decât o rutină plicticoasă sau o liniște garantată.

Însă ceva este foarte greșit.

Mi-e acum frică să am încredere în cineva și, mai rău, mi-e frică acum să mai am încredere în mine. E vorba de adevăr sau neadevăr și că nu pot face diferența, în nici unul dintre cazuri, nici măcar al meu.

***

TotiCamMintim

***

Mă bucur că înțelegeți. Altfel, am avut un accident cvasi-sexual. Să vi-l povestesc, da? Firește, ce altceva căcat vă interesează pe voi, că nu emoțiile mele pătrunzătoare, ci suferința fizică, directă, palpabilă. Nu pot avea accidente sexuale, dacă mi se întâmplă doar cvasi-sex. Nici nu știu dacă nu cumva, de fapt, “pseudo” e prefixul mai potrivit pentru cât ne-sex s-a desfășurat.

Se făcea că mă hârjoneam în ceas de noapte c-o domnișoară. Nu eram la unul dintre noi acasă, ci ne găzduia cineva, deci eram în vizită, ca să vă ajut să cuprindeți întreg penibilul situației. Ne-am trezit buimaci, într-o situație, așa, mai dubioasă pe care nu v-o detaliez acuma, dar – ca să rețineți – care nu invita neapărat la un futai. Nu mi-era rudă, zic doar că nu eram noi doi chiar în momentul cel mai propice dintre mine și ea să ne împletim într-o iubire păcătoasă. Ba chiar invers, cur în cur era poziția oficială impusă.

Am început, deci, să ne tăvălim, cu o lăcomie amestecată cu regret și greșeală. Ne-am tot solicitat noi și respins unul pe cealaltă, mai concret – una pe celălalt, pentru câteva secvențe confuze de pasiune, până când ne-am oprit cu determinare, că astea doară-s treburi pentru oameni cu principii și decizie, nu inconștienți și lipsiți de simțul răspunderii ca noi, așa-i? Nu putem să complicăm lucrurile, să stricăm prietenia, să periclităm echilibrul, să primejdiuim liniștea noastră comună atât de caracteristică și reconfortantă.

Și ne-am întors pe câte-o parte, într-un eșec al înfrângerii, că totul era oricum eronat, în ceea ce se petrecea. Clipite în care ambii am simțit în jurul nostru cu surprindere ceva similar produsului unei ejaculări premature. Nu, veți fi surprinși, nu asta este teribila nenorocire. Măcar atâta treabă știu, că dacă tot nu mă fut, măcar nu ejaculez prematur. Nu asta era tragedia.

Peste tot era sânge.

Iar când spun peste tot, mă refer: pe mine, pe boxeri, pe tricou, pe ea, pe pantaloni, pe fața de plapumă, pe plapuma din ea, pe cearceaf, pe păturica de sub cearceaf. Pe ste tot.

Măi, io-am mai făcut jumătate de sex și cu alte ocazii și nicicând n-a fost atât de dramatic, pricepeți? Victime au fost, într-adevăr, dar pagubele – mereu sufletești.

Ne-am verificat, ne-am sucit, ne-am pipăit și nici unul dintre noi nu părea să fie rănit, cu excepția că eram eu. Mi se rupsese ceva pe pulă. Nu reușeam să mă lămuresc ce. Așa că ne-am apucat să spălăm după noi. La oameni acasă.

Am scăpat de toate dovezile, ne-am strâns frumușel bagajele și-am așteptat convalescenți și cuminței ora plecării. Le-am explicat ospitalierilor amfitrioni, ca niște musafiri cuviincioși, că de ce li-s toate ude în casă, ne-am despărțit cu îmbrățișări și ne-am cărat, cu promisiunea solemnă că mai venim.

Am ajuns acasă câteva ore mai târziu, iar eu, lezatul, mi-am vizitat prietenii de la Urologie, care mă știau de pe când îmi sucisem coiul, într-o istorisire la fel de antrenantă. M-am apropiat eu de ei, șoptind delicat, încercând să le sugerez mai mult silabisind ce problemă aveam. Pentru ca șeful lor să ragă: “No, da’ țî s-o rupt frâu’?!”

Da. Într-adevăr, mi se rupsese ața. Știu, aduce a o poveste cusută cu ață albă, dar, în realitate, este descusută, și nu cu ață albă. Pare ceva cu care m-aș lăuda?

Am mânjit cu sânge rece celestra împrejurare a ospeției decente și de caracter, m-am dezamăgit pe mine însumi și am eșuat magistral cu fata.

***

LucrurileSuntDestulDeInteresante

***

etriblart_657_250

111 comentarii

  • baaaa, ha ha haaa, haaaa, ha ha haaa…
    baaaa, ha ha haaa, haaaa, ha ha haaa…hî hî hî…
    HA HA HAAAA
    A PUS LA ZI DARIUS PROFILU4 LUI PE LINKED IN.
    HA HA HAAAA
    ha ha haaa, haaaa, ha ha haaa…hî hî hî…
    hã hã hã hã
    ….
    cica a fost avansat

    hã hã hã hã

    e web nu stiu ce mama dracu’ director.
    ha ha haaa, haaaa, ha ha haaa…gh gh gh

  • Ce, mă??? Web Division Director? Eşti director?? Stai aşa, să-mi iau avânt. Ahahahaahahahahahahahah 😆 😆 😆 😆

    Când vin la Cluj, dai de băut. Bine, bine, mâncarea o plătesc eu, fomistule.

  • Bah Groza scuze da eu am ras la povestea asta…
    Eu stiam ca femeile sangereaza, tu ai vrut sa fii exceptia care confirma regula

    Oricum…gg

  • […] Nici o concesie nu s-a făcut de la a antama toate resursele, de la demnitate la umileli necontenite. Până când s-a luat decizia de onoare de a se despărţi într-un final de ea, nu înainte de a-i rezolva de lucru, de durmit şi purtat prin ţările calde, să vadă cum arată papucii moderni, unde mi-a şi rupt de altfel prepuţul, la cea mai mică intenţie de-a o atinge, păţanii despre care aţi putut lectura mai în detaliu mai demult. […]

De Darius Groza

Sociale