Revenire!

sari la comentarii

Dat fiind că-n zilele ce tocmai s-au încheiat (pe rând, succedându-se cu o perfecţiune cronometrică) am avut diverse trebşoare, s-au adunat anumite subiecte diferite. Precum eu nu am un calculator care să meargă pe net numai când îl apropii sau freci de ceva anume şi alte chestii de astea tehnologice, în plus – el este un bătrânel ce tre’ să stea legat în pereţi cu fire, să-l ţin în viaţă pe aparate, adică lu’ Iulian îi tre’ încă vreo 3-4 laptoace aferente, doar ca să funcţioneze el însuşi, nu am putut până acum să vă ţin la curent – ce wireless? – cu ce se petrece. Şi ştiu că timpul şi spaţiul au stat în loc (oricum spaţiul n-avea un’ se duce), iar lumea voastră a încetat să se mai învârtă. Pentru că nu v-aţi mai putut îmbăta cu licoarea Jegului – aici nu-ncercaţi neapărat să vă faceţi o imagine vizuală.

În acest scop, articolul de faţă se va compune din mai multe capitole, ce vor fi cuprinse într-un – ce altceva? – cuprins. În care, dacă apăsăm pe lucruri, ne va duce unde-i continuarea lucrurilor, locuri în care găsiţi alte lucruri, care dacă-s presate la fel ca dânsele precedente, ne duc înapoi la lucrurile iniţiale şi la cuprins şi tot aşa, da’ voi citiţi în principiu tot, să nu vă încurcaţi, ţucu-vă, mâncu-vă, prostalăii lu’ taica, că iară am scris cât trei posturi de blogări normali şi nici n-am zis încă nimica – nu c-oi zice până-ntr-un final.

Aşadar, veţi citi despre:

1. Blog de liceu, cu emoţii că mă exmatriculează, scumpul blog de liceu, scriu pe el şi dau de greu… [dacă apeşi unde scrie aici, te duce mai jos, la dânsul]

O epopee şi-un bildungs-roman despre un tânăr prolific, ce-i ameninţat să nu mai poacă să se educe, de-a sărit cu curu-n sus toată blogosfera şi presa – şi bine au făcut, că numa’ eu am stat ca prostu’ şi-am tăcut ca porcu’-n păpuşoi, deşi mai bine într-un fel, până se asigură şi gubilu’ că nu iese şifonat, înainte să mă isterizez eu şi să-i distrug viaţa, familia şi viitorul, din cauza lu’ consecinţele teribile ale actelor ce eram dispus să le fac.

2. Povestea omului potrivit, la locurile potrivite, la timpurile potrivite, da’ cu sincroanele amestecate… [activ, link aici]

Cum am fost eu la Bucureşti şi am ratat tot ce s-a întâmplat acolo, plecând spre zone diferite ale oraşului fix când începea acţiunea.

4. Ce 3? De ce neapărat 3? [în aici, la final]

Despre cum am venit eu de la Bucureşti, da’ de data asta am fost fix unde trebuia, când trebuia, de-am prins tot ce s-a întâmplat peste tot, mai mult decât trebuia uneori, cu inflexiuni de Turul Blogoreei prin România şi Festivalul Clujean de Bloguri.

Bravo!

Capitolul I

“Blog de liceu, cu emoţii că mă exmatriculează, scumpul blog de liceu, scriu pe el şi dau de greu…”

~ epopee ~

N-am scris despre acest subiect din nişte raţiuni foarte bune, strategic vorbind , bune fiindcă erau concepute de mine, desigur, deoarece m-am gândit profund la ele, cu mintea mea, care nu dă greş. Linkuri la final.

În prima instanţă, ceea ce am avut să-i spun Arielului, în toiul prostelii, i-am spus foarte frumos în urechea lui, adică acolo unde trebuia să şi audă şi să-i fie de folos, nu în ochii cititorilor mei, care nu-s în situaţia lui, ei nefiind el, de altfel. Poate-am fost fraier, că s-a vândut subiectu’ ca uns pe pită caldă, da’ îmi asum.

În ultima instanţă, m-am gândit că-i doar normal să zic şi io la spartul târgului, când oricum nu câştig exclusivitate, deşi ar trebui un termen nou pentru ăla ce zice la sfârşit, da’ nu vorbeşte bălării, adică eu, supra-zeul. Nu din porniri musai extrem de nobile sau ca să nu-i fac rău omului, da’ pentru că-i mai bine să nu mă înşel (comparativ, să zicem, cu a mă înşela) cu privire la o situaţie de care poţi fi sigur decât când s-a încheiat, că altfel îs doar presupuneri cretine şi nu-i bine de jucat cu situaţia altuia, doar pentru trafic, într-o ipostază-n care eu chiar m-am confruntat repetat cu sisteme în care şi-a prins el acum urechile, în care mi le-am prins şi eu, că doară astfel sunt concepute: sisteme să le prindă, iar urechile să fie compatibile cu aceste sisteme.

Ariel Constantinof este un băiat fraged de 16 ani, care are el un site, aici, pe Internet, în care scrie cheşti, că aşe pofteşte dânsul, când şede acasă, acolo unde locuieşte şi nu este şcoala, loc din urmă unde se duce opţional, deoarece fac eforturi părinţii să plătească acele cursuri, nu că l-ar lua la oaste. Fiindcă el în timpul liber este elev la un liceu privat, ce se cheamă Lauder-Reut Complex, în Bucureşti. Cu diverse ocazii aleatorii, de festivităţi naţionale, după un ieşit la iarbă verde, cu oportunitatea chefului său sau când sărbătoreşte şi el că şi-a făcut un sandvici mai bun, poate că-i pică bine să-l mai spele cu un articol despre această unitate financiaro-educaţională, că doar face parte din viaţa lui personală care-i aparţine şi i se petrece zilnic, cu diverse consecinţe, pe care le mai toarnă pe blog, alături de alte detalii despre el, alte subiecte, fie frustrări, fie succese proprii, bucurii sau tristeţi şi chestiuni de astea ce-l încearcă pe orice om şi parc-ar simţi să zică la cineva, sub forma modernă a jurnalului online. Cam cum fac eu, cam cum faceţi voi. Deci lucruri normale. Adică scrie şi omu’, că doar n-oţi citi pagini goale. Până acum, toate bune şi frumoase.

Cu excepţia că, de curând, viaţa lu’ copilul ăsta a început, pare-se, să deranjeze pe alţii – de exemplu, oameni care nu au vieţile lor, şi-i deranjează a lui Ariel din simplu motiv că aceştia fac parte din ea. Or eu, gândind logic, îmi imaginez că-i frumos să faci parte din viaţa unui om, indiferent cum i-o influenţezi. Ba chiar să te bucuri dacă descoperi că se gândeşte mult la tine, de data asta depinzând totuşi de cum l-ai influenţat. Iar dacă afli ceva ce pentru tine este „de rău”, păi, poate-i indicat, dragă, să te gândeşti cum ţi-ai adus tu aportu’ la acest aspect.

Şi subit, printr-un concurs de împrejurări şi alte calcule de-ale lor, l-or trimis, măre, acasă, aşa, cu gentuţa-n spate. Pe la mijlocul perioadei de educare a zilei de miercuri. Desigur că la ieşire l-o oprit Stăpânul Porţilor, că n-are voie să iasă de la şcoală, „Ce faci, chiuleşti, mă?!”, da’ asta-i irelevant, deocamdată. Deci l-or dat afară din şcoală, cu vorba, spunându-i verbal cu gurile-n ureche că-i exmatriculat, scăzut la purtare şi să dispară.

Şi-mi spune Ariel ăste fapte mie, după ce vorbisem vreo 2-3 săptămâni în aşteptarea acestui festiv moment. Mie, personal, nu-mi vedea să cred că există prostie vădită în lume, că oamenii încearcă să şi-o camufleze, da’ conducerea liceului refuză cu obstinaţie şi doreşte să devie celebră, să intre-n cartea recordurilor pentru expunere indecentă de idioţenie. Iar eu cad pe gânduri, mai să-mi rup mintea:

„Da’ pe doamna mă-ta or sunat-o?”, zic şi eu, mânat de curiozitate.
Nu.
„Da’ ceva foaie ţ-or dat?”, frapat ca un frappe.
Nu.

Da’ atunci ce dracului şi naibii?! I-or zis să plece. Marş. Mno, fras’. Cât se poate de fascinant. Aşa că îmi amintesc eu din răstimpuri, de pe când mă războiam cu directori şi adjuncţi, deci doresc să semnalez şi eu, umil, câteva lucruri, deoarece s-au scandalizat toate bloagele şi ziarele.

Ariel nu este exmatriculat câtuşi de puţin, deoarece că nu există foile care să ateste acest lucru. Împotriva lui s-a făcut un abuz.

Dacă există fişa exmatriculării, aceasta este nulă, deoarece că nu s-a ţinut un consiliu profesoral care să dezbată acest subiect, la care să fie tanti Ariel prezentă, soţul iubitor al lu’ tanti Ariel sau măcar bunică-sa lui, orice, oricine. Ba staţi! Ce-ar fi să fi fost acolo măcar Ariel însuşi? Ar fi fost foarte frumos şi o mare diferenţă, cu un mic detaliu lipsă: deciza s-a luat, aparent, la un cafei, în pauza mare. Da’ n-a fost validă, pen’că o întâlnire oficială nu s-a petrecut. Cu cel puţin un inspector, să nu uităm. Din punct de vedere legal, Ariel nici măcar nu este legat constatativ de blog, pentru că blogul său (presupunem, de altfel, că-i al său) este o chestie informală de ordin virtual, care nu îi este trecută la întreţinere, minorului Ariel, care nici nu plăteşte această întreţinere, având reponsabili legali peste corpul său.

Din nefericire pentru stimabilii de la şcoală, ei s-au cam – cum se zice? – supt, fiindcăci acuma nu-l pot exmatricula nici dacă ar avea dreptate, deşi n-au, că Ariel n-a-ncălcat nici o lege care există sau care nu există. Dar precum au încercat amarnic să blufeze cu o chestie, pentru a nu ieşi de caca, acum şi-au ratat futând în cur opţiunea unei proceduri corecte. Oricum, indiferent de condiţii, chiar dacă NU reuşeau cu succes demn de admirat s-o dea în bară de la bun început, încercările acestea ar eşua din start, pe motive de lipsă de fundament, dimpreună cu următoarea plezneală ce-or scos-o, cum căci, vezi doamne (şi domni), fac ei petiţie şi alte socoteli debile, cu dări în judecată şi alte asemenea. Îs şi ferm convins că lor le place să apară pe la televizor. Da’ de se mai bagă şi o anchetă de la Minister, atunci să vezi tu ce bine le-a fi.

Aşa că, pentru a vă crea o imagine foarte largă şi cuprinzătoare, după toatele care au fost scrise: Ariel nu este exmatriculat, nu va fi exmatriculat, iar cel mai bun lucru ce poate să i se întâmple este chiar să îndrăznească ăia să-l exmatriculeze sau să-i scadă nota la purtare cu 10 sutimi de punct, că şi-or semnat singuri sentinţa, cu mâinile ălea cu care sper să nu fi semnat, pentru binele lor, altceva, ca să nu le decoreze poliţia cu nişte bijuterii.

Din acest moment, cu cât mai public, cu atât mai bine. Şi fain. Să şedem să ne desfătăm, o să fiu acolo să-mi plângă Ariel pe umăr. De fericire. Să-i călcăm cămăşuţa şi să-l dăm cu gel, să-şi mai ia un server pentru trafic şi să-şi facă ghiozdanu’, că-n scurt timp o să facă live-vlogging din clasă, cu profesorii întorcând vocale şi consoane, ca la „Roata norocului”, versiunea Clopoţel, cu Ariel în loc de Mihai Călin.

Pe blogul lui Ariel îl găsiţi aici. O listă destul de lunguiaţă cu preluări a fost făcută de Silviu, pe blogul său, aici.

Iar lu’ scumpul îi dedic o a doua poză deja, nemernicul nerecunoscător, iac-o acilea, vis frumos, ţucu-ţi soarele de îngeraş...


ArielVisFrumos

***

Iubiţi concitiori…

S-au dat un dărab de procente preliminarii pentru ClujBlogFest, iar dumneamea conduc la toate categoriile la care particip, mai puţin cu nedreptatea ce mi-a fost făcută prin descalificarea de la cel mai prost blog, pe motive nefundamentate şi şubred formulate cum că aş fi sponsorul rubricii, ceea ce mi se pare o ofensă, o sfidare şi o nemernicie crasă.

Concurenţa directă ce-o văz eu este între mine şi group-blogul de seriale de tembeliziune, căruia nu-i dau link, fiindcă nu merită şi eu aleg să-i fac concurenţă neloială, adăugând că el este slab, fals şi pe deasupra suge – toate comparativ cu Jeg, deoarece fără de el n-ar fi nici măcar menţionat, ba mai mult, nu ar exista. Dar, pen’că tre’ să fie cineva care să creadă că mă poate bate, am ales TVBlog să fie acest cineva.

Amfitrionul lui este nemernicul de Mihai Ceuca, ahtiat după câştig, un oportunist şi mişculator bine-cunoscut (da’ nu într-atât cât să-l stimeze lumea), care pun pariu că aşteaptă până-n ultimele trei zile să posteze un anunţ, cum a făcut şi la nominalizări, pentru ca miile lui de vizitatori veniţi de pe link-uri dubioase şi care nu citesc două rânduri până dau pe X, să facă greşeala să-l voteze şi să-mi fure el mie ce mi se cuvine, ca să-l sparg dup-aia când îl prind pe stradă, să-l calc subt roţile trotinetii.

Din aceste argumente de netăgăduit, să curgă mass-message-urile şi să mă votaţi în continuare la cel mai bun blog, cel mai bun design, cel mai bun de divertisment, cel mai bun personal, ca pe-un supra-zeu (ce îs), precum nu-i veţi neglija nici pe Dacian cu cel mai bun foto/video şi pe Budorel cu al lui în curând cel mai bun tehnologic, pe care-l veţi stima voi şi famiile voastre, apropiaţii şi cunoscuţii, să-ncercăm să stârpim această încercare de fraudare prin îngrămădeală, printr-o altă îngrămădeală corectă şi motivată.

butoaneclujblogfest

[va urma, prin capitolul II, care acuma există şi-l găsiţi aici]


un comentariu

zi si tu ceva
  1. Aprilie 23, 2007 la 11:38
    link permanent
    Denisa zice ca:

    Te-am votat. Nu numai că te-am votat, dar cam io te-am şi nominalizat, mai puţin la categoria “cel mai prost”, unde s-a rugat de noi Groparu’ să-l votăm, motiv pentru care l-am votat, dacă la alte categorii nu s-o sinchisit nime’ să-l nominalizeze. Gud lac!

3 trackback-uri

  1. de la Revenire - episodul al doilea pe Aprilie 22, 2007 la 23:58

    [...] aşadar. Ajunsăraţi la capitolul doi. Bravo. Mândru. Pe capitolul I îl găsiţi dacă apăsaţi pe dânsul şi vorbeşte despre un blogăr ameninţat cu [...]

  2. [...] blogăr de succes nu trebuie să fie neapărat pseudo-urban şi lipsit de viaţă socială ci doar circumcis (adică tăiat împrejurul [...]

  3. [...] aşadar. Ajunsăraţi la capitolul doi. Bravo. Mândru. Pe capitolul I îl găsiţi dacă apăsaţi pe dânsul şi vorbeşte despre un blogăr ameninţat cu [...]

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)