Revenire – episodul al doilea

Povestea omului potrivit, la locurile potrivite, la timpurile potrivite, da’ cu sincroanele amestecate…

… despre cum am fost eu la București în toiul ruperii țării în două și am ratat tot ce s-a întâmplat acolo, plecând spre zone diferite ale orașului fix când începea acțiunea (MAI PUȚIN CĂ AM MAI JOS UN FILM EXCLUSIV CU STOLO, ANDREI GHEORGHE ȘI CORINA DRĂGOTESCU, RETRAȘI LA TAIFAS DUPĂ O DUBĂ, unde schimbau adrese de mess, îs convins, să se anunțe când se văd cu Băse, la un cafei).

În noaptea de miercuri spre joi, m-am deplasat feroviar către capitala țării, unde, alături de echipa mea (de colegi care m-au racolat că le trebuia încă un om, să umple), care nu-mi aparține, ci este pe acționariat, am participat la ediția curentă a Olimpiadelor Comunicării, la partea cu Advertising. Despre asta nu vom discuta foarte mult, decât că a fost extrem de incitant, suntem foarte optimiști și am fost respinși tot cu același entuziasm, pierzând dramatic. Sunt încredințat că vă doare adânc în cur de detalii, de aia nici nu voi abera prea mult pe marginea acestei teme, pentru că voi abera destul în general.

După ce-am ieșit de la Olimpiadă etc.-etc., am mers în centru, unde trebuia să mă întâlnesc cu Sepukku, pentru scopul de-a mă hrăni (el pe mine). Și când am ajuns în Universității, pleosc!, o grămadă de oameni chirăiau în grup, la niște boxe aduse d-acasă. Cum eu îs privat de televizor de ceva luni (de zile) și mi-i lene să prad click-urile până către un post online live, nu știam că Băselu’, că suspendelu’, că nimica. Lucrurile astea erau pentru mine total venite din senin. Stau, mă chiorăsc, merg mai departe, mă gândeam că la capitală se-ntâmplă des “mitingeuri” din astea și urma să fie doar o altă zi în care „Ne-ntâlnim la Universitate!” avea să fie o alegere proastă.

Când reviu cu burta plină, scobitoare-n colțu’ gurii și scărpinându-mă pe burtă, acolo ce văd? Mai mare freamătu’. Mna, căcat. Ce să se fi petrecut? Am câștigat la ClujBlogFest? Nu, nu aia era. Aflu și eu detaliile.

Mă șterg la urechi: „Să mori tu că-l suspendă pe Băsescu, frate?” – în sud nu te poți înțelege om cu persoană altfel.

Bun, am decis să șed nițel, deci ne-am strâns mai mulți până pe la 18:00, la protest, neică. Vroiau să-ți țâpe pe Băsescu, nu se poa’, dom’le, sfidare! „Ola-e, ola-e, fără Băse nimica nu e!” Aruncați-vă mânuțele în aer. Dacă mai veneam încă pe câți eram deja, puteam ține o festivitate de sfârșit de clasa a noua, deci bănui c-au venit cam câți a apucat Băse să găsească online, când a trimis mass-message-ul.

Eu eram cu Ecaterina (care n-are blog, degeaba vă repeziți). Și ședeam și noi, zgâindu-ne, ceva trebuia să se întâmple. Ca să pară mai mulți, câțiva (trei) se urcaseră prin copaci. Ca să pară mai important, o băbuță făcea poze cu telefonu’ la tribună, să trimită MMS la nepoței, probabil. Sau poate nu avea ochelarii la ea și se uita de departe să citească un sms despre când vine Traian, da’ îl îndrepta constant spre scena ad-hoc. La o sonorizare demnă de-o nuntă de maneliști, câțiva turmentați făceau hip-hop electoral. Ca să pară mai nostalgic, câte-un veteran/fost deținut politic/fost revoluționar făcea ture prin mulțime, inițiind subtil discuții cu: „Pfai, sunteți prea mici să știți cum era atunci.” Eu o scurtam repede cu „Da’ de câte ori v-au împușcat?” După rime de genu’ „Prima dată în capitală, iar apoi în toată țara”, cum voi ei restructurare, că se petrece furăciune și tot așa, deja-ncepeam să ne plictisim, ne-am tras la umbră, ăștia apucaseră să-și facă rost de printuri de susținere, apăruseră din neant, puteam privi și de pe margine, să nu ne alegem ca Gușă.

Ne-am învârtit vreo două ore, am surprins o întâlnire dubioasă între Stolojan, Andrei Gheorghe (Realitatea) și Corina Drăgotescu (Cotidianul)… Și io-am făcut poze, că asta fac eu, țaca-paca cu aparatu’, nu știu altă treabă. O vărs acilea, că am auzit că s-a-ntâlnit Sfântul Andrei Gh. mai târziu și cu Băse și nu e bine, eu nu știu politică, doar vă zic vouă, tata-n pod belește capra.

“La umbra carului teve, stătea Gh. cu Stolo.
Și discutau despre Băse și alte de p-acolo…”

Aici puteți să downloadați și un film. Care-l vând și pă ăsta la Yahoo sau Microsoft sau VisUrât, dacă vor să-l cumpere, oricare, un poc dublu de sămânță cer, de acolo-ncep negocierea. Bomboane agricole, în lingouri.

***

După care, ne-am întâlnit cu becaliul Jeg, domnul Flaviu Comănescu. Asupra căruia sper să se-ndrepte consecințele nefaste ale celor de mai sus, fiindcă face posibilă existența mea, iar ofițeru’-mi SPP, alocat de câteva luni, cre’că a primit prima lui zi liberă azi, văzând că-s plicticos, doar ca să-i stric planurile-n ultimul moment. Îl anunț că și-a uitat pușcoaca la mine, pe pian în baie. Deci cu Flaviu ș.a. ne-am dus la o expoziție de grafică digitală, cu invitații xeroxate. Când am ajuns, bodiguarzi cu casca-n ureche, socoteli. Da’ lasă, că noi eram ardeleni, i-am făcut din vorbe și-am intrat. Acolo, numa’ al de Liviu Mihaiu (scruma din țigară subtil în bunătate de gazon, făcea diversiuni, mima că-și trage fermoaru’ la șliț, să nu ne prindem), Cătălin Botezatu’ (avea papuci neasortați – cre’că tâmpește când o să citească) și alții din aceștia, de mi-era jenă să iau și io o prăjiturică, eu cu trotișca-ntr-o toartă și cu ac de siguranță să-mi țină gacii pe mine. La expoziția respectivă am mers pentru prietenul Noper, care și-a vândut lucrarea ce v-am mai arătat-o eu, intitulată Gigi, cu 9 milioane. Nu, n-a cumpărat-o Gigi. Numa’ nume importante în delegația Jeg în inima țării, săptămâna trecută.

În timp, aflăm că Băselu chirăia acolo de unde tocmai plecasem. Și-și scăpa pușcoacele, din mașinile sepepiștilor, direct pe caldarâm, când făcea băi în mulțime… N-am putut fi acolo, să le aduc acasă, să le amanetez mai târziu. Așa c-am renunțat la ideea să-l mai prindem, hotărând să ne înecăm amaru’ într-o bere. Când ieșim, cine tocmai venea la galerie? Dinu Patriciu. N-am apucat să-l las să se dea cu trotineta, ne grăbeam, deși aproape să-i bușesc portiera am izbândit.

Trag și eu concluzia logică – cei mai importanți oameni în stat umblă după curu’ meu.

La vreo cinci zile după fâs!, vine jurnalistul de orientare zălăuană Iulian Duma, cu dezvăluiri șocante în publicația sa personală, adică statusu’ de messenger:

***

Apropo, ați observat că bucureștenii nu știu închide o conversație telefonică? Nu am nimica personal cu ei, mi-s ardelean și nu-mi pasă, da’ chiar nu-s capabili. Ultima parte a discuției cu un bucureștean începe de la mijlocul ei și decurge așa: „Ok, hai, bun, hai, vorbim, hai-hai, ne auzim, hai, hai că povestim, bun, pa. Pa-pa-pa-pa-pa-pa-pa-pa. Hai. Te sun. Hai că te sun. Hai. Da-da, hai.”

Nu trebuie nici un momențel pierdut din vedere faptul că tre’ să mă votați în continuare la cel mai bun blog, cel mai bun design, cel mai bun de divertisment, cel mai bun personal, la fel cum trebuie să-l susținem Dacian cu cel mai bun foto/video și pe Budorel, în scârbă cu al lui în curând cel mai bun tehnologic. Pentru căci așa este frumos, să bem pentru mine, că iacă ce lucruri frumoase și numai pentru voi aduc mereu în casă…