Ăstea două propoziţii sunt diametral opuse. Dar înseamnă ambele exact acelaşi lucru şi e întotdeauna de rău. De ce?
Am cunoscut o fată, deci, aşa, cam cum sunteţi conştienţi că se întâmplă, mi-am făcut jocul meu ieftin cu ea, pe care îl ştiţi cu toţii, m-am dat în stamba caracteristică şi i-am câştigat pe nimic întreaga simpatie. Nu-i nimic îngrijorător, că-şi revine ea, dar nu şi-a dat încă – da? – seama de teribila greşeală, aşa că pot dezvolta în acest demers meschin al meu.
Este oareşcâtva drăguţă, nu mă fac chiar de râs afişându-mă cu ea în societate, dar în acelaşi timp reuşeşte să stârnească intrigă prin prezenţă, nu neapărat controversă.
Râde tâmp la glumele mele, aşa că nu mai trebuie să râd singur ca să le scot în evidenţă şi să subliniez în acest fel că sunt de râs, iar uneori râde şi la lucruri care nu sunt neapărat amuzante, ceea ce este promiţător, fiindcă denotă că (a) nu trebuie să fiu mereu distractiv şi (b) am cu cine mă hlizi la înmormântări sau alte ocazii deosebite care ne vor aduce împreună şi care nu se vor deda neapărat râsului, dar în cadrul cărora voi avea mereu cu cine să îmi împart buna dispoziţie, indiferent de context.
Însă are un parfum absolut greţos. În standardele oamenilor cu pricepere şi stil, sunt convins că este un produs de reală performanţă olfactivă. Nu am vreo îndoială că e de firmă de renume, branduită consacrat, o marcă râvnită şi greu de găsit şi o fi şi strâns banii pentru el de când economisea alocaţii, ba chiar fata activează profesional în domeniul modei contemporane tinereşti şi al retailingului într-acest sens, se prezintă o adeptă a bunului gust şi oferă consiliere calificată publicului larg. Dar mie îmi vine să vomit de la parfumul ei.
Nu ştiu cum să fac, că dacă se ajunge pripit să ne culcăm împreună sau altă anomalie dintr-asta, chiar fără a face sex musai, deci doar să dormim, o să-nsemne că o să mă trezesc zilnic şi o să mă reped la duş, ca să-mi dau jos de pe mine de fiecare dată boarea aia infectă cu care se unge cu atâta pasiune.
Fiindcă am întrebat-o ce căcat îi mireasma aia şi că i-am împărtăşit cu condescendenţă că îi absolut grotescă, iar ea mi-a spus că “o defineşte”. Nu cred că are nici cea mai mică intenţie să schimbe borala aia de la nu-ştiu-ce producător apreciat, fiindcă simte că o reprezintă, aproape că mă contrazicea; dacă nu mă dureau tâmplele, aş fi zis că se împotriveşte, că alege cumplitul odorizant în detrimentul meu.
Or eu, dacă nu cumva o să regurgitez în timpul somnului, înecându-mă cu propria vărsătură şi decedând din cauza scârboşeniei, atunci se-nţelege că va trebui într-un compromis nedrept să mă şi prefac c-o iubesc pe domnişoară şi în acelaşi timp să şi rânesc cu consecvenţă şi săpun de rufe însăşi amintirea ei zilnică, sentiment care de obicei este plăcut şi care reprezintă prezenţa feminină ce tocmai s-a dezlipit de tine, pentru tot restul zilei, până la sublima revedere.
Iar eu am o preocupare fixistă cu duhnelile, fiindcă eu îmi adulmec prin casă fostele prietene încă luni de zile postmergător tragicei despărţiri, ba de la câte-un ciorap în ţeava de la aspirator la găsirea căruia izbucnesc în plâns, ba câte-o zdreanţă uitată pe care-o scormonesc din vreun sertar şi care mi le îmbibă pe restul, de-o port cu mine în textura fină, încât nu ştiu de unde pute, ba de la vreun prosop abandonat, când deja se vede prin ale mele.
Mna, asta ultima – fata, cât şi aroma ei sinistră de dulcegărie insuportabilă – are şi o proprietate înfiorătoare de-a se impregna abject, de aia de nu trece dintr-o singură spălare. Îîîh, îmi vine în gură numai când mă gândesc.
***
Dacian insistă să-şi taie unghiile în cameră. De faţă cu mine. La masă. Nu la masa la care mănânc. Nici departe. La o masă. Dar de faţă cu mine. Problema cu aceasta este că mereu unghiile îi ajung pe jos, în opoziţie cu a rămâne pe masa pe care le taie, care, dacă acceptăm acest nou aranjament, ar fi situaţia normală.
Nu vă împacientaţi. Sunt unghiile de la mâini. Pentru că cu picioarele are un alt fetiş: se scârmă între degete, de câte ori îl chem să se uite la ceva la mine-n monitor. Nu-mi explic de ce, dar dacă îi arăt ceva, el, ca să se concentreze, se scârmă între degetele de la picioare. Deja îmi deschid lucruri aiurea, doar ca să verific dacă aşa-i situaţia cum o bănuiesc. Şi aşa este. Indiferent ce îi afişez, el se scârmâ între degetele de la picioare.
În orice caz, Dacian pare să se fi dresat cu o anume igienă primară, nu mai dezvoltată de nivelul cognitiv şi instinctual al simplei excreţii.
Deoarece după ce catadicseşte să spele după el prin baie, ca urmarea a precedentului articol pe această temă, convine să stoarcă mopul în chiuveta deasupra căreia mă spăl eu pe faţă. Acţiune avansată care se poate considera o promiţătoare evoluţie, în capul lui, faţă de a-l stoarce în chiuveta în care spăl eu vasele, inclusiv pe ale lui.
Toate aceste soluţii mai comode datorându-se faptului că nu mai poate fizic să se aplece la scurgerea căzii, blocându-se surprins în burta acumulată stând toată ziua şi jucându-se pe calculator cocoşat, acelaşi obiciei care l-a dus în scolioză şi acelaşi care a ajuns să-l împiedice acum, din trunchi, să se ridice din aplecarea pe care-ar fi putut-o altfel executa, dacă n-ar fi existat întreaga situaţie anterior descrisă.
