Stimaţi participanţi, dragi susţinătători, iubiţi părinţi şi onorată asistenţă,
În urma a 24 de ore continue de analiză scrupuloasă şi studiu documentat, juriul a ajuns la mult aşteptata concluzie. Rezultatele concursului de ode închinate Mie a ajuns la un apoteotic final.
Au intrat în incompetiţie nu mai puţin, dar mai mult de 31 de poeme. Adică fix 32. La jurizare a participat un consiliu de oroare format din 7+1 distinşi membri şi membre (atât cranial, cât şi caudal):
Dacian Groza – nacealnic de comisie
Darius Groza – vârhovnic de comisie
Ştefana Cătinaş – tocmitor de comisie
Cătălin Sabou – birău de comisie
Sorel Mihai Arghire – tist de comisie
Iulia Prodan – stratornic de comisie
Laura Laurenţiu – zabet de comisie
Pamfil Alphonse – ştab de comisie
Aceştia au votat poemele cu note de la 1 la 10 (în afară de Pamfil, care păzea orice urmă de neregulă), după care s-a făcut media.
Deliberările s-au încheiat. Să înceapă festivităţile de decernare!
Au pierdut în mod grosier şi dezamăgitor:
Netrebnicul de Bobby (cu nota 0,14), incompetentul de Noji (cu 0,57), vai-de-puţa-ei Nouana (cu nota…); vedeţi-i pe toţi luzării în tabel mai jos, ce tata dracu’, că nici nu merită să-i scriem.
***
Să trecem la premiile cele sub-stanţiale. Pe lângă frumoasele cadoaie, primii 5 clasaţi şi-au câştigat şi – SUPRIZĂ! – recitarea muzicală a odei, personalizată la fiecare, de către Dumnejeg însuşi. La orgă electrică şi cântat la MacBook, menester Tudor Mărghidanu. Cu ocazia asta, am scos şi un album de cenaclu.
Premiul cel dodoloţ – O chestie de pus pe încheietură la jucat sporturi, cu emoticon Yahoo!, culoare mov.
Ariel Constantinof cu nota 10 pe linie!
În urma semnalării unei nereguli, de către ştabul de comisie – Pamfil Alphonse, candidatul Ariel a fost descalificat. Scârnăvia şi-a înregistrat partciparea la 1 minut după încheierea termenului limită al concursului. Încercăm să descurajăm orice formă de fraudă. Pe Jeg nu poate să fie suferită nedreptatea! Jos tirania!
Ca urmare a acestor fapte regretabile, Ariel va sta pe tuşă DOUĂ TURE.
***
Iar pe locul întâi trece, fără nici cel mai mic dubiu:
Dazent Mater
(nota 9,285714286)
„Ştii, nu trăiesc decât atunci…”
~ odă erotică ~
Ştii, nu trăiesc decât atunci (totuşi cam rar, se pare)
Când Te înduri şi Jeg creezi – supremă desfătare!
Şi drept dovadă că-mi eşti drag, mai decât tot şi toate,
“In Jeg I trust” îmi tatuez. În faţă sau în spate…
Desi urăsc că toate-ţi plac: roşcate, blonde, brune,
Pe-altarul geniului Ţi-închin ofrande super bune:
Cartofi pai proaspeţi şi crocanţi, zacuscă de departe,
Iar la desert – ce altceva? – un blowjob ca la carte!
***
Cel mai strâns nod merge la:
Cătălin
(nota 8,757142857)
„De ce nu vrei ca să răspunzi… ?”
~ odă auto-interogativă ~
De ce nu vrei ca să răspunzi la apriga-mi strigare?
De ce? De ce mă tot tratezi cu astă nepăsare?
De-ai şti cât suntem de legaţi, de-ai şti că ştiu cum doare
Când ai o aţă medicală cusută-ntre picioare,
N-ai mai pleca, n-ai mai fugi la alţii sau la alte,
N-ai mai dori să te flateze din faţă şi din spate.
Şi ai veni, şontâc-şontâc, la fanul tău, probabil.
Care-i deştept şi ştie vorbe precum “indubitabil”.
Înspre final vreau să-ţi urez: gagica să-ţi trăiască,
Că e simpatică, din poze – [ceva ce să rimească].
În fine, punct, închei aici, închei precum artiştii
Ce-n miez de vară, la Mamaia mai întreţin turiştii,
Şi îţi doresc o viaţă plină cu bani şi sănătate
Şi plină de fomei mişto, prin faţă şi prin spate.
***
Nodul puţin mai destrâns decât cel de mai sus, dar totuşi extrem de solid, îi este adjudecat lui:
Sepukku
(nota 8,258333333)
„De ce-ai plecat”
~ o-ţâră-mai-puţin-auto-interogativă ~
De ce-ai plecat tu de la mine? Nu vrei ca să mă mai iubeşti?
Miroase patul doar a tine…Ştiu, astea se întâmplă în poveşti.
Eu ştiu că sânt neînsemnat şi că ca mine sute sânt…
Eu nopţi întregi am colindat, cu gândul doar la nefireşti…
Vedea-te-aş iar pe bulivar venind, cu râsul tău celest,
C-un coi mânjit cu rivanol şi locu’ 3 la fest.
***
Nodul demi-destrâns se-ndreaptă vertiginos spre:
Denisa
(8,160000000)
“Câştigă, nu câştigă…”
~ odă şachesperiano-protevistă ~
Câştigă, nu câştigă, pe daruri toţi se ceartă
Şi vor să te uimească cu cel mai tare vers,
Puţini din ei ştiu însă: ai pus Clujul pe hartă!
Tu meriţi o fecioară pe gustul tău pervers.
(Să fim înţeleşi, însă, să fii pervers nu-i rău
Atâta timp cât asta este pe placul tău!)
Băieţii de la Yahoo, uimiţi de geniul tău,
Te vor numi, desigur, noul lor Dumnezeu
Şi eu mă-nchin umilă şi te mărturisesc
Iar birul în zacuscă negreşit ţi-l plătesc!
Tot ce vreau de la tine, mărite Dumnejeg,
Atunci când fi-vei mare şi mult mai cunoscut,
E să rămâi acelaşi – prieten drag, coleg,
Şi să-i spui lu’ Bon Jovi că tare-aş vrea să-l… cunosc!
***
Ultimul nod, abia se ţine pentru:
The Priest
(nota 7,5000000000)
„Vin ca puiu’ la găină”
~ odă epigonie ~
Vin ca puiu’ la gaină,
Disperat şi idignat.
Nedormit de-o săptămână,
Să-ţi explic ce s-a-ntâmplat.
Sunt mai jos decât sunt alţii?
Ce? Au capul mai întreg?
Le tot bagi din top distincţii
Şi eu-s nepătat de… Jeg?
***
Arhiva de muzichii în format mp3 poate fi downloadată de aici, cântărind în total vreo 4,7 MB.
Deci, da. 32 de ode, 8 oameni (cu Pamfil cu tot), 7 ore, duminică după-masa, seara şi, până-ntr-un sfârşit, noaptea, votând, făcând manele şi cântece de trubaduri pe ode închinate de cititori. Pierdut vieţi, le declarăm nule.
Mai departe…
Câştigă, conform graficului, acţâpilde proastă calitate Jeg şi titlu de membru onorific:
The Priest (poezia I), Copy Paste (poezia I), A’Micu Netstalker, Mea, The Priest (poezia a III-a)
Aveţi mai jos captura tabelului cu participanţii în ordinea înscrierii şi notele pe membri ai juriului.
Vă mulţumim pentru devotament şi dedicaţiune. Luzării să nu se descurajeze. Vor mai veni şi alte concursuri şi FIECARE are o şansă. Toţi sunteţi învingători, cu excepţia celor care aţi pierdut.
***
Aici găsiţi înregistrarea audio a sesiunii de notare. Atenţie, are vreo juma’ de oră, cu juriul deliberând.
Aici găsiţi fotografii de la deliberări, vreo 1,7 MB, constând în 19 poze.
Toate înscrierile şi multe alte dobitocii, la comentariile acestui articol. Câştigătorii, cât şi luzării, au fost contactaţi pre e-mail. Dacă nu au primit vreo semnalare, să se plângă organelor competente, la rubrica de contact.
Tweet
25 comentarii
zi si tu cevalink permanent
cetateanule antidarius, mi se pare mie sau il aperi pe darius…? sau nu vrei concurenta…? 😀
link permanent
imi place logo-ul Stuffo din dreapta jos
link permanent
Este într-adevăr foarte frumos. Înainte nu se vedea, dar după ce i-am dat goblenul jos toată lumea a fost impresionată.
link permanent
frumos? bine ca mi-ati zis ca scrie “stuffo” acolo ca eu ma struffoc de ceva vreme sa inteleg ce scrie acolo si nu reusesc
Iulia, cica sint idiot. Tocmai mi-ai facut concurenta
link permanent
Io tot vreau bluza aia… hai no Darius… dai cu biciul catre Dacian si merge el si o duce la posta in locul tau….
link permanent
Nici nu mi-ai dat adresa, prosteo.
Aproape la fel cum nu-ţi dau eu bluza. Numa’ că eu nu ţi-o dau mai mult decât nu îmi dai tu adresa.
link permanent
bla bla bla bla bla
link permanent
El este JEG şi îl vreau întreg. Ca să îl iubesc şi să îl doresc. A început concursul, vreau să mă înscriu şi eu! Poate câştig. Ce frumos ar fi. Vreau un premiu consistent să devin din nou potent.
link permanent
bah, io zic sa mai votam odata
link permanent
Bine-am vazut????? Ai “sarit” in sfarsit cu a 11-a?
Multam. Imi scade vertiginos procentul de “pacatosenie”.
link permanent
Off-topic:
Esti Bucurestean ? Esti scarbit sau incantat de orasul tau ?
Atunci treci pe aici [link înlăturat] si dati cu parerea ! Poate asa reusim sa creem un curent de opinie (stiu ca e un vis frumos, dar lasati-ma sa visez).
P.S. Daca considerati ca acesta e un SPAM, dati cu pietre la manea.andrei [at] gmail [dot] com si promit sa imi cer scuze si sa nu va mai deranjez !
Andrei… 😉
link permanent
Andrei, puiule, de ce in plua mea crezi ca daca bagi chestia cu “Daca considerati ca acesta e un SPAM” te scoti?
Eu consider ca acesta este un SPAM si in acest context nu inteleg cu ce ma ajuta adresa ta de mail. Si de ce Andrei Manea da nu “Andrei Rock” sau “Andrei Jazz” sau “Andrei Blues”.
In alta ordine de idei baga-ti of-ul si off-topic-u in fund
Ză artist mai ăs
link permanent
pai daca consideri ca e offtopic ii scrijelesti o injuratura pe adresa aia, nu aici, ca devinde topic deja
link permanent
de vina e Darius ca nu mai scrie nimic nou.
link permanent
@ 9
ai dreptate!
Daruiseeeeeee, Dumnejeguleeeeeee,
te crezi “in ziua a saptea”? De atitea zile?
link permanent
eu cred ca si-a belit si mîna si d-aia nu scrie
link permanent
Nu mi-am belit… relativ nimic, da’ mi-este lene. Am câteva subiecte. Azi era ce-i drept să mor, doar că m-a salvat Bobby cu un reflex de panteră.
link permanent
ura ura ura. rugile mi-au fost auzite
Bobby, te omor. De ce l-ai salvat?
link permanent
nothin’ new? slap.
link permanent
Azi, mâine… nu ne agităm.
link permanent
Ba ne agităm că cititul de jeg crează dependenţă!
link permanent
si fisuri anale
link permanent
mah…esti mai puturos decat putoarea…asta-i site? deja intra articolul asta in putrefactie!!! refresh?
si grafica? aia-i mai rea decat era la inceput cand avea greseli…acu’ nu-i!!! ‘mnezo…sunt revoltat! m-ai dezamagit darius total…daca aveai viata personala te mai intelegeam >:)…da’ asa?
link permanent
@Noji
welcome to the club
link permanent
abercrom bie pas cher tkfkv http://www.abercrombieffrance.org/ jqsdn http://www.airrmaxpascher.com/ kbiaq louis vuitton pas cher aoobj doudoune xiswk
3 trackback-uri
[…] [s-au dat rezultatele, iată-le aici] […]
[…] măcar cu o ciocolată caldă. Şi Licuricea mi-a dat notă mare, şi Dacian, până şi almighty Darius [click pentru rezultatele votării, înregistrare, poze, tot tacâmu’]. Numai Sorel m-a […]
[…] îi voi închina belferului Blogoreii o odă, dacă tot a luat locu’ ultimu’ cu coroniţă, la concursul cu cele închinate mie, ce s-a petrecut tot într-această locaţie web, în care vă aflaţi acuma, doar că nu în acest […]