Nu puneţi jejetele pă jam.

sari la comentarii

Probabil vă mai amintiţi – da’ dacă nu, nici un bai, că vă zic iară – de când am luat autobuzul ăla greşit şi-am ajuns la măsa-n pizdă nu-ştiu-unde şi m-am înamorat de-o tipă care ieşise la ABC şi am urmărit-o ca un psihopat până pe strada pe care locuieşte (a Zambilei, mai precis) şi apoi i-am pierdut urma. Da?

Bun, pentru că am găsit-o de ceva timp. Nu vă bucuraţi? Ba mai mult: nici măcar nu-i ea.

Exact, să tot fi trecut vreo câteva luni de când o domnişoară identică bate bodegile familiare mie, ocupându-se cu a semăna izbitor cu ea. Nu însăşi, ci cu aia, iniţiala. Am pândit-o o bună bucată de vreme, de după tot felul de băuturici, până când mi-am făcut curaj să mă duc (la ea şi la iubitu-so cu care tăt umblă şi se uită fix la mine şi n-o scapă un momenţel singură) să-i spun tot. Cu această ocazie am aflat şi că nu stă şi n-o stat nicicând pe strada Zambilei. A apreciat însă ce-am făcut pentru cine credeam că e ea, iar acum mi-a rămas să detest cu pasiune relaţia lor, deoarece în mod evident ălalalt îi incomparabil mai atrăgător decât mine, pe când ea nu prea pare să aibă nici cea mai mică intenţia de-a-l înşela cu mine atât de mult cât mă aşteptam. Asta în ciuda multiplelor căzneli ce le-am antamat în acest sens.

Totuşi, e halucinant de prietenoasă şi mă tot atinge caldă, îşi pune crenguţele ălea ale ei peste tot pe mine şi mă prosteşte tactil, că eu interpretez. La fel de misterios, ne avem de demult ca prieteni pe nomenclatorul digital, unde io nu ţin minte să o fi adăugat, aşa că nu se poate să fie decât rodul unei crunte alunecări etilice. O cheamă Raluca Stupar, mi s-ar potrivi, pe prinţişor nu-mai-ştiu-cum, dar cât poate să dureze?

***

Tatăl Carcea: Mă, da’ s-or făcut multe prune la ăştia-n sat.
Şofer: Făcuuut…
Carcea: Altundeva de ce nu s-or făcut atâtea, or îngheţat?
Şofer: ‘ngheţaaat…
Carcea: Tu mai ai pălincă?
Şofer: Nu p’e mai am. Cre’că doar de-o nuntă.
Carcea: Şi dup-aie?
Şofer: Dup-aie mai am… f’o douăzeci de litre numa’.
Carcea: Şi mai pui?
Şofer: Puuun. Da’ de pere.
Carcea: E! Da’ să pui NUMA’ mere, că dacă pui numa’ de mere, atunci iese bună.
Şofer: E, că numa’-numa’ de pere şi pun.
Carcea: Îi tare bună aia de mere, da’ dacă pui numa’ mere.
Şofer: E, că io numa’ aşa şi beu, numa’ de pere.

[ar mai fi câteva, pe OiMR]

***

ÎNSĂ! Aflaţi cu satisfacţie că drama va degenera în tragic, pentru că, în acest răstimp, necuratul mi-a adus-o-n cale pe cea mai proaspătă şi sperăm uşor mai veşnică decât până acum doamnă Jeg. Care-mi deviează în totalitate emoţiile de la ceastălaltă, iar când spun că mi le deviează, mă refer desigur la municipiul Bacău, reşedinţă de judeţ, fiindcă acolo catadicseşte Lavinia să domicilieze, căreia de acum i ne vom adresa mereu doar plini de curtoazie, fiindcă am şi obţinut-o prin şiretlicurile-mi specifice, astfel încât îmi aparţine.

Imbecila asta minusculă intenţionează vădit să mă poarte peţind prin Moldova, nu i-ar crăpa obrazul de ruşine. Or este binecunoscut că mă-mbăt şi să mă trezesc (sau adorm, după caz), în fieşce sfârşit de săptămână, ba criţă pe vreo variantă rutieră ieşindă din oraş, trăgând de maşini să mă ducă la diverse bambine, ba mahmur pe vreo cursă matinală, care amestecă Jägeru’-n mine  până prin cine-mai-ştie ce localitate dintr-o regiune defavorizată.

Oricum, aşa pare să-nceapă micul nostru aranjament, dat fiind că, invariabil, week-end-ul trecut, proaspăt murat în digestiv, aburcam sughiţând Carpaţii, nu foarte departe de crăpatu’ zorilor.

Stimata nestemată este-ntr-adevăr inestimabilă, considerând că acceptă romantismele mele de obicei petrecându-se în arealul restrâns care cuprinde cea mai apropiată piţerie de cea mai ieftină pensiune de pe cea mai centură zonă din cea mai comodă haltă de prin jurul oraşului dânsei. Din asta decurge şi că ne aşteaptă o tradiţie îndelugată a tăvălitului avantajos bugetat, între o emisiune botanică de pe TVR2 şi-un cocktail minimalist de Unirea şi Cola. Ne-nţelegem nemaiîntâlnit. Iar când pleacă şaormistu’ part-time de la restaurantul cu specific italienesc mai sus amintit sau nu găsim altceva mai spălat deschis, fata şi cu mine găsim dimpreună un acord, acela că birtul gării este la fel de mulţumitor. Sunt fericit.

Ca aspecte ale specificaţiilor tehnice, antipatica viezuroaică este măruntă şi manevrabilă, precum ştiţi prea bine că-mi convine mie, ambalată-ntr-o pudibonderie de-o falsitate flagrantă, frizând obrăznicia. Citeşte tăte căcaturile ălea de-i plac lui Marius Iulian, cu Bukovski şi ceilalţi beţivani, ascultă muzică de-aceea complicată, de-o validează Sepucele ăl’ mai vechi de pă Jeg, de l-aţi pierdut din vedere şi se uită cu nesaţ la tăte inepţiile care i-ar plăcea lui Moafle, probabil făcute de frate-so lui Bjork cu un webcam şi celălalte ţigăneli abstracte sau animaţii ruseşti şi căcat. Şi, fireşte, face din mine un tălâmb necontrolat, fiindcă nu-i rezist, încât revin sfărmat la terapie cu biata Camelia Imbuzan, care şi-a verificat în horoscop dacă-i compatibilă după data de naştere cu Barack Obama.

Jubilaţi, că-mi urmeză prelungă jele şi suferinţă.

***

[Pentru alte neclarităţi, consultaţi Registrul Diverse!]


47 comentarii

zi si tu ceva
  1. Iulie 25, 2011 la 01:04
    link permanent

    Iaca trăznaie…
    Cum poate fi cifra 2 la feminin şi plural. Cum puii lor de Crevedia poate fi “doi” la singular? Bre, “două” nu e cifră, nu e nici număr din aâăla cardinalordinal ordinar, asta dacă vreţi să mergeţi la matematică, este o chestie adjectivală de face acordul între boi masculine şi vaci feminini.

  2. Iulie 25, 2011 la 01:05
    link permanent

    PS.
    Am zis eu că facebook-ul omoară inteligenţa… nu m-aţi crezut pe cuvânt.

  3. Iulie 25, 2011 la 01:08
    link permanent

    Şi aş propune să se zică “al doilea ceas” şi nu “ora două”… numai aşa, ca să fiu eu diferit.

  4. Iulie 25, 2011 la 01:11
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    De ce eşti neruşinat? De ce nu te joci frumos, ca ăialalţi copii? Clona lui instalatoru de ce e mereu curat? De ce nu mă iubeşti?

  5. Iulie 25, 2011 la 07:36
    link permanent
    F zice ca:

    yea

  6. Iulie 25, 2011 la 10:34
    link permanent
    ana zice ca:

    “intenţia de-al înşela” vezi acolo, fă erata de rigoare, că bâzâie.

  7. Iulie 25, 2011 la 10:43
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Nu ştiu despre ce vorbeşti, că io văd că e corect.

    (Însă mulţam, şşşt!)

  8. Iulie 25, 2011 la 11:01
    link permanent

    @ Darius

    Cum spune cântecul celor de la Fără zahăr,
    Te-aş fi iubit… dacă mi-aş fi hrănit spiritul cu filme, dacă mi-aş fi spus de ce mi s-au stricat trei IT-uri în două zile, de ce nu mai vrea să pornească MS Word-ul şi, în general, de ce viaţa mea e mai de coupe de merdre decât toate celelalte vieţi fâsâite la un loc. Nici măcar o veste despre Miha, nici despre Călin… Hmmm

  9. Iulie 25, 2011 la 11:27
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Ar fi atâtea poveşti, mai ales despre Miha, care sper că începi să asimilezi că nu mai îi la Vitrină, ci-i, cică, babysitter în Austria. Sper să treci cumva şi peste asta…

  10. Iulie 25, 2011 la 15:54
    link permanent

    Păi şi nu trimite poze, filmele cu beţiile babisităreşti…?, că austriecii ăştia beau de sting, olteneşte, încă de copii, dar numai lichide termonucleare, de la 60 de grade spre 90.

  11. Iulie 25, 2011 la 18:07
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Ş-ăla-n-care-apărea că le făceam io era forţată. Aşa că, dacă nu cumva mi-or fi intrat în spam, se prea poate să nu fi trimis.

  12. Iulie 25, 2011 la 23:04
    link permanent

    Eu îmi puneam speranţa în alcool şi beţivăreli. :(

    Dar poate citeşte blogul şi trimite, repejor, un filmuleţ plin de sensibilitate, aşa cum m-a cucerit… :( (

  13. Iulie 25, 2011 la 23:31
    link permanent
    Marian S zice ca:

    Nu puneţi jejetele pă jam.
    Nişi pişioarili pi tastaturî, cî uiti şi iesă.

  14. Iulie 26, 2011 la 18:03
    link permanent
    ügyvéd zice ca:

    Alo, buna seara. Aici se dam pálinka la pahar? Nu estem aici birtul “La Darie veselul”?Daca am facut confuzion imi pare scuzele.

  15. Iulie 26, 2011 la 20:20
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    De care ai dori?

    O să bănuiesc că de toate…

  16. Iulie 27, 2011 la 07:44
    link permanent

    Deci acuma pe bune, Groza asa-i el blestemat sa nu se inamoreze decit de nefutubile ? Tot numa’ copile de-astea rahitice cu figuri de feministe. Zici ca s-o gatat curvele-n Cluj.

  17. Iulie 27, 2011 la 12:26
    link permanent
    Marian S zice ca:

    Bă popescule, deja ai uitat că cititorii nu contează? Nu ţi se aplică?

    A, scuze, am uitat că tu nu eşti cititor, tu eşti Dumnezeul blogurilor.
    Hai sictir.

  18. Iulie 27, 2011 la 16:23
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Bine, dar în cazul tău, tăte-s nefutubile, doar bălibile de la distanţă. Ş-atunci…

  19. Iulie 27, 2011 la 17:15
    link permanent
    val zice ca:

    Ai dat-o-n par dac-o pus şoldoveanca gheara pe sufletu-ţi sensibil. Nu mai scapi, Grozo, decît muerto. Dă-i un tel lui Irinel, poate se-ndură să te-nveţe cum să faci.

  20. Iulie 27, 2011 la 18:26
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Tu-ai văzut-o câtă îi, caştoaca? O pot bate.

  21. Iulie 27, 2011 la 19:43
    link permanent
    ügyvéd zice ca:

    http://youtu.be/o8H2pzPXDbA

  22. Iulie 27, 2011 la 21:23
    link permanent
    varanus zice ca:

    Ai di capu tău. Aiestea mici îs a dracului. Ţ-o prezint pi nevastî-mea, dacă esti duşmănos cu mini, ca sî ti convinji.
    Puştoaicili istea, au sinji di Ştefan în vini. Ti caftiesc din orici pozîţîi. Într-o secundă îţi mănîncă sufletu. Într-o oră, ţî-l soarbi di
    3600 di ori. Cauţi ţuica di pruni, da ea o ascuns-o. Faşi şeva, nu-i ghini. Nu faci, îi rău.
    Îs reli tari, da buniiiii, wow! Cică au chizda cu mieri şi zahar.
    Treaba ta. Da io zîc cî ţ-ai găsît Bacăul.

  23. Iulie 28, 2011 la 10:20
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Valentin ăsta a rulat.

  24. Iulie 29, 2011 la 03:07
    link permanent
    Foxcrawl zice ca:

    haha, superb articolul. mi-a luat ceva timp sa deslusesc printre diacriticele alea dar a fost ok. succes:)

  25. Iulie 30, 2011 la 18:07
    link permanent

    Fugi mo, n-o fi vina mea ca arata astea ca un soi de adolescenti de sex incert. Pe bune acuma, sa incerci cindva si cu femei.

  26. Iulie 31, 2011 la 17:32
    link permanent
    Marian S zice ca:

    Am pus jejetele pă tastatură şi m-am abonat la RSS.
    Că m-am săturat, mă, să văd inactivitate pe aici. Şi să fac click dijaba.

  27. August 3, 2011 la 13:18
    link permanent
    Suteu zice ca:

    ‘ngheţaaat… =))

  28. August 5, 2011 la 02:31
    link permanent
    ügyvéd zice ca:

    Da domnu’. Pai era aici, Eustahie. Aici suntem biroul de obiecte pierdute. Nu, era aici, fuma o tigara, eu m-am uitat dupa o fata, stiti, si noi ca cavalerii, si Eustahie.. Ati pierdut si o umbrela? Nu, Eustahie. Manusi de dama, de culoare roza? Nu, Eustahie fuma si eu.. O tabachera, un carucior de copil, o revista cu fete? Nu, stiti Eustahie fuma, si eu.. O editie princeps prefatata de Eustahie Pricepurescu…?

  29. August 5, 2011 la 02:35
    link permanent
    ügyvéd zice ca:

    Da-te domne mai inapoi, nu vezi ca mirosi a ceapa? Ceapa? Dumneavoastra duhniti a transpiratie. Da domne, dati-va-ti jos din autobuz cu ceapa. Huo. Si catelul meu are alergie la ceapa. Ba pardon, ceapa e sanatoasa, contine vitami.. Lasa-ne ba cu ceapa ta, c-avem servici. Nu va suparati, e ceapa rosie? Da domnisoara. Eu sunt Elizabeth din Cocarlatii din Vale. Eu sunt Jean-Etienne din Atarnatii din Deal. Coboram la o cafea?

  30. August 5, 2011 la 02:43
    link permanent
    ügyvéd zice ca:

    Buna ziua. Aici tundeti si barbi? Da, poftiti. Cum sa v-o iau? Ma rog? Barba, cum sa v-o iau, mai din scurt, mai din colturi, mai din spate? Cum din spate? Barba, adica eu vin pe la spate cu foarfeca, si…Stai un pic, eu nu am barba in spate. Da, dar eu ca un profesionist va iau pe la spate. Domnule, nu permit. Sa nu-i permiti lu’ ma-ta, barbosule. Zgarcitule. Ne vedem la tribunal perversule. Ba pe-a ma-tii…

  31. August 7, 2011 la 02:08
    link permanent
    Irinna zice ca:

    Fara rost, avocatelule. Ti-ai pierdut farmecul.

  32. August 7, 2011 la 12:11
    link permanent
    Marian S zice ca:

    Avem o singură soluţie: articol nou.

  33. August 8, 2011 la 16:49
    link permanent

    @ ügyvéd
    Te-au contactat să te pună ministrul sănătăţii?

  34. August 9, 2011 la 09:21
    link permanent
    plopcupere zice ca:

    ….darius, credeam ca te mai maturizezi (nu masturbezi) cu trecerea timpului…..ce bucurie…tot plod narod ai ramas…textele tale de acu is cam ca si cele de acu vreo doi ani si se pare ca aia de postau atunci s-au cam plictisit de “repetitiile” tale jejenile si te-au parasit….ce zici (apropo de muzica) de Eroica lui Bethoven sau de “dansul sabiilor” compus de unul numit Haciaturian?

    J.D. Salinger avea un citat care ti se potriveste de minune
    “Dacă o fată arată bine atunci când se întâlneşte cu tine, cui naiba îi pasă că a întârziat? Nimănui”.
    …la mintea ta adolescenttin-rebel-jegoasa poate ar trebui sa te apuci de lecturi – pentru inceput iti recomand “de veghe in lanul de secara” sau “Aventurile lui Tom
    Sawyer” …poate te ajuta sa evoluezi…ca ai cam ramas pe loc….la JEG….

    PS. Nu ma scuipa prea tare…stiu ca la un conncurs de scuipaturi ai fi victorios,,,

  35. August 11, 2011 la 12:02
    link permanent
    ottffsse zice ca:

    ce mama dracului.
    mareane, raportul. că mi-e lene să citesc despre ce n-a mai futut darius.

  36. August 11, 2011 la 19:55
    link permanent
    ügyvéd zice ca:

    @Irinna cu doiul de n-ul, dar cine am avut farmecul? Dumneavoastra am avut Farmecul, deodorantul cu care v-ati datul de 3 ori la orele numaratele, pe zi, adica la ora 8,30, cand dumneavoastra eram fresh, la orele 15,12, cand dumneavoastra eram asé si asé, altul la orele de seara cand dumneavoastra eram numa’ase. Dumneavoastra cand suntem ase bine suntem bine sau binne? Dumneavoastra sunteti fana de Ina? Sau Inna? Dumneavoastra stiti ce am vrut grecul fanariotele sa spunem cu numele Irina? Daca dumneavoastra nu suntem Irina ase cum a vrut grecul fanariotele, eu scoatem limba la dumneavoastra. Na.
    @ Domnule Prefesorele Clona, ori Prezidentia, ori nimicul. Da, stim Prezidentele estem un nimicul.

  37. August 11, 2011 la 21:40
    link permanent
    ügyvéd zice ca:

    Iubita mea, cand punem nunta? Iubitule, sa vina si matusa Agafita din Canada. Pai sa vina si unchiul Acachie din Ecuador. Ma lasi cu rudele astea ieftine? Dar unchiul Acachie ne aduce dolari. Vezi sa nu. Considera ca ti-am dat o palma. Tu ma, agariciule? Da fa, ingalato. Poate vrei sa-l sun pe tata, stii ca a facut haltere. Poate vrei s-o sun pe mama, stii ca a fost militianca.

  38. August 11, 2011 la 21:58
    link permanent
    Marian S zice ca:

    E clar. Cad bursele.

  39. August 11, 2011 la 22:14
    link permanent
    ügyvéd zice ca:

    Imi cer scuze pe aceasta cale maestrului Darius, apropitarul si binedispunatorul acestui blog. Orisicecare text zbanghiu, infumurat, neconcordant cu main title, prostesc, vulgar, cioflingar, deranjant, samd, ce eu, in nemernicia mea, l-am postat abuziv pe aceasta pagina, sa fie sters fara de zabava si cu cea mai mica intarziere. Sa se faca direptate! Ma voiu preda de buna voie! Sus Patria, jos mafia!

  40. August 12, 2011 la 02:28
    link permanent
    ügyvéd zice ca:

    Draga mea, ce bunatati gatesti? Iubitule, de aniversarea noastra iti gatesc tocanita cu ciuperci. Ciuperci la conserva? Nu iubitule, proaspete, le-am imprumutat de la vecinul Costachel. Pai Costachel era in piata mai devreme, cumpara heringi marinati. Si ce vrei sa zici cu asta? Ca esti o tarfa. Tu vorbesti, impotentule? Sa stii ca plec la mama. Da, du-te la ma-ta aia betiva. Si tu la tac’tu ala puscarias. Pai ala ti-a dat casa, nefolositorule si asistatule. Da, si ma-ta ti-a dat la schimb paduchi lati. Si acum imi dau cu unguente germane. Germani-m-as pe unguentele tale, ca unde le dai, pe viermsorul ala obosit? E obosit din cauza la scorbura ta paroasa ca o gura de haiduc cu barba. Hai sa mori tu? Ba sa mori tu cocosata in halta din Ciupercesti, de unde te-am luat sa te fac doamna! Vai iubitule, Ciupercestii aia unde aveam eu, pardon, desuurile rupte intre craci? Da fa, ca mai si cazusesi intre sine, ca dobitoaca, aia, de… Iubi, dar tu ma iubesti. Da iubi, si eu te iubesc, ca mi-am facut si freza, uite. Aia e freza de tractorist, cu carare. Ba nu, e freza de Alain Delon. In ce film? In Rocco si fratii sai. Adica? E din neorealismul italian. Adica ma ia si fratii oricand? Nu draga mea, fratii mei e unu tractorist, unu brigadier si unu a murit de mic, inecat cu degetul moasei. I-l bagase pe gat, sa-l suga, in lipsa de suzete. Aoleu, ce oroare. Da, e ceva de Camus. Ba nu, are inflexiuni de Tolstoi. Fa, esti nebuna? Sa mor eu, hai sa ne dam in carti.

  41. August 13, 2011 la 03:26
    link permanent
    Marian S zice ca:

    Apropo de “aniversarea noastra“. Un tip vine acasa, proneste calculatorul si vede optiunea de log-in.
    - Iubito, ai parolat cumva calculatorul?
    - Da, iubitule, stii, sa nu umble copiii.
    - Bun, dar ce parola ai pus?
    - Data aniversarii casatoriei noastre, iubitule.
    - Baga-mi-as…

    Ca sa fie 41, nu de alta. Ca moare blogul si ii inchid astia contul de webhosting.

  42. August 14, 2011 la 00:20
    link permanent

    @ Marian S
    Căsătoria are data în certificat, nu este ceva absurd. Ceva absurd este “prima întâlnire”…

  43. August 14, 2011 la 12:32
    link permanent
    Marian S zice ca:

    @ Clona: Pai nici bancul nu zice ca e o informatie absurda. Bancul se bazeaza pe faptul ca e o informatie pe care o uitam repede.

    (pacat ca a trebuit sa desenez…)

  44. August 15, 2011 la 21:22
    link permanent

    :)
    Aiurea… eu de fapt am vrut să văd dacă se mai poate posta pe blogul ăsta, că aveam impresia că sa închis.
    :lol:

  45. August 15, 2011 la 21:23
    link permanent

    *s-a închis

    Încă nu mi-a spus nimeni de ce nu-mi merge gioarsa… :(

  46. Mai 11, 2012 la 01:11
    link permanent
    Lane Tagami zice ca:

    Wow! This could be one particular of the most useful blogs We have ever arrive across on this subject. Actually Fantastic. I am also an expert in this topic so I can understand your effort.

  47. Februarie 24, 2013 la 00:48
    link permanent

    F*ckin’ remarkable things here. I am very glad to see your article. Thanks a lot and i am looking forward to contact you. Will you please drop me a e-mail?

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)