Jurnalul Editorialistic de Groza

Azi vom vorbi despre staruri porno şi pocăiţi. Amândouă categoriile se apleacă-n faţă, stau în genunchi, vor mai mult, etcetera. Care-i problema?

Începem în ordinea dedicaţiei acordate… înclinaţiei lor.

Ştiţi ce-mi plac mie? Fetele din filme erotice. Surprinzător, aşa-i? Dar de ce îmi plac – asta-i treaba despre care sporovăim! Mi se par cele mai consacrate femei ce le poate întâlni (mai ales în pielea goală, de exemplu, la câte-o filmare) cineva.

Deci pe lângă faptul că, pornind de la „Iubitule, cobor şi eu vreo două minute până la cascada asta din poienţa înflorită de lângă al doilea ABC – de au şi ziare – , ăsta de după colţ, acolo, să mi se rupă tocu’ la pantof şi revin după ce cad cu spatele de trei sute de ori în pula lu’ dresorul ăla de lăcuste, cu muşchii lui, cu care mă poate ţine în braţe şi să ne lingem din picioare” şi până la „Cine-i, fomeie, fata asta cu sânii exagerat de mari întinşi pe masa bucătăriei noaste unde ne vom fute toţi trei, pentru că te iert, nu mi-ai zis că are o soră geamănă?!”, intriga gravitează, există şi o putem savura DOAR pentru a surprinde ejacularea bărbatului, altfel degeaba l-am filmat (generic vorbind) atâta amar de vreme… deci pe lângă asta, totuşi pe femei se vede clar câtă determinare pun în împlinirea acestui scop final, adică să se aleagă cu 20-30 de litri de lichidul dragostei care nu se mai termină împrăştiat pe meclă. În ultimul film porno… pe care mi l-a povestit cineva, tipa a ajuns de cel puţin cinci ori în punctul în care deja nici nu mai simţea cârcelul şi era clipa chiar de dinaintea orgasmului… când i s-a năzărit bărbatului că tre’ schimbată poziţia, că nu pompează cum trebuie.

Gem oamenele astea cu o atâta pasiune, aproape că nu ne dăm seama că stau să adoarmă. Bagă nişte remarci shakesperiene de-o profunzime lirică, trecând dintr-o limbă (maternă) într-alta cu o naturaleţe academică, de nu-mi pot imagina cum ar fi chiar să le placă.

Da’ bărbatu’? Titirez, dom’le. Hăis-cea, jos, sus, faţă, spate, “dă-mi veioza aia”, n-are treabă.

(Asta-i mai obscură treaba, da’ aţi văzut vreodată faza în care-o surprinde camera pe tipă cam… căscând, aşa, parcă? Fără să fie vorba de sex oral. Aşa, când mai experimentează operatoru’ câte-un unghi strâns şi undeva, printr-un plan secundar… moş Ene pe la gene.)

Da’ nu se dau bătute, doamnele, nu renunţă!

Să ai o asemenea înţelegere şi înţelepciune, încât să nu-i crăpi capul ăluia cu care te-o nimerit năpasta să cazi pe acelaşi platou, mie mi se pare un lucru de admirat cu o intensitate… pff… cât?… onoruri de soldatul necunoscut! Adică io, sincer, într-o situaţie omoloagă, nu m-aş duce la război, ştiind că mor, pentru ca la sfârşit să fiu ce?! O CRUCE GOALĂ? Deci cam aşa sunt şi starurile porno, mda, mda, mda, într-o… hmm,… asociere mai largă, cumva.

***

În această viziune, ce părere aveţi de închiriere de spaţiu publicitar pentru reclame scrise cu carioca, precum poartă boxerii pe spate la meciuri, da’ pe diverse zone ale actorilor din filmele porno? Adică am tot văzut că-i o întreagă stategie în plasarea ad-urilor. La biatlon reclamă pe degetul cu care trage schiorul cu puşca la ţintă!!! La sporturile olimpice, pe băţul ce şi-l pasează ăia la ştafetă. Mâine-poimâine văd pe pătrăţelele de pe tablele de şah sau în vârfu’ tacului de biliard. Socoteli. Păi, în scenariile ăstea de vă ziceam de ele mai sus sunt o grămadă de chestii expuse-n prim plan. Ai de unde-alege.

***

(dacă aţi ajuns până aici, este deja mult prea târziu…)

***

Să trecem, aşadar, la pocăiţi. Ei nu se află pe locul doi al podiumului, ba chiar conduc, am pornit, dară, crescător, cum altfel?, de-am ajuns la acest punct… culminant, că v-am zis că-ncepem în ordine, iar aceştia sunt mai pro- funzi. Dacă v-aţi putea imagina cât timp am hărăzit să iasă cuvântul despărţit la capăt de rând, aş lua lejer bronzul la acest concurs.

Vă ziceam în articolul precedent că pentru acesta de faţă este nevoie, înainte de publicare, de o niţică documentare practică. Nu mă-nţelegeţi greşit, am făcut-o pe jumate. M-am uitat la o cârcă de filme porno.

Pentru partea a doua ar fi fost ideal să ajung într-un loc special care-ar fi adus un plus de culoare, adică stabilisem să fiu dus să încerce cineva versat să mă pocăiască, dar din lipsă de timp n-a fost omeneşte posibil (nu de mine, că eu aş fi mers, în calitate de supra-zeu), deci voi dedica acelui eveniment un episod întreg, imediat ce reuşesc să particip la el, fie înainte sau după Înviere, unde – vedeţi şi voi – cam tre’ să fiu prezent. Rămâne să ne îndeletnicim cu aceasta în zilele ce urmează şi să revenim cu acea istorioară, continuând deocamdată cu demonstraţia…

Am un prieten care-i pocăit. L-am cunoscut când era încă normal. Mno, că n-am putut zice altcumva. Şi el suferit o decepţie amoroasă, care de altfel, pe mulţi i-ar fi doborât… prin vreun bar, dar dumnealui a ales tot felul de bazaconii, „să se ridice” şi „să meargă mai departe” şi alte prostii, de parcă n-ar ştii că şi principiul ăsta-i marcă înregistrată a unei băuturi alcoolice. Deci decizia asta a luat-o şi aplicat-o el de ceva ani încoace, de când sunt eu la facultate, că s-a pocăit ca un vulpoi mârşav, pe când eram eu plecat la Cluj, doar ştia că-i distrug “transcederea” aia sau ce-o fac ei acolo, de primesc Buzz-ul sfânt.

Îi era (înainte) limpede la cap, că dacă-l încearcă astfel de din ăstea cât timp eram eu în preajmă, apăi, mă luam şi mă duceam acolo, la sediul lor, unde întreţin conferinţe wireless cu Dumnezeu, veneam cu taraf şi galerie, tăt într-un chiot, de-l banau pe toată reţeaua… Da’ mi-a scăpat, nevolnicul. A stat pitit şi-a tăcut ca porcu’-n păpuşoi, până m-am întors puţin cu spatele şi ŢOP! a sărit în yacht-ul lui Noe.

Da’ totuşi, de atunci, din când în când, cu contribuţia mea activă ce urmăresc s-o sporesc şi înteţesc, că simt că-l pierd, mai bagă şi el, supravegheat, câte-o beţie purificatoare, ca să mai aibă ce să regrete, că doar ce pocăit îi ăla ce n-are păcate? Că i-am mai explicat şi eu, „om bun, ţi se mai gată şi ţie bateriile, tre’ să mai cazi-ntr-o teahnă, ceva, că altfel nu ai materia primă cu care să-ţi întreţii credinţa.”

Păi, logic, nu? De ce – factual – să te căieşti, dacă n-ai nici o nedesăvârşire?! Nu-i posibil. Tre’ mai să faci şi tu o madea, să ai o racilă, astfel nu eşti pocăit, că eşti wanna-be.

Şi-n momentele când nu îl tratez cu astfel de leacuri, adică tre’ să-l trec dintr-o inconştienţă într-alta, stăm şi povestim, eu (şi câţi parohi reuşesc să-mi adun, cu chiu cu vai) cu el şi cu tot felul de „useri” din „haifaivul” ăsta creştinesc al lor, despre trebile acestea celeste, contrându-ne-n argumente.

Nu vă voi reproduce tot, da’ din discuţia pe care-am susţinut-o, deşi trebuia să înţeleg că eu fac torsiune tescticulară şi-mi secţionez vene în diverse accidente, nu că ar fi de vină, ci pentru că mă testează Dumnezeu, conform unui plan, confirmat în Biblie, despre care scrie că-i adevărată tot în ea, da’ când mă vindec ghici cui tre’ să-i mulţumesc?, totuşi, eu am ajuns la următoarele concluzii proprii:

– dacă Dumnezeu ar exista şi ar fi aşa cum zice că e, ne-ar lăsa să-i zicem Sergiu-Bogdan şi nu ne-ar obliga să-l strigăm după numele de familie
– dacă Sergiu-Bogdan ar trăi, nu ar avea treişpe vile în fiecare oraş şi câte-o vilă lângă fiecare vilă, în care să stea cine face chef la el în vilă de fiecare ziua lui
– dacă ar fi atotputernic, nu ne-ar trimite nici un Cuvânt prin mediatori, că ar putea să trimită mass-message-uri şi chiar să FIE Jay Russell, dacă vrea
– dacă ar vrea să răspândească bunătatea, ar avea blog pe WordPress sau cel puţin pe 360
– dacă ar fi darnic, ar da drumul la torrent-uri cu viteza rugăciunii
– dacă ar fi milostiv, nu ar fi licenţe software
– şi dacă eu am fost făcut după chipul şi asemănarea lui, Sergiu Dumnezeu Bogdan ar avea simţul umorului

Aţi citit acest articol. Vă puteaţi opri oricând. Orice aţi vrea să adăugaţi, vă invit, dar reţineţi şi să vă intre bine-n cap: aşteptăm acum la aceeaşi coadă.

Ce-i zi-i azi? Joia mare? Bun.