Hai să mergem în Iad.

Azi vom vorbi despre staruri porno și pocăiți. Amândouă categoriile se apleacă-n față, stau în genunchi, vor mai mult, etcetera. Care-i problema?

Începem în ordinea dedicației acordate… înclinației lor.

Știți ce-mi plac mie? Fetele din filme erotice. Surprinzător, așa-i? Dar de ce îmi plac – asta-i treaba despre care sporovăim! Mi se par cele mai consacrate femei ce le poate întâlni (mai ales în pielea goală, de exemplu, la câte-o filmare) cineva.

Deci pe lângă faptul că, pornind de la „Iubitule, cobor și eu vreo două minute până la cascada asta din poiența înflorită de lângă al doilea ABC – de au și ziare – , ăsta de după colț, acolo, să mi se rupă tocu’ la pantof și revin după ce cad cu spatele de trei sute de ori în pula lu’ dresorul ăla de lăcuste, cu mușchii lui, cu care mă poate ține în brațe și să ne lingem din picioare” și până la „Cine-i, fomeie, fata asta cu sânii exagerat de mari întinși pe masa bucătăriei noaste unde ne vom fute toți trei, pentru că te iert, nu mi-ai zis că are o soră geamănă?!”, intriga gravitează, există și o putem savura DOAR pentru a surprinde ejacularea bărbatului, altfel degeaba l-am filmat (generic vorbind) atâta amar de vreme… deci pe lângă asta, totuși pe femei se vede clar câtă determinare pun în împlinirea acestui scop final, adică să se aleagă cu 20-30 de litri de lichidul dragostei care nu se mai termină împrăștiat pe meclă. În ultimul film porno… pe care mi l-a povestit cineva, tipa a ajuns de cel puțin cinci ori în punctul în care deja nici nu mai simțea cârcelul și era clipa chiar de dinaintea orgasmului… când i s-a năzărit bărbatului că tre’ schimbată poziția, că nu pompează cum trebuie.

Gem oamenele astea cu o atâta pasiune, aproape că nu ne dăm seama că stau să adoarmă. Bagă niște remarci shakesperiene de-o profunzime lirică, trecând dintr-o limbă (maternă) într-alta cu o naturalețe academică, de nu-mi pot imagina cum ar fi chiar să le placă.

Da’ bărbatu’? Titirez, dom’le. Hăis-cea, jos, sus, față, spate, “dă-mi veioza aia”, n-are treabă.

(Asta-i mai obscură treaba, da’ ați văzut vreodată faza în care-o surprinde camera pe tipă cam… căscând, așa, parcă? Fără să fie vorba de sex oral. Așa, când mai experimentează operatoru’ câte-un unghi strâns și undeva, printr-un plan secundar… moș Ene pe la gene.)

Da’ nu se dau bătute, doamnele, nu renunță!

Să ai o asemenea înțelegere și înțelepciune, încât să nu-i crăpi capul ăluia cu care te-o nimerit năpasta să cazi pe același platou, mie mi se pare un lucru de admirat cu o intensitate… pff… cât?… onoruri de soldatul necunoscut! Adică io, sincer, într-o situație omoloagă, nu m-aș duce la război, știind că mor, pentru ca la sfârșit să fiu ce?! O CRUCE GOALĂ? Deci cam așa sunt și starurile porno, mda, mda, mda, într-o… hmm,… asociere mai largă, cumva.

***

În această viziune, ce părere aveți de închiriere de spațiu publicitar pentru reclame scrise cu carioca, precum poartă boxerii pe spate la meciuri, da’ pe diverse zone ale actorilor din filmele porno? Adică am tot văzut că-i o întreagă stategie în plasarea ad-urilor. La biatlon reclamă pe degetul cu care trage schiorul cu pușca la țintă!!! La sporturile olimpice, pe bățul ce și-l pasează ăia la ștafetă. Mâine-poimâine văd pe pătrățelele de pe tablele de șah sau în vârfu’ tacului de biliard. Socoteli. Păi, în scenariile ăstea de vă ziceam de ele mai sus sunt o grămadă de chestii expuse-n prim plan. Ai de unde-alege.

***

(dacă ați ajuns până aici, este deja mult prea târziu…)

***

Să trecem, așadar, la pocăiți. Ei nu se află pe locul doi al podiumului, ba chiar conduc, am pornit, dară, crescător, cum altfel?, de-am ajuns la acest punct… culminant, că v-am zis că-ncepem în ordine, iar aceștia sunt mai pro- funzi. Dacă v-ați putea imagina cât timp am hărăzit să iasă cuvântul despărțit la capăt de rând, aș lua lejer bronzul la acest concurs.

Vă ziceam în articolul precedent că pentru acesta de față este nevoie, înainte de publicare, de o nițică documentare practică. Nu mă-nțelegeți greșit, am făcut-o pe jumate. M-am uitat la o cârcă de filme porno.

Pentru partea a doua ar fi fost ideal să ajung într-un loc special care-ar fi adus un plus de culoare, adică stabilisem să fiu dus să încerce cineva versat să mă pocăiască, dar din lipsă de timp n-a fost omenește posibil (nu de mine, că eu aș fi mers, în calitate de supra-zeu), deci voi dedica acelui eveniment un episod întreg, imediat ce reușesc să particip la el, fie înainte sau după Înviere, unde – vedeți și voi – cam tre’ să fiu prezent. Rămâne să ne îndeletnicim cu aceasta în zilele ce urmează și să revenim cu acea istorioară, continuând deocamdată cu demonstrația…

Am un prieten care-i pocăit. L-am cunoscut când era încă normal. Mno, că n-am putut zice altcumva. Și el suferit o decepție amoroasă, care de altfel, pe mulți i-ar fi doborât… prin vreun bar, dar dumnealui a ales tot felul de bazaconii, „să se ridice” și „să meargă mai departe” și alte prostii, de parcă n-ar știi că și principiul ăsta-i marcă înregistrată a unei băuturi alcoolice. Deci decizia asta a luat-o și aplicat-o el de ceva ani încoace, de când sunt eu la facultate, că s-a pocăit ca un vulpoi mârșav, pe când eram eu plecat la Cluj, doar știa că-i distrug “transcederea” aia sau ce-o fac ei acolo, de primesc Buzz-ul sfânt.

Îi era (înainte) limpede la cap, că dacă-l încearcă astfel de din ăstea cât timp eram eu în preajmă, apăi, mă luam și mă duceam acolo, la sediul lor, unde întrețin conferințe wireless cu Dumnezeu, veneam cu taraf și galerie, tăt într-un chiot, de-l banau pe toată rețeaua… Da’ mi-a scăpat, nevolnicul. A stat pitit și-a tăcut ca porcu’-n păpușoi, până m-am întors puțin cu spatele și ȚOP! a sărit în yacht-ul lui Noe.

Da’ totuși, de atunci, din când în când, cu contribuția mea activă ce urmăresc s-o sporesc și întețesc, că simt că-l pierd, mai bagă și el, supravegheat, câte-o beție purificatoare, ca să mai aibă ce să regrete, că doar ce pocăit îi ăla ce n-are păcate? Că i-am mai explicat și eu, „om bun, ți se mai gată și ție bateriile, tre’ să mai cazi-ntr-o teahnă, ceva, că altfel nu ai materia primă cu care să-ți întreții credința.”

Păi, logic, nu? De ce – factual – să te căiești, dacă n-ai nici o nedesăvârșire?! Nu-i posibil. Tre’ mai să faci și tu o madea, să ai o racilă, astfel nu ești pocăit, că ești wanna-be.

Și-n momentele când nu îl tratez cu astfel de leacuri, adică tre’ să-l trec dintr-o inconștiență într-alta, stăm și povestim, eu (și câți parohi reușesc să-mi adun, cu chiu cu vai) cu el și cu tot felul de „useri” din „haifaivul” ăsta creștinesc al lor, despre trebile acestea celeste, contrându-ne-n argumente.

Nu vă voi reproduce tot, da’ din discuția pe care-am susținut-o, deși trebuia să înțeleg că eu fac torsiune tescticulară și-mi secționez vene în diverse accidente, nu că ar fi de vină, ci pentru că mă testează Dumnezeu, conform unui plan, confirmat în Biblie, despre care scrie că-i adevărată tot în ea, da’ când mă vindec ghici cui tre’ să-i mulțumesc?, totuși, eu am ajuns la următoarele concluzii proprii:

– dacă Dumnezeu ar exista și ar fi așa cum zice că e, ne-ar lăsa să-i zicem Sergiu-Bogdan și nu ne-ar obliga să-l strigăm după numele de familie
– dacă Sergiu-Bogdan ar trăi, nu ar avea treișpe vile în fiecare oraș și câte-o vilă lângă fiecare vilă, în care să stea cine face chef la el în vilă de fiecare ziua lui
– dacă ar fi atotputernic, nu ne-ar trimite nici un Cuvânt prin mediatori, că ar putea să trimită mass-message-uri și chiar să FIE Jay Russell, dacă vrea
– dacă ar vrea să răspândească bunătatea, ar avea blog pe WordPress sau cel puțin pe 360
– dacă ar fi darnic, ar da drumul la torrent-uri cu viteza rugăciunii
– dacă ar fi milostiv, nu ar fi licențe software
– și dacă eu am fost făcut după chipul și asemănarea lui, Sergiu Dumnezeu Bogdan ar avea simțul umorului

Ați citit acest articol. Vă puteați opri oricând. Orice ați vrea să adăugați, vă invit, dar rețineți și să vă intre bine-n cap: așteptăm acum la aceeași coadă.

Ce-i zi-i azi? Joia mare? Bun.