Diverse chestiuni ce alcătuiesc articolul ce-l veți citi și care împreună poartă acest titlu cuprinzător

***

Mie-mi plac taximetriștii care vorbesc între ei la stop, prin geam și prin semne, purtând conversații gen „mere-mere?” și „trebe-trebe!”, pe mute, pentru ca apoi să le fie jenă să se uite în altă parte, după ce-au terminat „discuția”, de parcă n-ar știi unu’ de celălalt, pentru două minute cât mai stă roșu, timp în care ei zâmbesc alternativ și confirmă tot felul de lucruri ce și le transmit, dar pe care nici unul dintre ei nu le-nțelege.

Azi m-am dus să mi se mai uite la spital la bubă. Și stăteam pe banchetă, așteptând să intru la cabinet. Diametral opus, o băbuță cu jejetu’-n fașă se ridica și agita de fiecare dată când se deschidea o ușă de pe hol, indiferent de secție, întrebând ca apucata, da’ șoptit așa, conspirativ, ca bătrânii: „Domnu’ doftor în lontru-i?”, arătând cu falanga pansată…

Bun, și cum mă poziționam eu așezat în fund, începe pentru ca să miroasă ceva împrejururi, cu iz de a puți, de-a dreptul. A câh! rău de tot. Da’ așa, subit, nu că s-a pus cineva și nici ca și cum m-aș fi scăpat pe mine, că se mai întâmplă, nu? Și îl bănui pe co-bănchețeanul meu, care aștepta și dânsul și-și pornise mp3-playerul, așadar pesemne era de la muzică. Și mă mut eu să văz dacă el îi baiu’. Geam, vânt, putoarea persistă.

Când am ajuns acasă, ceva încă emana smreduiri după mine, ergo – am concluzionat eu precum latinul – eu eram cel care duhorea.

Ca să realizez într-un final întârziat că purtam pantalonii mei cei preferați, pe care nu i-am spălat de când am fost la București (deși i-am purtat încontinuu) și pe care i-am târât constant prin buda de La Gazetă, pe unde fete faine este, da’ și pișu’ pân’ la glezne. Acum am remarcat faptul că sunt îngălbeniți pe la tiv, în spate, asociind și cu decolorarea papucilor în partea dorsală. Fetiditatea-mi aparținea.

În rest, din aceeași arie de detalii, mi-a ieșit un coș în ureche, pe partea interioară a exteriorului lobului, adică nu înăuntru, ci către în afară, da’ către hăul auditiv, adică acolo unde-i chestia aia, ca un fel de platoșă. Iar ea, bubulița purulentă, doare și nu suferă căști audio interne lângă dânsa. Oare așa-s și eu de arțăgos cu oamenii cu care intru în contact? De la mine să fi moștenit?

***

Noi avem o cunoștință apropiată, iar aceasta este chemată – și se duce – Ariel, precum detergentul denumit după el. Și Ariel este doi idioți, el singur, chiar dacă îl acceptăm, fiindcăci este un copchil simpatec și dacă-l omor e un fel de crimă mai gravă. Și-mpreună cu cinci alții de seama lui, în statut și etate, au făcut următoriul lucru, deoarece ei sunt cum sunt și îs câți îs și parcă nu-s destuli și destui. Pe mine personal m-a încântat cel mai mult cum hăhăiau dânșii precum niște oligofreni retarzi ce se găsesc, odată ce au izbândit în teribila-ncerca pe care s-au înhămat a o dovedi (public).

[youtube]NopVhYcRTuA[/youtube]

***

În total alt concurs de împrejurări, ieri am aflat că tatăl Paulei a găsit recent Jegul pre Internet, unde era și fiica lui menționată, ca membră onorifică. Dumnealui a descoperit asta de la un consăteam hidean cititor de site-ul nost’ (despre Hida musai-musai să vă povestesc într-un articol viitor apropiat, că de acolo-i și domnul Carcea, adică soțul Mirmenei, mama lu’ Darcius și Dacirian, în alte cuvinte taică-miu), care-l lăuda (hideanul cititor pe el, Jeg, pentru care-i mulțumim și îi suntem recunoscători; adică recunoaștem că l-a lăudat).

Părintelui fetii nu i-a convenit în prima instanță acest aspect, motiv pentru care, precum și din simțul meu protectiv pentru domniță, am scos-o momentan de la rubrica „Eu”, deci să nu vă agitați văzând și dându-vă de ceasul morții că Paula n-ar mai fi parte integrantă a ceea ce-nseamnă muzele și muzii mele și mei, indispensabilă grupului exclusivist de persoane care sunt apreciate pentru contribuția lor călduroasă la flacăra ce mistuie inimele voastre în spirit Jeg, contributori sau persoane pe care eu le îmbrățișez cu sufletu-mi mare și care vor avea DECÂT de câștigat din întreprinderile Jeg, una mai bine întemeiată decât cealaltă, benefice atât moral, cât și finaciar, cu intenții nobile, pro-sociale și de admirat… (Am zis destul, oare mai citesc cei în măsură să judece aceste cuvinte iscusit alese?)

Am contactat responsabilul de dânsa, adică pe tatăl ei, și ne-am înțeles ca domnii la telefon, că doar suntem oameni civilizați, înțelegători și cu simțul umorului. Și, în această ordine de idei, îi voi cere acordul în week-end-ul vizitei mele la Zalău (adică cel ce va să vie la sfârșitul de săptămână, unde se și localizează perioada temporară despre care discutăm), în circumstanța unui păhărel legal de beiuturică la care să participăm eu și dânsul, s-o repun în grațiile Jeg pe domnișorică, în locul ce-l merită, pentru că a fost alăturea în proiectele acestui megablogolis. Îi aduc la cunoștință prin acest canal că-l voi convoca la activitatee socială mai sus menționată și, de asemenea, salut pe Doamna, despre care aș vrea să știu ce flori îi plac… (ceva până la pragul economic studențesc)

***

Capul dușului meu s-a slăbit într-un asemenea hal, încât stropește mai mult decât prin locurile pe unde ar trebui, în absolut TOATE direcțiile, exceptând, desigur, cea în care era proiectat să o facă.

***

Nu pot veni nicăieri de Paște, deoarece am o activitate în perioada aia, care nu suferă absența mea. (Trebuie să înviu.)

***

Pentru aceia și acelea de vă-ntrebați ce-nseamnă chestiile de pe Jeg, dăsite din cadrul conversațiilor și ce arată așa “[…]“, aflați că sunt în marea lor majoritate chestii stupide zise de mine ce nu dau bine să fie documentate, motiv pentru care mă implic în politica editorială și le cenzurez.

***

Am ajuns la concluzia că-i de-a strâmbul confortabil să mergi șchiop, deoarișce poți să-ți aranjezi sau scoți chiloții din fund după bunul plac, fără să te judece nimeni de mișcări suspecte. Deși un alt aspect ar fi că se cam și deranjează mai des.

***

Budapesta

[mulțam M.J.]

***

Date uitării, dar luate amintirii…

De 8 martie, după prietenul nostru de convingeri pocăite, Ciprian, da’ totuși direcție de stație radio comercial-diavolesc

***

Matizuri pupânde…

***

Dintre prietenii lu’ Budor, un Kenvelo-extreme

***

Și nu în ultimul rând, da’ cel din urmă…

Cel mai tâmpit avatar: un pește-n bol pe-o măsuță, în spate-un ocean, statuia “Iisus Mântuitorul” din Rio de Janeiro și-n mijloc Eliza

Da’, totuși, ca să nu se simtă prost și dacă tot am preluat azi filme, iată încă unul, via eu însumi, cu un om normal, după cum și singuri remarcați…

[youtube]ZrmoHFuHpvA[/youtube]