Şi nu, nu există pepene verde. Chit că primul e aşa pe dinafară, iar al doilea pe dinăuntru.
Tare m-am mai hăhăit şi m-am mai veselit, trecând azi de dimineaţă pe lângă cimitir şi văzând nişte înmormântaşi (că presupun că ăştia-s omologii tragici ai nuntaşilor), încercând să se împartă prin maşinile disponibile, ca să se ducă la pomană.
Nu am asistat la lucru mai distractiv, de când am văzut un grup de surdo-muţi parlamentând, toţi deodată, agitaţi, într-o linişte absolută şi în mijlocul străzii, la clubul ăla al lor, de la mine de pe stradă.
Cu o mină sobră ce se cuvenea momentului şi cu nişte glasuri grave, ca să păstreze solemnitatea impusă de nefericita întâmplare, participanţii la petrecania de lângă cartierul de veci, se socoteau ei între ei, care cu cine să meargă, că ăia-s oricum cinci, deci încap, da’ rămâne astalaltă pe dinafară, da’ dacă stau ei împreună şi aşa mai departe, c-o ţine în braţe, da’ totuşi nu-i voie, ba hai că nu-i departe.
De ce mi s-a părut mie asta de râs, Dumnezo s-o ierte, îi pentru că, în mod paradoxal, masa de înmormântare e mai bine văzută social decât masa de nuntă, aţi observat?
Când se căsătoresc doi, în primul rând tre’ să te duci să te prefaci că te bucuri la starea civilă, de parcă te doare pe tine la banană că-şi semnează ei pirostriile, de nu poţi tu lipsi. După care, invariabil, urmează lălăiala aia de la popă, unde trebuie să fii pe fază, dacă vrei să te sustragi, fiindcă la ieşirea din Primărie… acolo se-mprăştie cei cu iniţiativă. Toate astea doar în cazul fericit în care nu-i toată prosteala planificată cu luat nefericiţii de pe la casele părinţilor şi tot “Tatăl nostru” ăla din ce în ce mai complicat, la fiecare intersecţie, cu starostele tot mai mucit.
Iar la final primeşti nişte borăli uscate, probabil de la cealaltă nuntă, stătute acolo cam de pe când ieşeai tu de la Primărie şi te-au prins în alai, cu ceva zamă tulbure ş-o sarmauă stătută, pentru care la sfârşit, ghici, ce? Plăteşti. Dublu! Şi nici n-ajungi la fântâna de ciocolată, ca să moi şi tu o căpşună, de tăţi limbricii ăia ce-au asediat-o, mânjiţi până la coate.
Pe când, dacă moare cineva, nimenea nu se zgârceşte la hrană. Că nu vrei să superi pe doamne-doamne. La nuntă-i altceva, eşti pe profit. Aici ideea în sine îi să fii în pierdere. Când te duci în hruba aia morbidă, să saluţi mortu’, că aşteaptă şi alţii, la alţi morţi, de lângă, chelneriţele alea improvizate din mătuşi îţi dau de la intrare batistuţă; ritualul haleului e deja început, frumos, ca la restaurant, civilizat. Oricum nu te bucuri să fii acolo, deci poţi să stai posomorât, că se cade.
E drept, nu-i cea mai fericită ambianţă, de cum te-ai trezit, ăla să tot behăie despre sărbătorit, pe care l-a cunoscut, evident, în mai toate momentele importante din viaţă, pentru că lumea cheltuie în mai toate momentele importante din viaţă şi să-l regrete în funcţie de ciubuc. Da’ mie alea care tot bocesc acolo îmi stârnesc un puternic apetit, nu-mi explic de ce.
Şi-i o chestie aşa plăcută, de a nu trebui să faci nimica, la înmormântări, spre deosebire de nunţi, unde ba tre’ să ţii de aia, să muţi astalaltă, să ajuţi să strângă, să te oferi că lăsaţi, că duc eu, să iasă bine şi căcaturi. Înmormântarea nu poate să iasă prost. Se întâmplă singură Şi are cine să se ocupe. Tu tre’ doar să confirmi, să da-da-da, într-adevăr, vai – să fii de acord, mai anume, da’ împăciuitor, aşa, resemnat. Altfel, groapa-i săpată când ajungi pe deal, alea toate-s pregătite pe acolo, nici nu ştii la ce se folosesc, toată lumea îşi ştie replicile, tu n-ai un rol, îs oamenii ăia care ţin de funie, nu-i nici o problemă, tot ei fac groapa la loc, când tu deja eşti în Dacie, spre restaurant. Mai aiurea devine când se agaţă câte una de tine, în jale, de tre’ să stai acolo, să-i treacă, după ce-a plecat toată lumea, să te gândeşti la ce masă mai prinzi loc, până ea te-ntreabă oare dacă-i bun locu’, oare nu i-a fi frig în coşciug, oare priveliştea-i bună, i-a plăcea şi alte inepţii din ăstea meta, care nu-s preocuparea ta primordială, când alţii se-nfulecă precum nişte sparţi, în cealaltă partea oraşului, sărbătorind împreună, nu-i aşa, ca o familie, viaţa şi nu moartea celor care le-au fost.
***
Altfel, am găsit azi pe… pe-pe-pe-pe… p-p-p-… i-aş zice fratele lui Pamfil, dar Pamfil, în absenţă (e-n concediu), n-ar accepta un asemenea afront, o decizie luată fără înştiinţarea sa prealabilă.
Bietul orfan – cică l-ar chema Ruben, dar să-i zicem Pamfkenstein – are 21 de ani, cu patru ani mai ingenuu decât se presupune că ar fi Pamfil de înţelept, însă nu se poate apropia măcar de a fi un prepuber pederast, pe lângă Supremul Ursuleţ, aşa că nici nu se presupune vreo ameninţare penibilă adusă Tronului. (Da?)
Iată dubioasa arătare, de-o asemănare înfiorătoare cu Originalul.
***
***
***
***
Aparţine fiului unui coleg de serviciu şi se trage de prin părţile Târgu-Mureşului, din magazinul plebeu Romarta, aşa cum îi e şi pluşul din el. Este de culoare predominant galben-hepatită, spre deosebire de rozul nobil al lui Pamfil, probabil datorită bolilor ce l-au încercat de-a lungul anilor. Strania creatură suferă la o evaluare de suprafaţă de cel puţin câte un retard cronic, la nivel mintal, respectiv fizic.
Deşi natura lui este evident de-o impostură monstruoasă, iar scopul a fost destabilizarea siguranţei conferite de domnia celui căruia vă plecaţi smeriţi, totuşi, va fi ţinut, din bunăvoinţa suveranului, pe lângă curte, ca să se scălămbăie precum un clovn şi să mai lumineze faţa îngândurată a celui e îi este stăpân – Groza-Bîja Hristea “Alphonse” Pamfil.
***
Mă, m-am dus eu, deci, să-mi pun un pierce. Sau să-mi fac, să-mi facă ăla, să mi-l deie şi să mi-l facă, să-l cumpăr. Să-l iau, cu băgat în mine cu tot şi manoperă. Cum căcat o fi terminologia.
Însă nu m-am dus, aşa, direct, cu capu’ înainte, anume, mai ales că nu ştiam unde. Am încercat, ca să văd şi io, care-i locaţia, cine-s oamenii ăştia.
Aşa că am încercat saloanele de specialitate. Şi am început cu, desigur, ăla unde mi l-au tatuat şi pe Pamfil. Lăsându-le de la bun început laoparte pe celălalte, unde mi-au desenat primele tatuaje, de-a trebuit să trec prin două, ca să-mi iasă abia al treilea cum trebuie.
Şi l-am întrebat pe cel în care aveam eu încredere, de acolo, că băgasem destui bani în el cât să am încredere. Iar el a zis, hait!, că el nu, nu-nu-nu, colegul face. El nu. El doar simple. Bine. Care coleg? Acela. Numa’ că să mă grăbesc. Că e ultima lui săptămână. Cum, o fi fiind pe moarte? Nu. Doar că nu va mai lucra la ei.
Cum sună chestia asta? Adică io să mă duc la ăla de-l dau afară, că cine ştie pe cine-o fi mătrăşit? Sau că nu-i convin banii sau ceva? Şi să-i ofer plată, ca să-mi înfigă mie vreun drod ruginit în mine, pă picior de plecare? Io, dacă m-ar da afară de la Vitrina şi-ar face greşeala să-mi şi spună din timp, cam cum credeţi că m-aş comporta în ultima săptămână, aşa, cu clienţii, zic…
Şi comunic că, bine, că mă mai gândesc. Şi plec aţă la alt salon. Şi acolo mă-ntreabă, că-i cu opţiune, poţi alege ce vrei tu – pierce sau tatuaj? Pierce, dragă. Cu băiatul, vă rog. Îi zic lu’ băiatu’, la care băiatu’ mai să-mi plângă-n poală. Ce-ai, brotăcel? Că el nu pune acolo, că el, mă-nţelegi, da’ totuşi, el de la început a zis că nu, el nu poate, n-a pus niciodată numai altundeva. Măi, iubitule, dar te plătesc. Am banii la mine, uite-i. Ia-i. NU! Mă, bani, mă, te-ai tâmpit? Zice că nu. Că să mă duc acolo, la pula mea de George sau cum l-o fi chemând, pe Moţilor sau unde pula mea o fi fiind George, că George pune.
Bine. Mă duc la pula mea, unde era George, dau de-o fată. George? Nu. Apăi, bună ziua, eu vreau să-mi pun un pierce, faceţi? Hat, persze! Aolo, serios? Că tocmai am fost la câteva saloane de tatuaje şi piercing şi făceau dăcât tatuaje. Aici chiar faceţi? Da. Nu, mă refer: aici. Faceţi? Facem păstă tot. Super. Faceţi-mi-l. A, nu ea. Doar George. Mna, să vină George. George nu e în localitate. Vai, dar unde e George? În afara localităţii. Şi când vine? Ăhăăăi.
***
Deci la precinii din Le Général, în week-endu’ ăsta, devine acuma.
Tweet
146 comentarii
zi si tu cevalink permanent
De ce scrie ca “Niciun Comentariu”?
link permanent
Ar trebui sa luminezi audienta si sa spui unde vrei sa-ti infigi drodul de nu vrea nimeni sa ti-l infiga legal? In afara de George care e plecat din localitate.
link permanent
Nu cre’că ar fi vorba de legal. Le-o fi fiind spaimă. Cum, să zic, mă, unde, te-oi fi prostit? Face parte din confidenţialitatea client-salon. Crezi că dacă te-ai duce la ei, ei ţi-ar spune? Nu! Io cum să încalc asta?
link permanent
Atunci nu-mi lasi decat varianta sa-l intreb pe Gore, cel cu bile-n pula, daca George i le-a pus. Altfel, ramane decat sfarcul stang in ecuatie.
link permanent
si inca ceva: pe Ruben zis si Pamfkenstein numa` cu un pachet de tigari l-ati putut propti? o sa faca legatura aia micii care intra pe jeg ca e bine sa fumezi, de vreme ce ursuletul de plus sta pe un pachet de tigari, nu?
link permanent
Este un tub din plastic, cu sare.
Vi-l reamitesc, dragă, pe Pamfil, da?..
link permanent
nu mai bine iti faci un tatuaj cu romarta pe vreunul dintre membre? ca statement , sa fii util tarii, ca sa ii poti imbunatati din cand in cand imaginea, da.
link permanent
Nu. Nu mai bine. Mai rău.
link permanent
Trebuie să revăd fotogramă cu fotogramă filmul, ceva pare suspect. Pamfil e implicat politic? Foarte suspect.
link permanent
Cea care îndrăzni-v-a sugera orice care s-atace intergritatea neştirbită a celui ce vă este zeu-adjuct, grăi-o-ar din gura larg deschisă a numelui său (ş-ăla fals) şi nu pe sub mustaţa neagră a ascunderii de sine, auzi, fă?!
link permanent
Cât mai costă un tatuaj politic?
link permanent
Inchide guriţa, falsule, şi răspunde-i la întrebări. Câtă pază crezi că ai?
link permanent
As dori foarte mult sa pot fi informat, din timp, inainte ca individualitatea mea sa fie dezbatuta pe blogul tau, Darius.
link permanent
Pamfil draga, nu te ofusca, mai nou şi la bancă îţi solicită să completezi o rubricuţă cu opţiunile politice. Nu cumva te sperie ridicolul?
link permanent
Săracul Pamfil, o să se simtă ameninţat şi o să te părăsească. O să fugă în străinătăţuri şi nu o să-l mai vezi niciodată. Acuma va trebui să te revanşezi faţă de el.
link permanent
Ng ng.
link permanent
Nu vreau să cauzez noduri în gâtuleţ domnului Pamfil, scuze. Retrag ameninţările.
link permanent
acesta este de parere ca pepenului rosu i se spune dupa miez pentru că el este miezul iar celalalt vai de capul lui este e coajă si isi merita numele,iar despre pamfiliu nu imi ramane decat sa i urez
sanatate!
link permanent
Bun, care mai ia numele lui Pamfil în deşert, dar mai ales în formularul de nume de la comentarii, impersonându-l, se duce să-şi caute IP-ul pă mirişte. Ca să nu fie dubii de ce nu mai revine.
link permanent
Deci impersonatorul ăla lipsit de respect îi ceva domn ţîgan de l-ai ţîpat [”pă” mirişte] ?? Mie n-o să îmi fie dor de el, dă-l în deşertul mamii lui. Gâtuleţul cui l-o impersonat azi şî mâne. Vai ce m-o-nervat în clipa asta!
link permanent
Potol, potoool. Ş-ş-ş-t.
link permanent
io nu mai zic nimic
link permanent
Pseudo-Pamfilul să îşi procure diacritice. Că el se vrea a fi civilizat şi şcolit.
link permanent
Dar vai, Darius, nu ti-au placiut nuntile si mai vrei un ocol de bordeie cu inmormantari? Hmm, e posibil sa fie bine daca iti permiti sa intri, numai ca la ce mancare buna ti-o da…tare mi-e teama ca pui la loc tat ce cazuuuuu.
link permanent
Mai întâi că e “mină sobră”, nu “mimă”, boule, iar mai apoi că ce dumnezo?! Ce mama dracului şi-a lu’ Pamfil vrei să-ţi pirsuieşti? CE?
E după miez, la ambii. Dacă-s copţi.
link permanent
În primu’ rând că-i “mimă”, dacă vreau eu, deşi – vedem cu toţii – am scris “mină”, desigur.
Apoi îmi pirsuiesc un aloc. Singularul de la alocuri.
Cum e după miez, fă, că ăla galbân îi pă din-afară galbân, MAXIM portocaliu, în arare cazuri. Şi unii zic că ăla roşu îi de fapt verde, da’ îi roşu, cum spuneam, nu există verde. Şi dacă ar exista, n-ar fi ambii dupe miez, ci după coajă, deşi-s după miez, da’ ăla galbân îi după coajă, nu cum zic?
link permanent
Oare vrea să-şi pirsuieşte o ureche de cealaltă? Nu! Nu! Crecă sfârcurile de obraji. Nu! NUNU! Ştiu. Genunchii. De-ai unguroaicei prietene şi proletare.
link permanent
Pepene galben – căci miez galben.
Pepene roşu – căci miez roşu.
Sau să-ţi desenez?
Jtiu! Belciug! În rât.
link permanent
Fă! Pepenele galbân… ÎI VĂĂĂRDE pă dinlontru, mă, pricepi?! Aşa îi. Nu cacoacere. Căcaculoare!
link permanent
S-o credeti tu si Pamfil! Ce, n-ai vazut pepene galben care e portocaliu?
link permanent
E o greşeală, ca ursu’ ăla, care-i galbân, când Pamfil e roz. Mă, nu că vine ceva contestaţie pe aici, în nici una dintre situaţii. Că se vor rostogoli capete.
link permanent
MIEZUL E GALBEN. De unde începe verdele, e coajă, care e mai groasă sau mai subţire. Am zis. Aşa e. Taci.
Zi mai bine unde ai vrut să-ţi caşti o gaură.
link permanent
Aşa mă ştii tu, un băiat indiscret? Aşa m-ai educat şi m-ai crescut la ţâţa ta, ca să mă sucesc şi să te muşc ca un şărpe? Mnuuu, dragă.
link permanent
No aşa.
link permanent
Cum “mnuu”?!?!
. Sarpe mic!
Sau stai!: pacalesti Hudrele. Nu mi-am dat seama
link permanent
Ba, si pepenele galben e denumit dupa coaja… ma rog… ai si tu dreptatea ta sa pui intrebarea asta.
link permanent
Da’ io ce câcat zic?! Hudrel zice că-i galbân pe dinăuntru şi dup-aia îi denumit. Da’ numai fiindcă aşa pepeni stricaţi mănâncă el.
link permanent
Ni că nu s-o spart coaliţia sexy în guriţă. Ioi. Trăi-ţ-ar pepenii
link permanent
[Şi apar doar în turmă!] Par băuţi destul ori mi se pare mnie? Să ştim cam cât o freacă în şedinţa asta cu terapie manual-bucală, nu de alta…
link permanent
Tu te semnezi cu nume diferite, comentând unul după tine însuţi, mai mult pentru că te simţi singur?
link permanent
SUNT SI EU FAN ADEVARAT!
link permanent
Din acest articol reiese ca pulifriciu` a vrut sa-si tatueze ceva la buticul de linga cimitir dar aia l-au trimis in alta parte. Pe drum a intilnit o nunta ca-n povesti dar aia nu mincau si ei sarmale ca oamenii ci pepeni. Dar erau destepti, unii mincau galbeni, altii rosii. Numai Darius al nost` a mincat din fiecare, s-a cufurit (la cur bineinteles) si in timp ce se caca pe el de tatuaj a scos asa minunatie de articol.
Ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti.
(Dom` profesor Hudrea sa imi spuna daca am pus “i“ in cantitati suficiente).
link permanent
Bă, nu eşti!Un fan semnează cu nick unic şi respectă dia-criticile fără drept de apel. Şi-i respectos, mniezoiu’ lui aservit Puterei perverse care l-o sedus insu-rectiv
link permanent
Şi dom Profesor Hudrea să să ducă să beie ceva muuult. Apoi să să sparie de-o oaie care îi zîce să să însoare cu un bărbat. Apoi să beie şi mai muuult. Aşe fac profii care ştiu une tră să pui virgule şî aposcroafe. Respect
link permanent
No pa, mă duc să imi generez alt IP erotomaniac. Paaaa
link permanent
Deci atâtica: http://www.trilulilu.ro/andrei/2f55111b1de6b8
link permanent
ma tu vrei sa-ti bagi pierce in pula.fantastic:))
link permanent
Pa, fanule!
link permanent
Protestez! Popescutzu’ însuşi? Aşa ceva nu există decât în fabulele cu porci seducători
Ia, zi SUGUS. Popescutzule…să vedem dacă ai accent.
Asta dacă vrei să te cred că tu ejti sau îs io cu alt nume
link permanent
oaie? gigi asta numai la personaje dubioase da drumuţ pe strada.
link permanent
Ni mă, Popescutzu ăsta nu răspunde. Însamnă că nu mai pot să plec, trebuie să îi ţină cineva locul
[Aveţi noroc că îs sensibil şi săritor.] Mă duc să mă tung, să fiu freci mâine.
link permanent
Şi look-a-like ăsta îi şi gay. Din surse nesigure. una. Tăt Pamfil îi miezu’.
link permanent
Din categoria: “Fiecare spune câte ceva fără legătura cu ce au spus cei dinainte”:
<>
link permanent
Că Alexandra-i din categoria “Vocea Ratiunii”. Că ce, noi tre’ sa gândim numa în mod grupat? Io ştiu ca şi jegu-i puiuţ de comunist, da chiar aşa?
link permanent
Noi comentăm, nu gândim. brava, fruntaşă în munca socialistă.
link permanent
Dacă nu te place nimeni, ia-ţi un câine, poate ajută.
După care zic să te duci să-ţi cauţi IP-ul pe mirişte.
link permanent
ruben e draguuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuut. si e mai tanar decat pamfy (daca imi permiti). o sa’l prefer pe cel batran in continuare, da’ nu pot sa nu recunosc ca si impostorul te cucereste cu je ne sais qoui’ul din ochii lui de margele
link permanent
Nu-ţi permit. Pamfkenstein are un căpău de zici c-a durmit Răzvan (fiul colegului de la serviciu) cu curu’ pă el, de când l-a primit, foindu-se de p-o bucă pe cealaltă. Iar jenesecăul din uăci se datorează morţii putrezinde care-i pătrunde nefiinţa.
link permanent
uau
link permanent
te-or prelucrat informativ, nu glumă
link permanent
Al-exandră, scuze, dar dumneata n-ai cultură porcină, de asta nu înţelegi topicurile
Dacă erai un picuţ mai curioasă să vezi cine cu cine vorbeşte îţi tresăltau şunculiţele virtuale foarte satisfăcute. Sau oscioarele, dacă nu ai burtă mare… Poate fi mai fascinant decât Ion Creangă citit în original.
link permanent
ce jegooos! să stau să explic evidentele primare
link permanent
Vezi că au linkuri mai sus catre blocurile lor, dacă tot vrei să îţi demonstrezi că există o legătură maximală între ce spun cei dinainte şi cei dinapoi.
Dacă reuşeşti să găseşti acest răspuns înseamnă că ai un coeficient de inteligenţă din cel puţin două cifre. Vezi că analorgiile politice ajută la eliminarea cariilor. Respect
link permanent
ăsta micu are contract de confidenţialitate, nu te poate ajuta decât cu protejarea numelor de cod
deşi pun pariu că alexandra asta moare de curiozitate ce e cu alinturile gay insistente. asta e. tre să găsim un siteu care permite libertate de expr
link permanent
Comentează într-un singur formular, nu reveni cu 5 (cinci) sateliţi la el.
link permanent
Io nu citesc pe Creangă în original; decât în traducere în romîneşte, casăzicaşa.
link permanent
Tare greu trebuia ca ti-o fi si tie, mai baiete
link permanent
porcu! nu e necesar sa ma consideri si pe mine un mic sarpe assspidic. vezi ce scrie acolo pe acel blog dar nu ma amesteca in troaca ta
porcu monica zic, dar nu cu drag cum iti zice hudrelush.
link permanent
Romarta aia îi un fel de magazin Cocor din Bucureşti pe 2 etaje cu aer condiţionat nefolosit că nu-s baterii la telecomenzi şi lângă raftu’ de chiloţi îs cărţi cu Păunescu în stânga, iar în dreapta reprezentanţă de ceva cd-uri cu csardaş care dă la promoţie dimpreună cu muzica nişte parfumuri.
Şi cu pepenii, ăla verde are prenumele de lebeniţă (nu cu U în loc de primul E)să nu te-ncurci în codul Rubick al culorilor şi ăla galben e pe exterior de fapt ca muştaru la nuanţă. Aşa că lebeniţă cu pepene muştar. Poftă bună, mulţumim!
link permanent
Da’ cine-a-ntrebat ce-i Romarta? Nu că n-ai fi lămurit, pentru cui îi era ruşine să-ntrebe. Ca un fel de Universal Silvania, din Zalău. mai pe scurt, cu raionul de modă lângă standul de suveniruri populare artizanale, de lângă sutienele Uniconf, pe dreapta, cum intri, după ce-ai trecut de chioşcul interior cu recuzită pentru petreceri, că-n celălalt capăt sunt nasturi, curele, mosoare şi fulare de blană, din picioare de vulpe şi ce-a mai rămas din cap.
Lebeniţa, mulă, este pepene ROŞ’!
link permanent
Tu când ziceai “pepenecuclisă”, de care ziceai?
link permanent
la noi in zona pepenelui rosu i se mai spune si pepene verde, adica dupa coaja cum ar veni…acum pepenelui galben nu stiu daca i se spune si pepene portocaliu (dupa miez)..ce as vrea eu sa stiu e cum i se mai poate spune dovletelui gol
link permanent
Oi fi tu roş-albastr’ în suflet, dar tăţi zic lebeniţă, mna.
link permanent
Că cine vine la voi în zonă, să afle…
link permanent
În loc sa surprindeţi esenţialul poveştii, vă tot contraziceţi pe teme curcubitaceeşti.
link permanent
“i se zice” pepene rosu,pepene verde,lubenita,lebenita si harbuz.same thing.
eu as fi curioasa de ce numa’ ala cu miez rosu si coaja verde si-a schimbat denumirea in functie de zona..
pepenele galben e pepene galben peste tot
link permanent
a cui esti, aia mica? imi pari aşe de cunoscuta!
link permanent
mai scrie ceva ca sa ma prind, ca conteaza dimensiunea atat cît si numarul de semne lansate intr-o intrebare
link permanent
numa’ par …
link permanent
Ăsta de mai sus, de se bâlbâie, tocmai îşi caută IP-ul pe mirişte. Va dura.
link permanent
darius, ce locatie a ales pamfil pentru concediu?si cand se intoarce?
link permanent
Într-un exclusive all-inclusive, ca să zic aşa. Cre’că mai stă vreo două-trei săptămâni, poate mai mult. Nu ştie drumul înapoi, oricum, îl dădăceşte cineva acolo, el trebuie doar să se întoarcă de pe-o parte pe alta, cre’că-i total indiferent de el însuşi. Orgie după orgie. Şi-a dat ultimii cenţi pe sms-uri la 89-89, nici nu-şi poate chema un taxi sau să mă sune, să mă duc după el. Da’ se descurcă el înapoi, cu vreo ocazie, cu vreun train-surfing. Dacă n-a venit, îi pentru că se simte bine.
link permanent
La ce nuntă ţi-au dat ţie borăli uscate? Eu am nimerit numai jilave…
link permanent
Interesanta dilema… dar de ce in Moldova la castravete i se spune pepene ? Si la pepene verde harbuz, iar la cel galben zamuz ?!
link permanent
La ultimul eveniment de genul trist mentionat, cu roseata in obraji recunosc ca m-a luat o foame de zici ca n-am mancat de ieri (ieri de pe vremea aia…).Ghinionu’ a facut sa nimeresc la masa alora de tineau post, din motive de sarbatori pascale. M-am simtit nedreptatita si mi-am promis ca la urmatoarea data (daca nu va fi sa fie, io nu ma supar
) sa casc ochii si sa ma plasez conform cu regulile mele de dieta. Adica CU CARNE!
In ce priveste piercing-ul… io as da timpu’ inapoi si i-as trage un picior de bebe in mutra aleia (sau aluia) care mi-a gaurit frumusetile de loburi ale urechilor. Da’ pe mine m-a intrebat cineva daca vreau sa port cercei???? Iaca ca nu vreau si acu ma trage curentu’. Pe la urechi carevasazica.
link permanent
Acum ca am aflat, fara urma de indoiala, ca iti functioneaza perfect html, s-ar fi facut momentul sa dezvalui ce era intre ”. Sau nu. Ca nu mai are legatura cu conversatia actuala.
Asa ca sa revenim pe langa subiect: Dariusule, tu n-ai avut parte de inmormantari si/sau nunti in care sa fi cvasi-implicat emotional? Adica, de care sa-ti pese de mort sau de tanara care isi distruge tineretea?
Daca nu, cate dintre foste au ajuns la varsta maritisului?
link permanent
Denumirea corecta a lebenitei nu este pepene rosu ci e pepene verde.
Deci amandoua sunt denumite dupa coaja.
Daca o sa cauti pe Google pepene verde,asa o sa iti apara.
Bine..adevaru e ca..poti sa zici in ce fel vrei ca n-o sa iti zica nimeni ca e gresit,DAR! pepene verde e de fapt
link permanent
Toate au ajuns la vârsta măritişului. Da’ nu mai aveau valoare, fără mine, nu ştiu dacă mă-nţelegi. De fapt, tipii pentru care m-au părăsit le luau, crezând că pot ajunge la mine, fiindcă stârnesc pasiuni homosexuale, atâta-s de dorit.
Dar am fost la nunţi şi la înmormântări de care să-mi pese. Să-mi pese de mâncare, zic. Fericiţii sau nefericiţii participanţi, după caz, sunt doar anexaţi, să nu se-mboarde masa.
Nici – apăi, draghe, Google-ul îi noul “o zis la televizor”.
link permanent
Domnu’ Darius, poate ne explicaţi şi nouă cum se face că domniile voastre (dimpreună cu Pamfil, carevasăzică), plecaţi în turul României pe bicicletă şi el dispare subit după sau în timp ce aceea. Ceva îi tare putred aicea.
link permanent
Cred ca stratul exterior al lui Pamfil, ca-i tare vechi, saracu’ …
link permanent
A rămas pe traseu, la Timea Mátyás. Iar aia mică e plecată din ţară, aşa că Pamfil stă acum cu mama ei, distrându-se ei doi împreună, mergând la agăţat, fiind unul confidentul celeilalte şi invers, trăindu-şi vieţile ca pe o aventură. Mna. Ce nu-i bine?
link permanent
mai avem voie sa seducem pe aici?
link permanent
Tot seduceţi, vă rog.
link permanent
Păi nu-i bine. Că, din câte îl ştiu eu pe dl. Pamfil, de la mai puţin iluştrii săi contemporani, a luptat mereu pentru o viaţă independentă. Şi acum, la vârsta înţelepciunii, tu îi bagi pe gât o soacră.
link permanent
Cre’că-l vre’ pe el soacra mai mult decât mă vre’ pă mine nora, poţi şede liniştit. Or pe Pamfil nu-l interesează în mod particular – soacră, noră…
link permanent
Une’ drac vrei sa iti faci pierce?
link permanent
Sărăcuţa de tine. Mă duc la serviciu, am treabă, te rog, înţelege. Vorbim mai târziu. Nu face asta acum. Ştii bine cât de mult însemni pentru mine… Alexandra te cheamă? Aşa – Alexandra. Te iubesc ca-n prima zi (o să caut în arhivă, să ştiu exact cât).
link permanent
Aha…bine!
link permanent
ufff, da’ sa stii ca “Doamne-Doamne” se scrie musai cu majuscule
link permanent
hahaha, eu vb, care-mi scriu propriul nume cu litera mica
nu ma lua-n seama
link permanent
Când te-or refuza toate saloanele provocatoare de durere (şi George) din Cluj, vezi că fac ăştia nişte pierce-uri de toată frumuseţea prin musulmănie pe acolo. Cel mai fain e că le fac de la distanţă şi nici nu trebuie să le plăteşti, e plăcerea lor.
Mă rog, asta cât timp eşti alb şi baţi spre blond.. da’ tu… pe tine cred că te-or pune să aplici găuri, nu să le primeşti.
Şi George.
link permanent
Inseamna ca ai cumparat doar pepeni galbeni, cruzi.
N-am citit decat titlul. (recunosc)
link permanent
Ce-ai făcut?! Sau ce nuuu?! TE-ASCULT, MĂGARE, DIN TĂTĂ MATERIA!
link permanent
omg
de ce nu-L intrebi pe Manaila ce si cum despre pastelul pepenilor ??!!;)
zi buna la voi !
link permanent
Gata tovarasu` cu pepenii, ne-am lamurit. Pune laba si scrie un eseu despre diferenta dintre castravetii intregi si cei taiati felii. La femei, evident.
link permanent
Vai Darius cat iti paganesti corpul
link permanent
Mariene – veni-va ea şi clipa ‘ceie.
Chiră – e, da’ să vej câte altele am mai pângărit în toţi aceşti ani.
link permanent
si la pepene galben si la rosu se zice dupa miez nu dupa coaja … daaaah … 8-|
link permanent
S-a discutat, tembele – ăla galben e PE DINAFARĂ. Înăuntru e VERDE, maxim portocaliu, dacă-i de alt soi – ăla câh.
link permanent
Domnu’ Groza, adică mai pe scurt “măi”, ce te tăt tragi pe cur şi nu mai scrii nimica de zile întregi şi ceva, de mi-o intrat mozilla într-un fel de cerc de-i zice vicios când încearcă să se umple de jeg?
link permanent
esti mai prost ca 12 noaptea…
link permanent
Samsă – am să, am să. Samsă.
Scoage – fleaaanca, târfă, nu te opune.
link permanent
Pamfil e mult mai dragut decat creatura aia!
link permanent
NU! Nu mult… doar o ţâră. (şi o vreau încă)
link permanent
Îi de-o hidoşenie greu de închipuit.
link permanent
nu vă puneţi şi dumneavoastră un widjet dintr-ăla de la Feedjit, să avem şi noi un orgasm multiplu de câte ori vă sosesc fanii din deşertul katharcticos? Vă zgârciţi la câţiva euroi?
link permanent
Ce zisă gura ta?
link permanent
este interesant si educativ acest site nou. si cat ziceai ca cu cat il vinde pe originalul galbui?
link permanent
Se opune. Da’ voi negocia pentru voi. Falsul gălbui, zici?
link permanent
asteptam oferta pentru originalul galbui.
link permanent
Adevarul e ca Pamfil este deja vedeta pe cand, pamfkestein asta (nici nu se merita sa ii scriu numele cu litera mare, asa de neinsemnat e), e un fel de clona nereusita! Cum sa asemeni rozul dumezeiesc al lui pamfil cu hidosenia aia de culoare.
Pe de alta parte, fain skin. La blog ma refer.
link permanent
Jegutule…tu esti numit dupa miez sau coaja?
link permanent
Dupa ce are in cap mai gurule.
PS: daca mai zice cineva ca asta e skin fain il injur.
link permanent
originalul cel galbui are privirea mai inteligenta decat pamfil.
link permanent
Îţi fut unul, încât nu te vezi.
link permanent
de fapt ar trebui sa se numeasca panfil. ziceam si io.
link permanent
Asta cu pepenele sună ca şi aia cu ce are trenul şi nu are roşia…
te las să ghiceşti răspunsul
link permanent
Hehehe, băhăăăi, unde-ai fo’, bă, la Tulce’? Bine c-ai sunat tot drumu’, netrebnice, ca să te pierzi pe ponton.
(pentru neofiţi, Perdevară făcea şi el ţara-n pedală, urmând să ne intersectăm la capătul ei)
link permanent
Trebuia să ajung la GALAŢI, ordinele se execută nu se discută…
Refacem dacă vrei cu presă, televiziune, întâlnireala CLUJ (ca la surprize-surprize).
ce are trenul şi nu are roşia…?
linii roşii
link permanent
ma rumane, mai vede si ochii nostri un dram de postare “noo”? ca tat tat dam refresh aici si ‘geaba…s’tem la serviciu s-apoi mai binie un pepene verde sau ros’, decat o situatie, cum ar veni…
link permanent
Boicot total. Comentarii ciuciu. Articol nou vrem.
link permanent
Bine, dragă. Aşteaptă.
link permanent
ba, am crapat o gramada de sarmale in mine in tara.
ziceam si io.
link permanent
deci nici un barbat n-o vrut sa-ti dea o gaura? de neinteles!
link permanent
scrie, draga, altceva, ca-i deja plictisitor despre pepeni.
link permanent
Fleanca!
link permanent
Da cica este un pepene verde pe dinafara…si galbin pe dinauntru.. aluia cum io zice?
link permanent
Mai SKag, la faza asta m-ai dat pe spate ! Nu credeam ca isi mai aminteste cineva de faimosul pepene “boşar“. Asa i se spune pe aici pe la sudişti (la fel cum lebeniţa de la ardeleni aici e lubeniţă). Zice dexu` ca are etimologie necunoscuta dar eu cred ca vine de la regiunea Bochard din Franta. Asa imi spunea mie bunica (tot sudista mai, la 30 km de Bucuresti) ca semintele au fost aduse din Franta. Ma rog… nenorocirea mare este ca soiul este pe cale de disparitie desi are un gust minunat. Zic producatorii lu` peste prajit ca nu are… productivitate. Sa-i fut, pe romaneste.
In sfirsit dizertatia despre pepeni a luat-o pe calea cea buna revenind de pe arătură. Care iti mai amintesti mai despre boşar ?
link permanent
Doar o vorba sa va mai spun:
http://bosar.dictionarweb.com/
link permanent
Da-mi si mie drumul la comentariu ca nu are nimic periculos in el, doar un link si asteapta sa fie aprobat.
link permanent
Tu vb de mine sau de Darius?
link permanent
Apelez la toata lumea care isi aduce aminte de gustul minunat al acestui soi numit bosar sa-i intrebe la piata pe producatori si sa-i bage undeva pe aia care nu pot raspunde pozitiv la intrebare.
link permanent
Si pina se trezeste pulifriciu` ca sa aprobe comentariul hai sa incerc o poanta:
hasitetepe doua puncte slash slash bosar punct dictionarweb punct com
Sa se invete minte sa mai taie linkuri.
link permanent
sincer nu am mancat niciodata un astfel de pepene, insa am un coleg ai carui parinti vand pepeni, si el mi-a zis de acest soi.
link permanent
din cauza coincidentei acute de care m-am lovit cautand o poza antica si de demult, iti spun ca am descoperit inca o clona pamfil din zona Baia-Mare, nu stiu daca mai traieste, dar acu 10 ani era ca scos din cutie. trimit poza daca nu ma crezi
… dar ma crezi tu.
link permanent
Today, with all the fast life style that everyone leads, credit cards have a huge demand throughout the economy. Persons throughout every field are using credit card and people who not using the credit card have prepared to apply for one. Thanks for discussing your ideas on credit cards.