“Any d lyceu”, mai câte-o grevă-n curtea școlii, “skumpy any d lyceu”…

Iaca să vă mai zic eu ce se petrece pân orașul meu natal, numit Zalău, mai exact în domeniul școlastic. Deoarece nu pot să nu menționez evenimente de o asemenea anvergură și – îs convins – cu atâtea implicații de viitor. Aveam alte trebi pregătite pentru azi, că s-au înjurat destul confrații maghiari și români (cu predominanță autohtonă) în comentariile articolului precedent, dar vom amâna deocamdată ceea ce avea (și încă are) să fie următorul subiect, până imediat în momentul în care-o să chiar apară, în care vom vorbi despre pocăiți, credință, agnosticism, ateism și vom blasfemia, da’ mai încolo, deoarece mai tre’ nițică documentare practică – adică plec la Huedin, că am trecut la următorul nivel, tre’ să mă bat cu bossu’ final, care se jură doi prieteni că ăla chiar că mă aduce pe Calea Dreaptă, după ce ei au eșuat (deci DA, mă duc să încerce să mă pocăiască)…

… dar și pentru a face loc tărăboiului stârnit în Zalău, la Colegiul Tehnic Alesandru Papiu-Ilarian

Fiind un subiect drag și apropiat sufletului meu, scandalurile de pân licee au făcut mereu deliciul websiteului nostru contemporan și de societate, care nu poate să nu fie mereu atent (măcar cu un ochi, dacă cu celălalt poate se uită și el la câte-un film porno cu Kim Ray Full Video sau mai citește o Istoria Culturii și Civilizației, volumul I, începuturile persane, perioada ahemenidă) la problemele elevilor.

Dacă-n urmă cu un an Colegiul Național „Silvania” zăngănea din tăte balamalele, că au apărut câteșva (800) comentarii pe Jeg, în articolul dedicat cu fundiță corupției de acolo, acum, cu ocazia zilei de ieri, ăl’lalt liceu cu pretenții din urbe, zis și rivalul, oponentul, concurentul, A.P.I., decide că nu se lasă mai prejos. Nu este relevantă situația în sine pentru voi, iar pe mine mă doare profund la banană, că sper să nu fiu din nou mama și tata răniților – am treburi, de ținut post, în week-end de înviat, de dat foc la populație, da’ merită să ne delectăm cu istorioara, cu metodele și tehnicile adoptate de che guevarieni și filmulețele aferente care, slavă Internetului, rămân posterității.

Legenda zice că fostul lor director, dom’ Lungu, a fost înlocuit zilele astea cu noua lor directoare, profa Crișan, de informatică. Cum lu’ copchii nu prea le place Turbo Pascalu’, da’ nici orele așa în general, au pus mână de la mână de-or rupt nește tabele de-ale lui Mendeleev de pe păreți – dându-le totuși o utilitale practică, transformându-le-n stindarde ale democrației și cererii drepturilor – și cu ele s-or răpezit buluc în curtea școlii, cu „Demisia!” pe buze. Cam asta-i chestiunea pe scurt: hop-țop, grevă!

Ajunși acolo, s-or încolonat dumnealor frumos la careu și or scris DIN TRUPURILE LOR, nu alta, adică înlănțuiți, strânși deolaltă, numele directorului mult stimat și lovit de-o mult prea crudă soartă. Nu prea se vedea neapărat cum că aia scrie exact (minutu’ 04:30), de acolo, de pe ceva coș de baschet de unde filma cineva, da’ presupuneam noi care-i ideea, că n-or fi scris înjurături, așa, mânați de spirit civic. Prima dată am gândit eu că s-or fi luat după ceva reclamă de la Coca-Cola mai veche. Da’ nu era așa. Cine învățase copiii să scrie cu corpuri lucruri pe terenul școalei?! Păi, profesorii, dragii de ei, în urmă cu ceva timp, când serbau uniți împlinirea a 60 de ani de la înființare. Ei, ei, cum mușcă ei mâna care-o luat florile pentru notele de la lucrare…

Desigur că toată chirăiala care era de-un penibil – ce un penibil? DOUĂ penibiluri! – a fost transmisă „în viață”, da’ înregistrat, de către postul de televiziune online numit generic (io-am pus link din spirit deontologic, da’ ferească-vă Dumnejeg să dați click, fără supărare, Arny) Zalău TV – care vă dați și voi seama de unde emite – un post făcut de oameni pentru oameni (aceiași de care-i făcut), organ de presă inițiat de amicul mai sus menționat, care-i tarbostes peste Hercules Gym (unde merge lumea să tragă de fiare și de timp), musculos profesionist și mogul mass-media, cu ocazii și de sărbători..

Între niște filme pe variate teme, dintre care menționăm Culturism Seniori Zonale 2007, Culturism Etapa Zona Juniori, Bodybuilding sau Violența în familie, putem găsi pelicula audio-video care documentează evenimentul, astfel încât „să-l vadă toată lumea”, că așa scrie acolo. Păi, să-l vadă, dară că să-l vadă, cum să nu se uite?

[googlevideo]-6992450846769045178&hl=en[/googlevideo]

Pentru detalii cu privire la acest subiect am discutat și cu corespondentul Jeg la fața locului, o sursă anonimă autorizată și elev în timpul liber, care ne-a oferit informațiile incomplete necesare contextului prostelii izbucnite, că fix ce s-a întâmplat la fața locului putem să ne imaginăm și singuri, nu ne tre’ acuma musai detalii concrete. Nici nu trebuie măcar să fabulăm pe marginea subiectului, deoarece imaginile sunt grăitoare.

O ciurdă impresionantă de elevi stăteau în curte și behăiau a protest organizat. Mai îi pufnea râsu’, mai nu știau ce strigă ăl’ de lângă, mai făceau cu mâna la cameră, da’ bine intenționați ei, în principiu, deoarece auziseră vorbă prin cancelarie că directorul a fost substituit în urma unui concurs fraudulos.

Flash-back, casetuță, ca la ziar…

Îmi amintesc cu drag de clipele de mult trecute, când, la celălalt liceu, se iscase (incidental de pe Jeg, pardon) un similar scandal, în sensu’ că toți erau viteji (deși nu ieșiseră prin curți) – pentru ca fiecare să-și poată spune of-ul lui, care-l durea de atâta amar vreme, dar care se vindeca spontan în urma unei tratații rapide cu scosu’ la tablă.

Revenind…

În acest sens, la liceul cu noul scandal, unde s-a lăsat cu spray paralizant pe holuri dat de la diverși glumeți – că doar se merge cu stropitu’, nu? – umblat cu zbierete după noua directoare, urale cum trecea mai-nou-fostu’ director și alte icneli și opinteli… abia aștept să văd câți din cei sute de elevi ieșiți în grădină sau cei peste 50% de contributori a ceea ce pare un manifest cu strângeri de semnături, dom’le, că ei știu legea, or mai fi de găsit, când vine vremea cu lucrările de control și ascultatu’ „aleatoriu” din toată materia ori cu „Mna, care ziceați că nu vă convine ce?”.

Stau cu înfigurare și-mi rod unghiuțele să văd câți mai susțin că le convine recuperatu’ de sâmbătă, pentru orele de la care au plecat mânați cu suflet de gherilă sau câți mai „hackuiesc” site-urile pe care-au apărut înregistrările cu meclele lor pe coridoarele școlii, huiduind profesori, tot într-o hăhăială, distrugând planșe să-și facă pancardele revoluționare, câți mai exprimă coerent cerințele și doleanțele, revendicările… și mai important – pe câți îi mai lasă părinții să se burzuluiască pe la școală, când mămica merge la coafor cu profa Cutare și tătucu-i din sat cu profu’ Nu-știu-cine ș.a.m.d.

***

Dacă tot am venit în cămine, mă, nerecunoscătorilor, să public, că acasă nu merge netu’ – și eventual să-mi iau și unu’-două filme, a doua parte a articolului va fi în altă notă, fiindcă-s convins că se vor găsi dihanii ce vor tăbărî iară pe Jeg să „contribuie” dânsele activ cu păreri și opinii, da’ dacă se-nhamă că citească mai departe, se pierd până să ajungă la comentarii. [Dacă insistați să dați pe afară cu determinare, că simțiți că aveți ceva de spus și mIRC-ul nu vă mai ascultă, aflați că efectuând click, aveți forum și AICI, în Elveția…]

***

Azi mi-a venit mie singur, fără să vorbesc cu Păstaie sau să fie a ei, ideea să inventez periuța de dinți intermediară. (Că am mai avut noi ieșiri creative, cu diverse patente Jeg.) Dintr-o singură cauză universală am avut eu, din mintea mea autonomă, fără nici o contribuție a Păstăii, revelația în care vă veți regăsi negreșit, anume că de fiecare dată când o schimb mă dor gingiile. Adică dacă o folosesc, desigur. Pe periuță o schimb, nu pe Păstaie. Când o schimb pe Păstaie mă doare capu’, motiv pentru care o și schimb prin metoda binecunoscută a „ea se cuplează cu altcineva”.

Deci rețineți că dimineața au! țesutul muscular ce învelește rădăcina și o parte din corpul dinților și că asta mi se întâmplă mie, nu Păstăii, care mi-ar fi expus toată inovația asta pe messenger. De aceea, voi înregistra conceptul de periuță puțin rodată, dar nu prea mult, care să fie utilizată pe o perioadă determinată pentru a face trecerea de la o periuță veche la una nouă. Și pentru că așa sunt toate lucrurile de calitate, va fi slăbită manual, prin utilizare de către specialiști.

Bun, și ce urăsc eu: cuvinte cu litere dublate.

Azi a fost din nou o zi de sărbătoare în casa mea, ca și în data sfântă când am reușit să dorm din nou pe-o parte, la o două săptămâni după operația la coi. Pentru că azi am făcut primul duș fără pungă înfășurată pe picior, de când am venit de la București.

Da, da, azi am stat gol pușcă-n vană, pe ambele picioare, adică nu cu unul cocoțat pe săpunieră și spălându-mă-ntre degete în chiuvetă la final.

Azi am reușit să-mi umezesc toate părțile corpului deodată.

Azi m-am putut crăci, pentru că ok nu intrăm în detalii.

În a doua bucată a zilei a fost o altă sărbătoare decât prima (am fost festiv ca un carnaval), pentru că am mers și cu trotineta, pentru prima dată în ultimele aproape două luni.

Și alte chestii bizare ce s-au mai întâmplat prin casă sunt că mi-am spălat o pereche de adidași. O să vă las câteva momențele să rumegați bine informația și să încercați să asociați și în cel mai mic mod igiena cu orice până și tangențial legat de mine…

Și am pus papucii sub birou. De atunci într-atâta am călcat pe ei și i-am tosonit în picioare – da’ pe dinafară, nu cum sunt concepuți, că-s mai murdari deja decât erau înainte și tre’ să-i spăl iară fără să-i fi purtat măcar. Ați revenit sper la imaginea mea cu care erați obișnuiți.

Și taică-miu are un telefon Nokia, care are pus ca ringtone (și el desigur că nu știe să-l schimbe) un râs din ăla specific de bebeluș. „Chi-hi-hihi. Chi-hihihihihi!” Chițăială din aia, ce se vrea drăgălașă, de se-nduioșează lumea când aude. Există totuși o singură ipostază în care nu-i cea mai potrivită sonerie. O situație în care, de fapt, să sune telefonul în general nu-i chiar cea mai inspirată întâmplare:

de exemplu, când sfințește preotu’ masa, la înmormântare…

Pentru că acolo era taică-miu, între cinci popi, adică la o înmormântare de 5 stele, când s-a gândit cineva să-l sune. Probabil maică-mea, să-ntrebe dacă o vorbit cu mine, ce-am mâncat, Dacian era?, da’ de ce nu răspund copiii ăștia?, o încălzit ciorba?…

***
Apropo de Moafle…

Eu: Știi ce mă enervează pe mine?
Dacian: Ce?
Eu: Cuvintele cu litere dublate…
Dacian: Ass?
Eu: Mai lungi.
Dacian: (după un moment de gândire): Asshole?!

***

Lymba Romn v.0.1. BETA!

Cristi: ai vreun program cu care poti scrie in romana?
Eu: Da.
Eu: E un soft rarisim.
Eu: Îi zice Windows.
Eu: Și se găsește exclusivist pe toate gardurile, cu un număr atârnat de el.
Cristi: ma refer ca tu scrii toate randurile cu litara mare si folosesti “sh” “tz”…..
Eu: Ah, da, da, da…
Eu: Acum știu ce zici.
Eu: Este un alt soft, la fel de obscur.
Eu: Se cheamă gramatică.
Cristi: looool
Eu: Este întrebuințată prin apăsarea tastelor șift la început de propoziții și . sau ? sau ! ș.a. la sfârșitul lor.
Eu: Îi free-ware.

Și am găsit un nou emoticoncert pe youtube, făcut chiar de domnul citat mai sus…

El, emoticoncertul, se desfășoară pe melodia “Este corazon”, promovează ceva site de fani Rebelde și conține… nu mai puțin de DOUĂ emoticonuri.

Cristi m-a contactat înainte să-l scoată (pentru public, zic) și m-a întrebat detalii despre manufactura unei asemenea producții, iar eu, incompetent, am omis să-i zic care-i faza cu emoticon din emoticoncert, printre care și că că asta tre’ să conțină.

În rest, are câteva mici greșeluțe, cum că rămâne-n urmă cu versurile și i se mai aud sunetele Y! de la Planeta Moldova pe fundal, mai îi intră câte-o fereastră peste… da’ iată-l aici, să îl apreciați chiar voi. Mândrețe…

[youtube]66nHwy5coCI[/youtube]

***

[mulțam Tommy]