4, 3, 2, 1nterviu cu Mungiu

[adăugire ulterioară: deci, mă, articolu’ ăsta-i de conosări, deci măcar de nasu’ meu nu-i, da’ să rețineți că să mergeți la film, aia relevă, trecând în drum și pe afară, luând o domnișoară, dacă trebuiește, din ăstea, știți voi… offline; că sâmbătă vine articol nou, cum vă place, în stilul vechi, frumos, să nu disperați, e scris deja]

Vă prezint primul meu eșec jurnalistic în a încerca să îi prind pe TIFFiști clujeni că vând biletele înainte de vreme și nu mai pot eu intra la „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” și, implicit, poftiți de lecturați și despre prima mea activitate de puiuț de comunist, intrând totuși, pe ultima sută de metri, cu bilete obținute pe șest, da’ normă-ntreagă. Și, dup-aia, reabilitarea în calitate de blognalist ce mă aflu, aveți în acest articol, în premieră web, interviu cu Cristian Mungiu, regizorul filmului ce-a pușcat Palme D’or la Cannes, anul în curs.

Menționez că avem o calitate cât de cât mai acătării la imagini (cu excepția părții filmate-n sală), deoarece noua noastră amică Iulia m-a susținut tehnic și-a contribuit și cu întrebări; Iulie, dacă nu te luam cu arcanu’ și te târam din sală să filmezi (că erai singura c-o cameră pe acolo, nici presa nu s-a sinchisit), mereai acasă degeaba. În acest sens, vorbeam cu Comanescu (apropo, a zis că YMterviu cu mine apare luni, fiind o putoare, zic eu) voi porni o serie în care voi regiza interviuri. Voi fi propriul meu mogul. Persoane alese de pe stradă vor fi reporterii mei personali, eu înghiontindu-i de câte ori nu se descurcă. O să fie o combinație din niște ce?!-uri care aș dori să le definesc drept phonalism (să crape ăia de zic că nu se poate face jurnalism filmat cu mobilu’), corcit cu blognalism (să crape ăia de zic că nu se poate face jurnalism pe blog) și apoi împerecheat cu jurnalism civic colectiv (să crape și ăia de zic că nu se poate face jurnalism de către oameni normali). În ritmul ăsta n-o să mai avem cui le arăta. Da’ dacă nu iese, zic c-am glumit și continui cu jegterviuri ca până acum.

Dar să-ncepem cu relatarea a cum am apucat să văz totuși filmul, sfârșit de încercări și cu ultimele sforțări…

[identitățile personajelor prezente în această istorisire au fost schimbate pentru protecția părților implicate]

Cică mă duc ieri la cinemaul… Dictatoria, să-i zicem, cu țelul de a cumpăra două bilete pentru intrarea la filmul cu lung nume, prescurtat 432, de-a fost un fel de Jeg pe Cluj, doar că la Cannes ’07. Deoarișce la deschiderea festivalului clujean ZBIFF nu puteam intra, “din cauza la” că s-au vândut toate invitațiile cel mai probabil cu mult înainte de tipărirea lor, am ales această fericită săptămână să ne facem datoria civică de români, eu și amica mea Iora Clieș, adică măcar filmu’ ăsta să nu-l șpanglim de pe torrente. Care rula ieri, joi, respectiv azi, vineri. Băiucul existențial este că nu puteam procura tichetul intrării decât dimineața de la ora 10, cu ocazia festivă a deschiderii cășii construită în acest scop. Și mă duc eu cu don’șoara de-o toartă (metaforic vorbind), ajungem, ce-i drept la și vreun sfert. Bilete, canci. De față foarte puține persoane, având în vedere expectanțele. „Mna, căcat!”, îmi zic eu în gând, ca să nu vorbesc urât de față cu fata. Mă duc să-ntreb, zice doamnele studente că s-au dată, frățică. S-au? Da’ când, ferească-mă dumnejeg? Te pomenește că de când s-a descis, amu’ la 10? Da… Ei, nu mă bolunzi?! Ba parol. Da’ mâine mai sunt? Mai, dragă, 200. Păi, viu de la 8, e bine? Să nu chiar dorm în față… E foarte bine!

A doua zi dimineaț’, îmi dau iar ceasul telefonului peste cap, punându-l să sune la 7, de nu mai știa ce-am pățit. Înainte să plec, dau să sun întins, să înregistrez convorbirea, c-așa-s eu intrigant, ca dup-aia „să-mi bat pula de ei” pe Jeg (vorba unei domnișorici respectabile, pe care-o salutăm cordial, pe această cale), că mă poartă pe coclauri în cinemaie, cu nopțile-n cap, după bilete verzi pe pereți. Și e prima dată când cre’că m-a recunoscut cineva, după vasta-mi activitate – să vă explic și de ce. Iată conversația:

– Alo?
– Cinema Dictatoria.
– Bună ziua. Mai sunt bilete de la “432”?
– Da. De la unu.
– De la unu numa’ începe filmu’?
– Da. Da.
– Și când pot să iau?
– Păi, de la 10 se deschide casa.
– Da’ găsesc, că ieri am fost pe la 10 și câteva minute și pentru ieri nu mai erau? Și-or spus – fetele ălea că pentru astăzi mai sunt 200, sigur mai sunt, nu vin degeaba?
– Da-da-da-da. Dacă nu, mă căutați pe mine, pe Florica. Bine?
– Că numa’ două-mi trebuie. Știu că alții cumpără mai multe.
– Mno, bine, puiule [aha!].
– Mna, bun.
– Bine?
– Mulțumesc. Deci vin înainte de 10 un pic?
– Sigur. Sau poți să vii de la… când vii la film. Numa’ că c-o juma’ de oră mai înainte că-s – fără locuri, știi? Pe timpul festivalului se dau fără loc, puiule.
– Mna, ș-atuncea vin la doișpe jumate și-ntreb de tanti Florica?
– Da, puiule.
– Bine, mulțumesc.
– Mno. Să nu mai vii până aicea.
– Ok, mulțumesc mult. Mulțumesc, la revedere.

Oricât vroiam eu să-i prind, tanti Florica era tare de treabă. Dacă io-s puiule… Ce știți voi!

Cât despre sesiunea de-ntrebări cu cei prezenți în sală, pentru Cristian Mungiu, ce pot să mai zic? (o să fie înregistrarea completă pe server) Ce m-a impresionat cel mai mult, poate un pic mai mult decât filmul însuși, e că o fată ce-l vizionase-n tura cu mine a plâns, spunându-i regizorului că acum o săptămână, când luase biletul, nu știa dacă va naște la timp pentru a putea vedea pelicula (care știți subiectul vă prindeți, care nu, mergeți, cumpărați un bilet și vedeți-l).

Despre interviu? Mungiu, deși l-am agasat MULȚI cu autografe și întrebări debile, n-a smuls telefonul nimănui.

Aveți și păreri ale celor ce-au fost în sală, precum și o clarificare (filmată cu telefonu’, phonalism, pare rău) referitoarea la speculațiile de piratare a filmului, care de fapt apărea pe torrente doar cu titlul, dar cu alt conținut, detalii despre cum va exista o variantă ieftină de DVD, să și-o permită oricine s-o aibă acas’, legal. La sfârșitul înregistrării, Mungiu dă un autograf bloggerilor români. Noroc că avea deja un microfon desenat pe tricou, nu ne-a tre’it multă logistică…

[varianta ne-editată va fi pusă de download mâine, la calitatea ei de casetuță MINIDV. Mă rog, cu un dărab de compresie, să nu vă pape tătă țeava; azi fu tare lene să șed după tranferuri; aveți mai jos și transcritpul interviului] [trilu-video]http://www.trilulilu.ro/Jeg/b9884b4fa92320[/trilu-video]

Iulia: Cum vi s-a părul publicul clujean, aș dori să vă-ntreb asta.

Mungiu: Are avantajul că e primul public care a văzut filmul ăsta și e asta am venit cu filmul aici. Prima oară când am fost cu el am fost primiți cu atâta căldură… Promisesem cu mult înainte să fie filmul gata c-o să venim și-o să-l lansăm aici. A fost foarte plăcut pentru noi și sper să avem o reacție de tipul ăsta și când o să venim în sală și n-o să fie delo protocol și n-o să fie nimeni pe lângă proiecția în sine.

Iulia: În legătură cu tehnica te filmare: am înțeles c-ați lucrat foarte mult la ea, deși pare simplă.

Mungiu: Ce-nseamnă tehnică de filmare, până la urmă? Sunt niște chestii care țin de stil și niște chestii care țin de tehnică… Mă-ntreba cineva acum după proiecție dacă m-am gândit să fac filmul alb-negru. Și nu… Are desaturare electronică. Povestea e oricum alb-negru. Lipsește culoarea din ea vreo 40%. Deci sunt multe chestii tehnice făcute pe film. La nivel de filmare e altceva. E o stilistică anume. Foarte simplu. Era important pentru noi să facem acțiunea-n perioada aia fără să devină subiectul filmului. Până la urmă, subiectul filmului este despre oameni, nu despre perioadă.

Iulia: Ați văzut ce s-a scris pe forumuri?

Mungiu: Nu tot.

Iulia: M-am uitat aseară, aveți o pagină…

Mungiu: Eu o să-ncerc să o actualizez constant, dar am fost aici în fiecare zi și…

Darius: Propriul dumneavoastră blog, în curând?

Mungiu: Păi, îl am.

Iulia: Da, chiar ieri m-am uitat pe el.

Darius: Da, dar mă gândeam un blog personal, cu proiecte viitoare…?

Mungiu: Da’ io n-am nici o jumătate de oră pentru mien din zi. Eu tre’ să mă duc acum la hotel, am 5 interviuri de scris în seara asta, tre’ să termin și chestia asta și apoi apuc să zic și eu ceva, de la mine.

Darius: În legătură cu proiecția, ați văzut-o de atâtea ori, ați găsit anumite chestii care nu v-au convenit, acum?

Mungiu: Am găsit o grămadă de chestii.

Un fan: Am văzut un spate de Matiz, la un moment dat.

Mungiu: Ești foarte… foarte percieving. Așa este. Ai dreptate. Și mai sunt două greșeli.

Darius: Ne puteți da câteva în exclusivitate sau să le găsim singuri?

Mungiu: Și voi cu ce-o să vă ocupați?

Darius: Până la urmă ați descoperit dacă era de download (pe torrente)?

Același fan: M-am uitat eu, da’ era altu’.

Mungiu: Da. Deocamdată nu este. Știi de la ce vin unele defecte tehnice? Până la urmă eu mi-am scanat filmul. Filmul ăsta e filmat pe peliculă, e scanat la rezoluție mare și printare cu laser. E digital intermediate, dacă vrei să te uiți pe net ai să vezi. Și chestia asta e destul de complicată ca proces și mi-a umplut filmul de scame și apar tot felul de chestii galbene. Și apoi la laborator mi-au umplu filmul de niște mizerii negre. Și lumea zice că e de la proiecție, da’ nu – e direct pe film.

Darius: Păi, mai bine să creadă că-i de la proiecție.

Mungiu: Păi, da, da’ filmul era și la Cannes așa. Da’ n-a văzut nimeni în afară de mine și operatorul meu.

Iulia: Ne spuneți trei nume de regizori internaționali, regizori pe care-i apreciați?

Mungiu: Milos Forman, Robert Dalban și Bruno Dumont. Da’ tre’ să “blogați” un pic și să-i căutați cine sunt.

[…]

Mungiu: Scuză-mă, cum ziceai, Adela?

Adela: Da.

Mungiu: Te-am mai văzut pe aici?

Adela: Da. Am fost și la deschidere.

Mungiu: Aaah, ne-ai folosit două bilete. Ai luat locul cuiva care nu l-a văzut. Nu, glumesc, e bine că l-ai văzut de două ori.

Darius: Da’ și tu ai folosit locul cuiva. De câte ori îl vezi folosești locul cuiva care putea să-l vadă în locul tău.

Mungiu: Da’ nu, eu nu stau în sală. Intru la-nceput, ies afară și aștept.

Darius: Te-ai mai plictisit și tu de el.

Mungiu: L-am văzut cel puțin de 50 de ori numai când l-am pregătit.

[partea din sală, de după proiecție, restul filmării va fi disponibilă pe server]

Darius: Era o știre pe Antena3, că s-a piratat deja filmul și se găsește pe torrente, dar a dezmințit-o zoso.ro, spunea că era de fapt un film denumit după filmul dumneavoastră, s-a confirmat?

Mungiu: Noi n-am încercat (să căutăm), da’ au fost oameni care-au încercat și era filmul lui Titus Muntean. Nu știu acuma exact situația.

Darius: Și-n afară de argumentul că-i un film românesc și ar merita să-l vedem în cinema, altceva, împotriva piratării, ați recomanda un argument?

Mungiu: Altceva împotriva piratării în afară de faptul de-al vedea-n cinema e faptul că din banii cu care cumpărați bilete eu pot să mai fac un film.

Darius: Pe DVD, în curând?

Mungiu: O să avem grijă nu numai să fie pe DVD, da’ să fie și o ediție foarte ieftină, astfel încât să poată duce lumea acasă o copie cumpărată și să fie fericită.