Azi noapte a fost zi (da, „azi noapte a fost zi”) de sărbătoare. Am putut dormi în sfârșit pe-o parte. Mă rog, pe partea unei părți, da’ mai bine decât pe spate, cu crengile răsfirate și c-o ghioambă posterioară cocoțată pe-o plapumă. Deci m-am veselit singur în somn, deși încă nu pot să mă lățesc precum o broască-n tău – cum e poziția oficială, de fapt. Dar în dimineața ce a urmat...

Am ajunsără deja de ceva zile în orașul ce te lovește sub centură, da’ măcar nu te taie pe la colțuri. În mod total surprinzător, predispusa deraiere de tren nu a mai survenit. M-am apucat să iau și antibioticele pe care aparent trebuia să le fi terminat până acum, deci putem purcede a istorisi despre cum s-au întâmplat lucrurile pe la București, pe la festivalu’ de blogări, pe la una...

Acesta NU este articolul hiper-amuzant pe care l-am tot anunțat și voi l-ați tot așteptat zadarnic. Acesta este doar un articol hiper-amuzant. Dar totuși, în mod absolut miraculos, chiar am terminat la timp de schimbat scutecele Jeg. Ne-am sincronizat aproape perfect: și eu cu șezutul și nefăcutul de nimic – în afară de dat ordine, scărpinându-mă-n diverse orificii sau biciuind, și Dacian...