Vând asigurări de viață în caz de Apocalipsă.

10:08 Încă nu.

La doar două zile după Sfânta sărbătorire a Nașterii Maicii Domnului (o știți), aflăm deznădăjduiți că vine sfârșitul lumei. Care descoperiți asta cu surprindere, îmi pare rău că v-am anunțat atât de târziu, împachetam. Pe când veți citi acest articol, să știți că finele despre care vă spui va fi venit deja.

Rațiunea este destul de simplă, niște oameni de știință au construit o gaură, iar în ea doresc să recreeze începutul. Or precum există deja o lume în desfășurare și așa destul de aglomerată, se pare că va trebui să o încheiem, să facem loc experimentului. Zice la știri, ilustrat expresiv cu Pământuri explodânde și tot felul de alte scenarii la fel de atrăgătoare.

În orice caz, am luat la serviciu toate deadline-urile de joi încolo și am trimis tuturor clienților lucrări cu obscenități. Să apuce măcar mâine să se bucure de ele. Azi voi serba încheierea curei de slăbire băgând în mine tot ce-mi pică la mână, iar mai pe seară, prin zona complexului studențesc Hașdeu și pe dimineață, Observator-Zorilor cu revenire, voi agresa sexual din întuneric cât mai multe fete care îmi ies în cale.

Apoi voi merge direct la lucru, ca să ajung la timp, pentru probabilitatea în care experimentul nu va avea succes. Fiindcă aud că a fost demarat acum câțiva ani buni și e foarte posibil să fi apucat să-și procure țeavă sudată elicoidal de la Silcotub, înainte să cumpere italienii fabrica și pe când lucra mătușa Nina acolo. Mă-nțelegeți. Și… mna,  din câte văz, pe lângă asta au și câțiva români în proiect. Iar la cum or fi înșurubat ăia p-acolo, ca să ducă acasă tot a doua piuliță… cât de rău poate să se-ntâmple?

[Ulterior: Măcar îs oameni normali la cap… Eu le acord întreaga-mi încredere, dacă or făcut asta.]

***

Am decis singur, fiindcă nimănui altcuiva nu pare să-i pese cu adevărat, ca opusele antonimelor să se numească de acum înainte tonime. Iar echivalentele sinonimelor să fie onime.

Bun. Mai departe am descoperit cu deznădejde că, din lipsă crasă de interes, s-a permis să existe tonime care în realitate nu înseamnă nimic, dar – culmea! – au antonime cu sens, ceea ce mi se pare imposibil de tolerat.

Spre exemplu, inaugurare. Știm ce e aia. Adică deschidere. Început. Totuși, nu a auzit cineva vreodată de augurare. De ce asta? OBSCEN! Prin deducție logică, ar trebui să reprezinte închidere sau sfârșit.

La fel, o țială ar trebui să desemneze litera cu care se termină un cuvânt. Terior trebuie să fie ceva din afară, un onim al cuvântului exterior, care-i sinonim înapoi cu el.

Totodată, terior înseamnă și ceva ce urmează, când acesta este tonimul lui anterior, deci onim sinonimul său, posterior.

Ș.a.m.d. Și apropo, de ce există abrevieri și prescurtări de cuvinte sau sintagme și nu și opusele lor? Burtozare (sau brevierea, lungirea cuvintelor) și lălăire (supralungire).

***

Cică intru să pun un film pe Trilulilu, unde eu pun filmulețe. Pe Trilulilu, zic, ce, v-ați blocat?  După care dau să mă uit la el, acolo unde l-am pus. Pe Trilulilu, mă refer. Când hait!  Dau play și se pornește alt film… Mă zgâiesc eu ce mă holbez, sigur nu era al meu. Un spot publicitar. Fug repede de pe Internet pe desktop, ca să mă uit, am pus io reclame-n film din defect profesional și nu-mi dau seama? Nu. Mă reped iar la Internet, acolo advertisingul agresiv zâmbește gratuit la mine. Și, stupoare, e la calitate mai bună decât filmulețul ce chiar io l-am pus, de nu-i mai venea rândul ca să mă uit la el. Mă, mă scarpin nedumerit în cap, în fund, iar în cap, iar în fund. Îmi vine o idee. Mă uit gâfâind în buzunarul de la spate, unde dacă aș avea ce pune în el ar exista un portofel: de la Biriș nici un ban. Fug la colț să mă uit pe card, n-am sold nici cât să-mi tipărească chitanța pe care să-mi spună.

Îl sun pe Biriș Sergiu Augustin, patron online. Biriș, salut, Darius sunt, mă știi, un utilizator, am filme la tine pe Internetul ăla cu filme al tău. Să vezi, am pus un film și când mă uit la el ca să îl văd se vede alt film. Îți explici? A, n-auzi, ești la nuntă. Bine. Scuză-mă, te distrezi. În regulă.

***

Iar ieri, când mă îndreptam spre locul de muncă, iată ce trec eu pe Bulevardul Eroilor, de la numărul 1 până hăt la departe, la ultima clădire. Probabil unii știți, pe când restul aflați cu surprindere că strada cu pricina este mai mult un trotuar, destul de lăbărțat, cu 75% din el pietonal, după următoare împărțeală: un sfert pentru mașini, iar restul de șase optimi pentru oameni care umblă.

Înspre mine venea între jandarmi un sobor rutier, cu toții end-userii după dânșul, însumând până într-o sută de suflete pierdute. Adică popi cântând la cruci, urmați de enoriași pioși, într-o posibilă repetiție pentru o înmormântare simulată, că n-am văzut lada. Și mergeau ei așa, cătinel.

În fața lor, o mașină de poliție, sfârtecând asfaltul la vreo 3 km/h, ca să nu rămână-n spate credincioșii, deja puțintel depășiți de propria vârstă. Din spate îi mâna molcom o alta. Pe laterală, cum ziceam, oameni de ordine, să nu se răstoarne câte unul și să-l uite pe acolo. În dreapta lor magazine, în stânga 10 metri lățime de spațiul pietonal părăsit. În față eu, în spate 17 miliarde de mașini, în coloană. Ei, desigur, pe șosea.

Da’ las’, că și Tudor a văzut un autobuz 35 și un 50 făcând liniuțe între două stații, noaptea…

***

[mulțumim Păduraru Mihai Augustin]

***