Fiu-fiu-fiufiufiu, fviu-fiu, fiu-fiu, fiu-fiu-fiu-fiu-fviu, fiu-fiu, fiu-fviu

Tura asta m-am gândit să fluier titlul. Cine recunoaște melodia o câștigă în format mp3.

Haideți împreună să unii dintre mine scriu, respectiv alții dintre voi citiți despre când – ieri – mi-am luat haine din second, de un milion jumate, respectiv dacă eu și iubita mea ne despărțim.

În primul rând, trebuie să facem o clară delimitare: există magazine second-hand bine aprovizionate și accesibile, iar apoi există ceea ce eu și amica Pagul am definit second-hand-urile de fițe; acestea din urmă comercializează haine noi (de la rebuturi) sau aproape noi (deci care jenează sau au fost o teribilă alegere pentru cumpărător) și sunt scumpe, în sensul că mai ieftine decât în magazinele standard-cretine pentru chenveliști, da’ prea piperate, totuși, pentru un om așa ca mine, pe care nu-l deranjează că cineva a murit anterior în ele.

E drept, nu pun valoare pe haine. Mai ales că este deja. Dar, de fapt, caut și reușesc să am orgasm intelectual dacă izbândesc să arăt mai bine în haine ieftine și purtate, decât în haine scumpe și fără rodajul făcut.

Când iau salariul, sunt dominat de două rațiuni vestimentare:

1. Nu mi-l sparg tot pe un fular, cu mănușile la ofertă.
3. Cheltui o părticică din el pe trei garderobe complete.

Avem nelămuriri până aici? Dacă da, vă rog frumos să părăsiți Interjegul. Aveți câteva secunde, nu vrem să îi deranjăm pe colegii noștri, care chiar au ceva în cap, în afară de tărâțe. Gata? Mulțumim. Da, la revedere.

Așa. Una dintre astfel de razii am organizat ieri cu prietena mai sus menționată, prin ce am apucat până la urmă să fie doar două seconduri mari și îndestulate, pe care le-am sărăcit de ce aveau mai tâmpițel. Da, cititori, asta a fost strategia ultimei sesiuni – ce găsim mai isteric, păstrăm. Astfel, personal, m-am cadorisit cu următoarele:

a. un sacou verde care în trecut era uniforma de paznic la o anume companie Samuelson din New York;
b. un jerseuț roș cu motive orizontale de dungi pe mâneci, în culori care nu au importanță și, conform croielii, ar putea fi oricare, pentru că n-ar face vreo diferență;
c. o vestuță roz (da, roz) cu romburi pe piept, ca să piardă într-o iluzie optică burta pe care o strânge, fiind cu vreo 16 numere mai mică, când vestele se măsoară universal din 0.5 în 0.5;
d. o pereche de pantaloni de bătrânel;
e. aceeași pereche de pantaloni de bătrânel, mai deschiși;
f. o căciulă de retardat, cu simboluri de iarnă, mai concret – reni;
g. o căciulă de retardat, fără simboluri de iarnă, mai concret – reni, dar cu un triunghi;
h. o cravată cretină;
i. încă o cravată cretină;
î. a treia cravată cretină și ultima;

M-am potolit la niște pantaloni de țigan gabor, lucioși și care se vindeau cu o curea specifică și care e drept că se puteau asorta cu o șepcuță cu cozoroc pe care chiar scria “Gabor”.

Cum bine știm cu toții, hainele de second se spală cu clor și fierb… imediat ce-au fost purtate prima dată, pentru că sunt prea faine. Cum bine știm cu toții, în afară de mine, ele nu se spală deodată și, în nici un caz, cu haine pe care le aveam dinainte, în special dacă sunt tricouri albe.

Acum, cu ele albăstrite la subsiori, cu sacoul tot șifonat și verdele întins pe dinăuntru, pe unde era căptușeală albă, cu jerseuțul pătat pe alocuri într-un mod pe care-l pot accepta drept “la modă”, considerând cum arăta el și în stare normală, nu reușesc să-mi dau seama de la ce s-a întâmplat acest dezastru, ce poate fi ușor transformat într-o nouă modă, ceea ce voi încerca să fac. Să fie de la pixul pe care l-am uitat în buzunarul de la piept și pe care nu îl mai găsesc? Să fie de la etichetele glossy cu prețul, pe care nu le-am dat jos de pe unul dintre pantaloni? Să fie de la faptul că am greșit programul și le-am pus cu vreo 30 de minute în plus în mașina de spălat sau chiar deoarece ulterior or trebuit să stea alte 9 ore acolo, mustind în propria zeamă, până m-am întors de la lucru? Sincer, nu cred.

Dar oricum!… Fiindcă mai avem un subiect pe ziua de azi, vom folosi acest cârlig ca trecere. Sau punte ca să-l agățăm sau, mă rog, cum vreți voi, el este următorul: iubita mea cea nouă, de care ați tot citit în ultimele articole, este cea care mi-a făcut cadou un carnețel cu păun și 6 pixuri albastre, ca să nu-mi mai notez ideile pe bilete de autobuz și chitanțe din consumația altora. Și, evident, este o șansă mai mare ca unul dintre aceste pixuri să se fi strecurat neobservat în mașina de spălat, odată cu hainele. Șansă mai mare măcar decât, de exemplu, să fiu eu de vină.

Pe lângă asta, relația mea cu ea este dubioasă, neprezentând decât ocazional acea zvâcnire animalică de pasiune specifică oricei aventuri, un lucru tot de dânsa stagnat, când s-a decis spontan să se îmbolnăvească la mine acasă, fiindcă mă învelisem cu toată plapuma. Și atunci, vă întreb eu, pe bună dreptate… și v-am zis mereu, v-am spus că voi sunteți cei pe care mă bazez și în care mă încred… c-o să rămâneți la fel de stupizi cât Jegul să dăinuie veșnic…

***

În funcție de câștigător, Arpi va primi o mandarină.